


Referinta: Sap-4772
În cartea Din Staţiune în Staţiune, Jansen ne conduce prin această rugăciune bogată, imaginativă. Cu fiecare meditaţie bazată pe Scriptură, el ne invită să intrăm într-o poveste care încă nu s-a terminat. Ne arată modul în care întâmplările de pe Calvar încă se mai derulează în vieţile noastre, în fiecare zi. Începem să conştientizăm că „viaţă spirituală” este o expresie redundantă; după cum scrie Jansen: „Toată creaţia şi toate experienţele noastre sunt în mod misterios pline de Duhul lui Dumnezeu. Totul este spiritual, de la persoana care a fost miraculos vindecată de o boală până la treburile banale de zi cu zi, cum ar fi spălatul vaselor”.
Într-o după-amiază de vineri, pe când eram studentă postuniversitară în Pittsburgh, am intrat din întâmplare într-o biserică unde nişte copii se rugau Calea sfintei Cruci.
De ani de zile nu mai participasem la sfânta Liturghie. Prima mea iarnă în Pittsburgh tocmai trecuse şi era o zi de primăvară călduroasă, frumoasă. Mă plimbam pur şi simplu, fără nicio altă intenţie. Dar când am deschis uşile grele ale bisericii „Preasfânta Inimă”, brusc, neaşteptat, m-am regăsit în copilărie, în acei puţini ani de viaţă dinaintea momentului când mama mea a murit şi totul a luat-o la vale.
Pentru că în copilărie mersesem la o şcoală catolică, am fost imediat copleşită de mirosul de tămâie, de familiaritatea mişcărilor şi de repetarea rugăciunilor. Dacă am fost vreodată în viaţa mea doborâtă în genunchi în rugăciune, atunci acela a fost momentul, în acea biserică, înconjurată de şcolari care cântau cu stângăcie „Stabat Mater”. Fiecare cicatrice de suferinţă şi durere s-a aprins în mine, arzătoare şi nouă, cerând vindecare, atenţie şi, da, rugăciune. Parcă mi s-ar fi luat o greutate enormă de pe suflet. În acel moment m-am reîntors în Biserica Catolică. Şi încă sunt aici.
Îngenunchind în acea bancă, privindu-i pe copii, ascultând vocile lor tinere cum cântau versuri atât de familiare – „Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm. Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea” –, parcă aş fi fost din nou elevă în clasa a şaptea, purtând o uniformă aspră şi îngrămădindu-mă împreună cu alţi colegi de-ai mei într-o biserică umbroasă şi slab luminată, pe când afară era o zi însorită de primăvară. Mi-am amintit desenele cu Isus din broşuri, chipul său pe marama Veronicăi. Mi-am amintit cum nu mai conteneam succesiunea de îngenuncheri şi de stat în picioare şi cum mă tot întrebam: Cât mai poate să dureze oare? În Louisiana, zilele de vineri din Postul Mare însemnau vreme călduroasă şi mâncare delicioasă de peşte la cină. N-aş putea pretinde că aveam vreun gând mai sfânt sau mai profund decât această plăcere (sau disconfort) fizic.
Nu înţelesesem niciodată cu adevărat ce se întâmpla acolo, în schimb, în ziua aceea, în biserica „Preasfânta Inimă”, mi s-a părut deodată evident. Ne pregăteam pentru moarte.
Sună groaznic, nu-i aşa? Prea morbid? Prea stereotipic catolic? Dar într-adevăr, acele momente din biserică, mergând pe urmele unui Cristos condamnat şi suferind, m-au pregătit, într-un fel, să-mi conduc mama pe ultimii paşi când eram în clasa a opta, şi apoi să merg prin viaţă fără ea. Elevă îmbrăcată într-o uniformă incomodă, nu aveam nici cea mai vagă idee pe atunci că propria mea patimă avea să urmeze în curând.
La fel cum Gary Jansen meditează la Calea sfintei Cruci în momentul în care fiul lui cel mai mic se loveşte pentru prima dată la genunchi, cu toţii murim câte puţin de mii de ori în viaţă, trecem prin mii de renunţări şi despărţiri, mii de suferinţe, umiliri şi abandonări, pe calea spre crucile noastre finale. Numai detaliile diferă, în schimb fiecare copil este născut, la fel ca Isus, pentru propria sa patimă. Calea sfintei Cruci este acel obicei spiritual care m-a învăţat cum să merg înainte prin aceste dureri; este un drum pe care încă mai calc.
Staţiunile sunt o rugăciune fizică – antrenament de forţă, cum le numeşte Jansen – şi ne fac mai puternici şi la propriu şi la figurat. Trupurile noastre ajung să le perceapă ca pe un dans: îngenunchem, ne ridicăm, iar îngenunchem. Dar ele sunt de asemenea o rugăciune intelectuală, o rugăciune a imaginaţiei, iar din acest motiv ajungem să le cunoaştem atât de profund, poate chiar mai profund decât ne dăm seama. Calea sfintei Cruci ne poate face mai puternici, mai rezistenţi, ne poate da speranţă în acele momente în care ne regăsim în mijlocul suferinţei – noi sau cei dragi nouă.
Staţiunile ne învaţă cum să suferim bine. Asta nu înseamnă că suferinţa noastră va arăta bine. Ar putea fi cu sânge, lacrimi, transpiraţie şi angoasă. Sau răni ascunse care nu se vindecă. Uneori vom şchiopăta (sau vom fi târâţi) până la sfârşit. Dar putem suporta, putem ierta, ne putem ruga sau ne putem abandona – putem chiar să acceptăm ajutor pe drumul nostru. Isus a făcut toate acestea înaintea noastră, arătându-ne calea. Jansen ne reaminteşte că acest drum ne conduce la o suferinţă care nu este lipsită de sens, o suferinţă care poate fi transformată şi răscumpărată. Este Calea sfintei Cruci.Atunci când ne transpunem total cu imaginaţia în aceste momente din viaţa lui Isus – momente critice care scot la iveală esenţa caracterului său: o nesfârşită iubire şi îndurare –, imaginaţia noastră este modificată pe parcurs, este mutată pe frecvenţa lui Dumnezeu. Începem să-i recunoaştem amprenta peste tot, ecou al poveştii care se derulează în jurul nostru – chiar şi în cântecele lui Bowie şi Prince. Fiecare dintre noi este implicat în desfăşurarea acestei povestiri, una care nu s-a terminat în faţa Crucii, sau a mormântului, nici măcar la înviere.
Jansen îmi aminteşte că am şi eu un rol în această poveste, indiferent dacă îmi place asta sau nu. Alegerea care îmi rămâne de făcut este: Cum îmi voi juca rolul? Cine voi fi eu în Patima de astăzi – un ajutor, ca Simon din Cirene? Îndoliat, ca femeile care plângeau pe marginea drumului? Judecător, ca Pilat, care ar prefera mai degrabă să se spele pe mâini de tot acest haos? Sau este rândul meu să sufăr, să-mi port crucea, să mor în feluri mai mici sau mai mari, pentru ca apoi să fiu reînnoit?
Staţiunile ne conduc direct spre acel mormânt gol, cu piatra dată la o parte, lăsând să se vadă doar întunecime şi umbre. Stăm cu Jansen şi ne uităm la golul acesta pe care fiecare dintre noi l-a resimţit la un moment dat, şi ni se reaminteşte să avem încredere chiar şi în acest gol. Căci acolo, unde ni se pare că nu mai este nimic, se află cea mai mare speranţă a noastră. Dumnezeu a fost acolo în trecut, şi încă mai este, în fiecare zi.
Nu, această pregătire pentru moarte nu este ceva morbid. Pe măsură ce înaintăm cu Jansen din staţiune în staţiune, suntem conduşi de la durere la iubire şi speranţă, la putere şi rezistenţă, la transformare. Şi ajungem să fim, cu toţii, înviaţi.
Jessica Mesman Griffith
În această carte de spiritualitate, părintele Pierre-Herve Grosjean ne împărtășește din roadele slujirii sale preoțești, din numeroasele sale întâlniri și din experiența sa. Publicul căruia i se adresează sunt creștinii de toate vârstele, cu diferitele lor vocații și responsabilități, iar stilul este franc și entuziast.
A fi pregătit înseamnă a trăi viața din plin, așa cum este ea. Părintele Grosjean ne propune zece repere spirituale care să ne lumineze și să ne ajute în trăirea autentică a propriei vocații. Sunt zece mediatții care, una după alta, ne vor dărui înțelepciune, putere, alinare și încredere.
Din parcurgerea textului cărții se poate afla că specificul păstorului de suflete este acela de a-i sluji pe alții într-o dublă dimensiune: de „creștin”, la fel ca toți, și de „pus în fruntea altor creștini”, care-i sunt încredințați. În desfășurarea misiunii sale, fiecare păs-tor este chemat să asculte, să înțeleagă și să interpreteze semnele din timpul său, neuitând că „Numai cine s-a hrănit cu Dumnezeu poate să-i învețe pe alții”.
Vreau sa înteleg cu cine ma casatoresc. Curs de pregatire umana pentru a intra în viata de familie
Noua antologie de scrieri semnate de Jorge Maria Bergoglio – actualul papă Francisc - pune în lumină o ipostază mai puțin cunoscută a personalității sale, aceea a îndrumătorului spiritual. Înainte de a fi fost ales Papă, Bergoglio a fost, timp de decenii, implicat în misiunea de căpătâi a urmașilor sf. Ignațiu de Loyola, Exercițiile Spirituale. În această carte, Bergoglio ne descoperă profunzimea vieţii spirituale şi ne conduce, în 4 meditaţii, la întâlnirea cu Isus, la misterul manifestării lui Dumnezeu în lume, la viitorul Bisericii care trebuie să răspundă unor provocări deosebite şi la „trupul nostru”, dimensiunea cotidiană a vieţii de care nu trebuie să ne ruşinăm. Autorul porneşte de la texte din Sfânta Scriptură pe care le comentează şi le conclude cu un paragraf „pentru meditaţie”.
Cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, Helena Kowalska (1905-1938), o tânără poloneză simplă, fără educație, primește o chemare aparte. Îmbrăcând haina călugărească la 21 de ani și luînd numele de sora Maria Faustina , tânăra începe să noteze, la cererea duhovnicului ei, cuvintele pe care Isus i le adresează: „Te trimit cu milostivirea Mea la oamenii din lumea întreagă. Nu vreau să pedepsesc lumea, ci doresc să o vindec, strângând-o la Inima Mea Milostivă.” Se naște astfel acest „Mic Jurnal” în care umila călugăriță relatează marea experiență a Milostivirii lui Dumnezeu în sufletul ei, precum și misiunea de a împărtăși această milostivire cu lumea întreagă. Deși a murit necunoscută, iar mesajul său a trecut printr-o perioadă de contestare (așa cum Isus Însuși îi prezise), sora Faustina Kowalska este astăzi salutată cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea care a numit-o „marea apostolă a Milostivirii lui Dumnezeu pentru timpurile noastre”. Într-adevăr, la 30 aprilie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea o ridică la cinstea altarelor declarând-o sfîntă. În omilia rostită cu această ocazie, Suveranul Pontif a arătat că mesajul de milostivire transmis de Sf. Faustina KOwalska este de maximă urgență la începutul acestui nou mileniu. Încrederea de copil, simplitatea, intimitatea cu Isus, precum și o profundă cunoaștere a realităților spirituale, sunt caracteristicile definitorii ale misticii pe care o descoperim în paginile Micului Jurnal. „Numai dragostea are sens- scrie Sfânta Faustina. Ea dă celor mai mici fapte dimensiunea infinitului”. Cum a putut Sf. Faustina să crească în încrederea și intimitatea tot mai profundă cu Mântuitorul? Ce promisiuni i-a făcut El? Descoperă toate acestea citind Micul Jurnal, o carte care îți va schimba sufletul.
Ce anume vrea să indice Pagazzi cu această lucrare foarte frumoasă? Că Dumnezeu, care este supremă şi afectuoasă „Putere”, cheamă la fiinţă toate creaturile, şi cu mai mare motiv pe om, chip şi asemănare a sa, în măsura în care el le conferă putere. A fi înseamnă a putea fi. Noi dorim, sau manifestăm o voinţă, numai pentru că putem să dorim şi să descoperim în noi forţa care face posibilă exercitarea voinţei. Întrebarea instigatoare a lui Spinoza, „Ce anume poate un corp?”, are în fond, ca răspuns, o altă întrebare: „Cum poate un corp să fie la înălţimea propriei puteri?” Care este ca şi cum am spune: cum putem corespunde pozitiv la plinătatea vocaţiei noastre divine şi umane?
După apariția cărții „Când vă rugați spuneți Tatăl Nostru”, Papa Francisc continuă dialogul cu părintele Marco Pozza în această nouă apariție editorială. De data aceasta, Papa Francisc ne vorbește despre Maria, cu cuvintele celei mai cunoscute rugăciuni închinate ei.
Cartea de faţă este un exerciţiu în contemplaţia dialogică a Dumnezeului triunic, călăuzit de ideile lui Aquino, care se bazează pe intuiţiile unui vast evantai de exegeţi şi teologi evrei şi creştini. Înţelepciunea revelată, aşa cum este ea interpretată în credinţă de către modurile înţelepciunii intelectuale omeneşti, pune în lumină misterele "fiinţei" divine sub forma a trei Persoane divine.
CUM SĂ-ŢI ÎNVINGI TEAMA ŞI SĂ ÎNDRĂZNEŞTI SĂ SPERI. Trezeşte vulturul din tine
„Altceva decât Dumnezeu” este povestea emoționantă, profundă și adesea amuzantă a unei tinere femei care a pornit în căutarea sensului vieții și a descoperit că, pentru a găsi adevărata fericire, uneori e nevoie să fii gata să pierzi totul.
Această scurtă lucrare reflectă compoziția modelului fondativ-contextual a teologiei fundamentale. Pornind de la cele două dimensiuni ale acestui model, ca știință a fundamentelor teologice și disciplină de frontieră, studiul de față conjugă cercetarea a ceea ce stă la temelia credinței creștine cu atenția acordată instanțelor culturale și filosofic-fenomenologice ale timpului prezent.
Cartea de față reprezintă traducerea din limba franceză a primei părți a operei, fiind consultată și ediția italiană „Bernadetta vi parla. La vita dalle sue parole”. Dificultatea în privința traducerii a constituit-o tocmai faptul că volumul prezintă locurile, faptele, vorbele oamenilor obișnuiți, are deci un limbaj comun, mai puțin accesibil cuiva care își datorează cunoștințele de limbi străine mai mult lucrărilor teologice, termenilor și formulărilor de specialitate. Însă și acest aspect de limbaj vine să conlucreze o dată în plus la argumentarea autenticității relatărilor.
Poate că, parcurgând îndeosebi prima parte a cărții, unii cititori se vor întreba care este diferența față de volumul 2 al acestei Colecții, intitulat „Aparițiile Fecioarei Maria la Lourdes. Relatare documentată.” Răspunsul este simplu: volumul 2 își propune prezentarea cât mai obiectivă a evenimentelor pricinuite de aparițiile de la Lourdes, pe când în cartea de față- și în volumul care îi urmează-, punctul de vedere este cu totul altul: perspectiva se mută de la ce anume s-a petrecut, la ceea ce a spus Bernadeta în timp ce era implicată în respectivele întâmplări și cum le-a interpretat după ce au avut loc. Undeva, pe bună dreptate, autorul Pr. Laurentin își denumește opera „un album de cuvinte”.
Teologia a fost considerată multă vreme un tărâm secret, o proprietate privată, iar neiniţiaţii preferau să rămână la distanţă. Astăzi, sute de laici caută o formare creştină la înălţimea formării lor general umane. Creştini tot mai numeroşi cer să li se deschidă porţile teologiei. Pentru un public neiniţiat, însă doritor să cunoască ideile fundamentale ale timpurilor noastre, cartea de faţă trasează căi limpezi de acces pentru a descoperi lucid ce înseamnă Evanghelia lui Isus Cristos când ea atinge însuşi sensul existenţei noastre.
Spovada este un sacrament incomod în ziua de astăzi, când mulţi ezită să-și mărturisească greșelile „unui om”. Însă rolul și misiunea preotului din confesional sunt esenţiale pentru creşterea vieţii spirituale, ne spune ÎPS Aurel Percă în volumul Confesorii nu se improvizează. Confesorul şi Sacramentul Penitenţei în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii. Gândit în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii (după cum reiese și din titlu), acest ghid destinat preoţilor şi seminariştilor aduce informaţii bogate cu privire la teme mai puţin discutate, poate chiar privite de unii ca tabu. Dincolo de frici şi reticenţe, punând accentul pe ceea ce înseamnă a fi un bun confesor, Sacramentul Reconcilierii ni se dezvăluie drept ceea ce este el cu adevărat: un izvor al Milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu.
Volumul, coordonat de ÎPS Aurel Percă, oferă cititorului o retrospectivă a vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Iași, 1 iunie 2019, pe baza fotografiilor realizate cu multă măiestrie de dl Adrian Cuba, fotograf oficial în timpul vizitei, și organizate grafic după proiectul dnei prof. Ligia-Magda Sficlea.
"Mai mult decat emotionant este capitolul referitor la inchisorile prin care a trecut parintele si de unde a iesit paralizat. Si-a asumat acolo rolul de a pastra speranta in sufletele oamenilor. Nu-s mai putin emotionante nici paginile care reconstituie viata de dupa eliberare si mucenicia parintelui in parohii din Moldova, osardia lui in munca pastorala, devotamentul si daruirea pentru toti oamenii necajiti, care-l cautau ca pe un intercesor de maxima eficienta. Sunt multe marturii care atesta ca rugaciunile si sfaturile parintelui chiar au avut efecte impresionante, de la vindecari la alte repercusiuni benefice. Oamenii l-au considerat un sfant inca de pe cand era in viata. Iar cartea de fata ii reconstituie amanuntit, cu o documentare cvasiexhaustiva, viata de mucenic si martir." (Al. Cistelecan)
Lecționarul Roman în limba română apare sub egida Conferinței Episcopale Române și va fi tipărit în șase volume: 1. Timpul Adventului și Timpul Crăciunului; 2. Timpul Postului Mare și Timpul Pascal; 3. Timpul de peste An, Săptămânile I-XVII; 4. Timpul de peste An, Săptămânile XVIII-XXXIV; 5. Sfinții; 6. Pentru Liturghiile rituale și votive, pentru Liturghiile celebrate în diferite necesități sau trebuințe, la Liturghiile pentru răposați.
Pr. Irinel-Iosif Iosub este cunoscut deja cititorilor noștri atât ca poet, prin volumele de poezii publicate la Editura Sapientia, cât și ca bun vestitor al cuvântului dumnezeiesc, pe care îl explică și îl ilustrează, după exemplul Mântuitorului, prin diferite exemple, adaptate grupurilor de ascultători.
În 2020 a publicat volumul Pilde. Firimituri culese, în care a selectat 167 de pilde, pe care le-a grupat în 16 categorii. Dacă pildele din acest prim volum erau preluate din Sfânta Scriptură, din cărți de spiritualitate, din predicile altor preoți sau chiar de pe Internet, în volumul de față, intitulat Pilde. Un colț de pâine pentru suflet, pr. Irinel a încercat să creeze el însuși aceste pilde și să le însoțească cu o aplicație practică. Astfel, și în acest volum avem tot 167 de pilde, dar grupate în 19 categorii: Dumnezeu, educaţie, familia, moarte, judecată, credinţa, sacramente, înviere, suferinţă, responsabilitate, păcatul, Crăciunul, iertarea, viaţa consacrată, viaţa curată, iubire, rugăciune, sinceritate, fericire.
Citind aceste pilde, se poate nota cu ușurință intenția pedagogică, omiletică sau catehetică a autorului. De fapt, scopul final al oricărei pilde nu este simpla delectare a imaginației, ci educarea ascultătorilor în spiritul învățăturii de credință creștine.
Pildele publicate în acest volum sunt ordonate tematic, ca să fie mai ușor de găsit și folosit atât preoți, cât și de credincioși, pentru hrana proprie sau pentru a transmite adevărurile de credință. Consider că și aceasta o formă de caritate pastorală! Sperăm ca ele să le fie de folos cititorilor și să trezească și în alții dorința de împărtășire, după cum spunea sfântul Toma de Aquino: Contemplata aliis tradere! Dă și altora rodul contemplației tale!
Această carte ne introduce în contemplarea lui Isus și a Mariei. Suntem uimiți să vedem că fiecare etapă a vieții lor reînvie în propriile noastre inimi. Totul devine real. Intrăm cu ei în staulul din Betleem sau în Templul din Ierusalim, mergem cu ei pe drumurile Galileei, suferim împreună cu ei în timp ce mulțimea strigă în Palatul lui Pilat, ne bucurăm cu Maria Magdalena în fața lui Isus Învingătorul morții... Pe măsură ce călătorim cu ei, absorbim harurile pe care ni le oferă fiecare mister, ca niște copiii fascinați de ceea ce văd, și suntem transformați de aceste raze de lumină care izvorăsc din Evanghelie. De asemenea, descoperim meditațiile a zece mistere inedite: cele de compasiune și de îndurare, selectate din Biblie și din Tradiția Bisericii.
Liturghierul roman, Orânduit după decretul sfântului Conciliu ecumenic al II-lea din Vatican promulgat cu autoritatea Papei Paul al VI-lea şi revizuit prin grija Papei Ioan Paul al II-lea, Ediţia tipică a treia, Iaşi 2009, 1729 p. (2 volume, total 1876 p.: vol. I = 1352 p., vol. II = 524 p.)
Liturghierul roman este tipărit sub egida Conferinţei Episcopale Române, apare în două volume, format 21×30 cm, şi însumează 1876 de pagini policrome
Prin această carte, autoarea doreşte să ofere un prim instrument de cunoaştere a vieţii sf. Faustina, care, prin experienţa sa spirituală, a indicat lumii calea către încrederea în Milostivirea divină. "Fiica mea, spune că sunt Iubirea şi Milostivirea însăşi", îi va cere Isus sr. Faustina. "Umanitatea nu va găsi pacea, până când nu se va adresa cu încredere Milostivirii divine". Nu este un mesaj nou, dar lumina Milostivirii divine pe care Domnul a vrut s-o încredinţeze din nou omenirii prin carisma sr. Faustina, va lumina drumul oamenilor în cel de-al treilea mileniu.
O carte pentru cei care se pregătesc la căsătorie, pentru cei care se simt nepregătiți, dar căsătoriți, pentru cei care-i pregătesc pe alții la căsătorie.
Câteodată este greu să pornești iarăși. Ba chiar, după un eșec sau o încercare grea, ni se pare imposibil să o luăm de la capăt. Carte de față demonstrează exact contrariul: e posibil să reîncepem, întotdeauna. Desigur, nu e ușor. E o artă care trebuie învățată cu smerenie și cu picioarele bine înfipte în pământ. În această artă vrea să ne inițieze autorul, don Fabio Rosini.
Astăzi, Liturghia este modalitatea ce mai sigură și mai firească prin care Isus vine în întâmpinarea noastră. Este o lucrare dumnezeiască, purtând în ea atâta bogăție, încât cardinalul Giacomo Lercaro repeta adesea: „Mai presus decât Liturghia este doar raiul!
Monografia Tămășeni este o lucrare pe care am așteptat-o de mult timp, cu interes și emoție, și care vede astăzi lumina tiparului grație implicării unui grup de cercetători proveniți din mediile academice ale capitalei Molodovei, sub coordonarea părintelui Fabian Doboș și a domnului profesor Dănuț Doboș, da la Departamentul de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al Episcopiei Romano-Catolice de Iași. Ideea de a finaliza această lucrare a devenit mai pregnantă pentru noi după ce Sfântul Părinte Papa Francisc a ales un fiu al acestei comunități ca păstor al Diecezei de Iași. Suntem bucuroși de faptul că, în pofida dificultăților multiple generate de o nemiloasă criză sanitară planetară, un grup de profesori și specialiști în diverse științe interdisciplinare au răspuns chemării noastre.
La sfânta Liturghie, Liturgia cuvântului se încheie cu „Rugăciunea credincioșilor”, numită și Rugăciunea universală. Reforma liturgică a Conciliului al II-lea din Vatican a redat viață acestui rit al Liturghiei, propunându-l ca o formă de rugăciune care să dea un spațiu amplu credincioșilor, adică celor botezați, și simțirii lor cu Biserica. Credincioși prezenți la celebrarea euharistică își exercită astfel funcția lor preoțească și se roagă pentru toți oamenii.
Vigilența asupra gândurilor, păzirea privirii, consecințele desfrâului, sexualitatea și starea sufletească, îndrumarea spirituală, castitatea și Cuvântul lui Dumnezeu, trupul ca templu al Domnului, strategia Celui Rău în privința desfrâului, rugăciunea lui Isus ca remediu al dezordinilor sexuale sunt câteva dintre temele pe care Forlai ni le propune în această carte. Acest text se adresează unui evantai larg de cititori: adolescenților, tinerilor, logodnicilor, celor căsătoriți, văduvilor și persoanelor care au îmbrățișat sfaturile evanghelice. Oricare ar fi situația în care te afli, castitatea nu mortifică existența. Autorul vieții nu ia nimic din ceea ce dăruiește și, dacă uneori pare că o face, e doar pentru a ne obișnui cu daruri și mai mari.
