Transmiterea credinței la școala fiului nostru Carlo Acutis

Referinta: Arc-2016

27,00 lei
Cu TVA

O carte-interviu cu părinții Sfântului Carlo Acutis. Îndrumați de întrebările părintelui dominican Giorgio Maria Carbone, prieten apropiat, cei doi soți oferă o viziune creștină asupra vieții de familie, viziune pe care au descoperit-o împreună cu Carlo, pe măsură ce el creștea, și pe care au continuat să o dezvolte după moartea lui.

Cantitate
Ultimele produse in stoc

Mama lui Carlo, Antonia, repetă de mai multe ori că fiul ei a fost, pentru ea și alți membri ai familiei, „un mic salvator”. Într-adevăr, întrebările copilului despre credință i-au determinat pe părinți să-și pună și ei aceleași întrebări, ajungând astfel la cunoașterea adevărurilor și la convertirea inimii. Sunt adevăruri pe care părinții lui Carlo le expun la modul cel mai practic, dovedindu-ne că o experiență de viață firească, obișnuită – familia – devine extraordinară când îi dăm voie lui Dumnezeu să intre în inimile noastre.

Cartea se adresează în mod special părinților, dar și celor care doresc să-și întemeieze o familie. În paginile sale, după cum sugerează titlul, vom putea citi visul lui Carlo care, inspirat de Duhul Sfânt, pune în fața noastră propriul parcurs de „transmitere a credinței”.

Arc-2016
2 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
2025
Autorul
Antonia Salzano - Andrea Acutis
Format
14x20 cm
ISBN
978-60-672-8201-6
Nr. pagini
128
Titlul cartii
Transmiterea credinței la școala fiului nostru Carlo Acutis

Referinte specifice

100 alte produse in aceeasi categorie: