Fiți și voi pregătiți. Repere spirituale

Stilul expresiv al acestei cărţi îţi cere să citeşti printre rânduri şi să te laşi îndrumat de intuiţia firească, puternică, luminoasă şi clară ce alcătuieşte textul de faţă. Intuiţia priveşte modul de funcţionare al revelaţiei lui Dumnezeu împlinite în Isus Cristos. Astfel, nu este vorba despre o comunicare a adevărului „căzut din cer” prin intermediul umanităţii asumate a Fiului. Revelaţia are de-a face mai mult cu evenimentul complet al lui Isus, şi anume cu umanitatea lui deosebită. Acest lucru înseamnă că ataşamentele, sentimentele şi felurile sale de a simţi lucrurile şi situaţiile sunt deja manifestarea adevărului lui Dumnezeu. Şi viceversa: ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice se integrează în funcţionarea originară a umanităţii noastre, mai precis, în emoţii şi în sentimente, în ataşamente şi în legături, precum şi în acţiunile de bază care compun experienţa noastră faţă de lucruri. Altfel spus, Dumnezeu ne vorbeşte nu numai despre umanitatea lui Isus, ci se exprimă în umanitatea Fiului, şi chiar mai mult – şi poate chiar mai conform cu originalul –, Dumnezeu se descoperă în umanitatea lui Cristos, „simţind, suferind, reacţionând în faţa realităţii de fapt”. În această simţire, în sentimentele care se creează şi în reacţiile concrete, adevărul lui Dumnezeu prinde viaţă şi astfel „locuieşte” cu noi.

Volumul de faţă, cu titlul Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranţă, însumează o parte din conferinţele ţinute cu acea ocazie, dar şi alte scrieri despre Biblie şi speranţă. Este o temă de mare actualitate, dacă ţinem cont de contextul în care trăieşte omenirea în ultimul timp. În faţa provocărilor acestor vremuri, şi teologul, preotul şi creştinul trebuie să ia atitudine. Nu pot adopta tactica struţului până va trece primejdia. În acest sens, pornind de la Sfânta Scriptură, care este sufletul întregii teologii, autorii convocaţi pentru acest volum colectiv prezintă modul în care cuvântul lui Dumnezeu este lumină pentru paşii noştri şi astăzi şi izvor de speranţă.

Este suficient să spunem că suntem prieteni? Prietenia este o alegere de viață ce valorizează caracterul unic al persoanei . Prietenia este expresia încrederii totale, capabilă să dea un sens chiar suferinței produse de o despărțire. * A fi cu adevărat prieteni înseamnă a ne trezi continuu la o viață nouă.*

Cred în Dumnezeu

Vigilența asupra gândurilor, păzirea privirii, consecințele desfrâului, sexualitatea și starea sufletească, îndrumarea spirituală, castitatea și Cuvântul lui Dumnezeu, trupul ca templu al Domnului, strategia Celui Rău în privința desfrâului, rugăciunea lui Isus ca remediu al dezordinilor sexuale sunt câteva dintre temele pe care Forlai ni le propune în această carte. Acest text se adresează unui evantai larg de cititori: adolescenților, tinerilor, logodnicilor, celor căsătoriți, văduvilor și persoanelor care au îmbrățișat sfaturile evanghelice. Oricare ar fi situația în care te afli, castitatea nu mortifică existența. Autorul vieții nu ia nimic din ceea ce dăruiește și, dacă uneori pare că o face, e doar pentru a ne obișnui cu daruri și mai mari.

Euharistia este în Biserică culmea împăcării oamenilor cu Dumnezeu și între ei, pentru că ea reprezintă patima și moartea răscumpărătoare a lui Cristos și sacramentul prezenței sale reale.

   Autorul acestei carti este sf. Francisc de Sales (1567-1622), episcop si Învatator al Bisericii, pe care liturgia îl comemoreaza în fiecare an la 24 ianuarie. A fost episcop de Geneva (cu sediul la Annecy), remarcându-se printr-un zel deosebit fata de sufletele ce i-au fost încredintate spre pastorire. Cartea a fost tradusa în limba româna de catre pr. dr. Eduard Ferent, profesor emerit de teologie dogmatica la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi.

   Acest volum deschide o noua colectie – „Maestri ai spiritualitatii” – pe care Editura „Sapientia” o propune celor interesati sa cunoasca mai bine gândirea si opera clasicilor spiritualitatii catolice.

