• Nou

Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu

Referinta: Pre-2705

15,00 lei
cu TVA

Compendiul, pe care îl prezint acum Bisericii Universale, este o sinteză fidelă și sigură a Catehismului Bisericii Catolice. El cuprinde, în mod concis, toate elementele esențiale și fundamentale ale credinței Bisericii, astfel încât constituie, după cum a fost dorit de predecesorul meu, un fel de vademecum, care să permită persoanelor, credincioase sau nu, să cuprindă, înt-o privire de ansamblu, întreaga panoramă a credinței catolice.
Compendiul oglindește în mod fidel în structură, în coținut și în limbaj Catehismul Bisericii Catolice, care va avea în această sinteză un ajutor și un stimulent pentru a fi cunoscut și aprofundat mai mult.
Încredințez, așadar, acest Compendiu, înainte de toate, întregii Biserici și fiecărui creștin în particular, pentru ca datorită lui să poată găsi, în acest al treilea mileniu, un elan nou în misiunea reînnoită de evanghelizare și de educare la credință, care trebuie să caracterizeze fiecare comunitate eclezială și pe fiecare credincios în Cristos, de orice vârstă și din orice națiune. Ănsă acest Compendiu, prin concizia, claritatea și integritatea sa, se adresează oricărei persoane, care, trăind într-o lume dispersivă și cu mesaje multiple, dorește să afle calea vieții, adevărul, încredințat de Dumnezeu Bisericii Fiului său.
Papa Benedict

Cantitate

Pre-2705
5 Produse

Fisa tehnica

Autorul
trad. Pr. Mihai Pătrașcu și Surorile Benedictine
Format
15x20
ISBN
973-8191-74-2
Nr. pagini
226
Titlul cartii
Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu

Referinte specifice

6 alte produse in aceeasi categorie: