Editată de pr. Daniel Romila și tehnoredactată de pr. Adrian Măgdici, cartea reprezintă o adaptare a pr. Alois Donea după prima biografie oficială a lui Padre Pio, apărută în 1974, înainte de introducerea cauzei de beatificare. Spunem că este o carte eveniment din mai multe puncte de vedere. În primul rând, majoritatea credincioșilor din ziua de azi au auzit de Padre Pio. Un om, un preot, un călugăr capucin care a purtat stigmatele lui Cristos o jumătate de secol, și, de aici, poate și denumirea „răstignit fără cruce”. În al doilea rând, avem în față un sfânt contemporan.

La editura Serafica a apărut ediția a II-a a broșurii „Fericita Veronica Antal. Crin însângerat”, autor Pr. Alexandru Suceu. Reeditarea broșurii a fost făcută la cererea credincioșilor, care au dorit să aibă un vademecum al vieții Fericitei Veronica Antal, ușor și oriunde accesibil. În broșura de față, părintele Alexandru Suceu prezintă, pe scurt, profilul moral și spiritual al acestei tinere, profil alcătuit din mărturiile date de către cei care au cunoscut-o îndeaproape. Pentru biografia extinsă a Veronicăi Antal, cititorii au la dispoziție și „Fericita Veronica Antal. Crin însângerat”, autor Pr. Alexandru Suceu, cu introducere, adăugiri și revizuiri de Pr. Damian Pătrașcu, ediția a III-a, apărută tot la editura noastră, în 2018.

Paginile de față reunesc două interviuri luate părintelui Anton Demeter de către fiica sa spirituală, terțiara franciscană Nadejdea Maria - Pia Rădulescu, Autobiografia și Jurnalul părintelui Anton Demeter, două scrisori pe care le-a primit de la părinții săi, informații din dosarul său păstrat în arhiva CNSAS, precum și pașii făcuți până acum de la moartea sa și până la deschiderea cauzei de beatificare. Pentru prima dată, părintele Demeter este separat de memoria colectivă a franciscanilor în zeghe și a altor martiri ai regimului comunist și i se atribuie carisma particulară (pe deplin meritată) pe care a avut-o mai ales în timpul vieții, dar și după moartea sa „în faimă de sfințenie”.

Cartea de față se dorește a fi portretul unui sfânt, sau, dacă vreți, o introducere în pedagogia sfințeniei și carității practicată de părintele Alois Guanella, de-a lungul vieții sale. În paginile de față veți regăsi portretul nu al unui sfânt sedentar, ci al unui preot al străzii, însuflețit de o energie nestăvilită, după cum el însuși afirma: „Nu ne putem lăsa pe tânjală, atâta timp cât sunt săraci de ajutat!” Supranumit tatăl săracilor și al celor în suferință, Alois Guanella (1842-1915), a fost ridicat la cinstea altarelor în octombrie 2011. Pe lângă prezentarea vieții părintelui Alois această carte insistă asupra carismei guanalliene, extrem de complexe: caritatea și pedagogia sa au fost însoțite, mereu, de respectul față de persoana umană; fără a fi un teoretician sau militant pentru respectarea drepturilor omului, prin acțiunile sale a știut să redea demnitatea persoanei celor marginalizați și suferinzi, conștient că fiecare om este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dincolo de datele biografice, această carte reprezintă și o invitație, de a nu fi uitată pe un raft, ci de a trăi și răspândi carisma guanalliană în lume.

Cartea de față dă senzația unui strigăt ținut prea mult timp în piept sau, dacă vreți, în subteran, iar apariția ei vine ca o eliberare a acelei voci din tenebrele închisorilor și minelor de plumb, voce cu care părintele Gheorghe Dumitraș alina suferințele celor închiși, de Crăciun sau de Paști. Născut în 1923, în satul Nisiporești, Neamț, Gheorghe Dumitraș a urmat cursurile Seminarului Franciscan din Hălăucești, iar după ce este hirotonit preot, în 1948 este trimis la Oradea pentru însușirea ritului oriental. În 1949 începe studiul la Conservatorul din București, unde este arestat. În 1952, în celebrul proces al „lotului Todea”, este condamnat la 25 de ani de muncă silnică, pentru crime de înaltă trădare. Este eliberat în 1964, pentru ca, un an mai târziu, la numai 42 de ani, să treacă la cele veșnice. Aceasta este istoria, în câteva cuvinte, a vieții unui om. Însă orice om are o poveste, iar povestea lui - așa cum ne e descoperită în paginile acestei cărți, e una din acele povești care te face să-i mulțumești pentru că, în drumul tău spre nicăieri, te-a lăsat să treci prin viața lui.

Viața Veronicăi Antal – așa cum e conturată în aceste pagini - reprezintă un model de trăire a credinței până la sânge, un model care, din fericire, și în ziua de azi continuă să atragă tineri. Volumul acesta nu se axează pe mistificări inutile sau injuste ori exaltate pentru a dovedi sfințenia acestui Crin însângerat. Apărută chiar în luna în care se comemorează martiriul viitoarei Fericite din Nisiporești, cartea poate fi considerată o carte eveniment ce prefațează momentul istoric ce va avea loc pe 22 septembrie, la Nisiporești: beatificarea Veronicăi Antal, prima femeie româncă, prima tânără româncă, primul laic român, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România și al șaselea român ridicat la cinstea altarelor.

Pagină după pagină, ajutat de mărturiile adunate cu ocazia procesului de beatificare și de documentele găsite în arhiva Securității, autorul conturează portretul medicului și preotului Martin Benedict.

Paginile acestei cărți cuprind mărturii cutremurătoare despre Iad, Purgatoriu, Judecata lui Dumnezeu sau demoni. Așa cum se specifică în introducerea cărții, aceste pagini nu adaugă și nici nu sărăcesc Sfânta Scriptură, dar pot reprezenta un fel de „semn de carte” al lui Dumnezeu pentru societatea de azi, care nu mai crede în viața de dincolo.

Diavolul. Vorbele si faptele lui în cei doi posedați din Illfurt. Cartea despre acest episod, redactată într-un stil confesiv și beletristic alert, urmărește toate fazele exorcizării, de la posedarea celor doi copii și până la eliberarea lor, prin mijlocirea puternică a Sfintei Fecioare Maria, dovedind că ființele decăzute se identifică cu trupul posedat și exercită o putere tiranică asupra simțurilor, organelor și facultăților lui.

Valoarea acestor mărturii este cu atât mai semnificativă, cu cât proveniența lor este mai variată; unele sunt desprinse din paginile cronicilor vremii, altele provin din interiorul familiei franciscane, iar a treia categorie ne este oferită de documentele Curiei Romane referitoare la tânărul Ordin Franciscan.

Franciscani in zeghe. Istoria celor 38 de frati franciscani care au fost in inchisorile comuniste.

Miracolul înseamnă deschidere spre Infinit, semnul lui Dumnezeu care vine în ajutorul necredinței noastre. Reprezintă ritmul eternității acordat pe aspirațiile și dorințele efemere ale finității noastre. Întâlnirea cu Miracolul din Lanciano nu te poate lăsa indiferent – aici, omul însuși simte exigența unui răspuns, a unei schimbări, a unei atitudini de însușit. Ceva se mișcă în fibrele ființei, în toată profunzimea ei. A rămâne pasiv, înseamnă a-ți nega propria umanitate, propria rațiune, propriul crez. Și nu e posibil... Cineva îți vorbește, te îndeamnă, te provoacă.