De câte ori nu ne-am hotărât, în preajma Postului Mare, că vom trăi acest post diferit. Ne-am spus că de această dată chiar vom respecta, pe tot parcursul postului, deciziile pe care le-am luat la început! Am vrea să trăim mai profund Pătimirea lui Isus, să fim mai consecvenţi în rugăciune, în fapte bune, am vrea ca aceste câteva săptămâni să ne aducă mai aproape de Dumnezeu şi să ne facă oameni mai buni.

Nu ştim dacă acest jurnal va reuşi să atingă un scop atât de măreţ, dar poate va fi măcar un pas mic spre îndeplinirea lui. Este presărat cu îndrumări şi provocări zilnice, dar să le luăm doar ca pe nişte sugestii şi nu ca pe obligaţii. Să ne simţim liberi să îl folosim cum credem noi că ne ajută mai mult! Fie că scriem, sau desenăm, sau doar ne gândim, însuşi faptul de a deschide acest jurnal în fiecare zi din timpul Postului Mare va fi un mic sacrificiu de timp adus Tatălui, o mică rugăciune, un mic gând trimis spre Cer. Iar la sfârşit să ne vedem cu bucurie în ziua Învierii… poate chiar un pic mai buni! 

„Așadar, Biserica veghează cu grijă va fiii săi să nu asiste ca străini sau spectatori muți la acest mister al credinței( care este jertfa euharistică), ci înțelegându-l bine, cu ajutorul ceremoniilor și al rugăciunilor, să participe la acțiunea sacră în mod conștient, cu pietate și activ; să fie instruiți prin cuvântul lui Dumnezeu, să se hrănească la masa Trupului Domnului, Să aducă mulțumire lui Dumnezeu; oferind ostia nepătată, nu numai prin mâinile preptului, ci împreună cu el, să învețe a se oferi pe ei înșiși și, prin Cristos Mijlocitorul, să se desăvârșească din zi în zi în unirea cu Dumnezeu și în unirea dintre ei, pentru ca în cele din urmă Dumnezeu să fie totul cu toți. (Sacrosanctum concilium, 48)

Umilul preot de ţară, pe care superiorii îl consideră un preot de „Doamne-ajută”, a fost trimis să slujească într-un sat uitat de lume, la Ars, în Franţa. În 10 ani, a ajuns să fie cel mai căutat preot din Franţa. Secretul vieţii sale stă într-o încredere necondiţionată în harul lui Dumnezeu, căruia îi corespunde printr-o asceză care constă în posturi şi penitenţă, şi mai ales într-un zel deosebit în a trăi iubirea şi rugăciunea.

„Altceva decât Dumnezeu” este povestea  emoționantă, profundă și adesea amuzantă a unei tinere femei care a pornit în căutarea sensului vieții și a descoperit că, pentru a găsi adevărata fericire, uneori e nevoie să fii gata să pierzi totul.

Fericirile: bucurați-vă și vă veseliți

Suferinţa lui Dumnezeu

Ave, Maria! Imn de laudă şi speranţă

Only you. Da-i iubirii o sansa

Cuvântul lui Dumnezeu pentru fiecare duminica. Anul B

Giuseppe Forlai, autorul cărţii „Să ne îmbrăcăm în lumină” ne propune un itinerariu spiritual pentru a ne trezi credinţa, pornind de la experienţa şi de la înţelepciunea monastică. Cu ajutorul scrierilor părinţilor monastici şi a textelor biblice cititorul este ajutat să parcurgă un itinerariu de conformare a vieţii la Cristos. Pacea, vindecarea de iluzii, experimentarea milostivirii lui Dumnezeu, adevărata căinţă, rugăciunea, lectura Scripturii, depăşirea încercărilor, libertatea sunt câteva dintre temele prin care creştinul este călăuzit pentru a se îmbrăca în Lumina divină. Cartea are trei părţi, a câte 6 capitole fiecare, ce sunt autonome şi complete

Revelaţie, credință și credibilitate : manual de teologie fundamentală

Ori Dumnezeu, ori nimic

Episcopul Florentin a fost un erudit. Unul dintre cei cu voce blândă. Format în școli cu profil realist, atrecut apoi, cu voia Domnului, în domeniul umanioarelor, desigur pășind mai întâi pe trptele Bisericii. Episcopul Florentin își începea argumentațiile cu un surâs blând, care se potrivea perfect constituției sale ascetice. Era departe de orice formă de extremism, de orice radicalizare.
De aceea a fost iubit.

