


- Nou
Referinta: Sap-4802
Într-o duminică de Crăciun, după Liturghia solemnă din catedrala Sfântul Iosif, o doamnă m-a prins cu putere de braț și mi-a șoptit la ureche: „Parcă aș fi văzut școala noastră. Ah, cât mi-e de dor!” . Era o fostă elevă a școlii patronate de „maici”, cum li se spunea surorilor din Congregatio Jesu. S-a născut astfel ideea acestui volum aniversar care, la împlinirea a 160 de ani de la înființarea Școlii Pitar Moș, reunind documente, fotografii de epocă și mărturii oculare, readuce în amintirea contemporanilor o importantă și zbuciumată pagină de istorie. ( Sora Daniela Mre, CJ)
Exegeza științifică nu este, pur și simplu, o metodă printre altele de interpretare a Sfintei Scripturi. Ea constituie o parte integrantă a cercului hermeneutic și trebuie să intre implicit în orice aplicație teologică sau pastorală. Lectura științifică și lectura pastorală a Bibliei țin de charisme și slujiri diferite în sânul Bisericii. Dar între aceste slujiri există o interdependență reciprocă. Libertatea cu care trebuie exercitate nu înseamnă independență absolută, ”libertate față de Biserică și față de adevăr, ci libertate pentru Biserică și pentru adevăr” .
Această carte prezintă viaţa sfintei Terezei de Calcutta, una dintre femeile cele mai cunoscute din lume, care a devenit protagonista carităţii creştine. Ea descoperă pe străzile lumii chipul lui Cristos în cei singuri şi disperaţi. Autoarea cărţii o prezintă ca fiind un creion cu care Dumnezeu continuă să scrie iubirea sa pentru umanitatea timpului nostru. «Ceea ce facem este mai puțin decât o picătură într-un ocean. Dar fără acea picătură, oceanului i-ar lipsi ceva. Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea». Printr-o serie de mărturii directe şi prin caracterul nemijlocit al anchetelor jurnalistice, autoarea reconstruieşte povestea unică „împotriva curentului” a Maicii Tereza.
Umilul preot de ţară, pe care superiorii îl consideră un preot de „Doamne-ajută”, a fost trimis să slujească într-un sat uitat de lume, la Ars, în Franţa. În 10 ani, a ajuns să fie cel mai căutat preot din Franţa. Secretul vieţii sale stă într-o încredere necondiţionată în harul lui Dumnezeu, căruia îi corespunde printr-o asceză care constă în posturi şi penitenţă, şi mai ales într-un zel deosebit în a trăi iubirea şi rugăciunea.
Mergeti si faceti ucenici din toate natiunile : introducere în teoria religiilor
A scrie despre Maria este o provocare cu multe obstacole. Sarcina autorului ar fi înlesnită doar dacă cea mai fascinantă şi, în acelaşi timp, cea mai misterioasă femeie din istorie ar fi redusă la nivelul unei simple tinere din mediul rural al satului numit Nazaret. În acest caz, folosindu-ne de descoperirile arheologice referitoare la condiţiile de viaţă ale locuitorilor din Galileea şi adăugând o doză potrivită de romantism social, am obţine deja rezultatul dorit: imaginea unei adolescente tipice pentru timpul respectiv, crescută într-un sat, puţin naivă, însă cu siguranţă foarte religioasă, probabil analfabetă, şi în a cărei cotidianitate visătoare apare neaşteptat supranaturalul sau, cel puţin, o sarcină nedorită.
"Nu sunt psiholog de profesie. Nu sunt nici teolog. Credibilitatea pe care o invoc scriind această carte se datorează faptului că am suferit mult de depresie. Cunosc depresia din interior. Cunosc zbuciumul spiritual pe care îl produce. Cunosc singurătatea, izolarea, teama că „voi pierde controlul”, şi cred că depresia poate fi înţeleasă cu adevărat nu studiind-o sau citind despre ea, ci trăind cu ea".
Biserică, ecumenism și politică. Noi eseuri de ecleziologie
Această carte este despre transformarea spirituală. Ca scriitor şi editor, am petrecut mai mult de zece ani lucrând cu unii dintre cei mai mari îndrumători spirituali ai timpului nostru – de la papi la preoţi, călugări, guru, oameni de ştiinţă sau experţi în dezvoltare personală – şi căutând în propria mea viaţă pe „Dumnezeu în toate lucrurile”, după cum ar spune sfântul Ignaţiu. Am ajuns să observ că totul are o componentă spirituală: serviciul nostru, familia, relaţiile, suferinţa, finanţele, sănătatea, emoţiile, dezamăgirile, bucuriile şi tristeţile. Iubirea pe care o simţi pentru soţul sau soţia ta este spirituală. Teama pe care o simţi când vezi extrasul de cont este spirituală. O sarcină neaşteptată este spirituală. Anxietatea pe care o simţi când te îngrijorezi pentru fiul tău adolescent şi prietenii lui este spirituală, şi la fel sunt relaţiile uneori tumultoase pe care le ai cu prietenii şi colegii tăi. Există un element spiritual chiar şi într-un conflict politic, în revoluţiile sociale, în mediul înconjurător, până şi în acel nemernic de la magazin care te-a lovit cu căruciorul şi apoi a fost nepoliticos cu vânzătorul trudit de la casă. După cum ne învăţa sfântul Ignaţiu, viaţa spirituală nu este ceva separat de realitatea noastră zilnică: ea este în tot ceea ce ne înconjoară şi în toţi cei pe care îi întâlnim. Deci până şi micile schimbări pe care le facem în viaţa noastră exterioară – de exemplu, cât de mult dormim sau cum reacţionăm la problemele de la serviciu sau de acasă – pot avea un mare impact în viaţa noastră interioară. Şi viceversa.
Să recunoaștem defecțiunea din noi înseamnă să ne opunem mesajului pe care ni-l transmite societatea. Confruntată cu întrebarea „Ce e în neregulă cu tine?”, societatea răspunde mereu: „Nimic. Nimic nu e în neregulă cu tine. Ești perfect exact așa cum ești”. Și dacă eşti sincer cu tine, probabil gândeşti: Serios?! Ai petrecut ceva timp cu mine?
Eu, unul, am petrecut timp cu mine, şi ştiu că mantra „Eşti perfect exact aşa cum eşti” este pur şi simplu falsă. Şi nu-i nici măcar aproape de adevăr!
Unul dintre cele mai evidente adevăruri în viaţă este: „Nu sunt bine”. Mesajul societăţii – „Eu sunt bine, tu eşti bine” – e ceea ce eşti nevoit să spui când nu ştii ce să faci cu o inimă şi o lume care s-au destrămat.
Prin tot ceea ce a venit să ducă la îndeplinire pentru noi, Isus ne spune nouă şi acestei lumi destrămate:
„Nu, nu eşti perfect, dar voi lupta pentru tine, ca să fii al meu”.
„Nu, nu eşti perfect, dar meriţi să îmi dau viaţa pentru tine, în imperfecţiunea ta”.
„Da, această lume s-a destrămat. Vin în această lume ca să repar ceea ce s-a deteriorat”.
Această lume nu este perfectă. Iar noi nu suntem perfecţi. Dar „imperfect” nu înseamnă neiubit.
A trăi bine împreună înseamnă a construi o înţelegere bazată pe valori ce dau sens existenţei. Autorul oferă sugestii pentru a putea gestiona, în mod conştient, propria viaţă şi pentru a face din ea un instrument de evoluţie individuală şi de cuplu.
În cartea sa De la cuvinte la dialog, Giuseppe Colombero – preot şi doctor în teologie, filozofie şi psihologie – analizează realitatea cea mai obişnuită dar şi cea mai angajantă a vieţii noastre: dialogul. Viaţa tuturor este o căsătorie cu cuvintele; mergem cu ele de dimineaţa până seara; ne însoţesc asemenea respiraţiei; sunt respiraţia noastră. Noi suntem cuvintele noastre; nimic nu ne traduce sau nu ne trădează atât de mult precum cuvintele. În ele se revarsă, în mod conştient sau inconştient, acea vastă lume care trăieşte în simţurile, ideile, sentimentele, memoria, dorinţele, fantezia noastră. A vorbi este o necesitate, o plăcere dar şi o provocare. Cartea este o analiză a acestui aspect al vieţii noastre prin care ne descoperim unii altora. Giuseppe Colombero ne spune că cuvintele, răspunsurile, pauzele de tăcere, privirea, ascultarea, sentimentele şi atitudinile cu care vorbim şi ascultăm sunt aspecte care ni se pot părea irelevante deoarece fac parte din realitatea de zi cu zi, dar care, în schimb, sunt importante tocmai deoarece fac parte din viaţa noastră cotidiană. Relaţiile umane au loc prin cuvinte, şi prea des nu ne dăm seama că cuvintele pot fi un vehicul de iubire sau expresie a unui egoism din care nu putem ieşi. Problema de a fi fericiţi sau nefericiţi depinde, într-o măsură foarte mare, de cuvintele pe care ni le spunem, şi de sentimentele şi modul în care o facem: „Am văzut oameni distrugându-se prin cuvinte; dar am văzut şi oameni distruşi reconstruiţi de cuvinte. Dialogul fie ne construieşte, fie ne dărâmă”, spune autorul. Prin această carte, Giuseppe Colombero doreşte să ne ajute să devenim mai conştienţi de această realitate tipic umană pentru a-i cunoaşte mai bine bogăţia dar şi exigenţele. Autorul este convins de faptul că a lucra asupra calităţii propriilor cuvinte înseamnă a lucra asupra calităţii propriilor întâlniri şi, prin urmare, asupra calităţii vieţii deoarece a trăi înseamnă a comunica.
Multe persoane se întreabă: Cum putem să înfruntăm suferinţa? Este posibil să o învingem? Este posibil să ne vindecăm? De ce Dumnezeu permite aşa ceva? Valerio Albisetti încearcă să răspundă la aceste întrebări prin metoda sa psihospirituală în cel mai creator mod cu putinţă. A nega, a elimina, a căuta în exterior cauzele suferinţei sau chiar a rămâne în ea fără a-i atribui niciun sens, a te cuibări în ea, ca o victimă eternă, nu face pe nimeni să crească din punct de vedere psihologic, nici spiritual. Autorul doreşte să-i înveţe pe cititori să se mişte prin suferinţă, să înţeleagă cum ea, dacă este bine canalizată, îi poate transforma; suferinţa nu va mai fi ceva de care să fugă, ci un spaţiu ce trebuie traversat pentru a intra într-o relaţie mai intimă cu Dumnezeu.
Cum să cultivam viața. ,,Pe măsură ce îmbătrânim, ne dăm seama că singurul lucrul lucru pe care îl putem ține cu adevărat în mână nu este ceea ce luăm, ci ceea ce dăm. Cel care a început să dăruiască celorlalți este salvat."
Una din cele mai importante figuri ale catolicismului, care, alaturi de sfântul Francisc din Assisi, a revolutionat Biserica Catolica din secolul al XIII-lea, este si sfânta Clara din Assisi. O viata de credinta traita alaturi de maestrul ei, Saracutul din Assisi, dar mai ales de Maestrul tuturor, Isus Cristos.
O biografie a sfintei din Assisi apare acum si în limba româna gratie efortului pr. Eduard Ferent. Sfânta Clara din Assisi s-a nascuta în anul 1194, facând parte din primul grup al discipolilor sfântului Francisc. Cartea care cuprinde biografia ei se deschide cu o „Prezentare” facuta de surorile clarise din manastirea „Sfânta Maria a îngerilor” din Roman, prezentare care începe cu frumosul îndemn al sfintei: „Fixeaza-ti mintea în oglinda eternitatii, stabileste-ti sufletul în stralucirea gloriei, dedica-ti inima chipului fiintei dumnezeirii si transforma-te total, prin contemplatie, în chipul lui Dumnezeu”.
