


- Nou
Referinta: Pau-2567/9
Colecţia Note de psihologie îl are ca autor principal al acestor cărţi în format de buzunar, pe psihologul şi psihoterapeutul Valerio Albisetti. Acesta ne introduce, prin fiecare carte, într-un moment cheie al existenţei noastre. Ne vorbeşte deschis şi familiar despre stările emoţionale şi despre sentimentele neaprofundate ale omului, despre spiritualitate, dificultăţi şi viaţa în toată complexitatea ei. În cărţile sale vom găsi mereu o perspectivă nouă, un gând care ne va face mai reflexivi, un sfat care ne va schimba atitudinea. Colecţia oferă indicaţii simple şi concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieţii cotidiene, prin aprofundarea competentă a aspectelor psihologice şi spirituale ale omului.
Noua antologie de scrieri semnate de Jorge Maria Bergoglio – actualul papă Francisc - pune în lumină o ipostază mai puțin cunoscută a personalității sale, aceea a îndrumătorului spiritual. Înainte de a fi fost ales Papă, Bergoglio a fost, timp de decenii, implicat în misiunea de căpătâi a urmașilor sf. Ignațiu de Loyola, Exercițiile Spirituale. În această carte, Bergoglio ne descoperă profunzimea vieţii spirituale şi ne conduce, în 4 meditaţii, la întâlnirea cu Isus, la misterul manifestării lui Dumnezeu în lume, la viitorul Bisericii care trebuie să răspundă unor provocări deosebite şi la „trupul nostru”, dimensiunea cotidiană a vieţii de care nu trebuie să ne ruşinăm. Autorul porneşte de la texte din Sfânta Scriptură pe care le comentează şi le conclude cu un paragraf „pentru meditaţie”.
În învăţătura Papei Francisc apare deja ca punct de reper ceea ce au proclamat atât Magisteriul conciliar cât şi teologia recentă, şi anume că doctrina nu este şi nu poate fi străină de ceea ce numim pastoraţie. Adevărul pe care Biserica este chemată să-l păzească este cel al Evangheliei lui Cristos, care trebuie transmis oamenilor din orice loc şi din orice timp. De aceea, misiunea magisteriului eclezial este şi aceea de a favoriza comunicarea Evangheliei. Astfel, teologia nu se va putea reduce niciodată la un exerciţiu aseptic de birou, desprins de viaţa poporului lui Dumnezeu şi de misiunea de a-i ajuta pe bărbaţii şi femeile timpului ei să se întâlnească cu noutatea perenă şi inepuizabilă a Evangheliei lui Isus. (Roberto Repole, coordonatorul colecţiei "Teologia fundamentală a Papei Francisc")
A fi prieteni este o stare afectivă: este o componentă a personalității. Adevărata prietenie nu creează dependență,ci libertate.Iată câteva caracteristici ale unei relații autentice de prietenie,care se traduce într-o veritabilă alegere de viață. Cât despre celelalte ingrediente,aceste pagini sugerează câteva dintre ele, simple dar deloc evidente.........
Volumul Rugăciunea, suflu de viaţă nouă reuneşte cele mai semnificative cuvinte ale Papei Francisc cu privire la rugăciune, pentru a-i ajuta pe creştini să trăiască o relaţie personală cu Domnul. Un loc special este rezervat catehezelor ţinute de Papa despre rugăciunea Tatăl nostru la audienţele generale de miercuri.
Prin această carte, autoarea doreşte să ofere un prim instrument de cunoaştere a vieţii sf. Faustina, care, prin experienţa sa spirituală, a indicat lumii calea către încrederea în Milostivirea divină. "Fiica mea, spune că sunt Iubirea şi Milostivirea însăşi", îi va cere Isus sr. Faustina. "Umanitatea nu va găsi pacea, până când nu se va adresa cu încredere Milostivirii divine". Nu este un mesaj nou, dar lumina Milostivirii divine pe care Domnul a vrut s-o încredinţeze din nou omenirii prin carisma sr. Faustina, va lumina drumul oamenilor în cel de-al treilea mileniu.
Volumul, coordonat de ÎPS Aurel Percă, oferă cititorului o retrospectivă a vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Iași, 1 iunie 2019, pe baza fotografiilor realizate cu multă măiestrie de dl Adrian Cuba, fotograf oficial în timpul vizitei, și organizate grafic după proiectul dnei prof. Ligia-Magda Sficlea.
O carte-jurnal fascinantă, în care descoperim dialogul şi relaţia de nespusă prietenie, iubire, adoraţie şi încredere care se clădeşte între un suflet şi Isus Cristos, relaţie la care Dumnezeu cheamă toate sufletele. Un preot-călugăr benedictin, stând zi de zi în faţa Sfântului Altar, îşi notează cu fidelitate trăirile din rugăciune şi intră tot mai profund în misterul iubirii personale şi unice a lui Cristos pentru fiecare dintre noi. Autorul cărţii In sinu Jesu a ales să rămână anonim; parcurgând jurnalul, vom înţelege de ce.
Vreau sa înteleg cu cine ma casatoresc. Curs de pregatire umana pentru a intra în viata de familie
Numită iniţial Cu Maria, această carte ne-o prezintă pe Maria în diferite tradiţii spirituale: iudaism, creştinism şi islam. Am putea fi dezorientaţi de numărul şi diversitatea textelor comentate, dar, dacă ne uităm mai atent, vedem firul călăuzitor: Maria, simbol al aşteptării lui Mesia şi al prezenţei lui Dumnezeu printre oameni, este mamă – ea poartă în sine Cuvântul lui Dumnezeu, pe acest Fiu al Mariei care, pentru unii, este un mare profet, iar pentru alţii este Fiul lui Dumnezeu.În Maria, Cuvântul lui Dumnezeu se întrupează. Maria, mama lui Isus, este, aşa cum vom vedea din ce în ce mai mult pe parcurs, şi mama noastră în ale credinţei. Ea ne conduce la Fiul ei; ne învaţă să ne aprofundăm relaţia cu Dumnezeu; ne însoţeşte în viaţa de credinţă cu rugăciunea ei; este modelul nostru deoarece, asemenea ei, suntem chemaţi să dăm trup Cuvântului lui Dumnezeu şi să ducem acest Cuvânt acelora pe care îi întâlnim şi să-l primim de la ei.
Cartea este o culegere de gânduri ale papei Francisc, având ca temă prezenţa Sfintei Fecioare Maria pe drumul vieţii noaste. Fiecărei zile din luna mai îi este alocată o meditaţie, scurtă dar plină de învăţăminte. Având un format mic, de buzunar, culegerea este un bun însoţitor pe parcursul lunii mai - lună dedicată Mariei. O frumoasă prefaţă a cardinalului Angelo Comastri şi ilustraţiile color ne ajută să înţelegem mai bine evlavia papei Francisc pentru Maica Domnului.
În cartea Maria în aparițiile sale, reeditată postum, părintele și profesorul universitar Claudiu Dumea reunește 20 de prelegeri ținute pe tema celor mai cunoscute apariții ale Maicii Domnului (Loreto, Guadalupe, Lourdes, Fatima, Akita), subliniind actualitatea și semnificația fiecăreia pentru lumea zilelor noastre.
În cartea sa De la cuvinte la dialog, Giuseppe Colombero – preot şi doctor în teologie, filozofie şi psihologie – analizează realitatea cea mai obişnuită dar şi cea mai angajantă a vieţii noastre: dialogul. Viaţa tuturor este o căsătorie cu cuvintele; mergem cu ele de dimineaţa până seara; ne însoţesc asemenea respiraţiei; sunt respiraţia noastră. Noi suntem cuvintele noastre; nimic nu ne traduce sau nu ne trădează atât de mult precum cuvintele. În ele se revarsă, în mod conştient sau inconştient, acea vastă lume care trăieşte în simţurile, ideile, sentimentele, memoria, dorinţele, fantezia noastră. A vorbi este o necesitate, o plăcere dar şi o provocare. Cartea este o analiză a acestui aspect al vieţii noastre prin care ne descoperim unii altora. Giuseppe Colombero ne spune că cuvintele, răspunsurile, pauzele de tăcere, privirea, ascultarea, sentimentele şi atitudinile cu care vorbim şi ascultăm sunt aspecte care ni se pot părea irelevante deoarece fac parte din realitatea de zi cu zi, dar care, în schimb, sunt importante tocmai deoarece fac parte din viaţa noastră cotidiană. Relaţiile umane au loc prin cuvinte, şi prea des nu ne dăm seama că cuvintele pot fi un vehicul de iubire sau expresie a unui egoism din care nu putem ieşi. Problema de a fi fericiţi sau nefericiţi depinde, într-o măsură foarte mare, de cuvintele pe care ni le spunem, şi de sentimentele şi modul în care o facem: „Am văzut oameni distrugându-se prin cuvinte; dar am văzut şi oameni distruşi reconstruiţi de cuvinte. Dialogul fie ne construieşte, fie ne dărâmă”, spune autorul. Prin această carte, Giuseppe Colombero doreşte să ne ajute să devenim mai conştienţi de această realitate tipic umană pentru a-i cunoaşte mai bine bogăţia dar şi exigenţele. Autorul este convins de faptul că a lucra asupra calităţii propriilor cuvinte înseamnă a lucra asupra calităţii propriilor întâlniri şi, prin urmare, asupra calităţii vieţii deoarece a trăi înseamnă a comunica.
Este suficient să spunem că suntem prieteni? Prietenia este o alegere de viață ce valorizează caracterul unic al persoanei . Prietenia este expresia încrederii totale, capabilă să dea un sens chiar suferinței produse de o despărțire. * A fi cu adevărat prieteni înseamnă a ne trezi continuu la o viață nouă.*
CUM SĂ-ŢI ÎNVINGI TEAMA ŞI SĂ ÎNDRĂZNEŞTI SĂ SPERI. Trezeşte vulturul din tine
Reflecţiile pe care le prezint aici în scris au fost destinate rubricii „Orizonturi creştine” a Radioului Vatican, transmise în perioada 2011-2012. Am dorit să parcurgem împreună un scurt itinerar care să ne ajute să înţelegem felul în care viaţa lui Isus, om sărac, cast şi ascultător, este o realitate care poate să-l atingă pe fiecare creştin în modul cel mai intim. Nu numai cei care profesează sfaturile evanghelice în viaţa consacrată într-o comunitate sau într-un institut secular primesc acest dar, ci şi un laic, un preot diecezan, o persoană căsătorită (întrucât prin Botez toţi am primit harul şi misiunea de a fi „un alt Cristos”) pot scoate din aceste trei izvoare de apă vie… să-şi potolească setea, de ce nu, „în afara templului” instituţiilor particulare (foarte bune, desigur, dar din care nu toţi sunt chemaţi să facă parte).
Analiza a două concepte religioase (reîncarnarea şi învierea) cu instrumentele filosofiei se poate constitui ca un exerciţiu aplicativ al filosofiei religiei. După cum sugerează numele acestei discipline, ea se vrea o explorare filosofică a conceptelor religioase ce împinge capacitatea de cunoaştere a raţiunii până la limitele ei. Filosofia religiei ne arată că omul religios, cel care afirmă şi îşi asumă o credinţă religioasă, nu poate nega aportul raţiunii la formularea credinţei sale. Ioan Paul al II-lea a mers până acolo încât a numit credinţa şi raţiunea „două aripi cu care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului”. Urmând tradiţia Bisericii, nu trebuie să alungăm filosofia dintre instrumentele care ne ajută să ne formulăm credinţa. Să ne amintim că în formularea dogmei Sfintei Treimi, părinţii capadocieni au „împrumutat” conceptele filosofice de ousia şi hypostasis din neoplatonism, filosofia vremii lor. Până la Descartes, Europa creştină nici nu a avut filosofi în înţelesul actual al cuvântului, care să gândească şi să scrie din afara unui context teologic. Numai începând cu Descartes am asistat la „emanciparea” filosofiei din starea de aşa-zisă „slujnică a teologiei”. În ceea ce-l priveşte pe omul religios al religiilor orientale, care susţin conceptul reîncarnării, este evident faptul că Orientul nici măcar nu a căutat un divorţ al celor două metode de cunoaştere, filosofică şi religioasă, probabil din cauză că nu a avut un Dumnezeu suprem personal din „tirania” căruia să se elibereze.
Foarte mulţi au scris în ultimii ani despre Biserică: atât lucruri pozitive, cât şi negative. Evident, şi lucruri greu de digerat. Şi pentru că nu vreau să ridic aparatul critic la rang de text principal, voi omite şi enumerarea celor mai importante texte din literatura de specialitate. Într-adevăr, mulţi au scris despre Biserică. Pare un subiect epuizat. Cu greu se pot spune multe noutăţi despre acest subiect, probabil nici eu nu voi aduce o schimbare radicală de perspectivă în „universul” teologiei.
Te gândeşti adesea cum poţi fi liniştit şi mulţumit în iureşul vieţii cotidiene? Altfel spus, cum te poţi bucura de viaţă în permanenţă şi depăşi obstacolele cu seninătate? Ei bine, lucrurile sunt mai simple decât ţi-ai imagina. Nu trebuie să cauţi în exterior toate acestea. Nu în avere, distracţii, posesiuni materiale, dependenţe de orice tip, sau orice ţi-ar aduce satisfacţii temporare. Tot ce trebuie să faci este să iei o pauză. O pauză pentru a te asculta pe tine însuţi, pentru „a reflecta asupra viselor nerealizate ale sufletul.” O pauză pentru a-ţi conştientiza propria viaţă.
Ce să facem ca iubirea să răsară în fiecare zi cu un chip mereu proaspăt? Cum să facem din căsnicia noastră o continuă sărbătoare? Cum evităm să ne lăsăm devoraţi de dezamăgire? Ce măsuri să luăm pentru ca starea de dominare-dependenţă să nu se instaleze subtil în cadrul relaţiei noastre? Cum să scoatem din luptă inamicul numărul unu al iubirii, şi anume egoismul? Cum să facem ca soţii, deşi împreună, să nu trăiască distanţi; deşi împreună, să nu fie absenţi? Aceste întrebări şi altele asemănătoare vor fi abordate în această carte, al cărei autor este considerat unul dintre cei mai buni specialişti din complexul câmp al relaţiilor umane.
Euharistia este în Biserică culmea împăcării oamenilor cu Dumnezeu și între ei, pentru că ea reprezintă patima și moartea răscumpărătoare a lui Cristos și sacramentul prezenței sale reale.
Documentul, gândit de Comisia Biblică Pontificală ca un studiu în profunzime al temei raportului dintre Vechiul şi Noul Testament, vine să ofere "un ajutor important atât într-o problemă centrală a credinţei creştine, cât şi pentru însemnata căutare a unei înţelegeri reînnoite între creştini şi evrei" - arată cardinalul Ratzinger în prefaţa lucrării
Viaţa sfintei Fecioare Maria după contemplaţiile fericitei surori stigmatizate Ana Ecaterina Emmerich
Nobila frumuseţe a artei de a celebra şi a spaţiului liturgic
Această carte, tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor, prin cele 50 de imagini, îl propune pe Isus ca model demn de urmat. Caracterul lui Isus, chiar dacă uneori lasă o urmă de mister, ne arată cum anume trebuie trăită viaţa pentru a-i da un sens autentic creștin. Temele propuse vor să deschidă larg orizonturile vieţii noastre, captată uneori de propriile probleme şi mai puţin orientată spre binele comun.
Cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, Helena Kowalska (1905-1938), o tânără poloneză simplă, fără educație, primește o chemare aparte. Îmbrăcând haina călugărească la 21 de ani și luînd numele de sora Maria Faustina , tânăra începe să noteze, la cererea duhovnicului ei, cuvintele pe care Isus i le adresează: „Te trimit cu milostivirea Mea la oamenii din lumea întreagă. Nu vreau să pedepsesc lumea, ci doresc să o vindec, strângând-o la Inima Mea Milostivă.” Se naște astfel acest „Mic Jurnal” în care umila călugăriță relatează marea experiență a Milostivirii lui Dumnezeu în sufletul ei, precum și misiunea de a împărtăși această milostivire cu lumea întreagă. Deși a murit necunoscută, iar mesajul său a trecut printr-o perioadă de contestare (așa cum Isus Însuși îi prezise), sora Faustina Kowalska este astăzi salutată cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea care a numit-o „marea apostolă a Milostivirii lui Dumnezeu pentru timpurile noastre”. Într-adevăr, la 30 aprilie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea o ridică la cinstea altarelor declarând-o sfîntă. În omilia rostită cu această ocazie, Suveranul Pontif a arătat că mesajul de milostivire transmis de Sf. Faustina KOwalska este de maximă urgență la începutul acestui nou mileniu. Încrederea de copil, simplitatea, intimitatea cu Isus, precum și o profundă cunoaștere a realităților spirituale, sunt caracteristicile definitorii ale misticii pe care o descoperim în paginile Micului Jurnal. „Numai dragostea are sens- scrie Sfânta Faustina. Ea dă celor mai mici fapte dimensiunea infinitului”. Cum a putut Sf. Faustina să crească în încrederea și intimitatea tot mai profundă cu Mântuitorul? Ce promisiuni i-a făcut El? Descoperă toate acestea citind Micul Jurnal, o carte care îți va schimba sufletul.
Cum să cultivam viața. ,,Pe măsură ce îmbătrânim, ne dăm seama că singurul lucrul lucru pe care îl putem ține cu adevărat în mână nu este ceea ce luăm, ci ceea ce dăm. Cel care a început să dăruiască celorlalți este salvat."
Capacitatea de a iubi este o stare extraordinară pe care cu toţii dorim s-o trăim; dar ea nu ţine de întâmplare, de destin, ci este rodul unui lung drum de pregătire, de antrenament. Punctul de plecare în teoria sa despre iubirea adevărată este o muncă de autoconştientizare, de acceptare a propriei nevroze, de a şti să-i spunem pe nume şi de a încerca apoi să o reducem. Doar de-a lungul unui asemenea drum, omul va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai este nevoie s-o cauţi. Căci este înlăuntrul propriei fiinţe. Relaţia va primi atunci numele de botez adevărat: căsătorie.
Giuseppe Forlai, autorul cărţii „Să ne îmbrăcăm în lumină” ne propune un itinerariu spiritual pentru a ne trezi credinţa, pornind de la experienţa şi de la înţelepciunea monastică. Cu ajutorul scrierilor părinţilor monastici şi a textelor biblice cititorul este ajutat să parcurgă un itinerariu de conformare a vieţii la Cristos. Pacea, vindecarea de iluzii, experimentarea milostivirii lui Dumnezeu, adevărata căinţă, rugăciunea, lectura Scripturii, depăşirea încercărilor, libertatea sunt câteva dintre temele prin care creştinul este călăuzit pentru a se îmbrăca în Lumina divină. Cartea are trei părţi, a câte 6 capitole fiecare, ce sunt autonome şi complete
Cartea Meditații zilnice s-a născut din dorinţa de a medita zilnic asupra cuvântului divin prezent în Sfânta Scriptură și propus de liturgia Bisericii. De aceea, în acest volum am inclus reflecții pentru fiecare zi din anul liturgic, așa cum este structurat el în ritul latin: Advent, Crăciun, Postul Mare, Timpul Pascal, Timpul de peste an, precum și pentru comemorările sfinților.
Cartea de față are rădăcini profunde şi vechi. Ea este ultimul tom al unui triptic a cărui aventură a început în anul 2013. Am început, împreună cu cardinalul Robert Sarah, dialogul care a constituit materialul pentru lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic (Sapientia, Iași 2015). În primăvara anului 2015, publicarea acestui dialog despre credinţă a fost un eveniment de o amploare neaşteptată. Timp de zece zile, cardinalul a mers în capitala franceză pentru a-şi prezenta cartea. Frigul care domnea în Paris era departe de căldura, fervoarea şi entuziasmul care au însoţit apariţia lucrării Dieu ou rien. Îmi amintesc de serile de la biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, la „Trinité”, la „Sfântul Leon”, la bernardini sau la Librăria „La Procure”. De fiecare dată, mulţimea se grăbea să-l asculte. Departe de Paris, în abaţia Lagrasse, în patul său de suferinţă, atins de o scleroză în plăci fulgurantă, fratele Vincent veghea şi se ruga. El era protectorul misterios al cardinalului. Căci lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic a fost un fel de miracol. Cum să înţelegi reuşita formidabilă a unei cărţi atât de radicale şi, prin aceasta, chiar incomprehensibile, a unui om care întotdeauna a fugit de lumină? De mult timp, cardinalul Robert Sarah, prieten apropiat al Papei Benedict al XVI-lea, colaborator al Papei Francisc, preferă umbra strălucitoare a rugăciunii. Motivul adevărat al succesului său rezidă în simplitatea, umilinţa şi sfinţenia cardinalului.
Cartea se propune ca o prezentare teologică a unui curent de studii asupra lui Isus, care, din sec. al XVII, a însoţit şi a animat istoria gândirii europene. Totul a început în 1774, când au fost date tiparului câteva din scrierile lui H. S. Reimarus, care insinuau că Isus „arăta” altfel decât dogma bisericească a vrut să îl zugrăvească. Aceste scrieri au pornit un val de studii şi cercetări ale unor autori ce mizau să îl poată reda pe Isus într-un mod cât mai obiectiv, autori care au căzut totuşi într-o evidentă subiectivitate. De-a lungul timpului, curentul de studii asupra istoricităţii lui Isus a cunoscut momente de impas precum şi altele de înflorire şi de revizuire. În lucrarea sa, pr. Cristian Sabău reface întreagă această traiectorie.
La masa cuvântului. Reflecţii la Liturgia cuvântului din duminici şi sărbători. Anii A, B, C
Colecţia Note de psihologie îl are ca autor principal al acestor cărţi în format de buzunar, pe psihologul şi psihoterapeutul Valerio Albisetti. Acesta ne introduce, prin fiecare carte, într-un moment cheie al existenţei noastre. Ne vorbeşte deschis şi familiar despre stările emoţionale şi despre sentimentele neaprofundate ale omului, despre spiritualitate, dificultăţi şi viaţa în toată complexitatea ei. În cărţile sale vom găsi mereu o perspectivă nouă, un gând care ne va face mai reflexivi, un sfat care ne va schimba atitudinea. Colecţia oferă indicaţii simple şi concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieţii cotidiene, prin aprofundarea competentă a aspectelor psihologice şi spirituale ale omului.