Urmeaza-ma. Întâlnirea cu Isus pe Calea crucii

Cartea părintelui Iosif Tiba ne introduce într-un studiu sistematic despre rolul Euharistiei în viața creștinească. Titlul cărții ne trimite cu gândul la Papa emerit Benedict al XVI-lea, care ne-a lăsat un document despre Euharistie având ca titlu „Sacramentum caritatis”, reluând o frumoasă definiție a Euharistiei a Sf. Toma de Aquino, Sacramentul carității. Da, în Euharistie Cristos a dorit să ne dăruiască iubirea sa care l-a făcut să ofere pe cruce viața pentru noi.

Recomandăm cartea Pr. Iosif Tiba, care poate să fie un material de real folos, pentru meditația personală sau un material pentru predici și cateheze în anul pastoral dedicat sacramentelor inițierii creștine.

„Codul de drept canonic este absolut necesar Bisericii. Fiind constituită ca un organism social şi vizibil, Biserica are nevoie de norme, pentru ca structura ei ierarhică şi organică să fie vizibilă, exercitarea funcţiilor ce i-au fost încredinţate de dumneiezescul Întemeietor, îndeosebi puterea sacră şi administrarea sacramentelor, să fie bine organizată, legăturile reciproce dintre credincioşi să fie reglementate după dreptate bazată pe caritate”, spunea fericitul Papă Ioan Paul al II-lea în Constituţia apostolică Sacrae disciplinae leges, prin care a promulgat noul Codex Iuris Canonici al Bisericii Romano-Catolice, la 25 ianuarie 1983.

False mistere

Reflecțiile cardinalului Anastasio Ballestrero dezvoltă ceea ce subliniază și Directoriul despre evlavia populară şi liturgie: „De-a lungul secolelor, mai ales cele recente, reflecţia eclezială a scos în evidenţă virtuţile sfântului Iosif, între care strălucesc: credinţa, care în el s-a tradus în adeziune deplină şi curajoasă la proiectul mântuitor al lui Dumnezeu; ascultarea sârguincioasă şi tăcută faţă de manifestările voinţei sale; iubirea şi respectarea fidelă a Legii, evlavia sinceră, tăria în încercări; iubirea feciorelnică faţă de Maria, exercitarea necesară a paternităţii, ascunderea activă” (nr. 219).

Acest Directoriu pentru cateheză se situează într-o continuitate dinamică cu cele două care l-au precedat. La 18 martie 1971, Sfântul Paul al VI-lea aproba Directoriul catehetic general, redactat de Congregaţia pentru Cler. Acel Directoriu se califica pentru a da o primă aranjare învăţăturii reieşite de la Conciliul al II-lea din Vatican (cf. CD 44). Nu se poate uita că Sfântul Paul al VI-lea considera toată învăţătura conciliară ca "marele catehism al timpurilor moderne".

Noua antologie de scrieri semnate de Jorge Maria Bergoglio – actualul papă Francisc - pune în lumină o ipostază mai puțin cunoscută a personalității sale, aceea a îndrumătorului spiritual. Înainte de a fi fost ales Papă, Bergoglio a fost, timp de decenii, implicat în misiunea de căpătâi a urmașilor sf. Ignațiu de Loyola, Exercițiile Spirituale. În această carte, Bergoglio ne descoperă profunzimea vieţii spirituale şi ne conduce, în 4 meditaţii, la întâlnirea cu Isus, la misterul manifestării lui Dumnezeu în lume, la viitorul Bisericii care trebuie să răspundă unor provocări deosebite şi la „trupul nostru”, dimensiunea cotidiană a vieţii de care nu trebuie să ne ruşinăm. Autorul porneşte de la texte din Sfânta Scriptură pe care le comentează şi le conclude cu un paragraf „pentru meditaţie”.

Apariţia acestei lucrări în limba română a fost posibilă datorită dorinţei unei persoane care poartă numele sfintei Alice – Alice Sorina Tudosă –, care şi-a dorit ca viaţa acesteia să fie cunoscută şi de membrii poporului nostru român. Cartea părintelui franciscan belgian Ignace Beaufays (1870-1945), apărută în 1945 la Bruxelles, în colecţia „Saints de nos Provinces”, prezintă viaţa acestei sfinte şi a fost tradusă în limba română de părintele asumpţionist Lucian Dîncă.

