


- Nou
Referinta: Pau-7691
Părintele Joël Pralong ne propune în cartea „Curajul de a fi tu însuți” să reflectăm asupra mecanismelor noastre de apărare.
Relațiile noastre cu ceilalți sunt deseori condiționate, iar uneori chiar compromise, de mecanisme de apărare. Acestea sunt în mare parte inconștiente și, prin urmare, involuntare, intervin spontan. Le folosim pentru a ne proteja de emoții sau gânduri care generează anxietate, ne apără de o realitate prea dureroasă.
Când mecanismele de apărare interacționează în mod liber, fără știrea voinței noastre și fără legătură cu rațiunea, acestea pot să se întoarcă împotriva noastră și să îi rănească pe cei din jurul nostru.
Autorul cărții subliniază că nu trebuie nici să disprețuim mecanismele de apărare, și nici să le subestimăm, ci să fim cât mai mult conștienți de ele pentru a nu deveni obiectul manevrelor lor. Scopul cărții este de a da un nume acestor reacții defensive care se întâlnesc, în general, la toată lumea, de a le înțelege și de a le analiza.
Sunt luate în considerație paisprezece mecanisme de apărare, fiecare dintre ele fiind personificat de un tip psihologic. Astfel, vom întâlni, de exemplu, micul șef, ciobănescul german, Calimero, cărora le corespunde negarea, agresivitatea, victima eternă.
Autorul ne propune „piste practice” pentru a contrasta aceste mecanisme inconștiente prin strategii de apărare conștiente. Pentru fiecare mecanism de apărare pr. Joël sugerează un exercițiul personal realizat în 4 etape: descrierea mecanismului de apărare însoțită de exemple concrete, observarea comportamentului ce derivă din acesta cu ajutorul unor întrebări, meditarea Cuvântul lui Dumnezeu, practicarea celor 4 virtuți cardinale (prudența, dreptatea, tăria, cumpătarea) care se inserează în lupta spirituală.
Noutatea acestei cărți, spune autorul, „stă în faptul că am comparat aceste mecanisme cu virtuți morale inteligente care contrazic ideea: «Oricum, sunt făcut așa, nu pot face nimic»”. Aceste virtuți „introduc un nou dinamism în voința noastră de a trăi, de a acționa și de a intra în relație cu ceilalți, indiferent de barierele psihologice. Ție îți revine alegerea: suporți sau acționezi. Eu ți-am propus câteva instrumente, câteva pârghii de acțiune”.
„Dacă citind această carte, vei recunoaște la tine unul sau mai multe mecanisme de apărare, poți sta liniștit: nu ești nici bolnav, nici nu te afli în imposibilitatea de a avea relații. Ești pur și simplu o persoană care a detectat strategii, cea mai mare parte dintre ele inconștiente, pentru a se proteja și a intra în contact cu ceilalți, evitând de a te răni și încercând să ofensezi cât mai puțin posibil. Această carte îți va permite să pui degetul pe rana acelor «mici soldați» care te manipulează fără știrea ta, care uneori otrăvesc viața ta și a altora... Depinde de tine să fii liderul armatei tale!”. A încerca să demascăm mecanismele de apărare înseamnă a avea curajul de a fi noi înșine.
Autorul acestei carti este sf. Francisc de Sales (1567-1622), episcop si Învatator al Bisericii, pe care liturgia îl comemoreaza în fiecare an la 24 ianuarie. A fost episcop de Geneva (cu sediul la Annecy), remarcându-se printr-un zel deosebit fata de sufletele ce i-au fost încredintate spre pastorire. Cartea a fost tradusa în limba româna de catre pr. dr. Eduard Ferent, profesor emerit de teologie dogmatica la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi.
Acest volum deschide o noua colectie – „Maestri ai spiritualitatii” – pe care Editura „Sapientia” o propune celor interesati sa cunoasca mai bine gândirea si opera clasicilor spiritualitatii catolice.
Cartea se propune ca o prezentare teologică a unui curent de studii asupra lui Isus, care, din sec. al XVII, a însoţit şi a animat istoria gândirii europene. Totul a început în 1774, când au fost date tiparului câteva din scrierile lui H. S. Reimarus, care insinuau că Isus „arăta” altfel decât dogma bisericească a vrut să îl zugrăvească. Aceste scrieri au pornit un val de studii şi cercetări ale unor autori ce mizau să îl poată reda pe Isus într-un mod cât mai obiectiv, autori care au căzut totuşi într-o evidentă subiectivitate. De-a lungul timpului, curentul de studii asupra istoricităţii lui Isus a cunoscut momente de impas precum şi altele de înflorire şi de revizuire. În lucrarea sa, pr. Cristian Sabău reface întreagă această traiectorie.
Te gândeşti adesea cum poţi fi liniştit şi mulţumit în iureşul vieţii cotidiene? Altfel spus, cum te poţi bucura de viaţă în permanenţă şi depăşi obstacolele cu seninătate? Ei bine, lucrurile sunt mai simple decât ţi-ai imagina. Nu trebuie să cauţi în exterior toate acestea. Nu în avere, distracţii, posesiuni materiale, dependenţe de orice tip, sau orice ţi-ar aduce satisfacţii temporare. Tot ce trebuie să faci este să iei o pauză. O pauză pentru a te asculta pe tine însuţi, pentru „a reflecta asupra viselor nerealizate ale sufletul.” O pauză pentru a-ţi conştientiza propria viaţă.
Compendiul, pe care îl prezint acum Bisericii Universale, este o sinteză fidelă și sigură a Catehismului Bisericii Catolice. El cuprinde, în mod concis, toate elementele esențiale și fundamentale ale credinței Bisericii, astfel încât constituie, după cum a fost dorit de predecesorul meu, un fel de vademecum, care să permită persoanelor, credincioase sau nu, să cuprindă, înt-o privire de ansamblu, întreaga panoramă a credinței catolice.
Compendiul oglindește în mod fidel în structură, în coținut și în limbaj Catehismul Bisericii Catolice, care va avea în această sinteză un ajutor și un stimulent pentru a fi cunoscut și aprofundat mai mult.
Încredințez, așadar, acest Compendiu, înainte de toate, întregii Biserici și fiecărui creștin în particular, pentru ca datorită lui să poată găsi, în acest al treilea mileniu, un elan nou în misiunea reînnoită de evanghelizare și de educare la credință, care trebuie să caracterizeze fiecare comunitate eclezială și pe fiecare credincios în Cristos, de orice vârstă și din orice națiune. Ănsă acest Compendiu, prin concizia, claritatea și integritatea sa, se adresează oricărei persoane, care, trăind într-o lume dispersivă și cu mesaje multiple, dorește să afle calea vieții, adevărul, încredințat de Dumnezeu Bisericii Fiului său.
Papa Benedict
Această carte prezintă viaţa sfintei Terezei de Calcutta, una dintre femeile cele mai cunoscute din lume, care a devenit protagonista carităţii creştine. Ea descoperă pe străzile lumii chipul lui Cristos în cei singuri şi disperaţi. Autoarea cărţii o prezintă ca fiind un creion cu care Dumnezeu continuă să scrie iubirea sa pentru umanitatea timpului nostru. «Ceea ce facem este mai puțin decât o picătură într-un ocean. Dar fără acea picătură, oceanului i-ar lipsi ceva. Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea». Printr-o serie de mărturii directe şi prin caracterul nemijlocit al anchetelor jurnalistice, autoarea reconstruieşte povestea unică „împotriva curentului” a Maicii Tereza.
Cartea aceasta a fost scrisă în parte ca răspuns pentru persoanele care mi-au cerut să povestesc despre cum era în zilele de început ale revoluţiei sexuale, când am început eu să lucrez la Cosmo. O istorie scrisă de un martor ocular, chiar şi aşa trunchiată, e adesea mai folositoare şi mai exactă decât încercările de a reconstrui istoria din surse secundare, după ce toţi cei care au fost martori la evenimente au murit de mult.