Textul demontează prejudecăţi (rugăciunea ca „tehnică”), defineşte fundamentele rugăciunii, elaborează contraargumente împotriva celor mai obişnuite „scuze” moderne pentru a nu cultiva o relaţie cu Dumnezeu (lipsa timpului, ineficacitatea rugăciunii), dezvăluie capcane ale vieţii cu şi fără rugăciune. Folosind un limbaj simplu, accesibil tuturor, cartea părintelui Philippe este un excelent îndrumător pe calea anevoioasă, dar plină de bucurie şi împlinire, a rugăciunii.
Zâmbește vieții și mai ales, învață să zâmbești gândindu-te la tine însuți. Această simplă terapie prin zâmbet îți va permite să privești persoanele și evenimentele cu distanța potrivită și să o iei de la capăt după fiecare eșec.
În această lucrare, Biroul pentru Evanghelizare și Cateheză (BEC) al Eparhiei de Cluj-Gherla propune un instrument în ajutorul cateheților, al preoților, al persoanelor consacrate și al laicilor, care se îngrijesc de buna pregătire a copiilor în vederea integrării depline în viața sacramentală a Bisericii.
Aceste pagini oferă un fel de „bune practici” care, cu discernământul de rigoare, pot fi adaptate și aplicate în cateheza de pregătire pentru primirea Sacramentelor Spovezii și a Euharistiei.
Mulţi părinţi şi educatori ai copiilor, adolescenţilor şi tinerilor sunt dezorientaţi şi, adesea, descurajaţi: nu ştiu ce să facă şi cum să facă pentru a educa tinerele generaţii. Între atâtea „dificultăţi”, Isus, cel mai mare expert în formarea oamenilor, este unicul Model şi Învăţător care poate fi „Lumină şi Călăuză” pentru părinţi, educatori, formatori. De asemenea, cartea este adresată adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor care vor să se formeze pe ei înşişi la nivel uman, moral şi spiritual. Isus ne învaţă „să creştem, să trăim, să educăm şi să ne educăm”.
Scara umilinţei este un ghid menit să aducă un antidot la epidemia de stres şi depresie care bântuie astăzi mai ales printre tineri. Cartea se bazează pe Regula compusă de Sfântul Benedict în îndepărtatul secol al VI-lea. Poate însă o astfel de înţelepciune străveche să se traducă în sfaturi pentru oamenii zilelor noastre, deşi Sf. Benedict foloseşte un limbaj medieval, iar principalii săi fani sunt călugări şi călugăriţe care trăiesc între ziduri de mănăstire?
A crede. Invitatie la credinta catolica pentru femeile si barbatii secolului al XXI-lea
Documentul, gândit de Comisia Biblică Pontificală ca un studiu în profunzime al temei raportului dintre Vechiul şi Noul Testament, vine să ofere "un ajutor important atât într-o problemă centrală a credinţei creştine, cât şi pentru însemnata căutare a unei înţelegeri reînnoite între creştini şi evrei" - arată cardinalul Ratzinger în prefaţa lucrării
„În această carte-interviu, interlocutorii Papa Francisc şi preotul jurnalist Marco Pozza propun „o reflecţie inedită asupra rădăcinilor credinţei noastre”. Continuare a volumelor precedente dedicate rugăciunilor Tatăl nostru şi Ave Maria, prezentul dialog este dedicat Crezului, ca rezumat al esenţei credinţei noastre. Dacă până acum am recitat această rugăciune poate mecanic, duminica, la Sfânta Liturghie, cartea Sfântului Părinte ne va ajuta să privim altfel acest „Simbol al credinţei” care, până la urmă, ne defineşte. Asemenea celorlalte lucrări din serie, şi acest volum se compune din întrebări şi răspunsuri punctuale, care poate vor aduce lumină şi asupra unor întrebări din sufletul nostru.
Cartea se încheie cu o mărturie singulară a părintelui Pozza. Pornind de la textul Crezului, autorul ne povesteşte cum se trăieşte sărbătoarea Paştelui închisoare şi ce înseamnă pentru condamnaţii pe viaţă bucuria Învierii.
„O carte bună, creștinească, este un înger al lui Dumnezeu. Ea te învață să-l cunoști și să-l iubești pe Dumnezeu, să descoperi frumusețea vieții în Cristos, să iubești pe oameni, să te ferești de păcat și să te îngrijești de mântuirea sufletului”.
Pr. Nicodim Măndiță
CUM SĂ-ŢI ÎNVINGI TEAMA ŞI SĂ ÎNDRĂZNEŞTI SĂ SPERI. Trezeşte vulturul din tine
Întâlnindu-i pe creștinii din Irak, pe martorii speranței în mijlocul violențelor provocate de Isis, dialogând cu îndoielile și neprevăzutul tinerilor din Londra, cunoscând bine carisma Sfântului Dominic, „sfântul căruia îi plăcea să bea și să facă gălăgie”, Timothy Radcliffe ne invită să descoperim o credință care este întotdeauna o surpriză, o fereastră spre misterul pentru care am fost creați și care ne așteaptă să ne facă să ne simțim acasă.
O carte pentru cei care se pregătesc la căsătorie, pentru cei care se simt nepregătiți, dar căsătoriți, pentru cei care-i pregătesc pe alții la căsătorie.
Părintele Rafael Friedrich - mărturisitor al credinţei într-o ţară comunistă
Chemarea la sfințenie în cadrul vieții de familie seamănă cu creativitatea necesară, după o zi întreagă de muncă, pentru prepararea celei mai bune cine cu putință din ceea ce este în frigider. Doar atunci când se ajunge la acea împăcare profundă cu realitățile existente ale propriei vieți, iubirea din cadrul familiei devine un mijloc de sfințire. Altfel, ea se transformă într-un infern domestic, în care ceea ce ar trebui să fie și nu este devine arma cea mai puternică împotriva celuilalt.
În această carte sunt puse împreună patru meditații ale părintelui Maria Luigi Epicoco despre vocația familiei și despre posibilitatea de a deveni sfinți cu ce este la îndemână.
Istoria oamenilor este caracterizată de manifestarea dorinței de reînnoire la nivel personal, de schimbarea în bine a moravurilor în societate și de revigorarea spiritului binelui comun în instituțiile publice. Această dorință o simte fiecare dintre noi în mod constant de-a lungul vieții, chiar dacă nu cu aceeași intensitate. Momentele tari sînt atunci cînd observăm că s-a creat o formă de sclavie, de violență, de dependență sau de nedreptate. Postul Mare este un timp potrivit pentru a verifica statutul dorinței noastre de schimbare și de înnoire. Meditațiile despre Postul Mare vor să fie, cu toată modestia, un ghid pe drumul care duce spre eliberarea de actualele forme de sclavie și spre înnoirea relațiilor cu ceilalți oameni, cu lumea și cu Dumnezeu. Pun în mîinile cititorilor acest volum cu speranța că enigma morții și drama păcatului vor fi mai ușor de suportat aici, pe pămînt, și împreună cu Christos Răstignit-Înviat, le vom birui. (Autorul)
Cartea cuprinde 85 de predici ale părintelui Juan Bernardo Garcia, din Ordinul Sfântului Dominic de Guzman, rostite în limba spaniolă şi traduse în limba română prin efortul soţilor Ştefan şi Lavinia Smetan. "Fără ei nu ar fi această carte", mărturiseşte autorul predicilor, pr. Juan Bernardo Garcia.
"Transcrierea predicilor - scrie părintele Cristian Diac în prefaţa volumului - s-a făcut însă în aşa fel încât cititorul să nu fie lipsit de forţa expresivă a ceea ce s-a auzit de la amvonul unei biserici. În consecinţă, lexicul accesibil, propoziţiile scurte, verbele imperative dau sentimentul că părintele Juan nu scrie, de fapt, nimic, ci predică la fiecare pagină a acestei cărţi, iar cel care îl citeşte îl şi ascultă deopotrivă".
În cele 300 de pagini, format A5, cartea adună 85 de predici cu dimensiuni variabile, în general scurte: "Nefiind structurate tematic, predicile se pot citi una câte una, cu grija de a lăsa timp pentru rumegarea a ceea ce ar putea atinge şi răscoli în sufletul nostru".
"Pe umerii lui Isus", "Timp de speranţă", "Prima dintre legi", "Caută izvorul!", "Iubirea de mamă", "Moştenitor", "Dacă ai fi ca un copil", "Cloşca fără pui" ori "Sare nesărată" ar fi câteva dintre titlurile predicilor cuprinse între paginile cărţii.
"Mă rog Domnului - scrie autorul - ca aceste predici, pe care niciodată nu le-am avut scrise, dar care acum sunt înregistrate şi traduse de prietenii mei, să servească la cunoaşterea lui Dumnezeu, atât cât vrea el să fie descoperit, şi la bucuria de a fi credincios".
Carlo Acutis a murit la vârsta de doar 15 ani, în 2006, din cauza unei boli neaștepate și agresive. Un deceniu mai târziu, personalitatea lui ajunsese deja la inimile multor tineri, în foarte multe comunități și în tot atâtea oratorii și grupuri de tineret, atât în Italia cât și în restul lumii. În 2018, Papa Francisc l-a recunoscut pe Carlo ca Venerabil, deschizând calea către beatificarea care a fost celebrată la Assisi, la 10 octombrie 2020: și chiar acolo, la Assisi, Carlo a fost îngropat în pământul gol al cetății Sfântului Francisc, un loc pe care l-a iubit mai mult decât pe oricare altul, și la care s-a întors întotdeauna cu bucurie pt a se reîncărca spiritual.
Pe lângă entuziasmul pt preocupările obișnuite ale vârstei sale, el a prețuit și a cultivat o dragoste specială pentru Euharistie, „autostrada lui către Cer”.
Cu această conștientizare și-a trăit viața nu căutând merite sau visând la înălțimi de neatins, ci manifestând pri inteligența sa, prin umanitatea sa, prin existența sa adolescentină, viața lui dumnezeu primită în dar la Botez.De aceea, repeta adesea, ca un avertisment pentru sine și pentru prietenii săi. „Toți se nasc originali, dar mulți mor fotocopii.” Așa cum amintește Papa Francisc în Christus vivit: „A fi tineri nu înseamnă numai a căuta plăceri trecătoare și succese superficiale. Pentru ca tinerețea să-și realizeze finalitatea sa pe parcursul vieții tale, trebuie să fie un timp de dăruire generoasă, de oferire sinceră, de jertfe care costă, dar ne fac rodnici.”
Preotul Ștefan Ardeș s-a născut la 22 ianuarie 1939, la Butea, într-o familie cu 14 copii , el fiind al treisprezecelea. A absolvit Școala Generală de 7 clase în anul 1953 la Butea, Școala de Cantori, în 1956, la Alba-Iulia (trei ani) și la Iași (1 an), urmând apoi cursurile Institutului Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif din Iași. A fost hirotonit preot la 21 aprilie 1963 la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron.
Sub coordonarea părintelui Erdeș a fost construită Biserica „Sfinții Petru și Paul” din Bacău (1990-2005), s-au început lucrările la bisericile Fericitul Ieremia și Sfânta Cruce, la Mănăstirea „Sfânta Monica”, Manîstirea din Măgura, Casa Tinerilor din Izvoarele, Casa de copii din Barați ți s-au construit casele parohiale din Cireșoaia și Bacău Centru.
Pr. Ștefan Erdeș, decedat în ziua de 7 octombrie 2012, a fost condus pe ultimul drum miercuri, 10 octombrie, la Cimitirul Central din Bacău, localiatate în care a slujit 33 an
Ce anume vrea să indice Pagazzi cu această lucrare foarte frumoasă? Că Dumnezeu, care este supremă şi afectuoasă „Putere”, cheamă la fiinţă toate creaturile, şi cu mai mare motiv pe om, chip şi asemănare a sa, în măsura în care el le conferă putere. A fi înseamnă a putea fi. Noi dorim, sau manifestăm o voinţă, numai pentru că putem să dorim şi să descoperim în noi forţa care face posibilă exercitarea voinţei. Întrebarea instigatoare a lui Spinoza, „Ce anume poate un corp?”, are în fond, ca răspuns, o altă întrebare: „Cum poate un corp să fie la înălţimea propriei puteri?” Care este ca şi cum am spune: cum putem corespunde pozitiv la plinătatea vocaţiei noastre divine şi umane?
Volumul, coordonat de ÎPS Aurel Percă, oferă cititorului o retrospectivă a vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Iași, 1 iunie 2019, pe baza fotografiilor realizate cu multă măiestrie de dl Adrian Cuba, fotograf oficial în timpul vizitei, și organizate grafic după proiectul dnei prof. Ligia-Magda Sficlea.
Cartea oferă indicații simple și concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieții cotidiene, prin aprofundarea aspectelor psihologice și spirituale.
Am avut numeroase întâlniri în viaţa noastră. Totuşi, singura întâlnire cu adevărat importantă este cea cu Cristos. Autorul acestor frumoase pagini, alegând pasaje din Evanghelie, trasează câteva itinerare pe parcursul cărora putem să-l întâlnim pe Cristos şi să rămânem cu El prin meditarea Cuvântului său
Este suficient să spunem că suntem prieteni? Prietenia este o alegere de viață ce valorizează caracterul unic al persoanei . Prietenia este expresia încrederii totale, capabilă să dea un sens chiar suferinței produse de o despărțire. * A fi cu adevărat prieteni înseamnă a ne trezi continuu la o viață nouă.*
Magisteriul Papei Francisc este deosebit de sensibil la acuzele vechi şi noi, vizibile şi ascunse aduse cărnii lui Cristos şi a fraţilor săi. Cu siguranţă, sunt multe locurile biblice, tradiţionale şi teologice vizitate şi retuşate de el cu originalitate, însă dacă se vrea să se găsească „fundamentul” teologiei sale, aceasta este, fără îndoială, carnea, pe care el o vede drept inima a toate. Nu întâmplător, vorbind despre ea, foloseşte cu uşurinţă tonuri grave şi puternice; argumentând chiar cu avânt, asemenea aceluia al primilor scriitori creştini. De altfel, dacă este carnea inima a toate, a avea grijă de ea este problemă de viaţă şi de moarte… de toate.
Această scurtă lucrare reflectă compoziția modelului fondativ-contextual a teologiei fundamentale. Pornind de la cele două dimensiuni ale acestui model, ca știință a fundamentelor teologice și disciplină de frontieră, studiul de față conjugă cercetarea a ceea ce stă la temelia credinței creștine cu atenția acordată instanțelor culturale și filosofic-fenomenologice ale timpului prezent.
„Unii se vor întreba: există oare o metodă „simplă” de rugăciune, o tehnică infailibilă pe care autorul ne-o prezintă? Cred că răspunsul se găsește doar în carte, prin lectură. Tolle et lege”.
Lecționarul Roman în limba română apare sub egida Conferinței Episcopale Române și va fi tipărit în șase volume: 1. Timpul Adventului și Timpul Crăciunului; 2. Timpul Postului Mare și Timpul Pascal; 3. Timpul de peste An, Săptămânile I-XVII; 4. Timpul de peste An, Săptămânile XVIII-XXXIV; 5. Sfinții; 6. Pentru Liturghiile rituale și votive, pentru Liturghiile celebrate în diferite necesități sau trebuințe, la Liturghiile pentru răposați.