Fericiți cei care ascultă cuvântul. Discipoli pe căile fericirilor

Referinta: Pau-1711

23,00 lei
cu TVA

Cartea părintelui Lucian Dîncă se dorește a fi un parcurs spiritual pentru începători, dar și pentru cei înaintați în tainele credinței creștine, scopul fiind acela pe care ar trebui să și-l dorească orice creștin: a deveni discipol al lui Cristos.

În prima parte a cărții, autorul ne ajută să înțelegem câteva texte biblice (înmulțirea pâinilor, parabola Tatălui milostiv și a bunului samaritean etc.) folosind o metodă de interpretare dezvoltată de Sfinții Părinți ai Bisericii încă din secolul al III-lea, lectura alegorică sau spirituală. În partea a doua – care ocupă și spațiul cel mai amplu - cititorul va fi călăuzit pe calea fericirilor evanghelice pentru a gusta din adevărata fericire spirituală: Cristos.

Cantitate

În cartea sa, pr. Lucian subliniază faptul că omul este creat pentru fericire, mai mult, pentru fericirea veșnică. Isus însuși se prezintă ca fiind fericirea discipolilor, dar și a noastră. Totuși fericirea promisă de Isus parcurge căi dificile: Isus vorbește despre cei care plâng, despre cei flămânzi sau cei persecutați etc. Cu toate acestea certitudinea care se degajează din fericiri este dobândirea Împărăției, care aparține celor săraci, celor flămânzi, celor curați cu inima, făcătorilor de pace, celor însetați după dreptate, celor persecutați pentru numele lui Isus. Pentru aceștia, Dumnezeu a inventat un drum al fericirii după măsura iubirii inimii lor și a credinței lor în predicatorul fericirilor, Isus Cristos.
Parcurgând paginile cărții, cititorii vor avea surpriza de a se întâlni cu diverse personaje din Biblie care au încarnat în viața lor, într-un mod mai profund, una dintre fericirile lui Isus. Pr. Lucian ni-l propune spre meditație pe Abraham, părintele săracilor și al celor ce cred; pe sfântul Petru, modelul celor care plâng; pe profetul Isaia, care reflectă blândețea lui Dumnezeu; pe Ieremia, profetul însetat și înfometat de dreptate; pe Moise, omul milostiv; pe sfântul Ioan, apostolul feciorelnic; pe sfântul Paul, artizanul păcii. Cu toții vom putea găsi în aceste personaje biblice un model mai aproape de noi și un ajutor în trăirea fericirilor lui Isus.
La finalul cărții, autorul ni-l prezintă pe Cristos ca fiind chipul tuturor fericirilor. Cititorii vor descoperi că Isus, înainte de a propune fericirile fiecăruia dintre noi, le-a trăi el în primă persoană, acestea constituind un autoportret al său; iar pr. Lucian ne invită să înaintăm pe unul dintre cele opt drumuri spre Fericire cerând în mod special ajutorul lui Isus, prezent în mijlocul nostru în sfânta Euharistie.
Dorința autorului este ca cititorii să devină tot mai fascinați de Cuvântul Domnului până când acesta va deveni hrana spirituală zilnică, sursa lor de fericire și astfel vor putea trăi ca adevărați discipoli ai lui Isus.

Pau-1711
5 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
2021
Autorul
Pr. Lucian Dîncă
Format
13x20 cm
ISBN
978-973-1967-68-4
Nr. pagini
256
Titlul cartii
Fericiți cei care ascultă cuvântul. Discipoli pe căile fericirilor

Referinte specifice

6 alte produse in aceeasi categorie: