


Referinta: Eds-0623
În carte veţi descoperi noi nuanţe ale figurii Sfântului Francisc de Assisi, mai cu seamă în ceea ce priveşte modalitatea sa de a se relaţiona cu aproapele, paradigmă a relaţionării perfect valabilă şi astăzi. În acest sens veţi avea posibilitatea de a găsi sfaturi utile şi de a vă regăsi în ele...
În lucrarea Scrisoarea Sfântului Francisc adresată fratelui Leon. Elemente pentru o formare franciscană, autorul, părintele Ioan Lupu, îşi propune să sublinieze unele trăsături ale formării franciscane, pornind de la textul autograf prezentat în titlu. Aruncându-ne privirea asupra titlului lucrării, am putea crede că ea se adresează unui grup aparte de persoane, anume fraţilor franciscani. Dar, după lecturarea cărţii, vom descoperi sfaturi utile pentru viaţa cotidiană, mai ales în ceea ce priveşte relaţia dintre părinţi şi copii, deşi autorul nu îşi propune în mod evident acest obiectiv. Cartea este structurată în trei capitole „care unesc trei perspective într-o unică cheie interpretativă caracteristică abordării de tip formativ”. Primul se concentrează asupra fundalului teologic şi contextual al Scrisorii adresate fratelui Leon. Al doilea prezintă o variantă de interpretare psiho-pedagogică, ce poate fi de folos în munca de formare a celor ce vor să îmbrăţişeze un stil de viaţă consacrată sau în abordarea educaţiei copiilor din partea părinţilor. Pe aceeaşi linie continuă şi ultimul capitol, subliniind figura lui Francisc – formator, evidenţiind mesajul formativ al scrisorii şi punctând asupra orizontului libertăţii ca aspect esenţial în formare/educaţie, atât în ceea ce îl priveşte pe cel care este format/educat, cât şi în ceea ce priveşte formatorul/educatorul. Autorul nu are pretenţia de a oferi un tratat despre formare sau educaţie. Acest fapt se poate observa şi din formatul studiului şi numărul de pagini. Lucru îmbucurător, de altfel, pentru că face accesibilă lucrarea tuturor cititorilor. Veţi descoperi noi nuanţe ale figurii Sfântului Francisc de Assisi, mai cu seamă în ceea ce priveşte modalitatea sa de a se relaţiona cu fraţii, paradigmă a relaţionării perfect valabilă şi astăzi. În acest sens veţi avea posibilitatea de a găsi sfaturi utile şi de a vă regăsi în ele.
Evlavia către Inima Prea Sfântă a lui Isus este cinstea deosebită ce o dăm acelei binecuvântate părţi a corpului lui Isus care i-a întreţinut viaţa pământească, prin bătăile sale zi de zi. Dar mai mult decât aceasta, cinstim Inima lui Isus ca locaş al dumnezeieştii sale sfinţenii, a virtuţilor sfinte care au fost practicate de această inimă, cea mai sfântă dintre toate inimile ce au existat vreodată sau pot exista. Din cuprins: Evlavia către inima lui Isus. Inima lui Isus şi Dumnezeu Tatăl. Inima lui Isus şi Sf. Fecioară Maria. Inima lui Isus şi Sfântul Iosif. Inima lui Isus şi apostolii. Inima lui Isus şi Sf. Petru. Inima lui Isus şi Magdalena. Inima lui Isus şi copiii. Inima lui Isus şi săracii. Inima lui Isus şi crucea. Inima lui Isus şi Euharistia. Inima lui Isus şi porunca sa.
Oamenii rugându-se, se învrednicesc a primi ceea ce Dumnezeu mai înainte de toate veacurile a hotărât să le dea. Nu este de trebuinţă rugăciunea, zice Sfântul Toma, pentru ca Dumnezeu să ne cunoască nevoile noastre, dar pentru ca noi să înţelegem că avem nevoie de ajutorul lui, spre a dobândi cele trebuincioase pentru mântuire, şi prin aceasta să-l recunoaştem de singurul dătător al tuturor lucrurilor. Din cuprins: Despre trebuinţa rugăciunii. Despre chemarea în ajutor a sfinţilor. Valoarea rugăciunii. Puterea rugăciunii împotriva ispitelor. Condiţiile rugăciunii. Să ne rugăm cu încredere. Să ne rugăm cu statornicie. Să ne rugăm fără încetare.
Scrierile Sfântului Francisc şi ale Sfintei Clara, în comparaţie cu biografiile lor, reprezintă un material mai puţin complex şi schiţează ceea ce ei au elaborat sau şi-au însuşit; este vorba, îndeosebi de texte cu un caracter exortativ şi de materiale care celebrează măreţia lui Dumnezeu. Ele ne permit să întrezărim cu mai multă uşurinţă ceva din personalitatea, experienţa şi intenţiile lor. Din cuprins: Texte legislative. Exortaţii. Scrisori. Laude şi rugăciuni. Fragmente şi dictări. Scrierile Sfintei Clara de Assisi. Cântecul Fratelui Soare şi Lauda Creaturilor.Laudele Creatorului.
Cartea de faţă se prezintă ca un umil prinos ce vine din Grădina Maicii Domnului, după cum este numită România de către tradiţie şi care se adaugă la corul imens de laudă adus Neprihănitei, făcând să răsune peste veacuri antifona de la liturghia de la Comunul Fecioarei Maria: Binecuvântată eşti tu, Fecioară Marie, de către Dumnezeu cel preaînalt, mai mult decât toate femeile de pe pământ, căci El a preamărit atât de mult numele tău, încât lauda ta va fi veşnic pe buzele oamenilor. Din cuprins: Pământul binecuvântat al Poloniei. Raimond intră în seminarul din Leopoli. Maximilian Maria Kolbe student la Roma. Maximilian, fondatorul cetăţii neprihănitei. Medalia miraculoasă, pietricica lui David. Imnul Armatei Maicii Domnului.
Franciscani in zeghe. Istoria celor 38 de frati franciscani care au fost in inchisorile comuniste.
Sacramentul Căsătoriei întemeiat pe Cristos este capabil să exprime iubirea fidelă divină față de întreaga omenire și să-i ajute pe oameni nu numai să guste bucuria comuniunii interpersonale, ci și să-i pregătească pe membrii familiilor să simtă nevoia de a ajunge la comuniunea perfecta de iubire cu Dumnezeu, care este Familia Trinitara. (Pr. Iosif Enășoae) Din cuprins: Când te îndrăgosteşti. De la îndrăgostire la dragoste. Dragostea și sexualitatea. Sărbătoarea dragostei. A te căsători...e frumos. Concubinajul...nu e frumos. Căsătoria celor botezați este Sacrament. Pregătește-te pentru a iubi. Gesturi și cuvinte simple pentru a reînvia dragostea. Pentru a iubi copilul vostru, comportați-vă astfel.
Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.
CARTEA 100 RUGĂCIUNI, CU ILUSTRAȚII COLOR și rugăciunile zilnice deja consacrate ale oricărui creștin, la care se adaugă rugăciunea Sfântului Rozariu, rugăciuni adresate către Dumnezeu Tatăl, către Dumnezeu Fiul (atât cu ocazia Crăciunului, cât și pentru Postul Mare și Paște), rugăciuni la Dumnezeu Duhul Sfânt, către Maica Domnului (în diferitele și multiplele situații ale vieții) și, nu în ultimul rând, rugăciuni către sfinții cei mai iubiți și invocați ai Bisericii.
Cateva clipi traite in fata Preasfintei Inimi a lui Isus
Apărut în colecția „Poezii” a editurii Serafica, volumul „Din întuneric la Lumină” scris de preotul Iosif Diac ar putea constitui, fără nici un hazard, un exponent important al artei naive. Pentru cei care nu cunosc încă acest termen plastic, arta naivă a apărut pe fondul civilizației tehnologice și a pierderii identității generate de producția industrială, și reprezintă o formă de afirmare a individualității. Spre deosebire de infantil sau copilăresc, în arta naivă se comunică o realitate care a trecut prin filtrul sensibil al artistului, păstrându-și farmecul și prospețimea. Temele abordare nu sunt noi; de altfel poetul Iosif Diac nu își propune acest lucru pentru că, după cum însuși mărturisește, nu știe să scrie poezie, pentru că nu știe ce este ea. Dincolo de nostalgia copilăriei, prezentă în multe din poemele sale, la cititor răzbate și durerea maturizării (pentru că orice creștere moștenește un urlet), autorul simțindu-se „legat de viață cu un fir de iarbă”.
Această carte cuprinde rugăciuni precum: un sfert de oră în faţa Preasfântului Sacrament, rugăciuni pentru Papa, rugăciuni pentru a avea preoţi buni, litania patimilor lui Isus Cristos, rugăciuni la vizitarea Preasfântului Sacrament, scurte convorbiri cu Isus din Sfânta Euharistie. Din cuprins: Preasfântul Sacrament. Ai să-mi ceri ceva pentru cineva. Inimă a lui Isus. Rugăciune pentru conducătorii ţării. Invocaţii pentru a obţine preoţi sfinţi. Litania Patimilor lui Isus Cristos. Rugăciune la vizitarea Preasfântului Sacrament. Scurte convorbirii cu Isus din Sf. Euharistie.
Interesant în această călătorie antropologico-spirituală este faptul că pr. Adrian Măgdici nu raportează speranța doar la viziunea creștină, ci și la perspectiva budistă ori viziunea grecească. Dincolo de aspectele tehnice ale acestor reflecții, cartea de față poate fi considerată un mic tratat teologic de istorie a speranței și, de ce nu, a devenirii noastre ca societate și indivizi.
Această carte ne prezintă pe larg viaţa Sfântului Anton de Padova, bucuriile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieţii, precum şi amprenta pe care a lăsat-o pe unde a trecut. Cartea mai conţine şi novena, rugăciuni şi invocaţii către Sfântul Anton de Padova. Din cuprins: Primele lupte. O chemare la destoinicie. Din Maroc spre Italia. Cavalerul lui Cristos. Tărie şi blândeţe. Pace şi bine. Apostolul ostenit. Întotdeauna printre noi. Rugăciuni către Sf. Anton.
Sfântul Francisc şi Sfânta Clara, aflaţi în timp la o atât de mare depărtare de noi şi totuşi atât de apropiaţi nouă, ne pot oferi răspunsul pe care ei l-au aflat, răspuns ce l-ar putea ilumina şi pe cel care îl caută astăzi. Aceasta impune, disponibilitatea de a ne autoanaliza, chiar de a ne risca viaţa: cine s-ar încumeta să-şi primejduiască viaţa pentru a se apropia de mine? (Ier 30,21) Din cuprins: Geneza ordinului Franciscan. Kenoza lui Dumnezeu. Urmarea lui Cristos, ca şi compasiune. Crucea, izvor de lumină.
Omului în viaţa aceasta îi stau în faţă două căi: una făgăduieşte plăceri şi fericire aici pe pământ, dar se sfârşeşte cu chinurile veşnice în iad. Alta, în schimb, cere lepădarea de sine şi de lumea păcătoasă şi sfârşeşte cu fericirea raiului. Pe care din acestea două mergi? Pe care merge lumea? Din cuprins: Calea fericirii. Iubirea aproapelui. Cele zece porunci. Despre păcat. Poruncile bisericeşti. Despre ispită. Cele şapte păcate şi cele şapte virtuţi de frunte.
Editată de pr. Daniel Romila și tehnoredactată de pr. Adrian Măgdici, cartea reprezintă o adaptare a pr. Alois Donea după prima biografie oficială a lui Padre Pio, apărută în 1974, înainte de introducerea cauzei de beatificare. Spunem că este o carte eveniment din mai multe puncte de vedere. În primul rând, majoritatea credincioșilor din ziua de azi au auzit de Padre Pio. Un om, un preot, un călugăr capucin care a purtat stigmatele lui Cristos o jumătate de secol, și, de aici, poate și denumirea „răstignit fără cruce”. În al doilea rând, avem în față un sfânt contemporan.
De mai mulți ani, Institutul Teologic Romano - Catolic Franciscan din Roman are o frumoasă tradiție, organizând, la deschiderea anului universitar, câte o manifestare culturală, de obicei un simpozion. În ultimii doi ani, aceste simpozioane au avut în prim plan tinerii, în acord cu celebrarea Sinodului Episcopilor din 2018, care a avut ca temă „Tinerii, credința, și discernământul vocațional”. Cartea de față reprezintă dorința expresă a tinerilor de a fi publicate lucrările Simpozionului Internațional al Tinerilor 2018, desfășurat la Roman pe 1 octombrie. Chiar dacă temele prezentate în cadrul simpozionului și concretizate în acest volum sunt diferite, perspectiva este una comună, având în centru aspirațiile și căutările ale tinerilor.
Diavolul. Vorbele si faptele lui în cei doi posedați din Illfurt. Cartea despre acest episod, redactată într-un stil confesiv și beletristic alert, urmărește toate fazele exorcizării, de la posedarea celor doi copii și până la eliberarea lor, prin mijlocirea puternică a Sfintei Fecioare Maria, dovedind că ființele decăzute se identifică cu trupul posedat și exercită o putere tiranică asupra simțurilor, organelor și facultăților lui.
Aparițiile Fecioarei Maria la Fatima păstorașilor sfinți: Iacinta Marto, Francisc Marto, Lucia dos Santos.
Doctor în Teologie și ex-profesor la Institutul Teologic Romano - Catolic Franciscan din Roman (unde a predat Morală fundamentală, Morală Familială, Morală socială, Morală religioasă, Etică și Bioetică), pr. Adrian Măgdici încearcă, prin perspectiva Magisteriului Bisericii să aducă lumină în ceea ce privește statutul – atât de controversat – de „persoană” a embrionului uman.
Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.
Recomandăm această carte cititorilor care-și pot împrospăta cunoștințele despre poziția Bisericii asupra avortului. Orice creștin trebuie să fie un apărător al vieții în zilele noastre, când trăim o luptă între cultura vieții și cultura morții, așa cum spunea sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Florilegiul antonian, inserat în paginile cărții, scoate la lumină o serie de miracole săvârșite și atribuite Sfântului Anton și necunoscute spațiului nostru spiritual. Buchetul celor 26 de miracole culese din Benignitas și Rigaldina, din arcul a peste două secole (1231- cca. 1435), vine să confirme solicitudinea săritoare și neobosită a sfântului Anton și să întregească legendarul miracolelor antoniene.
La editura Serafica a apărut ediția a V-a a devoțiunilor propuse de Abatele Berlioux pentru luna martie, grupate în volumul „Luna Sfântului Iosif”.
Chiar dacă Anul Sfântului Iosif - propus de papa Francisc - s-a încheiat, credincioșii sunt conștienți că devoțiunile în cinstea purtătorului de grijă al lui Isus și al patronului Bisericii trebuie să continue, mai ales în luna dedicată lui, având în vedere numeroasele haruri și mijlociri pe care le pot obține. Pentru cinstitorii sfântului și nu numai, paginile de față reprezintă un ghid util pentru fiecare zi a lunii. Abatele Berlioux propune, pentru fiecare zi, câte două meditații scurte la viața, personalitatea și misiunea sfântului Iosif, o pildă prin care se exemplifică puterea mijlocirii sale și o scurtă rugăciune. De asemenea, în această carte se regăsesc și cele mai cunoscute devoțiuni cum ar fi Litania sfântului Iosif, Act de consfințire la sfântul Iosif, Rugăciuni în cinstea celor șapte dureri și bucurii ale sfântului Iosif, sau Rugăciune pentru a dobândi o moarte fericită.
După cum subliniază însuși autorul, în aceste vremuri complexe și complicate, devoțiunile și ocrotirea sfântului Iosif devin extrem de importante, întrucât el este deasupra tuturor sfinților, ceea ce face ca mijlocirea sa să aibă o trecere neasemuită în fața lui Dumnezeu.
„Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare și pentru a putea căuta un medic și o vindecare. Poarta de ieșire a corupției este cererea iertării, căința.” (...) „Proiectul asupra căruia trebuie să ne concentrăm, atât în comunitatea creștină cât și în cea civilă, este deci acela de a reformula și de a face conștientă relevanța iertării și a convertirii, în cadrul unei etici sociale, orientate către maturizarea unei noi calități civile a oamenilor”. Acestea sunt cuvintele papei Francisc, care i-a uluit pe toți, atunci când afirmase: „corupția nu poate fi iertată”. Dar atunci ce ne mai rămâne din iertarea neobosită a lui Dumnezeu? Ce urmărește Papa atunci când afirmă: „păcătoși da, corupți nu”?
În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.
Cu rigurozitatea tipic iezuită și, în același timp, cu finețea și profunzimea tipice unui biblist de talia autorului, Carlo Maria Martini vine în ajutorul tuturor doritorilor de libertate și de claritate în viață, oferindu-le un îndreptar spiritual prin cartea Evanghelia pentru libertatea ta. Itinerar vocațional...
Luna mai este un dar deosebit al Maicii Domnului. Să mergem la şcoala Ei şi Ea va fi învăţătoarea cerească a vieţii noastre creştine. Ea ne va învăţa adevărurile fundamentale şi vitale ale credinţei noastre pentru a le trăi cu generozitate şi cu conştiinciozitate, evlavie şi creştini sinceri. (autorul) Din cuprins: Luna Mariei. Mântuirea sufletului. Moartea. Judecata lui Dumnezeu. Purgatoriul. Viaţa în harul Sfinţilor. Păcatul. Marele duşman. Minciuna. Lăcomia. Vicarul lui Cristos. Sfânta Spovadă. Rugăciunea. Răbdarea. Ascultarea. Iubirea. Eclavia către Maica Domnului. Sfântul rozariu.
