Referinta: Eds-rzr01
Devotiunea catre Sfintele Rani ale lui Isus si Rozariul Milostivirii
„Mergi și caută-mi suflete!”, e îndemnul lui însuși Cristos, adresat sorei Maria Marta Chambon, pe la 1868, un îndemn la salvarea, mai ales, a sufletelor din Purgator, prin venerarea Rănilor sale Sfinte. Francisca Chambon s-a născut în 1853, iar la vârsta de 18 ani devine soră laică, luând numele de Maria Marta. După doi ani, Mântuitorul a început să-i apară aproape zilnic, arătându-i rănile sale. La îndemnul autorităților bisericești, superioara Mariei Marta a consemnat, în secret, în scris, tot ceea ce Mântuitorul i-a revelat Mariei Marta: misiunea de a valorifica meritul sfintelor Răni pentru trebuințele Bisericii, întoarcerea păcătoșilor și, mai cu seamă, pentru sufletele din Purgator. De aici derivă cunoscutele devoțiuni: Ora sfântă, Rozariul sfintei Milostiviri către Sfintele Răni, devoțiuni către Rănile Sfinte care s-au răspândit neașteptat de repede și care au reușit să aducă multe suflete pe calea Mântuirii.
Divorţaţi recăsătoriţi: practica Bisericii primare. Matei 19,3-9: Au venit la el unii farisei şi, ca să-l pună la încercare, i-au zis: "Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?". El le-a răspuns: "Nu aţi citit că, de la început, Creatorul i-a făcut bărbat şi femeie?" Şi a zis: "De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. El le-a spus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsaţi soţiile. De la început însă nu a fost aşa. Dar eu vă spun: Cine îşi lasă femeia, în afară de desfrânare, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter".
Cartea de rugăciuni este recomandată tuturor oamenilor care doresc să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune: pentru cei care se roagă deja; pentru cei care nu știu să se roage; pentru cei care nu se pot ruga liber; pentru momentele de rugăciune personale sau comunitare, în familie, în diferite grupuri de rugăciune și în biserici la actele liturgice; pur și simplu pentru cei care doresc să învețe sau să revadă rugăciunile clasice sau chiar mai puțin cunoscute.
Din cuprins: Rugăciunile principale; Preasfânta Treime; Dumnezeu Tatăl; Dumnezeu Fiul; Duhul Sfânt; Preasfânta Fecioară Maria; Sfântul Iosif; cei mai cunoscuți Sfinți și îngeri; Rugăciuni pentru vindecare; Diferite binecuvântări; Sfânta Liturghie.
Predicator și autor a numeroase scrieri religioase, Joseph Tissot construiește, în paginile acestui volum, o veritabilă terapie psihologică a vinei păcatului, folosindu-se de scrierile Sfântului Francisc de Sales, un mare Învățat al Bisericii Romano-Catolice, supranumit și Doctorul pietății. Tissot croiește această artă de a trage folos din păcate pornind de la momentul în care în Cain, după ce-și ucide fratele, încolțește gândul: „Prea mare este vina mea pentru a obține iertare!”. Autorul este conștient că, pentru omul păcătos, cel mai mare pericol îl reprezintă vina, sentiment care îl îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de Biserică. Practic, arta de a trage foloase din păcate este arta de reîntoarcere a păcătosului la Dumnezeu, un drum mult mai greu de parcurs decât cei care duc o viață virtuoasă prin excelență.
La editura Serafica, în colecția „Poezii”, a văzut lumina tiparului un nou volum: „Promisiune”, semnat de Maria Imbrea. Originară din satul Traian, comuna Săbăoani, Maria Imbrea a luat, ca mulți alți români, drumul străinătății în urmă cu mai mulți ani, iar apariția acestei cărți reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute mamei sale. Prefațate de prof. Gh. A.M. Ciobanu, paginile de față propun cititorilor o incursiune candidă și onestă într-o lume interioară preponderent rurală. Într-o societate în care mulți din cei care muncesc în străinătate uită de unde au plecat și „adoptă” identități străine, Maria Imbrea face, în acest volum, un exercițiu de memorie, o reîntoarcere la origini pentru a se defini ca om și autor.
