


- Nou
Referinta: Arc-1304
Sinteza moralei catolice. Întrebări și răspunsuri.
Fără a fi un curs de morală sau un cod de comduită, cartea aceasta dorește să le transmită tinerilor între 15 și 22 de ani idei care îi ajută să crească și care îi încurajează, pentru a se pregăti să iubească.
Rugăciunea, mijloc privilegiat pentru a comunica cu Dumnezeu, implică o relaţie personală, în care fiecare este implicat cu întreaga lui fiinţă, dar şi cu corporalitatea sa. De aceea, rugăciunea care are o proprie dimensiune meditativă şi de destindere, nu contrastează cu tehnicile de relaxare precum trainingul autogen. Autorul este considerat unul dintre cei mai mari experţi din acest domeniu.
Umilul preot de ţară, pe care superiorii îl consideră un preot de „Doamne-ajută”, a fost trimis să slujească într-un sat uitat de lume, la Ars, în Franţa. În 10 ani, a ajuns să fie cel mai căutat preot din Franţa. Secretul vieţii sale stă într-o încredere necondiţionată în harul lui Dumnezeu, căruia îi corespunde printr-o asceză care constă în posturi şi penitenţă, şi mai ales într-un zel deosebit în a trăi iubirea şi rugăciunea.
Foarte mulţi au scris în ultimii ani despre Biserică: atât lucruri pozitive, cât şi negative. Evident, şi lucruri greu de digerat. Şi pentru că nu vreau să ridic aparatul critic la rang de text principal, voi omite şi enumerarea celor mai importante texte din literatura de specialitate. Într-adevăr, mulţi au scris despre Biserică. Pare un subiect epuizat. Cu greu se pot spune multe noutăţi despre acest subiect, probabil nici eu nu voi aduce o schimbare radicală de perspectivă în „universul” teologiei.
Cartea Meditații zilnice s-a născut din dorinţa de a medita zilnic asupra cuvântului divin prezent în Sfânta Scriptură și propus de liturgia Bisericii. De aceea, în acest volum am inclus reflecții pentru fiecare zi din anul liturgic, așa cum este structurat el în ritul latin: Advent, Crăciun, Postul Mare, Timpul Pascal, Timpul de peste an, precum și pentru comemorările sfinților.
Cum să înfruntăm deprimarea. ,,Nu putem împiedica tristețea să zboare, asemeni unei păsări, pe deasupra capetelor noastre, dar o putem împiedica să-și facă cuib în părul nostru. Marea este un lac liniștit, Cerul, o mantie albăstrită, Lumea, un vis aurit, Viața, un imn de iubire."
Cartea reprezintă o analiză amplă şi documentată a Scrisorii către Romani, capitolele 1-8, cu o permanentă aplecare asupra textului original. "Gândit ca un vademecum concis, în tradiţia comentariilor biblice care urmăresc linia de echilibru între analiza exegetică atentă la detaliu şi prezentarea sintetică a ideilor dintr-o pericopă, volumul Iluzie şi libertate desfăşoară cu multă dexteritate firul argumentativ paulin, identificând conexiunile care se stabilesc între ansamblul întregii revelaţii biblice şi mesajul specific pe care apostolul îl distilează în cea mai sofisticată dintre epistolele sale.
Chiar dacă se prezintă asemenea unei povestiri sau chiar ca un roman, această carte este rodul unui studiu științific complet asupra cuvintelor Bernadetei, realizat, din 1956 până în 1971, în colaborare cu maica Marie-Therese Bourgeade și cu sora Bernadeta Chauvier, începând din 1965.
Prezentăm acum, într-o formă simplă și dezgolităde orice aparat științific, rezultatele acestei munci imense, chintesența ei, ca să spunem așa: o viață a Bernadetei din propriile sale cuvinte, de la primul scâncet, până la ultima suflare. Dar nu am prezentat doar cuvintele rostite efectiv. Am fost atenți și la tăcerile ori gesturile ei pline de semnificație. Și tăcerea are valoare expresivă, mai ales la Bernadeta.