Lucrarea de faţă vrea să fie una de teologie, mai precis de teologie biblică, adică un discurs despre Dumnezeu bazat pe Sfânta Scriptură. Când teologia îşi limitează studiul la conţinutul imediat al cărţilor inspirate, căutând să le asculte glasul specific, să se pătrundă de limbajul lor, într-un cuvânt, să se facă ecoul direct al Cuvântului lui Dumnezeu, ea este biblică, în sensul strict al cuvântului. (autorul) Din cuprins: Poporul: creatura lui Dumnezeu şi partenerul unei alianţe. Creaţi şi destinul omului în cartea Genezei. Pedagogia divină a alianţei. Noutatea şi superioritatea alianţei realizate în Cristos. Continuitatea şi discontinuitatea alianţei în cele două testamente. Omul: relaţie, istorie, libertate şi suferinţă în revelaţia Vetero neo-testamentară. Legătura cu Dumnezeu în Cristos.
E adevărat că sentimentele şi pasiunile contribuie mult la închegarea şi dezvoltarea prieteniei şi dragostei. Ele dau farmec dar nu pot da singure ceea ce de fapt căutăm. Fericirea noastră şi a semenului nostru, mulţumirea deplină, statornică şi creatoare a inimii. (Pr. Eugen Blăjuţ sr.) Din cuprins: Ce este prietenia adevărată. Atracţia sexuală generală. Atracţia sexuală personală. Atracţia sexuală fizică. Planul divin al perpetuării neamului omenesc. Castitatea. Legea divină a castităţii. Principiile morale practice. Aplicaţii practice. Frumuseţea castităţii.Celibatul.
La editura Serafica a apărut cartea „Depășirea Dependenței de Pornografie. O soluție spirituală”, autor J. Brian Bransfield, trad. Darie Croitoriu. O apariție editorială care poate părea surprinzătoare, dar care se justifică pe deplin într-o societate sufocată de pornografie, mai ales pornografia pe internet. Preot în Arhidieceza de Philadelphia, cu doctorat în teologie morală, J. Brian Bransfield invită cititorii la parcursul spre vindecarea de pornografie pornind de la drumul pe care îl face Isus în Samaria, unde se întâlnește, la o fântână, cu o femeie samariteană. După cum susține autorul, aceste pagini nu doresc a suplini metodele terapeutice în 12 pași, deja existente, ci reprezintă mai mult un drum spiritual de depășire a durerii și vinovăției provocate de dependența de pornografie și regăsirea vieții virtuoase și a harului.
Thomas Römer propune în aceste pagini o reflecție asupra acelor trăsături ale lui Dumnezeu pe care cititorii Bibliei ebraice, deseori, sau le contestă, sau le trec cu vederea. Insistând asupra textelor care, aparent, îl prezintă pe Dumnezeu nemilos, războinic, incomprehensibil, în contradicție cu imaginea milostivă a Dumnezeului Evangheliilor, autorul dorește să demonstreze că aceste texte răspund unor împrejurări istorice precise și că, adesea, ele vor să-i pună în gardă pe destinatarii lor că Dumnezeu nu poate fi închis în concepțiile prea omenești sau discursurile teologice scontate, rămânând mereu un mister care nu încetează să ne provoace și să ne surprindă. Dumnezeu este bărbat? Este Dumnezeu nemilos? Este Dumnezeu tiran și războinic? Este Dumnezeu violent și răzbunător? Poate fi înțeles Dumnezeu? Din cuprins: Contestare lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Dumnezeu este bărbat? Este Dumnezeu nemilos? Poate fi înţeles Dumnezeu? Un Dumnezeu care vine să ne surprindă.
Nu e de ajuns omului numai credinta pentru a se putea mântui, caci Sfântul Iacob Apostolul scrie: Credinta fara fapte e moarta. Ceea ce ne face sa ajungem la mântuire este harul lui Dumnezeu si faptele bune, ce le savârsim cu ajutorul Lui. (Pr. Iosif P. M. Pal) Din cuprins: Despre sacramente în general. Mirul sau confirmaţiunea. Euharistia. Sfânta Împărtăşanie. Pocăinţa sau penitenţa. Cerceterea cugetului. Mărturisirea sau spovada şi îndestulare
"Lucrarea de faţă reprezintă o istorie a cântului gregorian cu trecerea sa prin toate momentele de vârf ale muzicii europene, consemnate în documente oficiale, în materie de muzică, având, astfel, în linii generale, şi o istorie în practica şi evoluţia cântului liturgic în cadrul cultului catolic, dar şi naşterea miselor, oratoriilor, a tuturor genurilor şi formelor de artă adevărată.
Exerciţiile spirituale reprezintă un suport util pentru a găsi echilibrul optim între viaţa activă şi cea contemplativă, de aceea poate fi citită cu folos spiritual nu doar de teologi, preoţi, persoane consacrate, ci şi de creştinii laici doritori să-şi motiveze mai temeinic pasiunea lor pentru Cristos şi...
Istoria prin acţiunea Duhului Sfânt, e destinată să continue mărturia strălucită a nedespărţitei unităţi de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Adevărata înfrângere a vieţii consacrate, care trebuie evitată, nu constă în declinul numeric, ci în slăbirea adeziunii spirituale faţă de Dumnezeu şi faţă de propria vocaţie şi misiune. Din cuprins: Ce este charisma? Obiectivele conciliului al II-lea din Vatican de reînoire a vieţii consacrate. Drumul charismei. Redeşteptarea charismei. Cunoaşterea charismei. Trăirea charismei. Transmiterea charismei.
Există trei etape care ne duc la întâlnirea cu Dumnezeu: să mă întâlnesc cu mine însumi, a stabili un contact cu Dumnezeu, privindu-l ca pe cel care priveşte cu dragoste şi a trei fază constă în a vorbi cu Dumnezeu comunicându-i necesităţile şi presimţirile mele cele mai intime. Din această carte vom primi îndrumările necesare pentru a realiza întâlnirea cu Dumnezeu. Din cuprins: Etapele întâlnirii. Întâlnirea cu sine însuşi. Dialogul cu Dumnezeu. Tăcere în faţa lui Dumnezeu. Locurile întâlnirii. Rugăciunea reciprocă. Adoraţia.
Rugăciunile Sfintei Brigita - Devoțiuni în cinstea sfintelor Răni ale lui Isus - color, ediția a IV-a.
Cartea de față aduce în atenția cititorilor viața unui slujitor al lui Dumnezeu, mai puțin obișnuit, dar cu totul special: contele Francesco Perez, unul din primii discipoli ai Sfântului Ioan Calabria. Bun prieten cu Sfântul Ioan Calabria, la 48 de ani contele decide să-și vândă toată averea și să o pună în slujba Operei Don Calabria, în cadrul căreia va rămâne, ca un frate umil și anonim în slujba săracilor și copiilor abandonați, până la sfârșitul vieții.
Prin temele pe care le propunem spre aprofundare vrem să oferim o orientare creştină viziunii noastre despre conştiinţă, bine comun, persoană, discernământ. Au existat mereu persoane deosebite care au atras atenţia asupra dezordinii care a pus în umbră responsabilitatea persoanei creştine în societatea europeană. Acesta este motivul pentru care am vrut să evidenţiem gândirea unor autori semnificativi pentru formarea noastră teologică şi filosofică: Bernhard Häring, prin „reciprocitatea conştiinţelor” şi Emmanuel Mounier, prin „personalismul comunitar”. Temele propuse nu sunt „răspunsul ultim”, ci sunt în vederea unei mai mari conştientizări a problemelor morale în jurul persoanei şi conştiinţei sale.
Nu vom reuși să intrăm pe deplin în nesfârșitul act de iubire al Sacrificiului Euharistic fără ajutorul harului, singurul care ne poate introduce în strălucirea misterului, în schimb ni se cere disponibilitate și acceptare. Dumnezeu va înțelege limitele noastre, dar așteaptă întreaga noastră angajare, pentru a ne deschide ochii, mintea și inima, în fața acestei extraordinare experiențe religioase. (autorul) Din cuprins: Să mergem în casa Domnului. Kyrie Eleison!-Doamne miluieşte-ne! Mărire în cer lui Dumnezeu. Să ne rugăm. Ascultarea. Crezul. Rugăciunea universală. Prezentarea darurilor. Rugăciunea euharistică. Tatăl nostru. Sfânta Împărtăşanie. Merge-ţi în pace.
Cartea de față propune 12 figuri de papi și sfinți cu un deosebit simț al umorului. Publicat în format „de buzunar”, volumul este „un inedit Pateric catolic al zilelor noastre” „și un mic îndrumar de serenitate, detașare și pace”.
Conștient că, în ceea ce privește aceste două teme, e greu să mai găsești ceva nou de spus din punct de vedere poetic, Sergiu Cătălin Abalintoaie nu mizează pe formule consacrate, metaforizări excesive ori vulg, mecanisme care sufocă autenticul vocii poetice. Iar dacă luăm în considerare că poezia e un act de curaj – după ce te-ai pus pe hârtie și te-ai publicat nu-ți mai aparții – autorul de față nu face altceva decât să fie el însuși, fără a se gândi câtuși de puțin că cei în măsură ar aprecia că scrie bine sau prost. Iar asta înseamnă scriitură autentică: debarasare de orice intenție de a fi poet și, mai ales, un poet apreciat – maladia subconștientă a poeților de azi. Și, de obicei, cu cât îți propui mai puțin, cu atât îți iese mai mult.
Mărturia Scripturii este la fel de clară ca și caracterul unanim al Tradiției”. Iar Constituția despre sfânta liturgie: Sacrosanctum Concilium, al Conciliului al doilea din Vatican, ne amintește că: „În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului, (...), împreună cu întreaga oștire cerească îi cântăm Domnului imnul de slavă” - (nr. 8).
Această carte, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, nu ar trebui să lipsească din casele credincioșilor. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, propunând rozariul reînnoit, a invitat pe toți să redescopere frumusețea cu ochii inimii Mariei. Rozariul este o rugăciune simplă, niciodată repetitivă și plictisitoare, pentru că îi face pe credincioși să participe activi, cu Maria, la contemplarea misterelor copilăriei, a vieții publice și a patimii, morții și învierii lui Isus, dar și valoarea însăși a vieții.
Prin publicarea acestui material dorim să venim în sprijinul tuturor celor care vor să-și elaboreze tezele de doctorat sau lucrările de licență, aceste norme fiind adoptate atât de Universitatea Pontificală Gregoriana, cât și de Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman.
Cele nouă întâi vineri ale lunii - conține devoțiunea către Preasfânta Inimă a lui Isus scrisă de Sfânta Margareta Maria Alacoque în urma viziunilor avute. I-a fost revelat mesajul de iubire din inima lui Dumnezeu pentru Biserica Sa și pentru toți oamenii. Celor care vor spune aceste rugăciuni le sunt promise mai multe haruri...
Mulți credincioși consideră că, prin natura vocației și a sacramentului primit, preoții nu au nevoie de rugăciuni și, după moarte, ajung direct în Rai. De cele mai multe ori vedem în preoți reprezentarea lui Cristos, un îndrumător spiritual sau un ajutor divin.
Nu considerăm necesar să privim preotul ca pe un om, cu slăbiciunile și căderile firești oricărui om. Pentru cei ce nu mai sunt și care își ispășesc greșelile în purgatoriu, există multe rugăciuni și devoțiuni. Cu toate acestea, pierdem din vedere faptul că puține suflete ajung direct în Paradis. Iar condiția de a fi preot nu e o garanție pentru viața veșnică.
În acest context, vechea devoțiune a celor "33 de jertfe ale Sângelui lui Isus", este transformată, în aceste pagini, într-o coroniță specială pentru sufletele preoților care suferă în purgatoriu. De ce devine importantă o astfel de devoțiune? Pentru că, așa cum subliniază sfânta Magdalena de Pazzi și sfânta Gertruda, responsabilitatea preoților e mult mai mare în timpul vieții, față de cea a oamenilor obișnuiți, astfel că suferința lor în purgatoriu va fi mult mai severă.