Fericitul Ieremia Stoica din Valahia

Proiectul editorial propus de părintele romano-catolic Eugen Răchiteanu și de către părintele ortodox Constantin Necula este unul de suflet. Un astfel de demers constituie o punte de comuniune între creștinii de confesiuni diferite. Biserica catolică și cea ortodoxă, fiecare după propria tradiție și după modelul apostolilor, continuă să binevestească iubirea infinită a lui Dumnezeu în lume. Arta sacră care înfrumusețează lăcașele de cult este limbaj universal care pune împreună valorile credinței creștine și servește pentru a redescoperi frumusețea de a fi frați în Cristos. (IPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit emerit de București)

Creștinismul este o școală a dialogului. În mod fundamental. Dialogul nostru ca oameni este deprins din dialogul intra-Treimic, al sfătuirii celei din veșnicie care aduce lumea la lumină și dăruiește omului templul-spațiu, grădină și rod deopotrivă, în care acesta să fie o prezență con-creatoare a frumuseții. Textul pe care vi-l propunem, un preot catolic și unul ortodox, nu este decât un dialog între prieteni. O căutare, cu stângăciile de rigoare dar și cu vindecări de rigorism, în speranța că astfel de subiecte – așezate la „mijloc”, fără ifose și muncite în plan bibliografic – vor naște alte prietenii. (Pr. Constantin Necula)

Cartea de față are rădăcini profunde şi vechi. Ea este ultimul tom al unui triptic a cărui aventură a început în anul 2013. Am început, împreună cu cardinalul Robert Sarah, dialogul care a constituit materialul pentru lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic (Sapientia, Iași 2015). În primăvara anului 2015, publicarea acestui dialog despre credinţă a fost un eveniment de o amploare neaşteptată. Timp de zece zile, cardinalul a mers în capitala franceză pentru a-şi prezenta cartea. Frigul care domnea în Paris era departe de căldura, fervoarea şi entuziasmul care au însoţit apariţia lucrării Dieu ou rien. Îmi amintesc de serile de la biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, la „Trinité”, la „Sfântul Leon”, la bernardini sau la Librăria „La Procure”. De fiecare dată, mulţimea se grăbea să-l asculte. Departe de Paris, în abaţia Lagrasse, în patul său de suferinţă, atins de o scleroză în plăci fulgurantă, fratele Vincent veghea şi se ruga. El era protectorul misterios al cardinalului. Căci lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic a fost un fel de miracol. Cum să înţelegi reuşita formidabilă a unei cărţi atât de radicale şi, prin aceasta, chiar incomprehensibile, a unui om care întotdeauna a fugit de lumină? De mult timp, cardinalul Robert Sarah, prieten apropiat al Papei Benedict al XVI-lea, colaborator al Papei Francisc, preferă umbra strălucitoare a rugăciunii. Motivul adevărat al succesului său rezidă în simplitatea, umilinţa şi sfinţenia cardinalului.

Chiar dacă titlul Introducere în Noul Testament pare suficient de explicit, se impun totuşi câteva clarificări, pentru ca cititorul să ştie care a fost intenţia noastră. Mai întâi, tipul de cititori avut în vedere. Această carte se doreşte a fi o introducere; ca atare, ea nu se adresează cercetătorilor. Am în vedere atât cititorii care intenţionează să abordeze studiul Noului Testament (NT) de unii singuri, cât şi studenţii care frecventează cursuri despre NT la diferite niveluri (de ex., grupuri de studii biblice, învăţământ religios sau primii ani de seminar etc.). Cu alte cuvinte, am încercat să scriu o carte care să-l poată ghida pe cel care citeşte pentru prima dată într-o manieră aprofundată Noul Testament, în întregime sau în parte, şi trebuie să fie capabil să răspundă mai târziu unor chestiuni mai specifice

Îndrumarea spirituală este un drum spre pământul libertăţii şi al fericirii. Acest pământ sunt eu însumi aşa cum sunt chemat să fiu – creat după chipul lui Dumnezeu şi transfigurat de Duh – odată ce am părăsit păcatul şi neîncrederea individualistă. Aceasta este viața dăruită şi angajantă pe care și-o propune ca obiectiv îndrumarea spirituală: o viaţă în care ego-ului i se substituie acel „noi” al comunităţii edificate de Duh, tristeţii – bucuria, agitaţiei – pacea, iluziilor – credinţa.