Oricine citește această carte este chemat să se întrebe cum se pregătește pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu prin sacramentul reconcilierii, cum este sensibilitatea sa penitențială și cât de conștient este de păcatele comise.
Această carte nu înfricoșează, nu vorbește despre pedeapsa lui Dumnezeu, ci despre iubirea lui Dumnezeu. E pentru noi și ne invită să fim copii mândrii și devotați ai lui Dumnezeu. Ne cheamă, pe noi cei mici, să devenim mari urmând Evanghelia lui Isus. Ne cheamă pe noi, care suntem necăjiți și împovărați, să găsim odihna și pace prin puterea Evangheliei lui Isus. (Jacob Bubalo) Din cuprins: Imnul Reginei Păcii. Locurile de rugăciune din Medjugorje. Rugăciunea rozariului. Litania Lauretană. Rugăciune în zilele de post. Adorarea Sfintei Cruci. Rugăciune înainte de Liturghie. Litania Inimii lui Isus. Cântece Mariane.
Geneza rugăciunii Rozariului trebuie căutată undeva prin evul mediu, atunci când poporul şi chiar o bună parte din călugări nu mai cunoşteau limba latină în care se recita Breviarul. Dovada importanţei Rozariului derivă şi din instituirea unei sărbători dedicate Sfintei Fecioare Maria Regina Rozariului, de către Papa Pius al V-lea. Din cuprins: Sfântul Rozariu, geneza şi importanţa lui. Cele 20 de mistere ale Sfântului Rozariu. Misterele de bucurie, de lumină, de durere, de slavă cu imagini color. Litania lauretană cui imagini color.
Paginile acestei cărți propun credincioșilor un nou, dar totuși vechi mod de a fi: a deveni una cu voința lui Dumnezeu, adică de a împleti voința noastră cu voința Lui, astfel încât să nu mai existe decât o singură voință. Autorul acestor pagini, Sf. Alfons Maria de Ligouri, mare învățat al Bisericii, ne oferă și o serie de meditații folositoare în acest sens, arătându-ne că acest lucru este posibil dacă urmăm câțiva pași simpli. În primul rând trebuie sa devenim una cu voința lui Dumnezeu, acceptând împrejurările naturale (calamități, secetă, furtuni), pentru că acestea se întâmplă doar cu voia Lui. În al doilea rând, trebuie să devenim una cu stările noastre interioare, acceptând faptul că ele ne sunt date din voința Domnului. Apoi, trebuie sa acceptăm atât boala, cât și condiția noastră umană, conștienți de faptul că tot ce ni se întâmplă face parte din planul lui Dumnezeu. Concluzia este una edificatoare: să ne străduim să-l slujim pe Dumnezeu mergând pe acea cale pe care El vrea să fie slujit.
„Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare și pentru a putea căuta un medic și o vindecare. Poarta de ieșire a corupției este cererea iertării, căința.” (...) „Proiectul asupra căruia trebuie să ne concentrăm, atât în comunitatea creștină cât și în cea civilă, este deci acela de a reformula și de a face conștientă relevanța iertării și a convertirii, în cadrul unei etici sociale, orientate către maturizarea unei noi calități civile a oamenilor”. Acestea sunt cuvintele papei Francisc, care i-a uluit pe toți, atunci când afirmase: „corupția nu poate fi iertată”. Dar atunci ce ne mai rămâne din iertarea neobosită a lui Dumnezeu? Ce urmărește Papa atunci când afirmă: „păcătoși da, corupți nu”?
„Apărarea de către Bonaventura da Bagnoregio a drepturilor și primatului credinței în raport cu o rațiune ridicată la rangul de zeița-Rațiune; o zeiță-Rațiune incapabilă să înțeleagă condiția de creatură a ființei umane și, deci, să se deschidă experienței religioase; apărarea atotputerniciei și libertății lui Dumnezeu și totodată a autonomiei și libertății individului în interiorul orizontului voluntarist a lui Duns Scotus; Dario Antiseri
La editura Serafica a văzut lumina tiparului „Răposații noștri. Casa tuturor”, autor pr. Giuseppe Tomaselli, traducere de pr. Adrian Măgdici, OFMConv. Această apariție editorială poate fi considerată una de excepție, atât prin prisma autorului, cât și a traducerii propuse spre lectură.
Don Giuseppe Tomaselli (1902-1989) a fost unul din cei mai cunoscuți și iubiți preoți ai salezienilor sfântului Ioan Bosco; confesor prin excelență, exorcist și apostol neobosit al promovării publicațiilor catolice, don Giuseppe s-a remarcat prin harul său de a alina sufletele în pragul morții și de a consola pe cei care au pierdut pe cineva drag. Apărută pentru prima dată în 1953, „Răposații noștri. Casa tuturor”, este una din cele mai cunoscute și mai tulburătoare opere ale sale, tradusă acum, pentru prima oară în limba română.
Practic, cele trei meditații propuse în această broșură nu sunt altceva decât rugăciuni de la inimă la inimă. Modul intim, uman, în care sunt scrise, vocea timidă pe alocuri, plină de dragoste alteori, nu face altceva decât să prezinte cititorilor nu meditații seci și dogmatice, ci adevăruri personale revelate de dragostea către Inima Preasfântă. O broșură a cărei lecturi îl face pe cititor, fără să vrea, să se roage împreună cu autorul.
Interesant în această călătorie antropologico-spirituală este faptul că pr. Adrian Măgdici nu raportează speranța doar la viziunea creștină, ci și la perspectiva budistă ori viziunea grecească. Dincolo de aspectele tehnice ale acestor reflecții, cartea de față poate fi considerată un mic tratat teologic de istorie a speranței și, de ce nu, a devenirii noastre ca societate și indivizi.
La editura Serafica a apărut volumul „Puterea Chemării. Viața consacrată astăzi. Dialog cu Fernando Prado”, autor Papa Francisc, trad. Pr. Virgil Blaj, OFMConv. Publicată în contextul vizitei Papei Francisc în România din 30 mai - 2 iunie 2019, cartea de față este rezultatul a peste trei ore de interviu acordat lui Fernando Prado, preot claretian, director editorial al Publicaciones Claretianas, profesor de Teologia misiunii la Institutul de Viață Religioasă din Madrid. Dincolo de forma clasică a interviului, autorul și-a propus mai mult o convorbire în care să iasă la lumină sufletul Papei Francisc de persoană consacrată. Iar acest lucru se vede din sinceritatea și disponibilitatea cu care urmașul lui Petru răspunde întrebărilor, unele dintre acestea atacând probleme spinoase care frământă viața consacrată.
La editura Serafica a apărut cartea "Suntem întrebare. Devenim răspuns?", autor Florina Nicolae. În contextul pandemiei, care a dus la conștientizarea importanței mijloacelor de comunicare, acest volum se dorește a fi o provocare pentru cititori, o invitație la dialog pe teme din cele mai diverse. După cum mărturisește chiar autoarea, paginile de față sunt o propunere de mozaic, un mozaic interior construit din interogații, mirări și nuanțe complexe. Abordând teme variate (ecologie, franciscanism, adevăruri de credință), cartea de față reprezintă o introspecție incisivă, o incursiune personală în sinele dominat de Dumnezeu.