Înfruntând tema provocărilor lansate de criza ecologică, volumul, Terra, mama noastră reunește gânduri, discursuri și omilii ale Papei Francisc despre ocrotirea Creației și despre respectul datorat persoanei umane.
Analiza a două concepte religioase (reîncarnarea şi învierea) cu instrumentele filosofiei se poate constitui ca un exerciţiu aplicativ al filosofiei religiei. După cum sugerează numele acestei discipline, ea se vrea o explorare filosofică a conceptelor religioase ce împinge capacitatea de cunoaştere a raţiunii până la limitele ei. Filosofia religiei ne arată că omul religios, cel care afirmă şi îşi asumă o credinţă religioasă, nu poate nega aportul raţiunii la formularea credinţei sale. Ioan Paul al II-lea a mers până acolo încât a numit credinţa şi raţiunea „două aripi cu care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului”. Urmând tradiţia Bisericii, nu trebuie să alungăm filosofia dintre instrumentele care ne ajută să ne formulăm credinţa. Să ne amintim că în formularea dogmei Sfintei Treimi, părinţii capadocieni au „împrumutat” conceptele filosofice de ousia şi hypostasis din neoplatonism, filosofia vremii lor. Până la Descartes, Europa creştină nici nu a avut filosofi în înţelesul actual al cuvântului, care să gândească şi să scrie din afara unui context teologic. Numai începând cu Descartes am asistat la „emanciparea” filosofiei din starea de aşa-zisă „slujnică a teologiei”. În ceea ce-l priveşte pe omul religios al religiilor orientale, care susţin conceptul reîncarnării, este evident faptul că Orientul nici măcar nu a căutat un divorţ al celor două metode de cunoaştere, filosofică şi religioasă, probabil din cauză că nu a avut un Dumnezeu suprem personal din „tirania” căruia să se elibereze.
Exegeza științifică nu este, pur și simplu, o metodă printre altele de interpretare a Sfintei Scripturi. Ea constituie o parte integrantă a cercului hermeneutic și trebuie să intre implicit în orice aplicație teologică sau pastorală. Lectura științifică și lectura pastorală a Bibliei țin de charisme și slujiri diferite în sânul Bisericii. Dar între aceste slujiri există o interdependență reciprocă. Libertatea cu care trebuie exercitate nu înseamnă independență absolută, ”libertate față de Biserică și față de adevăr, ci libertate pentru Biserică și pentru adevăr” .
Volumul acesta a luat naştere din nenumăratele experienţe de umanism negat stigmatizate în multe ocazii de către papa Francisc. A făcut-o şi cu ocazia Crăciunului din 2014, adresându-se superiorilor Curiei Papale. Discursul său nu a fost unul ocazional sau legat de o sărbătoare. Iniţiativa autorilor apare deci cât se poate de oportună, căci ea le oferă cititorilor invitaţia de a reciti cuvintele papei şi de a le îmbogăţi cu referirile la oameni (Rosmini, Fogazzaro, Milani) care au iubit fără rezerve Biserica.
În această carte de spiritualitate, părintele Pierre-Herve Grosjean ne împărtășește din roadele slujirii sale preoțești, din numeroasele sale întâlniri și din experiența sa. Publicul căruia i se adresează sunt creștinii de toate vârstele, cu diferitele lor vocații și responsabilități, iar stilul este franc și entuziast.
A fi pregătit înseamnă a trăi viața din plin, așa cum este ea. Părintele Grosjean ne propune zece repere spirituale care să ne lumineze și să ne ajute în trăirea autentică a propriei vocații. Sunt zece mediatții care, una după alta, ne vor dărui înțelepciune, putere, alinare și încredere.
A vorbi despre suferinta este un lucru extrem de greu. Discursul despre suferinta e una, suferinta traita, experimentata, e cu totul altceva, si cine este lovit de suferinta nu mai are chef sa tina discursuri despre suferinta. Si nu numai ca nu mai are chef sa tina discursuri despre suferinta, dar îsi da seama cât de zadarnice, cât de false sunt cuvintele oamenilor despre suferinta.
