


- Nou
Referinta: Sap-4765
Stilul expresiv al acestei cărţi îţi cere să citeşti printre rânduri şi să te laşi îndrumat de intuiţia firească, puternică, luminoasă şi clară ce alcătuieşte textul de faţă. Intuiţia priveşte modul de funcţionare al revelaţiei lui Dumnezeu împlinite în Isus Cristos. Astfel, nu este vorba despre o comunicare a adevărului „căzut din cer” prin intermediul umanităţii asumate a Fiului. Revelaţia are de-a face mai mult cu evenimentul complet al lui Isus, şi anume cu umanitatea lui deosebită. Acest lucru înseamnă că ataşamentele, sentimentele şi felurile sale de a simţi lucrurile şi situaţiile sunt deja manifestarea adevărului lui Dumnezeu. Şi viceversa: ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice se integrează în funcţionarea originară a umanităţii noastre, mai precis, în emoţii şi în sentimente, în ataşamente şi în legături, precum şi în acţiunile de bază care compun experienţa noastră faţă de lucruri. Altfel spus, Dumnezeu ne vorbeşte nu numai despre umanitatea lui Isus, ci se exprimă în umanitatea Fiului, şi chiar mai mult – şi poate chiar mai conform cu originalul –, Dumnezeu se descoperă în umanitatea lui Cristos, „simţind, suferind, reacţionând în faţa realităţii de fapt”. În această simţire, în sentimentele care se creează şi în reacţiile concrete, adevărul lui Dumnezeu prinde viaţă şi astfel „locuieşte” cu noi.
Chestiunea interesantă este că această intuiţie creşte şi se dezvoltă într-un autentic şi specific „program de căutare”. Autorul cărţii de faţă a pornit de la „simţirea” Fiului, care ne oferă o nouă privire, şi totuşi clasică, asupra lucrurilor, pentru ca să treacă ulterior la analiza „legăturilor” şi, astfel, la sentimentele prin care „Logosul”, legătura eternă ce aparţine misterului divin, „se leagă” într-un fel nou de creaţie, dându-i sens şi armonie. În acest „affectus Dei”, care propune o nouă perspectivă asupra lucrurilor, se arată acţiunea divină esenţială care doreşte „să edifice o casă pentru fiii săi”, mai exact, să pregătească un loc protejat şi privilegiat, în care să locuiască în discreţia legăturilor familiare. Paginile care urmează au scopul să ne ducă tocmai în această casă, pe care Dumnezeu o construieşte de-a lungul istoriei pentru noi. În acest spaţiu, cei mici încep „să domesticească” lumea exterioară, în timp ce învaţă să recunoască identitatea lor autentică, pornind de la legăturile care pun temeliile casei. În acest „proces de construcţie”, Dumnezeu se apropie de om pentru „a locui cu el şi în el”, obişnuindu-l cu prezenţa sa şi obişnuindu-se cu comportamentul omului până la a deveni, prin prezenţa sa binecuvântată, o „casă pentru om”. „Dumnezeu este cu noi” este o locuinţă primitoare şi sigură. Chiar şi sfântul Paul – ce va fi amintit în acest studiu – evidenţiază ideea de „oikonomia” misterului (Ef 3,9), care trimite, de altfel, la „oikonomia” harului (charis) lui Dumnezeu în avantajul nostru (Ef 3,2). Ideea de „economie” cuprinde tocmai intuiţia organizării casei (nomos tes oikias), care reglementează şi structurează spaţiul afectiv, „locuinţa”, permiţând oamenilor (omul nou care se naşte sau creşte în noi) să domesticească lumea, creând un spaţiu familiar capabil să medieze între extern şi intern, între imaginaţie şi realitatea dură, între căldura familiei şi legăturile cu ceilalţi. Dumnezeu alcătuieşte un spaţiu de intimitate cu omul, care îi permite să se „familiarizeze cu misterul” originar, cu ceea ce dintotdeauna Dumnezeu i-a pregătit, dar care a rămas ascuns şi numai acum este descoperit întru totul în Cristos. De altfel, misterul se observă în legăturile cele mai familiare şi intime pentru ca acestea să se poată deschide spre dimensiuni neaşteptate ale experienţei, locuind astfel într-o realitate mai bogată şi mai profundă. Este cu totul specială capacitatea acestor pagini de a ne dărui din nou, cu decenţă şi într-un limbaj plăcut, logica acestei acţiuni divine care construieşte o casă, o demolează atunci când este atinsă de sentimente greşite, pentru a o reconstrui, nouă, „pe piatra de temelie” care este Isus Cristos.