Spiritualitatea familiei

O carte pentru cei care se pregătesc la căsătorie, pentru cei care se simt nepregătiți, dar căsătoriți, pentru cei care-i pregătesc pe alții la căsătorie.

Vreau sa înteleg cu cine ma casatoresc. Curs de pregatire umana pentru a intra în viata de familie

„Am alcătuit acest „Ghid  al pelerinului” cu dorința de a facilita apropierea românilor de marile lăcașe din jurul Grotei Massabielle. Cartea aceasta nu-și propune deloc să fie asemenea „Ghidurilor pentru pelerinii de la Lourdes” care circulau prin Europa în prima jumătate a secolului al XX lea și care conțineau îndemnuri moralizatoare pentru cei care se duceau în pelerinaj. Pe lângă marea mea dragoste față de sanctuarele ridicate lângă stânca Massabielle, a fos la mijloc și puțină tristețe: de ani de zile de când frecventez Lourdes-ul, nu am găsit niciodată materiale în limba română de prezentare a sanctuarelor.

Traducând, conspectând și sintetizând din mai multe volume din alte limbi, am încercat să prezint- pe cât s-a putut- istoria, anii, persoanele, evenimentele, spiritualitatea și povestea fiecărui obiectiv în parte.”

Pr. Cristian - Florin Sabău

Înfruntând tema provocărilor lansate de criza ecologică, volumul, Terra, mama noastră reunește gânduri, discursuri și omilii ale Papei Francisc despre ocrotirea Creației și despre respectul datorat persoanei umane.

“Bucuria rugăciunii” cuprinde diverse rugăciuni, meditații zilnice, novene și litanii pentru fiecare lună a anului. Această carte este un ghid în căutarea frumuseții sacrului care își găsește plinătatea în bucuria rugăciunii, cel mai de preț și cel mai important lucru în viața noastră spirituală.

Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu

Spovada este un sacrament incomod în ziua de astăzi, când mulţi ezită să-și mărturisească greșelile „unui om”. Însă rolul și misiunea preotului din confesional sunt esenţiale pentru creşterea vieţii spirituale, ne spune ÎPS Aurel Percă în volumul Confesorii nu se improvizează. Confesorul şi Sacramentul Penitenţei în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii. Gândit în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii (după cum reiese și din titlu), acest ghid destinat preoţilor şi seminariştilor aduce informaţii bogate cu privire la teme mai puţin discutate, poate chiar privite de unii ca tabu. Dincolo de frici şi reticenţe, punând accentul pe ceea ce înseamnă a fi un bun confesor, Sacramentul Reconcilierii ni se dezvăluie drept ceea ce este el cu adevărat: un izvor al Milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu.

În această lucrare, Biroul pentru Evanghelizare și Cateheză (BEC) al Eparhiei de Cluj-Gherla propune un instrument în ajutorul cateheților, al preoților, al persoanelor consacrate și al laicilor, care se îngrijesc de buna pregătire a copiilor în vederea integrării depline în viața sacramentală a Bisericii.

Aceste pagini oferă un fel de „bune practici” care, cu discernământul de rigoare, pot fi adaptate și aplicate în cateheza de pregătire pentru primirea Sacramentelor Spovezii și a Euharistiei.

Frați și surori să ne însușim rugăciunea lui Isus: să-i cerem Tatălui să ridice vălul de pe ochii noștri pentru ca în aceste zile, privind Răstignitul, să putem înțelege și primi faptul că Dumnezeu este iubire. De câte ori nu ni-l închipuim noi ca stăpân, si nu ca Tată, de câte ori nu ne gândim la El ca la un judecător sever, și nu ca la Mântuitorul milostiv! Dar Dumnezeu, De Paști, nimicește distanțele, arătându-se în umilința unei iubiri care ne cere iubire. Așadar, noi îl preamărim când trăim cu iubire, când tot ceea ce facem, facem cu iubire, din inimă, ca pentru El. Adevărata preamărire este preamărirea iubirii, pentru că este singura care dă viață lumii. Desigur, această mărire este opusul celei lumești, care ne vine atunci când suntem admirați, lăudați, aclamați: când eu ma aflu în centrul atenției. Slava lui Dumnezeu în schimb este paradoxală: fără aplauze, fără audience. În centru nu este eul, ci celălalt: Paștele ne arată, într-adevăr, că Tatăl îl preamărește pe Fiul, iar Fiul îl preamărește pe Tatăl. Niciunul nu se preamărește pe sine.

Mi-ești drag!

Obiectul principal al meditațiilor din acest volum sînt două teme semnificative pentru evanghelistul Matei, pentru Biserica de la începuturile creștinismului, dar și pentru noi, astăzi. Prima este legată de cateheza credinței, o temă pe care apostolul Matei o încadrează în orizontul Învierii. Prin urmare, Învățătorul unic și Catehetul adevărat din Biserică este Christos Înviat. […] A doua temă semnificativă este dreptatea. Aceasta se deosebește de dreptatea din învățătura fariseilor sau din filozofia greacă. Dreptatea creștină înseamnă orientarea vieții discipolului spre valorile Împărăției lui Dumnezeu, practica constantă a rugăciunii și trăirea iubirii universale față de aproapele. Evanghelistul Matei argumentează că Isus este Învățătorul acestui nou fel de dreptate. El este cel drept prin excelență pentru că a acceptat voința Tatălui de mîntuire a tuturor oamenilor și și-a dăruit viața pentru ca toți oamenii să aibă viață. (Wilhelm Dancă)

Capacitatea de a iubi este o stare extraordinară pe care cu toţii dorim s-o trăim; dar ea nu ţine de întâmplare, de destin, ci este rodul unui lung drum de pregătire, de antrenament. Punctul de plecare în teoria sa despre iubirea adevărată este o muncă de autoconştientizare, de acceptare a propriei nevroze, de a şti să-i spunem pe nume şi de a încerca apoi să o reducem. Doar de-a lungul unui asemenea drum, omul va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai este nevoie s-o cauţi. Căci este înlăuntrul propriei fiinţe. Relaţia va primi atunci numele de botez adevărat: căsătorie.

Cartea este un ajutor practic pentru persoanele aflate în dificultate, suferinde, distruse, deprimare, pesimiste şi care nu reuşesc să găsească acea seninătate de fond care este baza unei personalităţi sănătoase, deschise, bucuroase, care permite oricum râsul din inimă. Omul are mari dificultăţi în a accepta durerea, bolile şi, cu atât mai mult, moartea. Tocmai de aceea ar trebui să învăţăm să râdem cu inima. A avea o inimă veselă ne permite să fim încă integri după ce am trecut peste nenumărate necazuri, mii de suferinţe, încă încrezători în noi înşine, după ce am suferit mii de violenţe, defăimări, abuzuri, răutăţi, încă şi mai hotărâţi să mergem înainte după ce am înfruntat durere, boli. A învăţa să râzi cu inima îţi permite să ieşi din întunericul lipsei de sens, te ajută să renaşti.

Cartea Părintelui Eugen Popa, deși poartă un titlu care ar face cititorul să creadă că se referă strict la parcursul lui Isus din Săptămâna Mare, culminând cu Învierea, este potrivită pentru oricare alt moment din calendar sau din pelerinajul vieții creștinului, grație tematicii spirituale ample, ce atinge, inevitabil, toate componentele…

Meditațiile despre Crăciun sînt răspunsurile mele interioare la provocările evenimentului Întrupării, răspunsuri pe care le-am pregătit folosindu-mă de intuițiile unor Părinți ai Bisericii, filozofi, teologi, scriitori și artiști. Asemenea meditației introductive și celei finale, celelalte din cuprinsul volumului au un caracter filozofic, teologic și literar. Prima meditație poate fi subintitulată „Crăciunul filozofilor”, pentru că propun aici o analiză scurtă a modului în care s-au raportat cîțiva filozofi moderni și contemporani la sărbătoarea Nașterii Domnului. Printre aceștia se numără: Georg Friedrich Hegel, Jean-Paul Sartre sau Edith Stein. Ultima meditație are un caracter literar specific, pentru că este o analiză teologico-literară a ideii de Crăciun la poetul Vasile Voiculescu. Scopul introducerii acestui text este evidențierea specificului sărbătorii Crăciunului în România, țară punte între Orient și Occident, deci punerea în lumină a Crăciunului din creștinismul oriental.