"Mai mult decat emotionant este capitolul referitor la inchisorile prin care a trecut parintele si de unde a iesit paralizat. Si-a asumat acolo rolul de a pastra speranta in sufletele oamenilor. Nu-s mai putin emotionante nici paginile care reconstituie viata de dupa eliberare si mucenicia parintelui in parohii din Moldova, osardia lui in munca pastorala, devotamentul si daruirea pentru toti oamenii necajiti, care-l cautau ca pe un intercesor de maxima eficienta. Sunt multe marturii care atesta ca rugaciunile si sfaturile parintelui chiar au avut efecte impresionante, de la vindecari la alte repercusiuni benefice. Oamenii l-au considerat un sfant inca de pe cand era in viata. Iar cartea de fata ii reconstituie amanuntit, cu o documentare cvasiexhaustiva, viata de mucenic si martir." (Al. Cistelecan)
Cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, Helena Kowalska (1905-1938), o tânără poloneză simplă, fără educație, primește o chemare aparte. Îmbrăcând haina călugărească la 21 de ani și luînd numele de sora Maria Faustina , tânăra începe să noteze, la cererea duhovnicului ei, cuvintele pe care Isus i le adresează: „Te trimit cu milostivirea Mea la oamenii din lumea întreagă. Nu vreau să pedepsesc lumea, ci doresc să o vindec, strângând-o la Inima Mea Milostivă.” Se naște astfel acest „Mic Jurnal” în care umila călugăriță relatează marea experiență a Milostivirii lui Dumnezeu în sufletul ei, precum și misiunea de a împărtăși această milostivire cu lumea întreagă. Deși a murit necunoscută, iar mesajul său a trecut printr-o perioadă de contestare (așa cum Isus Însuși îi prezise), sora Faustina Kowalska este astăzi salutată cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea care a numit-o „marea apostolă a Milostivirii lui Dumnezeu pentru timpurile noastre”. Într-adevăr, la 30 aprilie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea o ridică la cinstea altarelor declarând-o sfîntă. În omilia rostită cu această ocazie, Suveranul Pontif a arătat că mesajul de milostivire transmis de Sf. Faustina KOwalska este de maximă urgență la începutul acestui nou mileniu. Încrederea de copil, simplitatea, intimitatea cu Isus, precum și o profundă cunoaștere a realităților spirituale, sunt caracteristicile definitorii ale misticii pe care o descoperim în paginile Micului Jurnal. „Numai dragostea are sens- scrie Sfânta Faustina. Ea dă celor mai mici fapte dimensiunea infinitului”. Cum a putut Sf. Faustina să crească în încrederea și intimitatea tot mai profundă cu Mântuitorul? Ce promisiuni i-a făcut El? Descoperă toate acestea citind Micul Jurnal, o carte care îți va schimba sufletul.
În cartea Maria în aparițiile sale, reeditată postum, părintele și profesorul universitar Claudiu Dumea reunește 20 de prelegeri ținute pe tema celor mai cunoscute apariții ale Maicii Domnului (Loreto, Guadalupe, Lourdes, Fatima, Akita), subliniind actualitatea și semnificația fiecăreia pentru lumea zilelor noastre.
Volumul de fata nu are pretentia de a fi o tratare completa, o cercetare erudita sau specializata asupra fiecarui aspect al teologiei pastorale, ci vrea sa fie mai mult un instrument sau un manual pentru a introduce si a favoriza cercetarea si reflectia în acest domeniu, pentru a creste împreuna în constiinta de a împlini misiunea comuna primita de la Cristos cel înviat si în cautarea unei fidelitati tot mai mari fata de aceasta misiune.
Carlo Acutis a murit la vârsta de doar 15 ani, în 2006, din cauza unei boli neaștepate și agresive. Un deceniu mai târziu, personalitatea lui ajunsese deja la inimile multor tineri, în foarte multe comunități și în tot atâtea oratorii și grupuri de tineret, atât în Italia cât și în restul lumii. În 2018, Papa Francisc l-a recunoscut pe Carlo ca Venerabil, deschizând calea către beatificarea care a fost celebrată la Assisi, la 10 octombrie 2020: și chiar acolo, la Assisi, Carlo a fost îngropat în pământul gol al cetății Sfântului Francisc, un loc pe care l-a iubit mai mult decât pe oricare altul, și la care s-a întors întotdeauna cu bucurie pt a se reîncărca spiritual.
Pe lângă entuziasmul pt preocupările obișnuite ale vârstei sale, el a prețuit și a cultivat o dragoste specială pentru Euharistie, „autostrada lui către Cer”.
Cu această conștientizare și-a trăit viața nu căutând merite sau visând la înălțimi de neatins, ci manifestând pri inteligența sa, prin umanitatea sa, prin existența sa adolescentină, viața lui dumnezeu primită în dar la Botez.De aceea, repeta adesea, ca un avertisment pentru sine și pentru prietenii săi. „Toți se nasc originali, dar mulți mor fotocopii.” Așa cum amintește Papa Francisc în Christus vivit: „A fi tineri nu înseamnă numai a căuta plăceri trecătoare și succese superficiale. Pentru ca tinerețea să-și realizeze finalitatea sa pe parcursul vieții tale, trebuie să fie un timp de dăruire generoasă, de oferire sinceră, de jertfe care costă, dar ne fac rodnici.”
De câte ori nu ne-am hotărât, în preajma Postului Mare, că vom trăi acest post diferit. Ne-am spus că de această dată chiar vom respecta, pe tot parcursul postului, deciziile pe care le-am luat la început! Am vrea să trăim mai profund Pătimirea lui Isus, să fim mai consecvenţi în rugăciune, în fapte bune, am vrea ca aceste câteva săptămâni să ne aducă mai aproape de Dumnezeu şi să ne facă oameni mai buni.
Nu ştim dacă acest jurnal va reuşi să atingă un scop atât de măreţ, dar poate va fi măcar un pas mic spre îndeplinirea lui. Este presărat cu îndrumări şi provocări zilnice, dar să le luăm doar ca pe nişte sugestii şi nu ca pe obligaţii. Să ne simţim liberi să îl folosim cum credem noi că ne ajută mai mult! Fie că scriem, sau desenăm, sau doar ne gândim, însuşi faptul de a deschide acest jurnal în fiecare zi din timpul Postului Mare va fi un mic sacrificiu de timp adus Tatălui, o mică rugăciune, un mic gând trimis spre Cer. Iar la sfârşit să ne vedem cu bucurie în ziua Învierii… poate chiar un pic mai buni!
Revelaţie, credință și credibilitate : manual de teologie fundamentală
D. C. Schindler a scris un număr impresionant de articole și studii, o parte dintre acestea publicate în ediția americană a revistei catolice internaționale Communio. Am ales să prezentăm publicului românesc cinci astfel de articole, ca o bună introducere în gândirea sa filosofic.
După ce a prezentat acuzațiile existente în mod implicit în vechile zvonuri care-l priveau, zvonuri care circulaseră în Atena și pe care el le considera motivul principal pentru care se găsea înaintea tribunalului, prima afirmație pe care Socrate o face, în răspunsul său, este că niciodată nu și-a asumat responsabilitatea de a învăța pe altcineva în schimbul unei taxe. Aspectul financiar nu s-a numărat niciodată printre acuzațiile aduse împotriva lui și totuși Socrate consideră că acesta este cel mai pertinent fapt care putea fi invocat în apărarea sa. (D. C. Schindler).
În traducerea părintelui profesor dr. Mihai Pătraşcu; această carte este un instrument de lucru şi de studiu foarte necesar pentru viitorii preoţi şi pentru lucrătorii pastorali. Autorul este părintele iezuit Bartolomeo Sorge, un specialist în doctrina socială a Bisericii, fost director al prestigioasei publicaţii La Civiltà cattolica (între anii 1973-1985). De la 1 ianuarie 1999 este director al revistei Aggiornamenti sociali. Este preot din anul 1958 şi a desfășurat o intensă activitate publicistică.
Prezenta carte este actualizarea şi lărgirea conţinutului unui volum precedent, Pentru o civilizaţie a iubirii, şi prezintă într-o manieră sistematică magisteriul Bisericii cu privire la chestiunile sociale cele mai stringente: globalizarea, războiul şi terorismul, manipularea genetică, pedeapsa cu moartea, raportul dintre etică şi cercetarea ştiinţifică, Islamul, Uniunea Europeană şi raportul ei cu Biserica.
Cum să înfruntăm mâhnirea. ,,Crede în soare, chiar dacă nu strălucește. Crede în iubire , chiar dacă nu o simți. Crede în Dumnezeu chiar dacă nu îl vezi. Doamne, înaintea ta se află tăria și slăbiciunea mea; sprijin-o pe cea dintâi și vindec-o pe cea de-a doua."
Anul 2020 este pentru părintele și profesorul Maximilian Pal un an în care Facultatea de Teologie Pastorală din cadrul Institutului Teologic Franciscan Romano-Catolic din Roman (Neamț) vrea să-l aniverseze într-un mod deosebit, specific ambientului universitar, dedicându-i acest volum omagial cu ocazia împlinirii a 25 de ani de cercetare științifică și predare a cursurilor de drept canonic.
Această carte liturgică, intitulată „Evangheliar” , este un extras din Lecționarul Roman,
Vol. I: Timpul Adventului și Timpul Crăciunului,
Vol. II: Timpul Postului Mare și Timpul Pascal,
Vol. III. Timpul de peste an, Săptămânile I-XVII,
Vol. IV: Timpul de peste an, Săptămânile XVIII-XXXIV,
Vol. V: Sfinții
O carte care răspunde unei necesități spirituale vitale: înțelegerea și trăirea cu folos a Sacramentului Spovezii. Fiecare răspuns la cele 99 de întrebări este scris clar și concis, în doar două pagini, cu o grafică de excepție, într-un stil dinamic și modern, bazându-se pe Scriptură, pe scrierile Părinților Bisericii, pe Magisteriu și pe exemple din Viețile Sfinților.
Giuseppe Forlai, autorul cărţii „Să ne îmbrăcăm în lumină” ne propune un itinerariu spiritual pentru a ne trezi credinţa, pornind de la experienţa şi de la înţelepciunea monastică. Cu ajutorul scrierilor părinţilor monastici şi a textelor biblice cititorul este ajutat să parcurgă un itinerariu de conformare a vieţii la Cristos. Pacea, vindecarea de iluzii, experimentarea milostivirii lui Dumnezeu, adevărata căinţă, rugăciunea, lectura Scripturii, depăşirea încercărilor, libertatea sunt câteva dintre temele prin care creştinul este călăuzit pentru a se îmbrăca în Lumina divină. Cartea are trei părţi, a câte 6 capitole fiecare, ce sunt autonome şi complete
„Altceva decât Dumnezeu” este povestea emoționantă, profundă și adesea amuzantă a unei tinere femei care a pornit în căutarea sensului vieții și a descoperit că, pentru a găsi adevărata fericire, uneori e nevoie să fii gata să pierzi totul.
Din parcurgerea textului cărții se poate afla că specificul păstorului de suflete este acela de a-i sluji pe alții într-o dublă dimensiune: de „creștin”, la fel ca toți, și de „pus în fruntea altor creștini”, care-i sunt încredințați. În desfășurarea misiunii sale, fiecare păs-tor este chemat să asculte, să înțeleagă și să interpreteze semnele din timpul său, neuitând că „Numai cine s-a hrănit cu Dumnezeu poate să-i învețe pe alții”.
Cartea părintelui Lucian Dîncă se dorește a fi un parcurs spiritual pentru începători, dar și pentru cei înaintați în tainele credinței creștine, scopul fiind acela pe care ar trebui să și-l dorească orice creștin: a deveni discipol al lui Cristos.
În prima parte a cărții, autorul ne ajută să înțelegem câteva texte biblice (înmulțirea pâinilor, parabola Tatălui milostiv și a bunului samaritean etc.) folosind o metodă de interpretare dezvoltată de Sfinții Părinți ai Bisericii încă din secolul al III-lea, lectura alegorică sau spirituală. În partea a doua – care ocupă și spațiul cel mai amplu - cititorul va fi călăuzit pe calea fericirilor evanghelice pentru a gusta din adevărata fericire spirituală: Cristos.
CONTROLUL CEREBRAL ŞI EMOŢIONAL. Manual practic de fericire şi sănătate
„Codul de drept canonic este absolut necesar Bisericii. Fiind constituită ca un organism social şi vizibil, Biserica are nevoie de norme, pentru ca structura ei ierarhică şi organică să fie vizibilă, exercitarea funcţiilor ce i-au fost încredinţate de dumneiezescul Întemeietor, îndeosebi puterea sacră şi administrarea sacramentelor, să fie bine organizată, legăturile reciproce dintre credincioşi să fie reglementate după dreptate bazată pe caritate”, spunea fericitul Papă Ioan Paul al II-lea în Constituţia apostolică Sacrae disciplinae leges, prin care a promulgat noul Codex Iuris Canonici al Bisericii Romano-Catolice, la 25 ianuarie 1983.
A scrie despre Maria este o provocare cu multe obstacole. Sarcina autorului ar fi înlesnită doar dacă cea mai fascinantă şi, în acelaşi timp, cea mai misterioasă femeie din istorie ar fi redusă la nivelul unei simple tinere din mediul rural al satului numit Nazaret. În acest caz, folosindu-ne de descoperirile arheologice referitoare la condiţiile de viaţă ale locuitorilor din Galileea şi adăugând o doză potrivită de romantism social, am obţine deja rezultatul dorit: imaginea unei adolescente tipice pentru timpul respectiv, crescută într-un sat, puţin naivă, însă cu siguranţă foarte religioasă, probabil analfabetă, şi în a cărei cotidianitate visătoare apare neaşteptat supranaturalul sau, cel puţin, o sarcină nedorită.
Există două tipuri de concepţii despre lume: cea oferită de religii şi de mituri şi cea propusă de ştiinţă.
Religiile susţin un adevăr global, imanent, etern, complet, care include, în egală măsură, Natura şi Omul.
Ştiinţa propune un scenariu parţial, provizoriu, în care omul este doar un element al Naturii, al cărei produs este.
Pe lângă ambiţia comună de a furniza o concepţie coerentă despre lumea sensibilă, religia şi ştiinţa ocupă acelaşi spaţiu: acela al gândirii umane.
Prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că între aceste două maniere de a aborda lumea, de a o înţelege, de a i te raporta, a existat competiţie, chiar conflict. Pe parcursul secolelor, religiile au fost cele care au deţinut supremaţia, oferind oamenilor un adevăr imuabil şi indispensabil. Astăzi este mai degrabă invers, ştiinţa ocupă centrul lumii, ori cel puţin pe acela al civilizaţiilor.
Trăim într-o perioadă în care ştiinţa este mai puternică, mai acaparatoare, mai savantă ca niciodată, dar, în acelaşi timp, mai contestată, mai criticată, mai acuzată. Centru al lumii, ea a devenit, deodată, şi cauza tuturor relelor sale.
Prin alcătuirea sa, chiar prin metodă, ştiinţa „l-a exclus” pe Dumnezeu din „domeniul” său. Cu alte cuvinte, ea refuză ca în concepţia sa despre lume, în explicaţia sa, să permită să intre o forţă „supranaturală”. Dar, în acelaşi timp, ştiinţa, prin ea însăşi, are puterea de a nega existenţa lui Dumnezeu?
Prin urmare, această carte a fost scrisă cu scopul de a răspunde la această întrebare. Fără tabuuri, fără idei preconcepute, cu unicul simbol care trebuie să rămână regula societăţilor civilizate: toleranţa.
Zâmbește vieții și mai ales, învață să zâmbești gândindu-te la tine însuți. Această simplă terapie prin zâmbet îți va permite să privești persoanele și evenimentele cu distanța potrivită și să o iei de la capăt după fiecare eșec.
Prima parte a cărţii, care este şi cea mai amplă, povesteşte fiecare etapă a vieţii lui Karol Wojtyla. A doua parte a acestei cărţi în format de buzunar propune reflecţii şi rugăciuni scrise de Papa Ioan Paul al II-lea pentru tineri, familii şi persoane consacrate prin care putem să intrăm în profunda sa viaţă de credinţă şi să ne rugăm cu însăşi cuvintele sale.
Am voit să adunăm în această carte o serie de litanii prin care să invocăm - ca "descendenţă aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt" (1Pt 2,9) - milostivirea lui Dumnezeu Treime pentru noi, ca şi mijlocirea preasfintei Fecioare Maria şi a sfinţilor în multele noastre necesităţi spirituale. Litaniile, 80 la număr, sunt grupate în patru categorii: 1) Preasfânta Treime; 2) Preasfânta Fecioară Maria; 3) Sfinţii şi 4) Pentru diferite necesităţi.
Această mică antologie de gânduri şi meditaţii s-a născut din nevoia de a oferi persoanelor devotate Sfântului Pius de Pietrelcina o lucrare uşor şi rapid de consultat, având mare grijă să se evite orice fel de banalizare. Gândurile cuprinse în această broşură au fost extrase exclusiv din Epistolarul lui Padre Pio, ce cuprinde scrisori din anii 1910-1923 către directorii săi spirituali şi către fiii şi fiicele spirituale.
Cum să cultivăm relațiile. ,,Valoarea unui om este definită în primul rând de gradul și maniera în care s-a eliberat de sine."
Prezentul ritual este reeditarea revizuită a ediției în limba română din 1977, realizată după a doua ediție tipică (1973). Revizuirea a fost făcută de Episcopia Romano-Catolică de Iași, ținând seama și de adaosurile ulterioare ale Congregației pentru Cultul Divin.
„Astfel, toţi credincioşii vor avea posibilitatea de a se angaja, cu rugăciuni şi fapte bune, pentru a obţine cu ajutorul Sfântului Iosif, capul Familiei cereşti din Nazaret, întărire şi eliberare din gravele suferinţe umane şi sociale care chinuiesc astăzi lumea contemporană.”
Istoria oamenilor este caracterizată de manifestarea dorinței de reînnoire la nivel personal, de schimbarea în bine a moravurilor în societate și de revigorarea spiritului binelui comun în instituțiile publice. Această dorință o simte fiecare dintre noi în mod constant de-a lungul vieții, chiar dacă nu cu aceeași intensitate. Momentele tari sînt atunci cînd observăm că s-a creat o formă de sclavie, de violență, de dependență sau de nedreptate. Postul Mare este un timp potrivit pentru a verifica statutul dorinței noastre de schimbare și de înnoire. Meditațiile despre Postul Mare vor să fie, cu toată modestia, un ghid pe drumul care duce spre eliberarea de actualele forme de sclavie și spre înnoirea relațiilor cu ceilalți oameni, cu lumea și cu Dumnezeu. Pun în mîinile cititorilor acest volum cu speranța că enigma morții și drama păcatului vor fi mai ușor de suportat aici, pe pămînt, și împreună cu Christos Răstignit-Înviat, le vom birui. (Autorul)
Părintele Joël Pralong ne propune în cartea „Curajul de a fi tu însuți” să reflectăm asupra mecanismelor noastre de apărare.
Relațiile noastre cu ceilalți sunt deseori condiționate, iar uneori chiar compromise, de mecanisme de apărare. Acestea sunt în mare parte inconștiente și, prin urmare, involuntare, intervin spontan. Le folosim pentru a ne proteja de emoții sau gânduri care generează anxietate, ne apără de o realitate prea dureroasă.
Când mecanismele de apărare interacționează în mod liber, fără știrea voinței noastre și fără legătură cu rațiunea, acestea pot să se întoarcă împotriva noastră și să îi rănească pe cei din jurul nostru.