A putea pronunţa dimensiunile înscrise în experienţa credinţei, pentru a înţelege, într-un fel inedit, miza din întâlnirea cu Dumnezeu, este o lecţie de învăţat şi care nu îngăduie amânare. Ceea ce se doreşte este redescoperirea adevăratului înţeles faţă de ceea ce ne-a fost dăruit prin credinţă. Astfel, redescoperirea acţiunii lui Dumnezeu, care „construieşte o casă pentru ai săi”, ajută la aprecierea, printr-o nouă atitudine, a semnificaţiei Bisericii. Se spune că înţelesul primar, anti-schismatic şi pozitiv, al axiomei „extra ecclesiam nulla salus” ar trimite în final tocmai la intuiţia că în Biserică se găseşte casa sigură în care se află toate mijloacele de har şi de ajutor necesare pentru a întâmpina posibilele boli, suferinţe sau tulburări. Nu există nicio logică de a părăsi siguranţa casei. În acest sens, se poate reasculta o frumoasă mărturie a teologului luteran D. Bonhoeffer, în care îşi arăta nostalgia după o Biserică în care se poate trăi în siguranţă, prin identitate şi legături ale iubirii:
„Există un singur ajutor pentru timpul nostru, foarte atins de neputinţă, de slăbiciune şi de lipsa unei patrii: întoarcerea la Biserică, şi anume acolo unde oameni se susţin unul pe altul în iubire, acolo unde unul trăieşte viaţa celuilalt, acolo unde există comuniune în Dumnezeu, acolo unde există patrie pentru că există iubire” (Die Kirche, predică din data de 29 iulie 1928 despre 1Cor 12,26-27: în Gesammelte Schriften V, München 1958-1974, 439).
Iubirea lui Dumnezeu nu este şi nu doreşte să fie fără timp şi fără loc. Este, mai degrabă, o iubire care se întrupează, care doreşte să locuiască un spaţiu şi să devină locuinţă în care să primească nesiguranţele şi fricile noastre pentru „a le domestici”. Intimitatea cu Dumnezeu construieşte o casă în care oamenii găsesc o identitate şi sentimente apte să construiască un spaţiu pe deplin uman. În acest spaţiu, fiii se pot recunoaşte unii pe alţii în virtutea unei provenienţe care nu slăbeşte dorinţa faţă de relaţii dezinteresate şi de întâlniri noi, ci garantează mediul afectiv corect. „A crede” înseamnă a vedea şi această activitate a lui Dumnezeu, care dăruieşte o casă de locuit.
Ediţia de faţă a studiului despre teologia istoriei la sfântul Bonaventura reprezintă traducerea tezei de abilitare a lui Joseph Ratzinger, acceptată în anul 1957 de către comisia Facultăţii de Teologie a Universităţii „Ludwig-Maximilian” din München şi publicată în anul 1959. Drumul acestei cercetări referitoare la gândirea lui Bonaventura este însă unul foarte amplu, iar în spatele său se află o adevărată dramă. Ratzinger avea să dedice un întreg capitol „dramei abilitării” în volumul său de memorii publicat cu titlul Aus meinem Leben. Erinnerungen, 1927-1977 [Din viaţa mea. Amintiri, 1927-1977]. Doctor în teologie din anul 1953, cu o teză intitulată Poporul şi casa lui Dumnezeu în doctrina lui Augustin despre Biserică, publicată apoi un an mai târziu, Ratzinger decide, la îndemnul profesorului său coordonator, Gottlieb Söhngen, ca în continuarea acestei prime cercetări în domeniul teologiei patristice să se aplece şi asupra gândirii teologice medievale.
Am voit să adunăm în această carte o serie de litanii prin care să invocăm - ca "descendenţă aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt" (1Pt 2,9) - milostivirea lui Dumnezeu Treime pentru noi, ca şi mijlocirea preasfintei Fecioare Maria şi a sfinţilor în multele noastre necesităţi spirituale. Litaniile, 80 la număr, sunt grupate în patru categorii: 1) Preasfânta Treime; 2) Preasfânta Fecioară Maria; 3) Sfinţii şi 4) Pentru diferite necesităţi.
"Nu sunt psiholog de profesie. Nu sunt nici teolog. Credibilitatea pe care o invoc scriind această carte se datorează faptului că am suferit mult de depresie. Cunosc depresia din interior. Cunosc zbuciumul spiritual pe care îl produce. Cunosc singurătatea, izolarea, teama că „voi pierde controlul”, şi cred că depresia poate fi înţeleasă cu adevărat nu studiind-o sau citind despre ea, ci trăind cu ea".
Acest Directoriu pentru cateheză se situează într-o continuitate dinamică cu cele două care l-au precedat. La 18 martie 1971, Sfântul Paul al VI-lea aproba Directoriul catehetic general, redactat de Congregaţia pentru Cler. Acel Directoriu se califica pentru a da o primă aranjare învăţăturii reieşite de la Conciliul al II-lea din Vatican (cf. CD 44). Nu se poate uita că Sfântul Paul al VI-lea considera toată învăţătura conciliară ca "marele catehism al timpurilor moderne".
Cum să înfruntăm deprimarea. ,,Nu putem împiedica tristețea să zboare, asemeni unei păsări, pe deasupra capetelor noastre, dar o putem împiedica să-și facă cuib în părul nostru. Marea este un lac liniștit, Cerul, o mantie albăstrită, Lumea, un vis aurit, Viața, un imn de iubire."
Pr. Irinel-Iosif Iosub este cunoscut deja cititorilor noștri atât ca poet, prin volumele de poezii publicate la Editura Sapientia, cât și ca bun vestitor al cuvântului dumnezeiesc, pe care îl explică și îl ilustrează, după exemplul Mântuitorului, prin diferite exemple, adaptate grupurilor de ascultători.
În 2020 a publicat volumul Pilde. Firimituri culese, în care a selectat 167 de pilde, pe care le-a grupat în 16 categorii. Dacă pildele din acest prim volum erau preluate din Sfânta Scriptură, din cărți de spiritualitate, din predicile altor preoți sau chiar de pe Internet, în volumul de față, intitulat Pilde. Un colț de pâine pentru suflet, pr. Irinel a încercat să creeze el însuși aceste pilde și să le însoțească cu o aplicație practică. Astfel, și în acest volum avem tot 167 de pilde, dar grupate în 19 categorii: Dumnezeu, educaţie, familia, moarte, judecată, credinţa, sacramente, înviere, suferinţă, responsabilitate, păcatul, Crăciunul, iertarea, viaţa consacrată, viaţa curată, iubire, rugăciune, sinceritate, fericire.
Citind aceste pilde, se poate nota cu ușurință intenția pedagogică, omiletică sau catehetică a autorului. De fapt, scopul final al oricărei pilde nu este simpla delectare a imaginației, ci educarea ascultătorilor în spiritul învățăturii de credință creștine.
Pildele publicate în acest volum sunt ordonate tematic, ca să fie mai ușor de găsit și folosit atât preoți, cât și de credincioși, pentru hrana proprie sau pentru a transmite adevărurile de credință. Consider că și aceasta o formă de caritate pastorală! Sperăm ca ele să le fie de folos cititorilor și să trezească și în alții dorința de împărtășire, după cum spunea sfântul Toma de Aquino: Contemplata aliis tradere! Dă și altora rodul contemplației tale!
Evanghelia după sfântul Marcu este una dintre cele mai fascinante scrieri din Noul Testament. Cartea se remarcă prin caracterul său narativ, concis şi prin atenţia acordată persoanei lui Isus.
D. C. Schindler a scris un număr impresionant de articole și studii, o parte dintre acestea publicate în ediția americană a revistei catolice internaționale Communio. Am ales să prezentăm publicului românesc cinci astfel de articole, ca o bună introducere în gândirea sa filosofic.
După ce a prezentat acuzațiile existente în mod implicit în vechile zvonuri care-l priveau, zvonuri care circulaseră în Atena și pe care el le considera motivul principal pentru care se găsea înaintea tribunalului, prima afirmație pe care Socrate o face, în răspunsul său, este că niciodată nu și-a asumat responsabilitatea de a învăța pe altcineva în schimbul unei taxe. Aspectul financiar nu s-a numărat niciodată printre acuzațiile aduse împotriva lui și totuși Socrate consideră că acesta este cel mai pertinent fapt care putea fi invocat în apărarea sa. (D. C. Schindler).
Spovada este un sacrament incomod în ziua de astăzi, când mulţi ezită să-și mărturisească greșelile „unui om”. Însă rolul și misiunea preotului din confesional sunt esenţiale pentru creşterea vieţii spirituale, ne spune ÎPS Aurel Percă în volumul Confesorii nu se improvizează. Confesorul şi Sacramentul Penitenţei în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii. Gândit în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii (după cum reiese și din titlu), acest ghid destinat preoţilor şi seminariştilor aduce informaţii bogate cu privire la teme mai puţin discutate, poate chiar privite de unii ca tabu. Dincolo de frici şi reticenţe, punând accentul pe ceea ce înseamnă a fi un bun confesor, Sacramentul Reconcilierii ni se dezvăluie drept ceea ce este el cu adevărat: un izvor al Milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu.
Această mică antologie de gânduri şi meditaţii s-a născut din nevoia de a oferi persoanelor devotate Sfântului Pius de Pietrelcina o lucrare uşor şi rapid de consultat, având mare grijă să se evite orice fel de banalizare. Gândurile cuprinse în această broşură au fost extrase exclusiv din Epistolarul lui Padre Pio, ce cuprinde scrisori din anii 1910-1923 către directorii săi spirituali şi către fiii şi fiicele spirituale.
Sfânta Rita, deşi a trăit cu mai bine de cinci secole în urmă, rămâne una dintre cele mai invocate sfinte, mijlocirii ei atribuindu-se numeroase minuni. Prezenta culegere de Rugăciuni către Sfânta Rita din Cascia adună la un loc o mare diversitate de rugăciuni adresate Sfintei de-a lungul veacurilor. Cartea este însoţită de imagini color menite să ne inspire şi să ne însufleţească în cererile pe care le adresăm Sfintei Rita.
În cartea Din Staţiune în Staţiune, Jansen ne conduce prin această rugăciune bogată, imaginativă. Cu fiecare meditaţie bazată pe Scriptură, el ne invită să intrăm într-o poveste care încă nu s-a terminat. Ne arată modul în care întâmplările de pe Calvar încă se mai derulează în vieţile noastre, în fiecare zi. Începem să conştientizăm că „viaţă spirituală” este o expresie redundantă; după cum scrie Jansen: „Toată creaţia şi toate experienţele noastre sunt în mod misterios pline de Duhul lui Dumnezeu. Totul este spiritual, de la persoana care a fost miraculos vindecată de o boală până la treburile banale de zi cu zi, cum ar fi spălatul vaselor”.
Prezentul ritual este reeditarea revizuită a ediției în limba română din 1977, realizată după a doua ediție tipică (1973). Revizuirea a fost făcută de Episcopia Romano-Catolică de Iași, ținând seama și de adaosurile ulterioare ale Congregației pentru Cultul Divin.
Magisteriul Papei Francisc este deosebit de sensibil la acuzele vechi şi noi, vizibile şi ascunse aduse cărnii lui Cristos şi a fraţilor săi. Cu siguranţă, sunt multe locurile biblice, tradiţionale şi teologice vizitate şi retuşate de el cu originalitate, însă dacă se vrea să se găsească „fundamentul” teologiei sale, aceasta este, fără îndoială, carnea, pe care el o vede drept inima a toate. Nu întâmplător, vorbind despre ea, foloseşte cu uşurinţă tonuri grave şi puternice; argumentând chiar cu avânt, asemenea aceluia al primilor scriitori creştini. De altfel, dacă este carnea inima a toate, a avea grijă de ea este problemă de viaţă şi de moarte… de toate.
A vorbi despre suferinta este un lucru extrem de greu. Discursul despre suferinta e una, suferinta traita, experimentata, e cu totul altceva, si cine este lovit de suferinta nu mai are chef sa tina discursuri despre suferinta. Si nu numai ca nu mai are chef sa tina discursuri despre suferinta, dar îsi da seama cât de zadarnice, cât de false sunt cuvintele oamenilor despre suferinta.
Cartea de față reprezintă traducerea din limba franceză a primei părți a operei, fiind consultată și ediția italiană „Bernadetta vi parla. La vita dalle sue parole”. Dificultatea în privința traducerii a constituit-o tocmai faptul că volumul prezintă locurile, faptele, vorbele oamenilor obișnuiți, are deci un limbaj comun, mai puțin accesibil cuiva care își datorează cunoștințele de limbi străine mai mult lucrărilor teologice, termenilor și formulărilor de specialitate. Însă și acest aspect de limbaj vine să conlucreze o dată în plus la argumentarea autenticității relatărilor.
Poate că, parcurgând îndeosebi prima parte a cărții, unii cititori se vor întreba care este diferența față de volumul 2 al acestei Colecții, intitulat „Aparițiile Fecioarei Maria la Lourdes. Relatare documentată.” Răspunsul este simplu: volumul 2 își propune prezentarea cât mai obiectivă a evenimentelor pricinuite de aparițiile de la Lourdes, pe când în cartea de față- și în volumul care îi urmează-, punctul de vedere este cu totul altul: perspectiva se mută de la ce anume s-a petrecut, la ceea ce a spus Bernadeta în timp ce era implicată în respectivele întâmplări și cum le-a interpretat după ce au avut loc. Undeva, pe bună dreptate, autorul Pr. Laurentin își denumește opera „un album de cuvinte”.
Începutul drumului de conştiinţă nu coincide cu naşterea noastră fizică, nici cu intrarea în vârsta matură, ci cu momentul când, confruntată cu suferinţa, cu eşecurile, persoana încearcă să confere sens care s-o ajute să crească tot mai mult, să atingă niveluri mai înalte de înţelegere a propriei meniri. Albisetti ne încurajează să pornim la drum pentru a afla sensul propriei existenţe, cine suntem cu adevărat. Comoara aflată este adevărul autentic cu privire la fiinţa fiecăruia dintre noi, secretul propriului suflet. „Drumul despre care vorbesc în această carte nu este o modalitate de a cuceri fericirea, ci de a înţelege că aceasta se află deja în noi. Din totdeauna”.
„În această carte-interviu, interlocutorii Papa Francisc şi preotul jurnalist Marco Pozza propun „o reflecţie inedită asupra rădăcinilor credinţei noastre”. Continuare a volumelor precedente dedicate rugăciunilor Tatăl nostru şi Ave Maria, prezentul dialog este dedicat Crezului, ca rezumat al esenţei credinţei noastre. Dacă până acum am recitat această rugăciune poate mecanic, duminica, la Sfânta Liturghie, cartea Sfântului Părinte ne va ajuta să privim altfel acest „Simbol al credinţei” care, până la urmă, ne defineşte. Asemenea celorlalte lucrări din serie, şi acest volum se compune din întrebări şi răspunsuri punctuale, care poate vor aduce lumină şi asupra unor întrebări din sufletul nostru.
Cartea se încheie cu o mărturie singulară a părintelui Pozza. Pornind de la textul Crezului, autorul ne povesteşte cum se trăieşte sărbătoarea Paştelui închisoare şi ce înseamnă pentru condamnaţii pe viaţă bucuria Învierii.
Capacitatea de a iubi este o stare extraordinară pe care cu toţii dorim s-o trăim; dar ea nu ţine de întâmplare, de destin, ci este rodul unui lung drum de pregătire, de antrenament. Punctul de plecare în teoria sa despre iubirea adevărată este o muncă de autoconştientizare, de acceptare a propriei nevroze, de a şti să-i spunem pe nume şi de a încerca apoi să o reducem. Doar de-a lungul unui asemenea drum, omul va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai este nevoie s-o cauţi. Căci este înlăuntrul propriei fiinţe. Relaţia va primi atunci numele de botez adevărat: căsătorie.
Zâmbește vieții și mai ales, învață să zâmbești gândindu-te la tine însuți. Această simplă terapie prin zâmbet îți va permite să privești persoanele și evenimentele cu distanța potrivită și să o iei de la capăt după fiecare eșec.
Cartea de față are rădăcini profunde şi vechi. Ea este ultimul tom al unui triptic a cărui aventură a început în anul 2013. Am început, împreună cu cardinalul Robert Sarah, dialogul care a constituit materialul pentru lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic (Sapientia, Iași 2015). În primăvara anului 2015, publicarea acestui dialog despre credinţă a fost un eveniment de o amploare neaşteptată. Timp de zece zile, cardinalul a mers în capitala franceză pentru a-şi prezenta cartea. Frigul care domnea în Paris era departe de căldura, fervoarea şi entuziasmul care au însoţit apariţia lucrării Dieu ou rien. Îmi amintesc de serile de la biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, la „Trinité”, la „Sfântul Leon”, la bernardini sau la Librăria „La Procure”. De fiecare dată, mulţimea se grăbea să-l asculte. Departe de Paris, în abaţia Lagrasse, în patul său de suferinţă, atins de o scleroză în plăci fulgurantă, fratele Vincent veghea şi se ruga. El era protectorul misterios al cardinalului. Căci lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic a fost un fel de miracol. Cum să înţelegi reuşita formidabilă a unei cărţi atât de radicale şi, prin aceasta, chiar incomprehensibile, a unui om care întotdeauna a fugit de lumină? De mult timp, cardinalul Robert Sarah, prieten apropiat al Papei Benedict al XVI-lea, colaborator al Papei Francisc, preferă umbra strălucitoare a rugăciunii. Motivul adevărat al succesului său rezidă în simplitatea, umilinţa şi sfinţenia cardinalului.
Cartea se propune ca o prezentare teologică a unui curent de studii asupra lui Isus, care, din sec. al XVII, a însoţit şi a animat istoria gândirii europene. Totul a început în 1774, când au fost date tiparului câteva din scrierile lui H. S. Reimarus, care insinuau că Isus „arăta” altfel decât dogma bisericească a vrut să îl zugrăvească. Aceste scrieri au pornit un val de studii şi cercetări ale unor autori ce mizau să îl poată reda pe Isus într-un mod cât mai obiectiv, autori care au căzut totuşi într-o evidentă subiectivitate. De-a lungul timpului, curentul de studii asupra istoricităţii lui Isus a cunoscut momente de impas precum şi altele de înflorire şi de revizuire. În lucrarea sa, pr. Cristian Sabău reface întreagă această traiectorie.
Giuseppe Forlai, autorul cărţii „Să ne îmbrăcăm în lumină” ne propune un itinerariu spiritual pentru a ne trezi credinţa, pornind de la experienţa şi de la înţelepciunea monastică. Cu ajutorul scrierilor părinţilor monastici şi a textelor biblice cititorul este ajutat să parcurgă un itinerariu de conformare a vieţii la Cristos. Pacea, vindecarea de iluzii, experimentarea milostivirii lui Dumnezeu, adevărata căinţă, rugăciunea, lectura Scripturii, depăşirea încercărilor, libertatea sunt câteva dintre temele prin care creştinul este călăuzit pentru a se îmbrăca în Lumina divină. Cartea are trei părţi, a câte 6 capitole fiecare, ce sunt autonome şi complete
Istoria primăvăratică a unei Mici flori albe scrisă de ea însăși și dedicată Cucernicei Maici Agneza a lui Isus.
Este castitatea un miraj? Chiar se poate trăi fără relații sexuale? În mediul profan, castitatea- înteleasă ca abstinență voluntară pentru motive religioase- a trezit întotdeauna suspiciuni. Dar sunt ele oare justificate? Mai degrabă, nu ar fi mai normal să privim castitatea drept un elan al vieții consacrate, în care sexualitatea nu este amputată, reprimată, ci raportată la transcendent? Dar cum? Cu ce preț? Și prin ce mijloace? Miza spirituală a castității ține oare de conformarea cu un model, sau de smerenie?
Coroborând informații din istorie, teologie, biologie și psihologie, Jean-Marie Gueullette se exprimă aici atât ca persoană consacrată, câ și ca om de știință, oferind o reflecție concretă în care frustrarea dispare în fața transfigurării. Soluția nu constă în uciderea dorinței. ci în trăirea ei diferită. Este o distincție care eliberează.
„România este Patria noastră și a tuturor românilor. E România celor de demult și a celor de mai apoi. E Patria celor dispăruți și a celor ce va să vie.”
Barbu Ștefănescu Delavrancea
Educația – pasiune și devotament. Provocări pentru educatorii creștini
Câteodată este greu să pornești iarăși. Ba chiar, după un eșec sau o încercare grea, ni se pare imposibil să o luăm de la capăt. Carte de față demonstrează exact contrariul: e posibil să reîncepem, întotdeauna. Desigur, nu e ușor. E o artă care trebuie învățată cu smerenie și cu picioarele bine înfipte în pământ. În această artă vrea să ne inițieze autorul, don Fabio Rosini.
Multe persoane se întreabă: Cum putem să înfruntăm suferinţa? Este posibil să o învingem? Este posibil să ne vindecăm? De ce Dumnezeu permite aşa ceva? Valerio Albisetti încearcă să răspundă la aceste întrebări prin metoda sa psihospirituală în cel mai creator mod cu putinţă. A nega, a elimina, a căuta în exterior cauzele suferinţei sau chiar a rămâne în ea fără a-i atribui niciun sens, a te cuibări în ea, ca o victimă eternă, nu face pe nimeni să crească din punct de vedere psihologic, nici spiritual. Autorul doreşte să-i înveţe pe cititori să se mişte prin suferinţă, să înţeleagă cum ea, dacă este bine canalizată, îi poate transforma; suferinţa nu va mai fi ceva de care să fugă, ci un spaţiu ce trebuie traversat pentru a intra într-o relaţie mai intimă cu Dumnezeu.
Modele pentru meditarea suferințelor și morții Domnului Nostru Isus Cristos pe cruce.
Astăzi, Liturghia este modalitatea ce mai sigură și mai firească prin care Isus vine în întâmpinarea noastră. Este o lucrare dumnezeiască, purtând în ea atâta bogăție, încât cardinalul Giacomo Lercaro repeta adesea: „Mai presus decât Liturghia este doar raiul!
Lecționarul Roman în limba română apare sub egida Conferinței Episcopale Române și va fi tipărit în șase volume: 1. Timpul Adventului și Timpul Crăciunului; 2. Timpul Postului Mare și Timpul Pascal; 3. Timpul de peste An, Săptămânile I-XVII; 4. Timpul de peste An, Săptămânile XVIII-XXXIV; 5. Sfinții; 6. Pentru Liturghiile rituale și votive, pentru Liturghiile celebrate în diferite necesități sau trebuințe, la Liturghiile pentru răposați.
A crede. Invitatie la credinta catolica pentru femeile si barbatii secolului al XXI-lea
Cuvântul lui Dumnezeu pentru fiecare duminică, va constitui de-a lungul anului liturgic un instrument privilegiat pentru toți creștinii care doresc să trăiască pe deplin Liturghia.
Umilul preot de ţară, pe care superiorii îl consideră un preot de „Doamne-ajută”, a fost trimis să slujească într-un sat uitat de lume, la Ars, în Franţa. În 10 ani, a ajuns să fie cel mai căutat preot din Franţa. Secretul vieţii sale stă într-o încredere necondiţionată în harul lui Dumnezeu, căruia îi corespunde printr-o asceză care constă în posturi şi penitenţă, şi mai ales într-un zel deosebit în a trăi iubirea şi rugăciunea.
Am avut numeroase întâlniri în viaţa noastră. Totuşi, singura întâlnire cu adevărat importantă este cea cu Cristos. Autorul acestor frumoase pagini, alegând pasaje din Evanghelie, trasează câteva itinerare pe parcursul cărora putem să-l întâlnim pe Cristos şi să rămânem cu El prin meditarea Cuvântului său
Cartea reprezintă o analiză amplă şi documentată a Scrisorii către Romani, capitolele 1-8, cu o permanentă aplecare asupra textului original. "Gândit ca un vademecum concis, în tradiţia comentariilor biblice care urmăresc linia de echilibru între analiza exegetică atentă la detaliu şi prezentarea sintetică a ideilor dintr-o pericopă, volumul Iluzie şi libertate desfăşoară cu multă dexteritate firul argumentativ paulin, identificând conexiunile care se stabilesc între ansamblul întregii revelaţii biblice şi mesajul specific pe care apostolul îl distilează în cea mai sofisticată dintre epistolele sale.
Cartea „Sfânta Gemma Galgani – Mistica Pătimirii lui Isus”, scrisă de preotul pasionist Tito Paolo Zecca, un studios al acestei sfinte şi al experienţelor sale mistice, prezintă viaţa acestei tinere care a fost binecuvântată cu experiențe mistice unice și impresionante, până când a devenit o icoană vie a pătimirilor lui Isus. Gemma nu este sfântă deoarece a primit stigmatele; ci a avut stigmatele deoarece era foarte înaintată pe calea sfințeniei.
O carte care răspunde unei necesități spirituale vitale: înțelegerea și trăirea cu folos a Sacramentului Spovezii. Fiecare răspuns la cele 99 de întrebări este scris clar și concis, în doar două pagini, cu o grafică de excepție, într-un stil dinamic și modern, bazându-se pe Scriptură, pe scrierile Părinților Bisericii, pe Magisteriu și pe exemple din Viețile Sfinților.
Această carte este despre transformarea spirituală. Ca scriitor şi editor, am petrecut mai mult de zece ani lucrând cu unii dintre cei mai mari îndrumători spirituali ai timpului nostru – de la papi la preoţi, călugări, guru, oameni de ştiinţă sau experţi în dezvoltare personală – şi căutând în propria mea viaţă pe „Dumnezeu în toate lucrurile”, după cum ar spune sfântul Ignaţiu. Am ajuns să observ că totul are o componentă spirituală: serviciul nostru, familia, relaţiile, suferinţa, finanţele, sănătatea, emoţiile, dezamăgirile, bucuriile şi tristeţile. Iubirea pe care o simţi pentru soţul sau soţia ta este spirituală. Teama pe care o simţi când vezi extrasul de cont este spirituală. O sarcină neaşteptată este spirituală. Anxietatea pe care o simţi când te îngrijorezi pentru fiul tău adolescent şi prietenii lui este spirituală, şi la fel sunt relaţiile uneori tumultoase pe care le ai cu prietenii şi colegii tăi. Există un element spiritual chiar şi într-un conflict politic, în revoluţiile sociale, în mediul înconjurător, până şi în acel nemernic de la magazin care te-a lovit cu căruciorul şi apoi a fost nepoliticos cu vânzătorul trudit de la casă. După cum ne învăţa sfântul Ignaţiu, viaţa spirituală nu este ceva separat de realitatea noastră zilnică: ea este în tot ceea ce ne înconjoară şi în toţi cei pe care îi întâlnim. Deci până şi micile schimbări pe care le facem în viaţa noastră exterioară – de exemplu, cât de mult dormim sau cum reacţionăm la problemele de la serviciu sau de acasă – pot avea un mare impact în viaţa noastră interioară. Şi viceversa.
0Citind aceste pagini intri în contact direct, aproape fizic, cu autorul. Îl găsești pe autorul care, ca un tigru, stă pitit printre paginile acestei cărți, gata să țâșnească și să te înhațe. Tu îl ții în mâini (volumul) și el te ține, te înhață și nu-ți mai dă drumul până la ultima pagină.
Cum vor să fie înțelese povestirile?
La școală și în studiu am învățat: Povestirile vor să fie întrebate asupra semnificației lor. Dacă poți formula concis sensul unei povestiri, ai înțeles povestirea. Mă îndoiesc dacă este așa. Observarea zilnică a poveștilor de zi cu zi ne învață că povestirile sunt (vor să fie) înțelese mai mult prin povești decât prin enunțuri referitoare la sensul lor. Povestirile cheamă povestiri similare. Povestiri auzite mă învață să istorisesc povestirile mele. Povestirile vor să mă joc cu ele și să le traduc în joacă în lumea mea vie. Acest lucru se aplică și, sau cu atât mai mult povestirilor biblice. De aceea aici ne jucăm cu povești biblice. Și merită amintit că jocul poate fi ceva foarte serios.
Textul demontează prejudecăţi (rugăciunea ca „tehnică”), defineşte fundamentele rugăciunii, elaborează contraargumente împotriva celor mai obişnuite „scuze” moderne pentru a nu cultiva o relaţie cu Dumnezeu (lipsa timpului, ineficacitatea rugăciunii), dezvăluie capcane ale vieţii cu şi fără rugăciune. Folosind un limbaj simplu, accesibil tuturor, cartea părintelui Philippe este un excelent îndrumător pe calea anevoioasă, dar plină de bucurie şi împlinire, a rugăciunii.
Vigilența asupra gândurilor, păzirea privirii, consecințele desfrâului, sexualitatea și starea sufletească, îndrumarea spirituală, castitatea și Cuvântul lui Dumnezeu, trupul ca templu al Domnului, strategia Celui Rău în privința desfrâului, rugăciunea lui Isus ca remediu al dezordinilor sexuale sunt câteva dintre temele pe care Forlai ni le propune în această carte. Acest text se adresează unui evantai larg de cititori: adolescenților, tinerilor, logodnicilor, celor căsătoriți, văduvilor și persoanelor care au îmbrățișat sfaturile evanghelice. Oricare ar fi situația în care te afli, castitatea nu mortifică existența. Autorul vieții nu ia nimic din ceea ce dăruiește și, dacă uneori pare că o face, e doar pentru a ne obișnui cu daruri și mai mari.
CUM SĂ-ŢI ÎNVINGI TEAMA ŞI SĂ ÎNDRĂZNEŞTI SĂ SPERI. Trezeşte vulturul din tine
Stilul expresiv al acestei cărţi îţi cere să citeşti printre rânduri şi să te laşi îndrumat de intuiţia firească, puternică, luminoasă şi clară ce alcătuieşte textul de faţă. Intuiţia priveşte modul de funcţionare al revelaţiei lui Dumnezeu împlinite în Isus Cristos. Astfel, nu este vorba despre o comunicare a adevărului „căzut din cer” prin intermediul umanităţii asumate a Fiului. Revelaţia are de-a face mai mult cu evenimentul complet al lui Isus, şi anume cu umanitatea lui deosebită. Acest lucru înseamnă că ataşamentele, sentimentele şi felurile sale de a simţi lucrurile şi situaţiile sunt deja manifestarea adevărului lui Dumnezeu. Şi viceversa: ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice se integrează în funcţionarea originară a umanităţii noastre, mai precis, în emoţii şi în sentimente, în ataşamente şi în legături, precum şi în acţiunile de bază care compun experienţa noastră faţă de lucruri. Altfel spus, Dumnezeu ne vorbeşte nu numai despre umanitatea lui Isus, ci se exprimă în umanitatea Fiului, şi chiar mai mult – şi poate chiar mai conform cu originalul –, Dumnezeu se descoperă în umanitatea lui Cristos, „simţind, suferind, reacţionând în faţa realităţii de fapt”. În această simţire, în sentimentele care se creează şi în reacţiile concrete, adevărul lui Dumnezeu prinde viaţă şi astfel „locuieşte” cu noi.