Volumul, coordonat de ÎPS Aurel Percă, oferă cititorului o retrospectivă a vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Iași, 1 iunie 2019, pe baza fotografiilor realizate cu multă măiestrie de dl Adrian Cuba, fotograf oficial în timpul vizitei, și organizate grafic după proiectul dnei prof. Ligia-Magda Sficlea.

Câteva minuni și intervenții ale Sfintei Tereza a Pruncului Isus

Multe persoane se întreabă: Cum putem să înfruntăm suferinţa? Este posibil să o învingem? Este posibil să ne vindecăm? De ce Dumnezeu permite aşa ceva? Valerio Albisetti încearcă să răspundă la aceste întrebări prin metoda sa psihospirituală în cel mai creator mod cu putinţă. A nega, a elimina, a căuta în exterior cauzele suferinţei sau chiar a rămâne în ea fără a-i atribui niciun sens, a te cuibări în ea, ca o victimă eternă, nu face pe nimeni să crească din punct de vedere psihologic, nici spiritual. Autorul doreşte să-i înveţe pe cititori să se mişte prin suferinţă, să înţeleagă cum ea, dacă este bine canalizată, îi poate transforma; suferinţa nu va mai fi ceva de care să fugă, ci un spaţiu ce trebuie traversat pentru a intra într-o relaţie mai intimă cu Dumnezeu.

Carte de rugăciuni

Vino, Fii Lumina Mea.

Viaţa lui Cristos

Tweeting cu Dumnezeu

Evanghelia în viaţa copiilor, Anul C

Cartea se prezintă ca un mic tratat de spiritualitate a cărui menire este de „a deschide ochii celor orbiți” de numeroasele interpretări greșite ale libertății care circulă în epoca contemporană. „Dorim ca această carte să fie un ajutor pentru cei care vor sa fie deschiși spre minunatele înnoiri interioare pe care Sfântul Duh vrea sa le aducă în inimile noastre, pentru a ajunge astfel la glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu” (Jacques Philippe, Introducere)

Să recunoaștem defecțiunea din noi înseamnă să ne opunem mesajului pe care ni-l transmite societatea. Confruntată cu întrebarea „Ce e în neregulă cu tine?”, societatea răspunde mereu: „Nimic. Nimic nu e în neregulă cu tine. Ești perfect exact așa cum ești”. Și dacă eşti sincer cu tine, probabil gândeşti: Serios?! Ai petrecut ceva timp cu mine?

Eu, unul, am petrecut timp cu mine, şi ştiu că mantra „Eşti perfect exact aşa cum eşti” este pur şi simplu falsă. Şi nu-i nici măcar aproape de adevăr!

Unul dintre cele mai evidente adevăruri în viaţă este: „Nu sunt bine”. Mesajul societăţii – „Eu sunt bine, tu eşti bine” – e ceea ce eşti nevoit să spui când nu ştii ce să faci cu o inimă şi o lume care s-au destrămat.

Prin tot ceea ce a venit să ducă la îndeplinire pentru noi, Isus ne spune nouă şi acestei lumi destrămate:

„Nu, nu eşti perfect, dar voi lupta pentru tine, ca să fii al meu”.

„Nu, nu eşti perfect, dar meriţi să îmi dau viaţa pentru tine, în imperfecţiunea ta”.

„Da, această lume s-a destrămat. Vin în această lume ca să repar ceea ce s-a deteriorat”.

Această lume nu este perfectă. Iar noi nu suntem perfecţi. Dar „imperfect” nu înseamnă neiubit.

Chiar dacă se prezintă  asemenea unei povestiri sau chiar ca un roman, această carte este rodul unui studiu științific complet asupra cuvintelor Bernadetei, realizat, din 1956 până în 1971, în colaborare cu maica Marie-Therese Bourgeade și cu sora Bernadeta Chauvier, începând din 1965.

Prezentăm acum, într-o formă simplă și dezgolităde orice aparat științific, rezultatele acestei munci imense, chintesența ei, ca să spunem așa: o viață a Bernadetei din propriile sale cuvinte, de la primul scâncet, până la ultima suflare. Dar nu am prezentat doar cuvintele rostite efectiv. Am fost atenți și la tăcerile ori gesturile ei pline de semnificație. Și tăcerea are valoare expresivă, mai ales la Bernadeta.

Rene Laurentin