• Nou

Venite adoremus! Cântece Taizé

Referinta: Sap-0010

10,00 lei
Cu TVA

De câţiva ani, la Oneşti, la Casa Ecumenică "Domus Mariæ", un grup de tineri, animaţi de dorinţa unei spiritualităţi mai vii, sub deviza Drum spre o inimă nouă, călăuziţi de câţiva animatori, se întâlnesc lunar pentru zile de formare, reflecţie şi rugăciune. Muzica are un loc privilegiat la aceste momente de spiritualitate. De la o întâlnire la alta, repertoriul s-a tot lărgit şi foile volante de la început capătă astăzi o copertă şi un nume. 

Cantitate

Colecţia de faţă concepută pentru uz intern, sperăm să fie de folos şi altor grupuri de rugăciune şi meditaţie.

Majoritatea sunt cântece de la Taizé, dar sunt şi câteva "în stilul celor de la Taizé". Pentru acestea din urmă, este notat autorul. Majoritatea cântecelor au fost transpuse în tonalităţi cât mai accesibile.

Pentru acordurile de chitară am ales varianta de notare clasică (DO = acord major şi do = acord minor).

Prima variantă de text este cea originală. Am adăugat, la unele melodii, traducerile în alte câteva limbi mai accesibile grupurilor noastre de tineri. Au fost introduse şi traduceri în limba română. Unele deja existente, altele făcute de sr. Lucia Vârgă.

La cuprins, pe lângă titlurile originale ale melodiilor există şi titlurile variantelor în celelalte limbi. Cifra de la cuprins reprezintă numărul melodiei. Le mulţumesc tuturor acelora care au făcut posibilă apariţia acestei colecţii: diferitelor grupuri de tineri şi adulţi cu care am învăţat să-i aduc laudă lui Dumnezeu prin cântare, animatorilor de la Oneşti împreună cu care desfăşurăm proiectul menţionat mai sus, părintelui Bogdan Emilian Balaşcă pentru introducere, părintelui Iosif Răchiteanu pentru încurajare şi corectura textului, domnului Alexandru Catău pentru verificarea partiturilor.

Sugestii preţioase am primit, chiar de la început, de la un profesor al meu, căruia îi mulţumesc, dar care a dorit să rămână anonim. Un gând deosebit de mulţumire părintelui Ştefan Lupu, directorul Editurii "Sapientia", pentru disponibilitatea cu care a acceptat tipărirea acestei broşuri. Mai presus de toate îi mulţumesc lui Dumnezeu care m-a învăţat să-l întâlnesc zburând pe aripile muzicii şi le doresc tuturor celor care vor folosi acest material să aibă parte de aceeaşi experienţă.

Când muzica devine rugăciune... dialogul cu Dumnezeu capătă intensităţi nebănuite!

Sr. Lucia Vârgă

Sap-0010
4 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
2024
Autorul
sora Lucia Vârgă
Format
14x20 cm
Nr. pagini
56
Titlul cartii
Venite adoremus! Cântece Taizé

Referinte specifice

100 alte produse in aceeasi categorie: