• Nou

Bernadeta de la Lourdes vă vorbește. Vol. 3

Referinta: Lau-1404

28,00 lei
cu TVA

Cartea de față reprezintă traducerea din limba franceză a primei părți a operei, fiind consultată și ediția italiană „Bernadetta vi parla. La vita dalle sue parole”. Dificultatea în privința traducerii a constituit-o tocmai faptul că volumul prezintă locurile, faptele, vorbele oamenilor obișnuiți, are deci un limbaj comun, mai puțin accesibil cuiva care își datorează cunoștințele de limbi străine mai mult lucrărilor teologice, termenilor și formulărilor de specialitate. Însă și acest aspect de limbaj vine să conlucreze o dată în plus la argumentarea autenticității relatărilor.

Poate că, parcurgând îndeosebi prima parte a cărții, unii cititori se vor întreba care este diferența față de volumul 2 al acestei Colecții, intitulat „Aparițiile Fecioarei Maria la Lourdes. Relatare documentată.” Răspunsul este simplu: volumul 2 își propune prezentarea cât mai obiectivă a evenimentelor pricinuite de aparițiile de la Lourdes, pe când în cartea de față- și în volumul care îi urmează-, punctul de vedere este cu totul altul: perspectiva se mută de la ce anume s-a petrecut, la ceea ce a spus Bernadeta în timp ce era implicată în respectivele întâmplări și cum le-a interpretat după ce au avut loc. Undeva, pe bună dreptate, autorul Pr. Laurentin își denumește opera „un album de cuvinte”. 

Cantitate

Lau-1404
3 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
2020
Autorul
Rene Laurentin
Format
14x21 cm
ISBN
978-606-8999-28-9
Nr. pagini
402
Titlul cartii
Bernadeta de la Lourdes vă vorbește. Vol. 3

Referinte specifice

6 alte produse in aceeasi categorie: