Cristos ca dar. Fragmente de fenomenologie și cristologie în scrierile lui Jean-Luc Marion

Referinta: Sap-5106

20,00 lei
Cu TVA

Cât de neclare şi imperceptibile sunt frontierele dintre teologie şi filosofie pare acum un fapt extrem de evident, nu atât dacă citim şi studiem publicaţiile teologice de pe piaţă, cu câteva rare excepţii – având în vedere că teologia contemporană se confruntă cu un deficit filosofic tulburător –, dar mai ales dacă se citesc şi se studiază principalele producţii filosofice sau cel puţin cele mai relevante din punct de vedere calitativ. Aşadar, încercarea de a marca graniţele şi de a construi ziduri pentru a delimita ariile epistemologice şi a justifica sistemele academice mi se pare înşelătoare şi, mai presus de toate, deplasată. Practic, aşa cum le-am spus întotdeauna studenţilor mei, diferenţa dintre cunoştinţele filosofice şi teologice este corectă doar în mediul universitar, unde trebuie să distingem facultăţile (astfel încât incurabilul conflict kantian să nu fie sărbătorit), în aşa fel încât fiecare să aibă locul lui: elevii şi profesorii să ştie în ce sală de clasă trebuie să se afle, ce cursuri să urmeze, ce examene să susţină.

De această „con-fuziune” fructuoasă are parte şi cititorul operei fenomenologice a lui Jean-Luc Marion, căreia tânărul Iulian Robu îi dedică aceste pagini, cu o perspectivă speculativă şi o documentare riguroasă. Norocul său, comparativ cu al meu, cel care scrie această prefaţă, constă în faptul că s-a întâlnit cu acest gânditor în primii paşi ai parcursului său teologic. Dimpotrivă, cei care, ca mine, l-au cunoscut la începutul anilor ’80, la sfârşitul procesului lor de instruire, mai degrabă decât a înţelege în profunzime afirmaţiile provocatoare pe care el le propune – în primul rând acelea din Dumnezeu fără a fi –, erau mai degrabă tentaţi să ia o atitudine critică şi de respingere. Odată ce această tentaţie a fost depăşită, a sosit momentul să ne întrebăm asupra beneficiilor pe care operele lui Marion le pot oferi, pe de o parte, fenomenologiei, pe de altă parte, teologiei.

Cantitate

Janicaud are dreptate: „punctul de cotitură” teologic (Kehre) al unei anumite fenomenologii franceze contemporane nu poate fi negat. Problema se referă mai degrabă la legitimitatea ei, mai ales că în ochii celor care consideră laïcité ca un sinonim al unei neutralităţi fundamentale, chiar şi pentru gândire, frecventarea problemelor teologice de către cei care încă intenţionează să urmeze stindardul rigurozităţii fenomenologice ar constitui un fel de trădare. Vom observa, dimpotrivă, că, la fel ca în pariul lui Pascal, o fenomenologie care îndrăzneşte să locuiască nu atât în teologie, cât mai ales în credinţă are de câştigat totul şi nimic de pierdut. În opinia mea, este dificil, ba chiar imposibil, să separăm scrierile confesionale, cum ar fi lecturile talmudice, de conţinutul şi achiziţiile atestate în marile opere ale lui E. Lévinas, căruia îi suntem cu toţii datori. Pe scurt, filosofia nu pierde nimic dacă îşi permite să fie interpelată, provocată şi uneori chiar desfirată de credinţă. Astfel, gândirea este chemată, astăzi mai mult ca oricând, să rupă Diktat-ul heideggerian despre imposibilitatea unei „filosofii creştine” (pe cât de absurd, pe atât de impracticabil), încă împărtăşit de adepţii unei gândiri neoscolastice. Acest lucru nu înseamnă că „rigoarea” fenomenologică este diminuată când este hrănită de lecturi biblice sau patristice, cu excepţia cazului în care cineva intenţionează să adopte „rigor mortis” al unei simple abstracţii.

La rândul său, teologia nu se poate simţi fraudată în ceea ce priveşte conţinutul şi statutul său epistemologic dacă laicitatea filosofică se angajează să le ia în considerare şi să le trateze critic şi speculativ. Aici, vreau să spun că în lucrarea lui Marion, ca şi în cea a multor alţi mari gânditori, este dezvăluită valoarea speculativă a evenimentului cristologic, ceea ce îmi place să numesc caracterul său „metafizic”, conştientizând totuşi faptul că gânditorul francez ar prefera să evite un astfel de adjectiv, optând pentru termenul „filosofia primă”, care se potriveşte mai bine contextului său cultural. Fapt este că critica lui Marion la adresa ontoteologiei, ca şi a multor altora, a ratat în mare măsură ţinta teologică, deoarece, dată fiind natura radicală prin care o exprimă (în ciuda acelei retractatio, care se referă mai presus de toate la Toma de Aquino, şi nu la teza de bază), luând-o în mod serios ar însemna abandonarea nu a ontoteologiei, ci a ontologiei tout court, sau mai degrabă a identificării sic et simpliciter a metafizicii cu filosofia fiinţei. Iar această adnotare nu poate să nu interpeleze şi încercările de astăzi de a reprezenta gândirea metafizică sub forma aşa-numitei „ontologii trinitare”, cu excepţia cazului în care este subordonată acelei filosofii prime, pe care Marion o identifică cu „filosofia iubirii”, respingând, din punctul său de vedere, de asemenea, şi expresiile, mai consonante pentru noi (şi pe care nu trebuie să le justificăm aici), ale „metafizicii carităţii” sau „metafizicii agapice”.

Dincolo de aceste perspective hermeneutice sintetice, gândirea lui Marion are cu siguranţă meritul de a lua în serios chestiunea nihilismului într-un mod totodată non-apodictic şi dialectic. În recenta sa cărticică Scurtă apologie pentru un moment catolic, gânditorul francez scrie:

Nietzsche a explicat-o: „Ce dezvăluie nihilismul? Că valorile cele mai mari se devalorizează”. Dar nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi: cele mai înalte valori nu şi-ar pierde valabilitatea din cauza unei magii rele, ci pentru că, dintr-odată, ne-am da seama că ele ar consta doar în aceasta […]. De exemplu, a vorbi despre adevărat, bun şi frumos ca valori echivalează cu descalificarea lor ca atare. A vorbi, printre altele, despre fiinţă, despre om şi despre adevăr ca despre valori le-ar reduce la nevrednicia unor simple cuvinte nesemnificative. În sfârşit, vorbirea despre Dumnezeu ca valoare concretizează o blasfemie incomensurabilă.

Dincolo de contingenţele momentului, s-a aflat întotdeauna o apologie pentru o Denkform catolică în scrierile lui Marion, în special în insistenţa lui asupra temei „sacramentalităţii”. „Locul euharistic” al teologiei, prezent, printre altele, tocmai în Dumnezeu fără a fi, este o expresie a acestei atenţii faţă de sacrament, care hrăneşte o gândire ce se descoperă a fi în mod autentic liberă:

În teologie avem o libertate infinită: descoperim că totul ni s-a dat, că totul este dobândit şi disponibil. Trebuie doar să înţelegem, să exprimăm şi să celebrăm. Şi atâta libertate ne sperie, pe bună dreptate.

Lectura contribuţiei interpretative a lui Iulian Robu, dar mai presus de toate, aceea a scrierilor gânditorilor care au curajul să-şi exprime cercetările în contextul unei credinţe nedisimulate, să îi ajute pe toţi în exercitarea acelei libertăţi dificile şi riscante pe care o cere crearea de teologie.

Giuseppe Lorizio

Sap-5106
5 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
2023
Autorul
Gabriel Iulian-Robu
Format
14x20 cm
ISBN
978-606-578-510-6
Nr. pagini
262
Titlul cartii
Cristos ca dar. Fragmente de fenomenologie și cristologie în scrierile lui Jean-Luc Marion

Referinte specifice

100 alte produse in aceeasi categorie: