


- Nou
Referinta: Sap-5182
Înainte de a începe să citești această carte – și mă bucur nespus de mult că ai optat pentru ea –, aș vrea să-ți las un sfat legat de cum să o citești. Cartea are două părți care pot fi numite, în linii mari, teorie și practică. Prima parte, cea teoretică, este o încercare – foarte probabil, extrem de stângace – de a descrie această realitate extraordinară a relației omului cu Dumnezeu, pe care ar trebui să o construim în etapa pământească a vieții noastre, înainte de a-l întâlni într-o zi față în față. În această secțiune, am încercat să surprind legătura noastră cu Dumnezeu și să înțeleg ce ne invită el pe toți să facem, dorind să fie aproape de noi. Partea a doua, pe de altă parte, este (pe cât posibil) un ghid concret despre cum să construim această relație în practică sau, pur și simplu, cum să ne rugăm pentru a-l întâlni cu adevărat pe Dumnezeu.
Dorința mea cea mai mare este să te încurajez, dragă cititorule, să faci un efort practic și real pentru a construi această relație, ceea ce înseamnă acțiuni concrete care ar trebui să înceapă chiar de astăzi! De aceea, îți sugerez ca, imediat după ce vei citi această scurtă introducere, să treci direct la capitolele de început din partea practică, unde sunt descriși primii pași ai rugăciunii. Te îndemn să citești această parte a doua de la început până la capitolul „Încălzirea I”, inclusiv, și apoi să pui imediat în practică acest conținut, fără să mai aștepți nicio clipă și fără să ții cont de partea teoretică. După ce îți va fi clar ce trebuie să faci în primele zile ale parcursului tău de rugăciune, recitește cartea de la început [partea teoretică] până ajungi din nou la partea practică, și află ce trebuie să faci în continuare pentru a-ți dezvolta rugăciunea. Ideea este pur și simplu să începi să te rogi imediat, și nu doar după ce ai terminat de citit toată cartea. Tot ceea ce contează cu adevărat este să începi să-ți înalți zilnic inima la Dumnezeu. Restul este doar o scriere care (sper) să te ajute măcar puțin în rugăciunea ta și să te motiveze să construiești o relație cu el.
Pr. Adam Szustak OP
Ideea de bază a acestei cărţi este aceea de a redescoperi valoarea propriei identităţi ca dar pe care Dumnezeu l-a făcut omului atunci când l-a creat. Şi pentru a reuşi, este necesar să ne bazăm pe ajutorul lui Isus, pentru că El este Vindecătorul, după cum afirmă autorul. Dar nu trebuie să neglijăm instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a vindeca rănile vieţii, experienţele negative pe care le-am trăit în copilărie sau la vârsta adultă, toate acele bariere care nu au permis dezvoltarea armonioasă a personalităţii sau au diminuat-o.
Această carte este o invitaţie să ne aşezăm la picioarele lui Isus, Marele nostru Preot, pentru a lăsa ca preoţia noastră să fie reînnoită. La picioarele lui, pe urmele lui, noi învăţăm să fim preoţi, să ne lăsăm desăvârşiţi după chipul şi asemănarea sa şi să intrăm pe deplin în misterele creştine pe care le celebrăm cu credinţă.
Conform sfântului Francisc din Assisi, această carte ar vrea să vă conducă la o convertire profundă, la a purta, ca el, în trupul vostru, stigmatele lui Cristos, şi, după cum a spus el, să adoptaţi ca regulă de viaţă „hotărârea de a respecta în totalitate sfânta evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos”.
Cardinal Robert Sarah
Cartea reprezintă o analiză amplă şi documentată a Scrisorii către Romani, capitolele 1-8, cu o permanentă aplecare asupra textului original. "Gândit ca un vademecum concis, în tradiţia comentariilor biblice care urmăresc linia de echilibru între analiza exegetică atentă la detaliu şi prezentarea sintetică a ideilor dintr-o pericopă, volumul Iluzie şi libertate desfăşoară cu multă dexteritate firul argumentativ paulin, identificând conexiunile care se stabilesc între ansamblul întregii revelaţii biblice şi mesajul specific pe care apostolul îl distilează în cea mai sofisticată dintre epistolele sale.
Antonio Sicari s-a nascut in 1943. Este preot din 1967, aparţine Ordininului Carmelitanilor Desculţi. Este doctor in teologie, susţinându-și teza in știinţe biblice. Face parte din colectivul italian de redacţie al revistei „Communio”; actualmente, este profesor de teologie dogmatica la Institutul Teologic Carmelitan din Brescia.
Întâlnirile ne marchează si ne revelează așadar existenţa, dar ele se cheamă unele pe altele, iar o întâlnire odată înfăptuită pretinde mereu o alta mai profunda și mai adevărata. Aceasta este, de fapt, urma pe care Dumnezeu Și-a lăsat-o in Creaţie.
Zâmbește vieții și mai ales, învață să zâmbești gândindu-te la tine însuți. Această simplă terapie prin zâmbet îți va permite să privești persoanele și evenimentele cu distanța potrivită și să o iei de la capăt după fiecare eșec.
Prin această carte, autoarea doreşte să ofere un prim instrument de cunoaştere a vieţii sf. Faustina, care, prin experienţa sa spirituală, a indicat lumii calea către încrederea în Milostivirea divină. "Fiica mea, spune că sunt Iubirea şi Milostivirea însăşi", îi va cere Isus sr. Faustina. "Umanitatea nu va găsi pacea, până când nu se va adresa cu încredere Milostivirii divine". Nu este un mesaj nou, dar lumina Milostivirii divine pe care Domnul a vrut s-o încredinţeze din nou omenirii prin carisma sr. Faustina, va lumina drumul oamenilor în cel de-al treilea mileniu.
Consider că „aspectele” expuse şi tratate de autor ar putea fi o provocare pentru toţi cei care sunt chemaţi, în cadrul Bisericii, să slujească evanghelia prin intermediul numeroaselor relaţii pe care le întreţin în activitatea lor pastorală. Mai mult, consider că expunerea de faţă poate deveni un preţios instrument pentru toţi cei care îşi îndeplinesc misiunea pastorală în acele sectoare ce privesc sfera interioară şi delicată a persoanei umane, precum îndrumarea spirituală, sacramentul Spovezii şi colocviul formativ în cadrul pregătirii la viaţa preoţească şi consacrată.
Totodată, am încredere că această carte poate aprinde în mulţi cititori dorinţa de aprofundare tot mai temeinică a chestiunilor tratate şi îmi doresc ca, prin harul Domnului, să fie urmată de o altă lucrare care să completeze prezentarea aspectelor teoretice introduse şi, mai ales, să ofere alte aplicaţii practice în sfera educaţională şi formativă.
Pr. Alessandro Lembo
Numită și „Catehismul mic”, această culegere de întrebări și răspunsuri cu privire la credința în Cristos a fost un însoțitor constant în formarea a numeroase generații de creștini, fiind tipărită și reeditată în repetate rânduri. Prezentul extras este destinat copiilor și adolescenților care se pregătesc pentru primirea Primei Sfinte Împărtășanii și a Sfântului Mir.
Cum să cultivam viața. ,,Pe măsură ce îmbătrânim, ne dăm seama că singurul lucrul lucru pe care îl putem ține cu adevărat în mână nu este ceea ce luăm, ci ceea ce dăm. Cel care a început să dăruiască celorlalți este salvat."
Această carte ne introduce în contemplarea lui Isus și a Mariei. Suntem uimiți să vedem că fiecare etapă a vieții lor reînvie în propriile noastre inimi. Totul devine real. Intrăm cu ei în staulul din Betleem sau în Templul din Ierusalim, mergem cu ei pe drumurile Galileei, suferim împreună cu ei în timp ce mulțimea strigă în Palatul lui Pilat, ne bucurăm cu Maria Magdalena în fața lui Isus Învingătorul morții... Pe măsură ce călătorim cu ei, absorbim harurile pe care ni le oferă fiecare mister, ca niște copiii fascinați de ceea ce văd, și suntem transformați de aceste raze de lumină care izvorăsc din Evanghelie. De asemenea, descoperim meditațiile a zece mistere inedite: cele de compasiune și de îndurare, selectate din Biblie și din Tradiția Bisericii.
Eșecurile ne învață mult mai multe despre noi înșine decât succesele noastre. Nu numai că ne țin în smerenie, dar dezvăluie în noi forțe nebănuite, prin care ne depășim pe noi înșine, și resurse spirituale care ne reconectează la viață și la sensul ei.
Recomandăm această broşură celor care nu au curajul să se spovedească, dar şi celor care se spovedesc. Citind această broşură vom descoperi că avem încă de învăţat în ceea ce priveşte celebrarea tainei Spovezii. Ne va ajuta să nu ne spovedim din obligaţie, dar să facem un adevărat drum de convertire şi reînnoire sufletească. Ne va ajuta cu adevărat să fim iertaţi şi vindecaţi.
Făcând-o cadou unui prieten poate ajuta la convertirea vieţii prietenului şi, astfel, îşi îndeplineşte menirea pentru care a fost scrisă. Un gând de mulţumire şi Dicasterului pentru comunicaţii – Librăria Editurii Vaticane, care ne-a acceptat cererea de traducere şi publicare a broşurii în limba română.
Pr. dr. Emil Moraru
La sfânta Liturghie, Liturgia cuvântului se încheie cu „Rugăciunea credincioșilor”, numită și Rugăciunea universală. Reforma liturgică a Conciliului al II-lea din Vatican a redat viață acestui rit al Liturghiei, propunându-l ca o formă de rugăciune care să dea un spațiu amplu credincioșilor, adică celor botezați, și simțirii lor cu Biserica. Credincioși prezenți la celebrarea euharistică își exercită astfel funcția lor preoțească și se roagă pentru toți oamenii.
Această carte, tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor, prin cele 50 de imagini, îl propune pe Isus ca model demn de urmat. Caracterul lui Isus, chiar dacă uneori lasă o urmă de mister, ne arată cum anume trebuie trăită viaţa pentru a-i da un sens autentic creștin. Temele propuse vor să deschidă larg orizonturile vieţii noastre, captată uneori de propriile probleme şi mai puţin orientată spre binele comun.
Prin aceste Meditații despre Paște, le adresez cititorilor invitația de a vesti Învierea lui Isus, fiecare după puteri, acolo unde se află. Orice loc și orice timp poate fi un Emaus. Cultivând bucuria credinței pascale, trăind libertatea obținută prin iertare, împărtășind darurile lui Isus înviat, în special pacea, sperăm să devenim capabili să recunoaștem semnele apariției lui în momentele de frică, de mâhnire și de descurajare. Să vestim Învierea nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin fapte. Astfel, cântând Aleluia pascal, vom fi și credibili, și molipsitori. (Autorul)
MANUSCRISELE AUTOBIOGRAFICE ALE SFINTEI TEREZA DE LISIEUX
Manuscrisele autobiografice ale sfintei Tereza de Lisieux descriu, din copilărie și până la moartea, survenită la vârsta de douăzeci și patru de ani, „alergarea cu pași de uriaș” a unei fetițe care a devenit „cea mai mare sfântă a vremurilor moderne”, după spusele papei Piux al X-lea. O viață care nu a fost decât un cântec, apoi o flacără de iubire, izvorul unei doctrine care a transformat și a preschimbat din temelii, de mai bine de o sută douăzeci de ani, spiritualitatea creștină și mai mult decât atât.
Ediția de față nu dorește să adauge un comentariu în plus acestor pagini celebre, ci oferă o „explicație de text” cât se poate de extinsă pentru a-l călăuzi pe cititor, a o explica pe Tereza cu ajutorul Terezei și al scrierilor ei, al mediului în care a trăit, al Regulei Carmelului, al liturgiei timpului său, al lecturilor, al maeștrilor săi spirituali, în primul rând sfântul Ioan al Crucii.
Editorii
„Ediția critică a Centenarului era indispensabilă pentru a permite examinarea Doctoratului sfintei Tereza”.
Cardinal Josef Ratzinger – papa Benedict al XVI-lea
Cartea de față are rădăcini profunde şi vechi. Ea este ultimul tom al unui triptic a cărui aventură a început în anul 2013. Am început, împreună cu cardinalul Robert Sarah, dialogul care a constituit materialul pentru lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic (Sapientia, Iași 2015). În primăvara anului 2015, publicarea acestui dialog despre credinţă a fost un eveniment de o amploare neaşteptată. Timp de zece zile, cardinalul a mers în capitala franceză pentru a-şi prezenta cartea. Frigul care domnea în Paris era departe de căldura, fervoarea şi entuziasmul care au însoţit apariţia lucrării Dieu ou rien. Îmi amintesc de serile de la biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, la „Trinité”, la „Sfântul Leon”, la bernardini sau la Librăria „La Procure”. De fiecare dată, mulţimea se grăbea să-l asculte. Departe de Paris, în abaţia Lagrasse, în patul său de suferinţă, atins de o scleroză în plăci fulgurantă, fratele Vincent veghea şi se ruga. El era protectorul misterios al cardinalului. Căci lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic a fost un fel de miracol. Cum să înţelegi reuşita formidabilă a unei cărţi atât de radicale şi, prin aceasta, chiar incomprehensibile, a unui om care întotdeauna a fugit de lumină? De mult timp, cardinalul Robert Sarah, prieten apropiat al Papei Benedict al XVI-lea, colaborator al Papei Francisc, preferă umbra strălucitoare a rugăciunii. Motivul adevărat al succesului său rezidă în simplitatea, umilinţa şi sfinţenia cardinalului.
Dogmatica catolică. VIII. Viitorul creaţiei în Dumnezeu : escatologie
Unde este iubire, acolo este Dumnezeu. Cartea cuprinde sfaturi ale Maicii Tereza adresate tuturor membrilor familiei sale religioase și celor care doreau să ia parte la carisma Misionarelor Carității. Maica Tereza le adresa deseori cuvinte de învățătură și de încurajare și, câteodată, de mustrare, cuvântări care constituie sursa principală a acestei colecții de citate. Alte izvoare care au inspirat acest demers sunt cuvântările sale publice și scrisorile deschise. Chiar dacă sunt adresate unui grup specific de persoane, învățăturile Maicii Tereza sunt adecvate pentru toată lumea deoarece natura umană prezintă aceleași provocări în viața fiecărei persoane, indiferent de vocație sau profesie. Citatele au fost grupate potrivit celor cinci capitole centrale, fiecare având un domeniu întins cu subcapitole. Partea I examinează cine a fost Dumnezeu pentru Maica Tereza, partea a II-a, relația ei cu Isus și partea a III-a oferă exemple practice în faţa obstacolelor pe care le întâlnim în drumul nostru şi care ne împiedică să iubim. Cele două secțiuni finale conțin învățăturile Maicii Tereza: cum să punem în practică credința noastră prin iubire (partea a IV-a) și cum să fim un motiv de bucurie pentru ceilalți, prin trăirea vieții cu iubire (partea a V-a). Fiecare secţiune este precedată de un rezumat al temelor prezentate în secțiunea particulară.
Documentul, gândit de Comisia Biblică Pontificală ca un studiu în profunzime al temei raportului dintre Vechiul şi Noul Testament, vine să ofere "un ajutor important atât într-o problemă centrală a credinţei creştine, cât şi pentru însemnata căutare a unei înţelegeri reînnoite între creştini şi evrei" - arată cardinalul Ratzinger în prefaţa lucrării
Capacitatea de a iubi este o stare extraordinară pe care cu toţii dorim s-o trăim; dar ea nu ţine de întâmplare, de destin, ci este rodul unui lung drum de pregătire, de antrenament. Punctul de plecare în teoria sa despre iubirea adevărată este o muncă de autoconştientizare, de acceptare a propriei nevroze, de a şti să-i spunem pe nume şi de a încerca apoi să o reducem. Doar de-a lungul unui asemenea drum, omul va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai este nevoie s-o cauţi. Căci este înlăuntrul propriei fiinţe. Relaţia va primi atunci numele de botez adevărat: căsătorie.
Textul demontează prejudecăţi (rugăciunea ca „tehnică”), defineşte fundamentele rugăciunii, elaborează contraargumente împotriva celor mai obişnuite „scuze” moderne pentru a nu cultiva o relaţie cu Dumnezeu (lipsa timpului, ineficacitatea rugăciunii), dezvăluie capcane ale vieţii cu şi fără rugăciune. Folosind un limbaj simplu, accesibil tuturor, cartea părintelui Philippe este un excelent îndrumător pe calea anevoioasă, dar plină de bucurie şi împlinire, a rugăciunii.
Giuseppe Forlai, autorul cărţii „Să ne îmbrăcăm în lumină” ne propune un itinerariu spiritual pentru a ne trezi credinţa, pornind de la experienţa şi de la înţelepciunea monastică. Cu ajutorul scrierilor părinţilor monastici şi a textelor biblice cititorul este ajutat să parcurgă un itinerariu de conformare a vieţii la Cristos. Pacea, vindecarea de iluzii, experimentarea milostivirii lui Dumnezeu, adevărata căinţă, rugăciunea, lectura Scripturii, depăşirea încercărilor, libertatea sunt câteva dintre temele prin care creştinul este călăuzit pentru a se îmbrăca în Lumina divină. Cartea are trei părţi, a câte 6 capitole fiecare, ce sunt autonome şi complete
Colecţia Note de psihologie îl are ca autor principal al acestor cărţi în format de buzunar, pe psihologul şi psihoterapeutul Valerio Albisetti. Acesta ne introduce, prin fiecare carte, într-un moment cheie al existenţei noastre. Ne vorbeşte deschis şi familiar despre stările emoţionale şi despre sentimentele neaprofundate ale omului, despre spiritualitate, dificultăţi şi viaţa în toată complexitatea ei. În cărţile sale vom găsi mereu o perspectivă nouă, un gând care ne va face mai reflexivi, un sfat care ne va schimba atitudinea. Colecţia oferă indicaţii simple şi concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieţii cotidiene, prin aprofundarea competentă a aspectelor psihologice şi spirituale ale omului.
Ce să facem ca iubirea să răsară în fiecare zi cu un chip mereu proaspăt? Cum să facem din căsnicia noastră o continuă sărbătoare? Cum evităm să ne lăsăm devoraţi de dezamăgire? Ce măsuri să luăm pentru ca starea de dominare-dependenţă să nu se instaleze subtil în cadrul relaţiei noastre? Cum să scoatem din luptă inamicul numărul unu al iubirii, şi anume egoismul? Cum să facem ca soţii, deşi împreună, să nu trăiască distanţi; deşi împreună, să nu fie absenţi? Aceste întrebări şi altele asemănătoare vor fi abordate în această carte, al cărei autor este considerat unul dintre cei mai buni specialişti din complexul câmp al relaţiilor umane.
Începutul drumului de conştiinţă nu coincide cu naşterea noastră fizică, nici cu intrarea în vârsta matură, ci cu momentul când, confruntată cu suferinţa, cu eşecurile, persoana încearcă să confere sens care s-o ajute să crească tot mai mult, să atingă niveluri mai înalte de înţelegere a propriei meniri. Albisetti ne încurajează să pornim la drum pentru a afla sensul propriei existenţe, cine suntem cu adevărat. Comoara aflată este adevărul autentic cu privire la fiinţa fiecăruia dintre noi, secretul propriului suflet. „Drumul despre care vorbesc în această carte nu este o modalitate de a cuceri fericirea, ci de a înţelege că aceasta se află deja în noi. Din totdeauna”.
Mulţi părinţi şi educatori ai copiilor, adolescenţilor şi tinerilor sunt dezorientaţi şi, adesea, descurajaţi: nu ştiu ce să facă şi cum să facă pentru a educa tinerele generaţii. Între atâtea „dificultăţi”, Isus, cel mai mare expert în formarea oamenilor, este unicul Model şi Învăţător care poate fi „Lumină şi Călăuză” pentru părinţi, educatori, formatori. De asemenea, cartea este adresată adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor care vor să se formeze pe ei înşişi la nivel uman, moral şi spiritual. Isus ne învaţă „să creştem, să trăim, să educăm şi să ne educăm”.
Vocația la o stare de viață este un dar de la Dumnezeu la care omul răspunde prin alegere liberă. Vocațiile la Sfînta Preoție și la Căsătorie cer să fie însoțite de o rugăciune constantă, de un discernământ prudent, de o maturizare treptată și de o pregătire adecvată; sunt alegeri „Pentru totdeauna”, nu trebuie să ne temem de ele, ci trebuie făcute „cu ajutorul harului lui Dumnezeu” și având încredere în ajutorul lui, precum și în sprijinul comunității creștine.
„Catehezele propuse în prezenta broșură intenționează să-i ajute pe credincioșii de toate categoriile să-și revizuiască cunoștințele cu privire la sacramente, dar și să le aprofundeze pe linia reînnoirii dorite de Conciliul Vatican II, Catehismul Bisericii Catolice și Magisteriul actual al Bisericii.
Aceste cateheze oferă un material abundent, dar care poate fi schematizat, dat fiind timpul limitat care este la dispoziție pentru expunerea lor. Doctrina prezentată poate fi folosită ulterior pentru aprofundare, dar și pentru o lectură personală, atât din partea slujitorilor Bisericii, cât și a credincioșilor” .
Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit
Colecţia Note de psihologie îl are ca autor principal al acestor cărţi în format de buzunar, pe psihologul şi psihoterapeutul Valerio Albisetti. Acesta ne introduce, prin fiecare carte, într-un moment cheie al existenţei noastre. Ne vorbeşte deschis şi familiar despre stările emoţionale şi despre sentimentele neaprofundate ale omului, despre spiritualitate, dificultăţi şi viaţa în toată complexitatea ei. În cărţile sale vom găsi mereu o perspectivă nouă, un gând care ne va face mai reflexivi, un sfat care ne va schimba atitudinea. Colecţia oferă indicaţii simple şi concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieţii cotidiene, prin aprofundarea competentă a aspectelor psihologice şi spirituale ale omului.
Cunoaşterea de sine este o necesitate şi o datorie căreia nimeni nu i se poate sustrage. Omul are nevoie să ştie cine este. El nu poate trăi fără a descoperi sensul propriei vieţi: riscă să fie nefericit dacă nu-şi recunoaşte demnitatea. Iată de ce putem spune că, în fiecare zi, suntem în căutarea propriului eu: o căutare continuă, chiar dacă uneori inconştientă, adesea obositoare şi, aparent, contradictorie, dar ce nu are sfârşit..
O culegere ilustrată de meditaţii pentru perioada Adventului. Papa Francisc ne însoţeşte, în drumul nostru spre Crăciun, cu un gând pentru fiecare zi, astfel încât să putem întâmpina cu bucurie Naşterea Domnului.
În această carte, autorul trasează o sinteză a personajului care a marcat cel mai puternic secolul al XX-lea. Cucerit de Cristos, Papa Ioan Paul al II-lea devine un vestitor neobosit al Evangheliei, „călător al lui Cristos” ce proclamă iubirea şi pacea sa.
Trăiți ca fii ai Luminii – manualul catehetului, pentru cateheza copiilor între 7 și 11 ani. Carte cusută și broșată, pagini color, copertă cu clape.
Prin lucrarea Paladinul Păcii, Anton Durcovici i-a adus un omagiu special marelui dispărut, Papei Pius al XI lea, pentru că s-a integrat în șirul Suveranilor Pontifi „prieteni ai României” , care au fost „însuflețiți de o dragoste deosebită pentru poporul român”. În acest sens, Papa Pius al XI lea rămâne în istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București prin donația excepțională făcută în anul 1925 (28 milioane de lei), în baza căreia s-a edificat în anul 1926 Palatul Cisar - reședința arhiepiscopală care până în anul 1948 a adăpostit și Seminarul „Sfântul Duh” din București.
Aurel Percă - Arhiepiscop Mitropolit de București
Rugăciunea, mijloc privilegiat pentru a comunica cu Dumnezeu, implică o relaţie personală, în care fiecare este implicat cu întreaga lui fiinţă, dar şi cu corporalitatea sa. De aceea, rugăciunea care are o proprie dimensiune meditativă şi de destindere, nu contrastează cu tehnicile de relaxare precum trainingul autogen. Autorul este considerat unul dintre cei mai mari experţi din acest domeniu.
Cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, Helena Kowalska (1905-1938), o tânără poloneză simplă, fără educație, primește o chemare aparte. Îmbrăcând haina călugărească la 21 de ani și luînd numele de sora Maria Faustina , tânăra începe să noteze, la cererea duhovnicului ei, cuvintele pe care Isus i le adresează: „Te trimit cu milostivirea Mea la oamenii din lumea întreagă. Nu vreau să pedepsesc lumea, ci doresc să o vindec, strângând-o la Inima Mea Milostivă.” Se naște astfel acest „Mic Jurnal” în care umila călugăriță relatează marea experiență a Milostivirii lui Dumnezeu în sufletul ei, precum și misiunea de a împărtăși această milostivire cu lumea întreagă. Deși a murit necunoscută, iar mesajul său a trecut printr-o perioadă de contestare (așa cum Isus Însuși îi prezise), sora Faustina Kowalska este astăzi salutată cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea care a numit-o „marea apostolă a Milostivirii lui Dumnezeu pentru timpurile noastre”. Într-adevăr, la 30 aprilie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea o ridică la cinstea altarelor declarând-o sfîntă. În omilia rostită cu această ocazie, Suveranul Pontif a arătat că mesajul de milostivire transmis de Sf. Faustina KOwalska este de maximă urgență la începutul acestui nou mileniu. Încrederea de copil, simplitatea, intimitatea cu Isus, precum și o profundă cunoaștere a realităților spirituale, sunt caracteristicile definitorii ale misticii pe care o descoperim în paginile Micului Jurnal. „Numai dragostea are sens- scrie Sfânta Faustina. Ea dă celor mai mici fapte dimensiunea infinitului”. Cum a putut Sf. Faustina să crească în încrederea și intimitatea tot mai profundă cu Mântuitorul? Ce promisiuni i-a făcut El? Descoperă toate acestea citind Micul Jurnal, o carte care îți va schimba sufletul.
Euharistia este în Biserică culmea împăcării oamenilor cu Dumnezeu și între ei, pentru că ea reprezintă patima și moartea răscumpărătoare a lui Cristos și sacramentul prezenței sale reale.
O carte-jurnal fascinantă, în care descoperim dialogul şi relaţia de nespusă prietenie, iubire, adoraţie şi încredere care se clădeşte între un suflet şi Isus Cristos, relaţie la care Dumnezeu cheamă toate sufletele. Un preot-călugăr benedictin, stând zi de zi în faţa Sfântului Altar, îşi notează cu fidelitate trăirile din rugăciune şi intră tot mai profund în misterul iubirii personale şi unice a lui Cristos pentru fiecare dintre noi. Autorul cărţii In sinu Jesu a ales să rămână anonim; parcurgând jurnalul, vom înţelege de ce.
Cum să înfruntăm deprimarea. ,,Nu putem împiedica tristețea să zboare, asemeni unei păsări, pe deasupra capetelor noastre, dar o putem împiedica să-și facă cuib în părul nostru. Marea este un lac liniștit, Cerul, o mantie albăstrită, Lumea, un vis aurit, Viața, un imn de iubire."
Înainte de a începe să citești această carte – și mă bucur nespus de mult că ai optat pentru ea –, aș vrea să-ți las un sfat legat de cum să o citești. Cartea are două părți care pot fi numite, în linii mari, teorie și practică. Prima parte, cea teoretică, este o încercare – foarte probabil, extrem de stângace – de a descrie această realitate extraordinară a relației omului cu Dumnezeu, pe care ar trebui să o construim în etapa pământească a vieții noastre, înainte de a-l întâlni într-o zi față în față. În această secțiune, am încercat să surprind legătura noastră cu Dumnezeu și să înțeleg ce ne invită el pe toți să facem, dorind să fie aproape de noi. Partea a doua, pe de altă parte, este (pe cât posibil) un ghid concret despre cum să construim această relație în practică sau, pur și simplu, cum să ne rugăm pentru a-l întâlni cu adevărat pe Dumnezeu.