Viața Sfântului Francisc de Assisi. Leggenda major

Referinta: Eds-1007

23,00 lei
cu TVA
Viața Sfântului Francisc de Assisi. Leggenda major. Opera sfântului Bonaventura ne expune şi propune o biografie autorizată şi, vreme îndelungată, unică a sfântului Francisc din Assisi, o lucrare ce şi-a câştigat renumele, nu atât prin stilul excepţional al transcrierii şi metodologiei, cât mai ales prin...
Cantitate

Geneza Leggendei Major trebuie căutată într-o atmosferă istorică deosebită de complexă şi pestriţă, destul de delicată pentru mişcarea franciscană. Cu toate acestea, Leggenda Major a sfântului Bonaventura este considerată drept o capodoperă a hagiografiei medievale, opera bonaventuriană bucurându-se, dintotdeauna, de un mare prestigiu. Fiecare fragment al operei creionează minunat portretul serafic al lui Francisc, devenit „un campion al întregii desăvârşiri evanghelice”, „un exemplu pentru urmaşii lui Cristos”, redând fidel şi literar parcursul uman şi spiritual al seraficului Părinte spre sfinţenie, culminând cu primirea stigmatelor pe muntele Verna. Sfântul Bonaventura, autorizat de Capitulul general din 1260 de la Narbonne, redactează Leggenda major, operă ce va fi prezentată în Capitulul general de la Pisa, trei ani mai târziu, şi care se va bucura de o rezonanţă neaşteptată. Fapt pentru care la Capitulul general din Paris, din 1266, Leggenda Major va fi desemnată unica biografie oficială a sfântului Francisc din Assisi, toate celelalte biografii redactate anterior fiind distruse (recuperate, ce-i drept, mult mai târziu). Biografia de faţă a sfântului Francisc este scrisă într-un limbaj biblic solemn, dar echilibrat, stăpânit şi circumspect, sunt conturate, fără o preocupare cronologică excesivă, trăsăturile ce au marcat viaţa lui Francisc: umilinţa, caritatea, răbdarea, duhul de rugăciune. Sunt prezentate, apoi, minunile săvârşite în viaţa sa şi conturată cu stil starea de nevinovăţie prin care Francisc reuşea să atragă la sine orice făptură. Viaţa sfântului Francisc de Assisi. Leggenda Major, în traducerea pr. Alois Donea, este acum la a treia ei ediţie (după cele din 1991 şi 1999), această ultimă ediţie fiind şi revizuită prin grija pr. Daniel-Cătălin Romila. Aşadar, opera sfântului Bonaventura ne expune şi propune o biografie autorizată şi, vreme îndelungată, unică a sfântului Francisc din Assisi, o lucrare ce şi-a câştigat renumele, nu atât prin stilul excepţional al transcrierii şi metodologiei, cât mai ales prin cel care stă la originea ei, sfântul Francisc din Assisi.
Eds-1007
9999 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
Autorul
Sfântul Bonaventura
Format
12 x 19 cm
ISBN
9786067700572
Nr. pagini
336
Promotie
Titlul cartii
Viața Sfântului Francisc de Assisi. Leggenda major

Referinte specifice

Produs nou

6 alte produse in aceeasi categorie: