Forma de viață apostolică. Meditații pentru preoți și persoane consacrate. Vol 6/2

Forma de viață apostolică. Meditații pentru preoți și persoane consacrate Cartea de față este o meditație profundă asupra Faptelor Apostolilor, unde citim Istoria Bisericii din primul secol creștin şi răspunsurile - cu exemple din toate perioadele istorice creștine -, care l-au determinat pe sfântul Ioan Calabria să nu cedeze sub presiunea evenimentelor istorice, ci, să se încreadă în Cristos ca în prima zi a vocației sale. Opera răspunde, astfel, îndoielilor, crizelor spirituale sau vocaționale ale preoților şi ale persoanelor consacrate, din zilele noastre, oferind deopotrivă șansa reînnoirii sufletești şi a regăsirii interioare în propria chemare. Cartea se adresează în primul rând preoților şi persoanelor consacrate, neexcluzând cititorii de bună-credință interesați de desăvârșirea vocației lor creștine. Autorul ne ilustrează o serie de inițiative profunde, bazate pe rugăciune şi încredere în Dumnezeu, inițiative ce depășesc capacitatea celor încrezuți în rațiunea sau orgoliul lor mărunt. Această operă ne întâmpină cu o prefață a traducătorului, una a editorului, apoi o prefață a autorului şi o alta la a 4-a ediție din partea editurii Congregației din Verona, o prefață a episcopului de Verona şi o apreciere a card. Montini (Secretariatul de Stat al Vaticanului). Opera este structurată în 12 capitole. În primul capitol autorul ne invită să reflectăm asupra vocației preotului, vocație văzută şi înțeleasă ca o mărturie plină de iubire față de Cristos. Criza religioasă a lumii contemporane ne cere să revenim asupra conștientizării vocației şi a misiunii preotului, amintindu-ne că Duhul Sfânt este primul făptuitor al sfințeniei preoțești, iar Sfânta Fecioară Maria ne arată cum trebuie să fim şi să ne dedicăm, cu toată ființa, lui Isus. În capitolul II, plecând de la convertirea Sf. Ap. Paul şi a abandonării sale complete în mâinile lui Cristos, autorul ne invită să reflectăm cu sinceritate asupra încrederii şi a demnității noastre de preoți, diecezani ori persoane consacrate. Autorul ne spune că lumea ne incită la mândrie şi la subestimarea propriei noastre vocații; însă, preotul dornic de desăvârșire, se va regăsi în iubirea lui Cristos, pe Care îl reprezintă şi de Care trebuie să fie de nedespărțit. În capitolul III, plecând de la motivațiile interioare ale Sf. Ap. Paul şi ale celorlalți Apostoli, autorul, ne arată că adevăratul ideal al preotului trebuie să fie Cristos. Lecțiile istoriei ne vorbesc despre consecințele îndepărtării de Cristos şi ale subestimării vieții interioare, care duc la orbirea sufletului. Datoria preoților este reînnoirea sufletească personală şi nu numai, întrucât Sf. Evanghelie şi iubirea lui Cristos nu admite jumătăți de măsură. În capitolul IV, autorul vorbește cu mult entuziasm de biruința credinței asupra îndoielilor şi a oricăror dificultăți, arătând că încrederea totală în Isus face diferența dintre a învinge ori a fi învins sufletește. În capitolul V, autorul ne vorbește despre importanța stăruinței în rugăciune şi în slujirea Cuvântului divin. Astfel, preţuirea rugăciunii, pregătirea conştientă a predicii, evitarea împrăştierii sufleteşti şi a căutării însetate de aprecieri lumeşti şi de acţiuni ori de activităţi contrare vieţii spirituale (lipsa rugăciunii, liturghii distrate, adâncirea în tot soiul de îndoieli) sunt doar câteva dintre aspectele la care ne invită să reflectăm serios, pentru a reveni la frumuseţea preoţiei la care ne-a chemat Cristos şi nicidecum lumea cu ademenirile sale, şi, la sfinţenia apostolică de care suntem capabili, dacă punem suflet în ceea ce suntem şi ne încredem Cristos înviat. În capitolul VI, ni se ilustrează puterea făcătoare de minuni a credinţei neîndoielnice în Cristos. Lumea are nevoie de preoţi care să iubească sfinţenia şi să creadă în ea; preotul poate ajunge aici, numai dacă nu-l pune la îndoială pe Cristos, de Care totul depinde şi fără de Care nimic nu subzistă. În capitolul VII, admirând mărturia Apostolilor Petru și Ioan în fața sinedriului și a Bisericii de-a lungul istoriei, autorul ne invită la o atitudine morală coerentă cu aceasta și la o fidelitate totală față de Cristos, în fața oricui așteaptă un răspuns din partea unui preot al Său. În capitolul VIII, autorul ne prezintă încrederea Apostolilor în rugăciunea către Duhul Sfânt și consecințele dezastruoase ale vieții sacerdotale în absența acesteia. Respectul lumesc, conflictele (personale sau belicoase), dialogul ecumenic și inter-religios (evrei), pot fi depășite prin căutarea desăvârșirii noastre vocaționale în Cristos, de Care nimic nu trebuie să ne despartă pentru nici o rațiune. În capitolul IX, plecând de la reacția Sf. Ap. Petru față de Simon Magul, autorul ia atitudine împotriva iubirii de bani și de comodități, arătând că dorința de îmburghezire, căutarea unei funcții anume, erezia banului etc. sunt tot atâtea aspecte care ne îndepărtează de Cristos; suntem invitați să ne încredem în Divina Providență, pentru că tot se construiește fără Dumnezeu duce la neglijarea propriei vocații și la descurajarea sufletelor de orice nivel social; preotul trebuie să fie un exemplu de trăire sfântă, în simplitate și modestie. În capitolul X, autorul, entuziasmat de mulțimea celor care credeau - din Faptele Apostolilor, ne invită la contemplarea iubirii și a fraternității lor euharistice, plecând de la paliditatea evlaviei noastre. Iubirea este principiul vital al creștinismului. Tensiunile dintre preoți și laici, ori între aceiași preoți, diecezani și persoane consacrate, sunt contrare mărturiei sacerdotale. Preotul, oricine ar fi el, trebuie să dea mărturie lui Cristos oricui, oricând și oriunde. În capitolul XI, ni se spune că sfințenia preotului și a poporului credincios depinde de îndrăgostirea personală, a fiecăruia, de Cristos. Exemplul Sf. Ap. Paul care a ales să piardă toate numai să rămână cu Cristos, devoțiunile Sf. Maria Margareta Alacoque şi ale altor sfinţi (exemplificaţi în această carte), ne oferă tot atâtea îndemnuri la prețuirea cultului Preasfintei Inimi a lui Isus şi la adâncirea noastră interioară la prezența Sa, pentru a ne simți însetați şi a ne îndrăgosti de Isus, prin adorarea Sa euharistică. În capitolul XII, autorul ne spune că preotul, asemenea Sf. Ştefan - primul martir, trebuie să ştie ce vrea: să fie însetat de suflete, să fie dispus pentru o nouă misiune, aceea de a nu mai trăi pentru sine, ci pentru Cristos. Preotul, prin exemplul vieţii sale sacerdotale (castitate, sărăcie şi iubire), luate în serios, poate face minuni de evanghelizare zdrobind orice rezistenţă contrară credinţei. Rugăciunea cardinalului Newman, de la finalul cărţii, ne arată că şi el a trecut prin ceea ce trecem noi azi; depăşirea acestei situaţii depinde de motivaţia interioară şi de sfinţenia preotului. Un Glosar - adăugat la sfârşitul celor 12 capitole ale cărţii - , prezintă şi defineşte o serie de cuvinte şi concepte, oferindu-i cititorului un ajutor deosebit în parcurgerea cursivă a acestor pagini minunate. Preotul lui Cristos şi persoana consacrată nu se tem, şi nici nu se feresc, să dea mărturie omenirii contemporane despre vocaţia şi încrederea lor în Cristos răstignit, mort şi înviat, pentru fiecare dintre noi. Lumea de azi, instabilă şi confuză religios, flămândă şi însetată de Cristos, a pierdut Calea, Adevărul şi Viaţa, privind neîncetat la Isus - motivul pentru care te implici şi răsplata pe care o cauţi -, ajut-o să se mântuiască şi te vei mântui pe tine însuţi!