Rene Laurentin
„Autorul își propune să răspundă [în cartea sa] întrebărilor; – ce înseamnă pentru mine a fi catolic și a aparține Bisericii Catolice? – care este temelia vieții mele de credință? Răspunsul este oferit la lumina versetului ioaneic: «Și noi am cunoscut și am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el»” (cf. 1Ioan 4,16). Înțelegem, așadar, și rolul acestui catehism, acela de a ne ajuta să ne trăim mai profund credința ca fii iubiți ai lui Dumnezeu și astfel să dăm un sens ascendent pelerinajului vieții noastre, sensul mântuirii”.
Volumul apare în condiții grafice deosebite, fiind bogat ilustrat și bine legat între coperți cartonate, astfel încât copiii să-l poată purta mult timp la Sfânta Liturghie.
Ilustrații color
În această carte de spiritualitate, părintele Pierre-Herve Grosjean ne împărtășește din roadele slujirii sale preoțești, din numeroasele sale întâlniri și din experiența sa. Publicul căruia i se adresează sunt creștinii de toate vârstele, cu diferitele lor vocații și responsabilități, iar stilul este franc și entuziast.
A fi pregătit înseamnă a trăi viața din plin, așa cum este ea. Părintele Grosjean ne propune zece repere spirituale care să ne lumineze și să ne ajute în trăirea autentică a propriei vocații. Sunt zece mediatții care, una după alta, ne vor dărui înțelepciune, putere, alinare și încredere.
Printr-un interviu cuprinzător, ne este prezentată sinteza unui lung parcurs de viață. De la începuturile activității în politică la drumul în sânul Bisericii în calitate de mariolog, autor de cărți de spiritualitate și, în cele din urmă, exorcist, prin acest testament spiritual părintele Gabriele Amorth face o sinteză a călătoriei sale care converge într-o certitudine fermă : „Dacă există o modalitate de a-l îndepărta pe diavol de noi, aceasta constă în a ne lăsa atrași de bunătatea și de frumusețea care emană din bine și din Dumnezeul și Tatăl nostru” .
Ultimul mesaj al celui mai mare exorcist italian:
„Unii s-ar putea gândi că e nevoie de rău pentru ca binele să fie exaltat; așa cum minciuna este necesară pentru ca adevărul să fie preamărit. Însă binele și Dumnezeu însuși nu au nevoie de întuneric pentru a demonstra că sunt lumină” .
„Unii se vor întreba: există oare o metodă „simplă” de rugăciune, o tehnică infailibilă pe care autorul ne-o prezintă? Cred că răspunsul se găsește doar în carte, prin lectură. Tolle et lege”.
„O carte bună, creștinească, este un înger al lui Dumnezeu. Ea te învață să-l cunoști și să-l iubești pe Dumnezeu, să descoperi frumusețea vieții în Cristos, să iubești pe oameni, să te ferești de păcat și să te îngrijești de mântuirea sufletului”.
Pr. Nicodim Măndiță
D. C. Schindler a scris un număr impresionant de articole și studii, o parte dintre acestea publicate în ediția americană a revistei catolice internaționale Communio. Am ales să prezentăm publicului românesc cinci astfel de articole, ca o bună introducere în gândirea sa filosofic.
După ce a prezentat acuzațiile existente în mod implicit în vechile zvonuri care-l priveau, zvonuri care circulaseră în Atena și pe care el le considera motivul principal pentru care se găsea înaintea tribunalului, prima afirmație pe care Socrate o face, în răspunsul său, este că niciodată nu și-a asumat responsabilitatea de a învăța pe altcineva în schimbul unei taxe. Aspectul financiar nu s-a numărat niciodată printre acuzațiile aduse împotriva lui și totuși Socrate consideră că acesta este cel mai pertinent fapt care putea fi invocat în apărarea sa. (D. C. Schindler).
Episcopul Florentin a fost un erudit. Unul dintre cei cu voce blândă. Format în școli cu profil realist, atrecut apoi, cu voia Domnului, în domeniul umanioarelor, desigur pășind mai întâi pe trptele Bisericii. Episcopul Florentin își începea argumentațiile cu un surâs blând, care se potrivea perfect constituției sale ascetice. Era departe de orice formă de extremism, de orice radicalizare.
De aceea a fost iubit.
Cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, Helena Kowalska (1905-1938), o tânără poloneză simplă, fără educație, primește o chemare aparte. Îmbrăcând haina călugărească la 21 de ani și luînd numele de sora Maria Faustina , tânăra începe să noteze, la cererea duhovnicului ei, cuvintele pe care Isus i le adresează: „Te trimit cu milostivirea Mea la oamenii din lumea întreagă. Nu vreau să pedepsesc lumea, ci doresc să o vindec, strângând-o la Inima Mea Milostivă.” Se naște astfel acest „Mic Jurnal” în care umila călugăriță relatează marea experiență a Milostivirii lui Dumnezeu în sufletul ei, precum și misiunea de a împărtăși această milostivire cu lumea întreagă. Deși a murit necunoscută, iar mesajul său a trecut printr-o perioadă de contestare (așa cum Isus Însuși îi prezise), sora Faustina Kowalska este astăzi salutată cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea care a numit-o „marea apostolă a Milostivirii lui Dumnezeu pentru timpurile noastre”. Într-adevăr, la 30 aprilie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea o ridică la cinstea altarelor declarând-o sfîntă. În omilia rostită cu această ocazie, Suveranul Pontif a arătat că mesajul de milostivire transmis de Sf. Faustina KOwalska este de maximă urgență la începutul acestui nou mileniu. Încrederea de copil, simplitatea, intimitatea cu Isus, precum și o profundă cunoaștere a realităților spirituale, sunt caracteristicile definitorii ale misticii pe care o descoperim în paginile Micului Jurnal. „Numai dragostea are sens- scrie Sfânta Faustina. Ea dă celor mai mici fapte dimensiunea infinitului”. Cum a putut Sf. Faustina să crească în încrederea și intimitatea tot mai profundă cu Mântuitorul? Ce promisiuni i-a făcut El? Descoperă toate acestea citind Micul Jurnal, o carte care îți va schimba sufletul.
Textul demontează prejudecăţi (rugăciunea ca „tehnică”), defineşte fundamentele rugăciunii, elaborează contraargumente împotriva celor mai obişnuite „scuze” moderne pentru a nu cultiva o relaţie cu Dumnezeu (lipsa timpului, ineficacitatea rugăciunii), dezvăluie capcane ale vieţii cu şi fără rugăciune. Folosind un limbaj simplu, accesibil tuturor, cartea părintelui Philippe este un excelent îndrumător pe calea anevoioasă, dar plină de bucurie şi împlinire, a rugăciunii.
Ideea de bază a acestei cărţi este aceea de a redescoperi valoarea propriei identităţi ca dar pe care Dumnezeu l-a făcut omului atunci când l-a creat. Şi pentru a reuşi, este necesar să ne bazăm pe ajutorul lui Isus, pentru că El este Vindecătorul, după cum afirmă autorul. Dar nu trebuie să neglijăm instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a vindeca rănile vieţii, experienţele negative pe care le-am trăit în copilărie sau la vârsta adultă, toate acele bariere care nu au permis dezvoltarea armonioasă a personalităţii sau au diminuat-o.
Am început să redactez această lucrare cu intenţia de a vorbi despre femei puternice. Fiind persoană consacrată într-o congregaţie de viaţă apostolică şi lucrând ca profesoară de religie într-un liceu catolic, am putut să constat că omul de azi – omul bărbat şi femeie – are nevoie de susţinere în credinţa lui, are nevoie de modele şi indicatoare pe drumul mântuirii.
Într-o lume confuză, debusolată, cu o scară de valori răsturnată, este greu pentru cel care vrea să rămână fidel credinţei sale, valorilor umane şi creştine. Provocările sunt atât de multe, puternice şi schimbătoare: probleme sociale şi politice, persecuţia creştinilor (sau a unor Biserici), discriminarea între sexe, noile religii sau secte, „modelele” propuse de mass-media – efemere, fără valori, cu idealuri care se mărginesc la domeniul temporal, ca frumuseţea, cariera, materialismul, relaţiile interumane de scurtă durată, egoiste şi sterile.
Câteodată este greu să pornești iarăși. Ba chiar, după un eșec sau o încercare grea, ni se pare imposibil să o luăm de la capăt. Carte de față demonstrează exact contrariul: e posibil să reîncepem, întotdeauna. Desigur, nu e ușor. E o artă care trebuie învățată cu smerenie și cu picioarele bine înfipte în pământ. În această artă vrea să ne inițieze autorul, don Fabio Rosini.
Educația – pasiune și devotament. Provocări pentru educatorii creștini
A ști să te rogi este o artă, la fel cum sunt arta culinară, pictura, muzica și multe altele. Așa cum profesorul te îndrumă, te ajută să-ți cultivi talentul și să-l cizelezi, la fel e bine să ne lăsăm ghidați și în rugăciune, iar beneficiile nu vor întârzia să apară. Acesta este scopul lucrării de față, prin care preotul Jacques Philippe își propune să realizeze un mic manual de rugăciune, destinat tuturor, atât laicilor, cât și persoanelor consacrate.
Nobila frumuseţe a artei de a celebra şi a spaţiului liturgic
Unde este iubire, acolo este Dumnezeu. Cartea cuprinde sfaturi ale Maicii Tereza adresate tuturor membrilor familiei sale religioase și celor care doreau să ia parte la carisma Misionarelor Carității. Maica Tereza le adresa deseori cuvinte de învățătură și de încurajare și, câteodată, de mustrare, cuvântări care constituie sursa principală a acestei colecții de citate. Alte izvoare care au inspirat acest demers sunt cuvântările sale publice și scrisorile deschise. Chiar dacă sunt adresate unui grup specific de persoane, învățăturile Maicii Tereza sunt adecvate pentru toată lumea deoarece natura umană prezintă aceleași provocări în viața fiecărei persoane, indiferent de vocație sau profesie. Citatele au fost grupate potrivit celor cinci capitole centrale, fiecare având un domeniu întins cu subcapitole. Partea I examinează cine a fost Dumnezeu pentru Maica Tereza, partea a II-a, relația ei cu Isus și partea a III-a oferă exemple practice în faţa obstacolelor pe care le întâlnim în drumul nostru şi care ne împiedică să iubim. Cele două secțiuni finale conțin învățăturile Maicii Tereza: cum să punem în practică credința noastră prin iubire (partea a IV-a) și cum să fim un motiv de bucurie pentru ceilalți, prin trăirea vieții cu iubire (partea a V-a). Fiecare secţiune este precedată de un rezumat al temelor prezentate în secțiunea particulară.
Creștinismul se prezintă ca o religie a iubirii, a acceptării necondiționate a persoanei umane și a iertării. Cum mai putem vorbi despre Sacramentul Spovezii în noul context în care trăim astăzi? Dacă Biserica se distanțează de un rigorism moral greșit înțeles, înseamnă asta că spovada cade și ea, încet, în desuetudine? Dacă Dumnezeu ne iubește necondiționat, așa cum suntem, de ce mai sunt necesare examenul de conștiință și mărturisirea tainelor celor mai ascunse ale sufletului în fața unui om greșitor, asemenea nouă?
Volumul Exerciții de iertare: pentru spovezi (mai) bune, publicat la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și coordonat de Claudia Stan, reunește contribuțiile unui colectiv ales de preoți, care, împreună cu ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, și PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, explică rolul acestui sacrament și importanța lui în viața unei Biserici a Iubirii. Scrisă într-un limbaj vivace și accesibil, această carte se dorește a fi un ghid practic pentru spovadă și dincolo de ea. Volumul este prima etapă a unui proiect multimedia mai amplu, produs de Angelus TV și Signis România, care va continua cu o serie de emisiuni pe tema Sacramentului Spovezii.
Analiza a două concepte religioase (reîncarnarea şi învierea) cu instrumentele filosofiei se poate constitui ca un exerciţiu aplicativ al filosofiei religiei. După cum sugerează numele acestei discipline, ea se vrea o explorare filosofică a conceptelor religioase ce împinge capacitatea de cunoaştere a raţiunii până la limitele ei. Filosofia religiei ne arată că omul religios, cel care afirmă şi îşi asumă o credinţă religioasă, nu poate nega aportul raţiunii la formularea credinţei sale. Ioan Paul al II-lea a mers până acolo încât a numit credinţa şi raţiunea „două aripi cu care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului”. Urmând tradiţia Bisericii, nu trebuie să alungăm filosofia dintre instrumentele care ne ajută să ne formulăm credinţa. Să ne amintim că în formularea dogmei Sfintei Treimi, părinţii capadocieni au „împrumutat” conceptele filosofice de ousia şi hypostasis din neoplatonism, filosofia vremii lor. Până la Descartes, Europa creştină nici nu a avut filosofi în înţelesul actual al cuvântului, care să gândească şi să scrie din afara unui context teologic. Numai începând cu Descartes am asistat la „emanciparea” filosofiei din starea de aşa-zisă „slujnică a teologiei”. În ceea ce-l priveşte pe omul religios al religiilor orientale, care susţin conceptul reîncarnării, este evident faptul că Orientul nici măcar nu a căutat un divorţ al celor două metode de cunoaştere, filosofică şi religioasă, probabil din cauză că nu a avut un Dumnezeu suprem personal din „tirania” căruia să se elibereze.
Înfruntând tema provocărilor lansate de criza ecologică, volumul, Terra, mama noastră reunește gânduri, discursuri și omilii ale Papei Francisc despre ocrotirea Creației și despre respectul datorat persoanei umane.
Această broșură apare în timp ce ia amploare o acțiune fundamentală în lupta împotriva pandemiei: vaccinarea. După cum se știe, scopul ei este imunizarea organismului nostru față de virus.Ei bine, într-un mod foarte liber și metaforic, putem compara aceste fragmente esențiale pentru meditație ale Sfântului Părinte Papa Francisc cu un fel de vaccin al spiritului împotriva virusului fricii și al descurajării.
Aceste meditații fragmentare, decupate din discursurile pronunțate de Papa în diferite momente din timpul pandemiei, se aseamănă într-adevăr cu un leac pentru suflet: sunt ca o terapie interioară.vor să creeze o reacție, la fel cum se întâmplă în cazul vaccinului, vor să „zgâlțâie conștiințele adormite”, dar nu pentru a multiplica tensiunea și coșmarurile care au scindat și încă marchează indivizii și comunitățile, ci pentru a face să se nască încrederea.
În fine, am putea compara paginile care urmează cu un mic mozaic ale cărui bucăți colorate dezvăluie aproape constant o tonalitate cromatică antitetică.
În învăţătura Papei Francisc apare deja ca punct de reper ceea ce au proclamat atât Magisteriul conciliar cât şi teologia recentă, şi anume că doctrina nu este şi nu poate fi străină de ceea ce numim pastoraţie. Adevărul pe care Biserica este chemată să-l păzească este cel al Evangheliei lui Cristos, care trebuie transmis oamenilor din orice loc şi din orice timp. De aceea, misiunea magisteriului eclezial este şi aceea de a favoriza comunicarea Evangheliei. Astfel, teologia nu se va putea reduce niciodată la un exerciţiu aseptic de birou, desprins de viaţa poporului lui Dumnezeu şi de misiunea de a-i ajuta pe bărbaţii şi femeile timpului ei să se întâlnească cu noutatea perenă şi inepuizabilă a Evangheliei lui Isus. (Roberto Repole, coordonatorul colecţiei "Teologia fundamentală a Papei Francisc")
A crede. Invitatie la credinta catolica pentru femeile si barbatii secolului al XXI-lea
”Ideea alcătuirii acestor predici mi-a venit cu câteva zile înainte de Miercurea Cenușii din Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare din acest an în care se evidențiază printre altele și importanța pe care-postul, rugăciunea și pomana- o au în a ne stimula la convertire și a ne dispune să celebrăm cum se cuvine Paștele.
Deci, această broșură caută să expună pe scurt învățătura Bisericii cu privire la cele trei practici de pocăință atât de dragi tradiției noastre biblice și creștine. Cele 19 predici despre post, rugăciune și pomană, au fost scrise și propuse credincioșilor în zilele de duminică, miercuri și vineri în cadrul Sf. Liturghii de după Calea Crucii din timpul Postului Mare. Cred că ele pot fi folosite și de alți preoți după cum vor crede de cuviință și pentru aceasta m-am hotărât să le dau publicității.”
Aurel Iștoc
Cartea părintelui Iosif Tiba ne introduce într-un studiu sistematic despre rolul Euharistiei în viața creștinească. Titlul cărții ne trimite cu gândul la Papa emerit Benedict al XVI-lea, care ne-a lăsat un document despre Euharistie având ca titlu „Sacramentum caritatis”, reluând o frumoasă definiție a Euharistiei a Sf. Toma de Aquino, Sacramentul carității. Da, în Euharistie Cristos a dorit să ne dăruiască iubirea sa care l-a făcut să ofere pe cruce viața pentru noi.
Recomandăm cartea Pr. Iosif Tiba, care poate să fie un material de real folos, pentru meditația personală sau un material pentru predici și cateheze în anul pastoral dedicat sacramentelor inițierii creștine.
Cartea Evanghelia lui Luca: introducere și comentariu a lui Léopold Sabourin este foarte utilă, pentru că dezvăluie orientările teologice ale acestui scriitor și folosește ca suport de interpretare pentru a treia Evanghelie, chiar și pentru cartea Faptele Apostolilor, al cărei autor este tot el. Ea se adresează în principal celor preocupați de lucrări teologico-exegetice, dar și celor interesați de o aprofundare a sensului textului evanghelic al lui Luca.
Prima parte a cărţii, care este şi cea mai amplă, povesteşte fiecare etapă a vieţii lui Karol Wojtyla. A doua parte a acestei cărţi în format de buzunar propune reflecţii şi rugăciuni scrise de Papa Ioan Paul al II-lea pentru tineri, familii şi persoane consacrate prin care putem să intrăm în profunda sa viaţă de credinţă şi să ne rugăm cu însăşi cuvintele sale.
Figura lui Isus continua, din fericire, sa atraga multimile si chiar simpatia unor oameni care nu sunt crestini. Succesul Bibliei ramâne nedezmintit. Or, pentru crestini, punctul culminant al Bibliei îl reprezinta patimirea urmata de învierea lui Cristos. Asa stând lucrurile, este firesc ca patimirea sa focalizeze întreaga atentie.
Patimirea lui Cristos nu reprezinta, cu toate acestea, un lucru simplu! Bineînteles, exista aspectul istoric, as spune, aproape aspectul evenimentului. Si nu trebuie sa-l neglijam. Patimirea, e adevarat, nu ne este cunoscuta decât prin intermediul celor patru Evanghelii. Textele lor concorda, cu toate acestea, în mare parte si nu ne putem îndoi de verosimilitatea condamnarii si a supliciului pe care Isus l-a suferit. A vorbi despre acestea este asadar un lucru cât se poate de legitim, ca suntem sau nu credinciosi. Evangheliile sunt documente de care istoricii trebuie sa tina seama. Mai mult, faptul ca Evangheliile si descrierea patimirii reprezinta elemente fundamentale ale credintei crestine, ale convingerii si pietatii crestinilor, constituie si el un fapt istoric si nu exista nici un motiv ca istoricii sa refuze a lua în seama aceasta sursa. Ea exista.
Cum să cultivam viața. ,,Pe măsură ce îmbătrânim, ne dăm seama că singurul lucrul lucru pe care îl putem ține cu adevărat în mână nu este ceea ce luăm, ci ceea ce dăm. Cel care a început să dăruiască celorlalți este salvat."
Evanghelia după sfântul Marcu este una dintre cele mai fascinante scrieri din Noul Testament. Cartea se remarcă prin caracterul său narativ, concis şi prin atenţia acordată persoanei lui Isus.
În traducerea părintelui profesor dr. Mihai Pătraşcu; această carte este un instrument de lucru şi de studiu foarte necesar pentru viitorii preoţi şi pentru lucrătorii pastorali. Autorul este părintele iezuit Bartolomeo Sorge, un specialist în doctrina socială a Bisericii, fost director al prestigioasei publicaţii La Civiltà cattolica (între anii 1973-1985). De la 1 ianuarie 1999 este director al revistei Aggiornamenti sociali. Este preot din anul 1958 şi a desfășurat o intensă activitate publicistică.
Prezenta carte este actualizarea şi lărgirea conţinutului unui volum precedent, Pentru o civilizaţie a iubirii, şi prezintă într-o manieră sistematică magisteriul Bisericii cu privire la chestiunile sociale cele mai stringente: globalizarea, războiul şi terorismul, manipularea genetică, pedeapsa cu moartea, raportul dintre etică şi cercetarea ştiinţifică, Islamul, Uniunea Europeană şi raportul ei cu Biserica.
Încotro duce acest drum? Augustin, de la o distanță de o mie șapte sute de ani, ne mai poate ajuta încă să-l găsim? El nu este doar departe de noi, ci și atât de diferit: cum putem oare să-l înțelegem? Așadar, este firesc să adoptăm o poziție de distanțare, desigur, dar, pe de altă parte, și de implicare, astfel încât această biografie să fie pentru noi prilej de reflecție autobiografică. Așa cum făcea el însuși, de altfel, când lăsa la o parte cărțile și privea în primul rând în el însuși.
Această carte, tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor, prin cele 50 de imagini, îl propune pe Isus ca model demn de urmat. Caracterul lui Isus, chiar dacă uneori lasă o urmă de mister, ne arată cum anume trebuie trăită viaţa pentru a-i da un sens autentic creștin. Temele propuse vor să deschidă larg orizonturile vieţii noastre, captată uneori de propriile probleme şi mai puţin orientată spre binele comun.
„În această carte-interviu, interlocutorii Papa Francisc şi preotul jurnalist Marco Pozza propun „o reflecţie inedită asupra rădăcinilor credinţei noastre”. Continuare a volumelor precedente dedicate rugăciunilor Tatăl nostru şi Ave Maria, prezentul dialog este dedicat Crezului, ca rezumat al esenţei credinţei noastre. Dacă până acum am recitat această rugăciune poate mecanic, duminica, la Sfânta Liturghie, cartea Sfântului Părinte ne va ajuta să privim altfel acest „Simbol al credinţei” care, până la urmă, ne defineşte. Asemenea celorlalte lucrări din serie, şi acest volum se compune din întrebări şi răspunsuri punctuale, care poate vor aduce lumină şi asupra unor întrebări din sufletul nostru.
Cartea se încheie cu o mărturie singulară a părintelui Pozza. Pornind de la textul Crezului, autorul ne povesteşte cum se trăieşte sărbătoarea Paştelui închisoare şi ce înseamnă pentru condamnaţii pe viaţă bucuria Învierii.
Cartea părintelui Tito Paolo Zecca tratează despre îngeri; în mod particular despre îngerul păzitor în viața și scrierile sfintei Gemma Galgani, o tânără mistică care a trăit între anii 1878-1903 la Lucca, în Italia. Aceasta își pierde mama în copilărie. Tatăl, farmacist de profesie, mort în urma unei tumori, îi lasă pe copii într-o sărăcie lucie. Treptat, încă din anii copilăriei, Gemmei i se deschide o fereastră către lumea supranaturală. Tânăra își umple singurătatea cu personaje extraordinare: îngeri, sfinți, Isus, Fecioara Maria cu care vorbește în mod familiar. Gemma trăiește mai mult cu îngerii decât cu oamenii, vorbește mai mult cu Isus decât cu propriul tată.
De câte ori nu ne-am hotărât, în preajma Postului Mare, că vom trăi acest post diferit. Ne-am spus că de această dată chiar vom respecta, pe tot parcursul postului, deciziile pe care le-am luat la început! Am vrea să trăim mai profund Pătimirea lui Isus, să fim mai consecvenţi în rugăciune, în fapte bune, am vrea ca aceste câteva săptămâni să ne aducă mai aproape de Dumnezeu şi să ne facă oameni mai buni.
Nu ştim dacă acest jurnal va reuşi să atingă un scop atât de măreţ, dar poate va fi măcar un pas mic spre îndeplinirea lui. Este presărat cu îndrumări şi provocări zilnice, dar să le luăm doar ca pe nişte sugestii şi nu ca pe obligaţii. Să ne simţim liberi să îl folosim cum credem noi că ne ajută mai mult! Fie că scriem, sau desenăm, sau doar ne gândim, însuşi faptul de a deschide acest jurnal în fiecare zi din timpul Postului Mare va fi un mic sacrificiu de timp adus Tatălui, o mică rugăciune, un mic gând trimis spre Cer. Iar la sfârşit să ne vedem cu bucurie în ziua Învierii… poate chiar un pic mai buni!
Sinteza moralei catolice. Întrebări și răspunsuri.