Ce este fericirea? Există un secret al fericirii? În viața consacrată? De câte ori n-auzim astfel de întrebări sau, poate, ne adresăm chiar nouă înșine asemenea interogații despre existența unei rețete absolute a fericirii. Chiar de răspunsul nu coincide, deseori, întru totul. A scrie o carte despre fericire ar părea, la o primă vedere, tocmai dorința de a găsi un răspuns absolut, o soluție definitivă, o rețetă unică a fericirii. Însă tematica propusă de Giuseppe Crea se înscrie într-o altă direcție, anume, să bifăm răspunsuri valabile în dreptul unor întrebări legitime, să constatăm că fericirea nu e o rețetă magică și nici o pledoarie abstractă, ci există persoane care luptă și se angajează pentru a fi fericite. La modul cel mai serios și concret.
Viața Veronicăi Antal – așa cum e conturată în aceste pagini - reprezintă un model de trăire a credinței până la sânge, un model care, din fericire, și în ziua de azi continuă să atragă tineri. Volumul acesta nu se axează pe mistificări inutile sau injuste ori exaltate pentru a dovedi sfințenia acestui Crin însângerat. Apărută chiar în luna în care se comemorează martiriul viitoarei Fericite din Nisiporești, cartea poate fi considerată o carte eveniment ce prefațează momentul istoric ce va avea loc pe 22 septembrie, la Nisiporești: beatificarea Veronicăi Antal, prima femeie româncă, prima tânără româncă, primul laic român, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România și al șaselea român ridicat la cinstea altarelor.
Cartea de rugăciuni este recomandată tuturor oamenilor care doresc să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune: pentru cei care se roagă deja; pentru cei care nu știu să se roage; pentru cei care nu se pot ruga liber; pentru momentele de rugăciune personale sau comunitare, în familie, în diferite grupuri de rugăciune și în biserici la actele liturgice; pur și simplu pentru cei care doresc să învețe sau să revadă rugăciunile clasice sau chiar mai puțin cunoscute.
Din cuprins: Rugăciunile principale; Preasfânta Treime; Dumnezeu Tatăl; Dumnezeu Fiul; Duhul Sfânt; Preasfânta Fecioară Maria; Sfântul Iosif; cei mai cunoscuți Sfinți și îngeri; Rugăciuni pentru vindecare; Diferite binecuvântări; Sfânta Liturghie.
Editura Serafica are bucuria să vă prezinte o nouă apariție editorială în colecția „Rugăciunea Creștinului”: „Rugăciuni de vindecare a arborelui genealogic pentru eliberarea de relele datorate înaintașilor noștri”. Cu o prezentare grafică deosebită, în care este reprezentat arborele genealogic al neamului lui David, de la Adam până la Fecioara Maria - din care s-a născut Isus, această nouă carte cuprinde rugăciuni de vindecare ale bolilor ereditare (organice sau psihice), rugăciuni de iertare pentru strămoșii noștri, pentru vindecarea familiilor sau a relelor care cad peste copii.
Paginile de față reunesc două interviuri luate părintelui Anton Demeter de către fiica sa spirituală, terțiara franciscană Nadejdea Maria - Pia Rădulescu, Autobiografia și Jurnalul părintelui Anton Demeter, două scrisori pe care le-a primit de la părinții săi, informații din dosarul său păstrat în arhiva CNSAS, precum și pașii făcuți până acum de la moartea sa și până la deschiderea cauzei de beatificare. Pentru prima dată, părintele Demeter este separat de memoria colectivă a franciscanilor în zeghe și a altor martiri ai regimului comunist și i se atribuie carisma particulară (pe deplin meritată) pe care a avut-o mai ales în timpul vieții, dar și după moartea sa „în faimă de sfințenie”.
„Sfântul Iosif, purtătorul de grijă al ui Isus"
La editura Serafica a apărut volumul „Sfântul Iosif, purtătorul de grijă al lui Isus", autor pr. Tullio Locatelli.
Superior general al Congregației „Iosefinii sfântului Muraldo", pr. Locatelli dezvoltă o adevărată teologie a sfântului Iosif, pornind de la puținele cuvinte ce se regăsesc în evangheliile lui Luca și Matei. Personaj tăcut, discret, sfântul Iosif ne este prezentat simplu: cel care procură pâine lui Isus, el însuși pâine a vieții.
Cu toate acestea, prin gestul de a întinde pâinea, sfântul Iosif cuprinde toată omenirea: dragostea și grija prin care pâinea se dorește a fi un semn de comuniune, un semn al familiei.
Dincolo de tată purtător de grijă, în paginile de față descoperim adevărata misiune a sfântului Iosif: păstrător al tainei divine, păzitor al unui miracol.
Concluzia cărții e simplă: prin trimiterea la Iosif, patriarhul din Vechiul Testament, care a salvat casa și împărăția faraonului, sfântul Iosif din Noul Testament păzește creștinătatea și Biserica, casa lui Dumnezeu pe pământ.
Meditatii pentru 30 de zile. Dacă viaţa noastră nu ar fi sub protecţia Mariei, ne-am putea îndoi de stăruinţa şi mântuirea noastră. În Euharistie, Isus este Rege, şi El vrea să aibă în serviciul său servitori îndemânatici. Ei bine! Isus ne-a lăsat pe divina sa Mamă pentru a fi Mama şi modelul adoratorilor. Din cuprins: Maria Mama adoratorilor Euharistiei. Neprihănita Zămislire şi împărtăşirea. Zestrea Mariei Imaculate. Prezenterea Mariei la templu. Buna Vestire. Onorurile maternităţii divine. Maria la Betleem. Viaţa Sfintei Familii. Viaţa de adoraţie în unire cu Maria. Adoraţia acţiunii harurilor Mariei. Apostolatul Mariei. Triumful Mariei.Consacrarea către Sf. Fecioară a Sf. Sacrament.
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie
La editura Serafica a apărut volumul „Fragilitatea la Francisc de Assisi”, autor Pietro Maranesi, traducere pr. Iosif Diac, Ofmconv. Considerăm că acest nou studiu despre Sfântul Francisc de Assisi este o apariție editorială inedită și importantă, ce aduce o lumină nouă asupra resorturilor interioare ale sărăcuțului din Assisi, resorturi care au stat la baza vieții sale de om și sfânt, și care au definit identitatea și conceptele Ordinului Franciscan.
Preot capucin, profesor la Institutul Teologic din Assisi, doctor docent în Teologie dogmatică și Franciscanism, Pietro Maranesi, construiește o adevărată teologie a fragilității, pentru că numai în astfel de momente se cunoaște adevărul unei existențe.
Folosindu-se de textele sfântului Francisc și de biografiile epocii (Îndemnuri, Scrisoare către un ministru, Adevărata și desăvârșita bucurie, Compilația de la Assisi, biografiile lui Toma de Celano și Bonaventura), autorul structurează cartea în trei capitole, care corespund, temporal, cu fragilitățile experimentate de Sfântul din Assisi.
În prima parte, Pietro Maranesi vorbește despre descoperirea fragilităților, începutul convertirii sfântului Francisc în două etape esențiale: descoperirea chipului leproșilor și a Răstignitului din biserica de la San Damiano, adică o fragilitate existențială și una teologică.
În al doilea capitol, autorul vorbește despre fragilitatea relațiilor dintre frații franciscani și marginalizarea lui Francisc, adică o fragilitate cotidiană și una dogmatică.
În cele din urmă, al treilea capitol este dedicat ultimei fragilități: îmbrățișarea „surorii moartea” tratată tot dual - moartea unui om creștin și moartea unui sfânt cristiform.
Pentru Francisc de Assisi, rugăciunea este dragostea care îl uneşte cu Domnul său şi care îl face să trăiască pentru El, este conştiinţa că este iubit de Dumnezeu, Tatăl său preamilostiv, este bucuria celui care contemplă persoana iubită. Din cuprins: Rugăciuni ale Sfântului Francisc. Rugăciune în faţa crucifixului din San Damiano. Cântecul fratelui soare. Rugăciune de laudă. Salut virtuţilor. Recunoaşterea darurilor lui Dumnezeu. Micul testament al Sf. Francisc.
Istoria franciscanismului de la origini pana la scindarea prin ITE VOS
Autorul îşi propune să analizeze situaţia creştinismului în societatea contemporană şi să răspundă unor întrebări şi provocări ale omului timpurilor noastre. Totul, după cum se afirmă şi în titlu, plecând de la redescoperirea Evangheliei.
Prin această cercetare istorică am dorit să cunoaștem trecutul parohiei și, mi ales, pe păstorii noștri, care cu multă trudă și devotament au păstorit de-a lungul celor 20 de decenii comunitatea din Prăjești, împreună cu cele 11 filiale, care mai târziu s-au desprins de Parohia Prăjești, unele devenind parohii de sine stătătoare, dintre care doar filiala Bogdănești a rămas până astăzi. Cu siguranță, și credincioșii doresc să cunoască trecutul, să afle originea străbunilor și să-i cunoască pe păstorii care i-au slujit de-a lungul vremii.
Multe persoane trăiesc experienţa dezbinării în interiorul lor. În această carte autorul ne indică o cale ce poate duce la depăşirea acestor răni interioare şi la descoperirea plinătăţii propriei fiinţe. Din cuprins: Filozofia unului. Dezbinări demonice. Nu fac ceea ce vreau. Dezbinări în monahism. Polaritatea omului după Jung. Integrarea umbrei. A fi una, aşa cum Isus este una cu Tatăl. Răspunsul misticii. Unitatea în comunitate.
Mulți s-ar întreba de ce o nouă carte despre purgatoriu. Avem rugăciuni pentru ei.
Aceste pagini reprezintă, de fapt, o trecere de la purgatoriul uman la cel sufletesc.
Sfânta Ecaterina de Genova (Serafina - cum o numesc unii italieni) și-a dedicat aproape întreaga viață slujirii săracilor, după modelul sfântului Francisc de Assisi. Născută într-o familie nobilă și cu un destin dinainte stabilit de părinți, Ecaterina a cunoscut, pentru o scurtă perioadă, plăcerile lumești, plăceri care i-au devenit, mai apoi, purgatoriul lumesc în drumul cunoașterii lui Dumnezeu. Experiențele lumești și trăirile interioare, care au reprezentat un adevărat purgatoriu, s-au concretizat în aceste pagini pentru care, pe drept cuvânt învățații Bisericii au numit-o pe Ecaterina de Genova doctor al purgatoriului.
Cei ce nu am trecut prin închisorile comuniste nici nu ne putem închipui chinurile îndurate de episcopii, preoţii, călugării, călugăriţele şi credincioşii noştri pentru faptul că nu au semnat trecerea la ortodoxie. Pentru tot ce au îndurat le datorăm respect nemărginit iar celor morţi, le purtăm o amintire pioasă şi ne rugăm pentru ei.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului (a fost reeditată) broșura „Îngerii păzitori, însoțitorii noștri cerești”. Fără să-și propună acest lucru, paginile de față reprezintă o veritabilă pledoarie, convingătoare și emoționantă, în favoarea unei devoțiuni mai pioase și constante față de îngerii noștri păzitori. Scrisă pe înțelesul tuturor, broșura subliniază importanța îngerilor păzitori în planul mântuirii omului, făcându-se trimitere la numeroase pasaje biblice, dar și la scrierile marilor învățați ai Bisericii romano-catolice, sau la exemplele unor sfinți care, în viața de zi cu, au avut o devoțiune specială pentru îngerii păzitori. Este subliniată atât importanța rugăciunii către propriul înger păzitor, dar și devoțiunea către toți îngerii, ca mijloc de a dobândi mai multe haruri și ajutor de la Dumnezeu. În paginile de față sunt adunate și cele mai frecvente rugăciuni adresate acestor însoțitori divini, un subiect la modă în zilele noastre, dar insuficient înțeles.
Colecția "Poezie" a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: "Căi suprapuse. Vieți de sfinți", autor profesor Agnes Pal Beda. După volumul "Din lumea poeziei", apărut la editura noastră, în 2018, autoarea "recidivează" într-un mod cald și pios cu o nouă carte de poezie religioasă, în care discursul poetic se amplifică, devenind o voce distinctă a acestui gen de poezie. După cum însuși titlul sugerează, volumul este alcătuit din două părți distincte (Căi suprapuse și Vieți de sfinți) care formează un tot armonios, un univers în care natura, umanitatea și divinitatea se întrepătrund până la contopire. Chiar autoarea nu ascunde faptul că este atrasă de versul molcom, liniștit neoclasic, astfel că ritmul întregului volum pare adaptat după ritmul unei respirații liniștite, împăcate. Dincolo de acest act de curaj (a oferi cititorilor propriul univers și propria viziune despre viață este, întotdeauna, un act intim de curaj), Agnes Pal Beda valorifică la maxim, în acest volum, talanții primiți în dar: talentul și fiorul poetic ce-i străbat ființa.
Această cercetare este un compendiu valoros al descoperirii frumosului din icoana „Crucifixul de la Sfântul Damian”, operă ce cuprinde o mare parte a identității și spiritualității franciscane. Tânărul Iulian, frate franciscan capucin, autorul acestei lucrări, dă dovadă de maturitate și de seriozitate în cercetare și
Bogdan Emilian Balașcă vede în dezvoltarea personală o datorie a fiecăruia față de propria persoană, iar volumul proaspăt publicat reprezintă o excelentă pledoarie pentru nașterea unui nou drept fundamental al omului: dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Pentru aceasta e nevoie de un traseu, ceea ce ne este propus în aceste pagini și care, în opinia autorului, reprezintă un „RMN” vital pentru conștiința umană.
Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.
VIAȚA MARELUI FĂCĂTOR DE MINUNI. SFÂNTUL ANTON DE PADOVA reprezintă o primă biografie amplă dedicată sfântului Anton în limba română, în perioada interbelică, semnată de pr. Anton Bişoc. Prima ediţie apărută la Editura Serafica, în anul 1931, la Săbăoani, cu prilejul ...
Autorul ne invită să înţelegem ideea de Sacramente în general şi individual, trece de la percepţia catolică a acestora la un studiu comparativ, sintetic şi accesibil, cu doctrinele ortodoxe şi protestante, oferind, preoţilor şi studenţilor şi tuturor celor interesaţi, percepţia acestora din urmă asupra chestiunii în discuţie. Prin această operă, autorul ne introduce într-o atmosferă pătrunsă de istorie şi teologie, bazată pe probe concrete, evitând povestirile sumare ori superficiale.
În paginile acestei broșuri se regăsesc cele mai cunoscute devoțiuni, cum ar fi Novenă la Sfânta Rita, O săptămână de rugăciuni în cinstea Sfintei Rita de Cascia, Rugăciune în suferință și altele. Meditând la viața acestei sfinte, se poate observa lesne de ce creștinii apelează la Sfânta Rita, când nu mai văd nici o cale de scăpare. Ediția a III-a, revizuită și adăugită, care a văzut lumina tiparului în 2018, cuprinde în plus Rozariul Sfintei Rita și Consfințire către Sfânta Rita.
La editura Serafica a apărut o nouă ediție a broșurii "La picioarele lui Isus. Treizeci și una de vizite la Preasfântul Sacrament. Câte o vizită deosebită pentru fiecare zi a lunii", autor pr. Iosif Tălmăcel, OFMConv. Încă de la început, părintele Tălmăcel subliniază importanța acestor pagini printr-o trimitere dureroasă la realitate. În ziua de azi, gesturile firești pe care le implică o vizită la biserică au fost oarecum inversate. Astfel, mulți creștini care intră în biserică, în loc să-l salute mai întâi pe Isus Cristos prezent în tabernacol, se roagă, mai întâi, icoanelor sau statuilor de sfinți. Această broșură propune revenirea la ordinea firească și oferă un ajutor creștinilor care, din diverse motive, nu pot face vizite mai lungi în biserică. Așa cum spune și titlul cărții, fiecare vizită reprezintă fiecare zi a lunii, un moment scurt în care credincioșii stau de vorbă cu Isus, prezent în Preasfântul Sacrament. Autorul propune pentru acest scurt dialog, o meditație cu privire la viața lui Isus Cristos și a Bisericii, urmată de recitarea rugăciunilor Tatăl nostru, Bucură-te, Marie și Slavă Tatălui, apoi o iaculatorie (invocație scurtă) la Preasfântul Sacrament, un cântec și o rugăciune la Maica Domnului.
În acest fel, răgazul petrecut în prezența lui Isus poate deveni mai rodnic și mai plăcut Domnului.
La editura Serafica a apărut volumul „Puterea Chemării. Viața consacrată astăzi. Dialog cu Fernando Prado”, autor Papa Francisc, trad. Pr. Virgil Blaj, OFMConv. Publicată în contextul vizitei Papei Francisc în România din 30 mai - 2 iunie 2019, cartea de față este rezultatul a peste trei ore de interviu acordat lui Fernando Prado, preot claretian, director editorial al Publicaciones Claretianas, profesor de Teologia misiunii la Institutul de Viață Religioasă din Madrid. Dincolo de forma clasică a interviului, autorul și-a propus mai mult o convorbire în care să iasă la lumină sufletul Papei Francisc de persoană consacrată. Iar acest lucru se vede din sinceritatea și disponibilitatea cu care urmașul lui Petru răspunde întrebărilor, unele dintre acestea atacând probleme spinoase care frământă viața consacrată.
În carte veţi descoperi noi nuanţe ale figurii Sfântului Francisc de Assisi, mai cu seamă în ceea ce priveşte modalitatea sa de a se relaţiona cu aproapele, paradigmă a relaţionării perfect valabilă şi astăzi. În acest sens veţi avea posibilitatea de a găsi sfaturi utile şi de a vă regăsi în ele...