Cum să cultivam viața. ,,Pe măsură ce îmbătrânim, ne dăm seama că singurul lucrul lucru pe care îl putem ține cu adevărat în mână nu este ceea ce luăm, ci ceea ce dăm. Cel care a început să dăruiască celorlalți este salvat."
Cartea Meditații zilnice s-a născut din dorinţa de a medita zilnic asupra cuvântului divin prezent în Sfânta Scriptură și propus de liturgia Bisericii. De aceea, în acest volum am inclus reflecții pentru fiecare zi din anul liturgic, așa cum este structurat el în ritul latin: Advent, Crăciun, Postul Mare, Timpul Pascal, Timpul de peste an, precum și pentru comemorările sfinților.
Carlo Acutis a murit la vârsta de doar 15 ani, în 2006, din cauza unei boli neaștepate și agresive. Un deceniu mai târziu, personalitatea lui ajunsese deja la inimile multor tineri, în foarte multe comunități și în tot atâtea oratorii și grupuri de tineret, atât în Italia cât și în restul lumii. În 2018, Papa Francisc l-a recunoscut pe Carlo ca Venerabil, deschizând calea către beatificarea care a fost celebrată la Assisi, la 10 octombrie 2020: și chiar acolo, la Assisi, Carlo a fost îngropat în pământul gol al cetății Sfântului Francisc, un loc pe care l-a iubit mai mult decât pe oricare altul, și la care s-a întors întotdeauna cu bucurie pt a se reîncărca spiritual.
Pe lângă entuziasmul pt preocupările obișnuite ale vârstei sale, el a prețuit și a cultivat o dragoste specială pentru Euharistie, „autostrada lui către Cer”.
Cu această conștientizare și-a trăit viața nu căutând merite sau visând la înălțimi de neatins, ci manifestând pri inteligența sa, prin umanitatea sa, prin existența sa adolescentină, viața lui dumnezeu primită în dar la Botez.De aceea, repeta adesea, ca un avertisment pentru sine și pentru prietenii săi. „Toți se nasc originali, dar mulți mor fotocopii.” Așa cum amintește Papa Francisc în Christus vivit: „A fi tineri nu înseamnă numai a căuta plăceri trecătoare și succese superficiale. Pentru ca tinerețea să-și realizeze finalitatea sa pe parcursul vieții tale, trebuie să fie un timp de dăruire generoasă, de oferire sinceră, de jertfe care costă, dar ne fac rodnici.”
Răsfoind această carte, vom avea posibilitatea să (re)descoperim viaţa Fericitului Anton Durcovici în diverse evenimente din trecerea sa prin această viaţă pământească. Însă consider că, mai mult decât un simplu aspect istoric, această carte vrea să ne dea o lecţie de credinţă, prezentându-ne diverse aspecte ale vieţii spirituale a seminaristului, preotului şi episcopului Anton Durcovici.
Cartea părintelui Tito Paolo Zecca tratează despre îngeri; în mod particular despre îngerul păzitor în viața și scrierile sfintei Gemma Galgani, o tânără mistică care a trăit între anii 1878-1903 la Lucca, în Italia. Aceasta își pierde mama în copilărie. Tatăl, farmacist de profesie, mort în urma unei tumori, îi lasă pe copii într-o sărăcie lucie. Treptat, încă din anii copilăriei, Gemmei i se deschide o fereastră către lumea supranaturală. Tânăra își umple singurătatea cu personaje extraordinare: îngeri, sfinți, Isus, Fecioara Maria cu care vorbește în mod familiar. Gemma trăiește mai mult cu îngerii decât cu oamenii, vorbește mai mult cu Isus decât cu propriul tată.
În traducerea părintelui profesor dr. Mihai Pătraşcu; această carte este un instrument de lucru şi de studiu foarte necesar pentru viitorii preoţi şi pentru lucrătorii pastorali. Autorul este părintele iezuit Bartolomeo Sorge, un specialist în doctrina socială a Bisericii, fost director al prestigioasei publicaţii La Civiltà cattolica (între anii 1973-1985). De la 1 ianuarie 1999 este director al revistei Aggiornamenti sociali. Este preot din anul 1958 şi a desfășurat o intensă activitate publicistică.
Prezenta carte este actualizarea şi lărgirea conţinutului unui volum precedent, Pentru o civilizaţie a iubirii, şi prezintă într-o manieră sistematică magisteriul Bisericii cu privire la chestiunile sociale cele mai stringente: globalizarea, războiul şi terorismul, manipularea genetică, pedeapsa cu moartea, raportul dintre etică şi cercetarea ştiinţifică, Islamul, Uniunea Europeană şi raportul ei cu Biserica.
În cartea sa, pr. Lucian ne amintește că scopul sacramentelor în viața Bisericii este de a-l conduce pe om, încă de pe acest pământ, la comuniunea cu Dumnezeu. De aceea, sacramentele nu sunt doar noțiuni sau rituri, ci evenimente de trăit.
Autorul ne ajută să reflectăm despre fiecare sacrament în parte, despre simbolurile, riturile și semnele specifice sacramentelor. Catehezele propuse aici, sub formă de învățături spirituale, sunt structurate în trei părți pentru fiecare sacrament: fundamente biblice, mărturii patristice și meditații spirituale pentru a trăi astăzi ca discipoli ai lui Cristos.
Aceste reflecții se doresc a fi ca un îndrumător în trăirea vieții sacramentale în Biserică pentru a ne bucura de roadele spirituale, de folos sufletului și trupului, în urmarea lui Cristos.
CONTROLUL CEREBRAL ŞI EMOŢIONAL. Manual practic de fericire şi sănătate
Oare ce îl face pe copilul aflat în fața vitrinei cu jucării să spună: „Când în lume nu vor mai fi copii săraci, îmi voi cumpăra aceste jucării!” ? În 1998 la un congres în Venezuela, Chiara Lubich explică unele puncte „artei de a iubi” : să-i iubim pe toți; să iubim primii; să-l vedem pe Isus în celălat; să fim cu toții una; să ne iubim reciproc; să ne iubim dușmanii. E zarul iubirii. În lumea întreagă, dimineața, copiii dau cu acest zar pentru a alege o propunere de trăit în acea zi, antrenându-se în arta de a iubi.
Prin aceste Meditații despre Paște, le adresez cititorilor invitația de a vesti Învierea lui Isus, fiecare după puteri, acolo unde se află. Orice loc și orice timp poate fi un Emaus. Cultivînd bucuria credinței pascale, trăind libertatea obținută prin iertare, împărtășind darurile lui Isus înviat, în special pacea, sperăm să devenim capabili să recunoaștem semnele apariției lui în momentele de frică, de mîhnire și de descurajare. Să vestim Învierea nu atît prin cuvinte, cît mai ales prin fapte. Astfel, cîntînd Aleluia pascal, vom fi și credibili, și molipsitori. (Autorul)
Câteva minuni și intervenții ale Sfintei Tereza a Pruncului Isus
Evanghelia după sfântul Marcu este una dintre cele mai fascinante scrieri din Noul Testament. Cartea se remarcă prin caracterul său narativ, concis şi prin atenţia acordată persoanei lui Isus.
Exegeza științifică nu este, pur și simplu, o metodă printre altele de interpretare a Sfintei Scripturi. Ea constituie o parte integrantă a cercului hermeneutic și trebuie să intre implicit în orice aplicație teologică sau pastorală. Lectura științifică și lectura pastorală a Bibliei țin de charisme și slujiri diferite în sânul Bisericii. Dar între aceste slujiri există o interdependență reciprocă. Libertatea cu care trebuie exercitate nu înseamnă independență absolută, ”libertate față de Biserică și față de adevăr, ci libertate pentru Biserică și pentru adevăr” .
În cartea Din Staţiune în Staţiune, Jansen ne conduce prin această rugăciune bogată, imaginativă. Cu fiecare meditaţie bazată pe Scriptură, el ne invită să intrăm într-o poveste care încă nu s-a terminat. Ne arată modul în care întâmplările de pe Calvar încă se mai derulează în vieţile noastre, în fiecare zi. Începem să conştientizăm că „viaţă spirituală” este o expresie redundantă; după cum scrie Jansen: „Toată creaţia şi toate experienţele noastre sunt în mod misterios pline de Duhul lui Dumnezeu. Totul este spiritual, de la persoana care a fost miraculos vindecată de o boală până la treburile banale de zi cu zi, cum ar fi spălatul vaselor”.