Sfantul Francisc de Assisi, Oglinda desavarsirii. Volumul de faţă, Sfântul Francisc de Assisi. Oglinda desăvârşirii, conține trei dintre operele Izvoarelor Franciscane cunoscute sub numele de: Compilaţia de la Assisi,Oglinda desăvârşirii şi Legământul Sfântului Francisc cu domniţa Sărăcie. Textele sunt de o mare valoare pentru cunoaşterea vieţii şi a idealului Sfântului Francisc; ele completează informaţiile oferite de alte izvoare biografice și oferă informaţii ce nu se găsesc în alte izvoare.Totodată, cititorul are posibilitatea de a pătrunde în viziunea Sfântului Francisc asupra sărăciei prin intermediul unui mozaic bogat de imagini biblice şi concepte teologice. Asemenea unui meşter iscusit, autorul ştie să combine astfel umbrele şi luminile încât frumuseţea vocaţiei Sfântului Francisc să nu atragă doar atenţia cititorului ci chiar să-l fascineze pe acesta.
Peste 23 de mii de sfinte Liturghii, aproape un milion de Spovezi, în jur de 6.700 de bolnavi vizitați și alinați, mai mult de 3.600 de predici și cam tot atâtea Botezuri.
Folosindu-se de aceste cifre nu ca de o statistică seacă ori rezumativă, ci ca de o mărturie complexă și completă, această apariție editorială propusă de editura noastră – „Părintele Petru Ciocan, o inimă mare într-o mână de om”, coordonată de pr. Gabriel Neculăeș, OFMConv., marchează 20 de ani de la întoarcerea în casa Tatălui ceresc a părintelui Petru Ciocan, cel care, timp de 30 de ani, a fost parohul comunității catolice din Buruienești și frate franciscan prin excelență.
În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.
Noi toți trebuie să-i urmăm pe Sfinți și să ducem o viață sfântă. Pentru a putea intra în cer, toți trebuie să ne sfințim, deoarece Dumnezeu vrea aceasta și ne-am luat noi înșine aceasta îndatorire la Sfântul Botez. (Pr. Dumitru Lucaci) Din cuprins: Mijloacele care ne conduc la desăvârşirea creştinească. Piedicile desăvârşirii creştineşti. Virtuţile morale. Virtuţile teologale.
33 de zile de rugăciune pentru a ne dărui cu totul Sfintei Fecioare, pentru ca, prin ea, să fim cu totul ai lui Isus Cristos.
Spre deosebire de alte biografii ale sfinților, care se axează mai mult pe date concrete și cronologii exacte, paginile de față propun scurte pilde și istorioare, asemenea celor pe care le spun preoții în timpul predicii. Deși sunt separate, ele conturează în totalitate imaginea unui sfânt, prieten al tinerilor și a unui om care și-a dedicat întreaga viață educației și integrării tinerilor defavorizați.
Dincolo de caracterul inedit al graficii, cartea reprezintă și un excelent instrument de învățare, întrucât depășește granițele unei simple povestiri, combinând adevărul istoric cu spații geografice reale, stimulând astfel imaginația micilor cititori, care au șansa chiar de a vizualiza personajele și locurile descrise în aceste pagini.
Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.
Viața Veronicăi Antal – așa cum e conturată în aceste pagini - reprezintă un model de trăire a credinței până la sânge, un model care, din fericire, și în ziua de azi continuă să atragă tineri. Volumul acesta nu se axează pe mistificări inutile sau injuste ori exaltate pentru a dovedi sfințenia acestui Crin însângerat. Apărută chiar în luna în care se comemorează martiriul viitoarei Fericite din Nisiporești, cartea poate fi considerată o carte eveniment ce prefațează momentul istoric ce va avea loc pe 22 septembrie, la Nisiporești: beatificarea Veronicăi Antal, prima femeie româncă, prima tânără româncă, primul laic român, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România și al șaselea român ridicat la cinstea altarelor.
Virtuţile umane se exprimă prin atitudini ferme, dispoziţii stabile, perfecţiuni habituale ale inteligenţei şi ale voinţei care reglează acţiunile, ordonează pasiunile şi călăuzesc conduita persoanei în conformitate cu raţiunea şi cu credinţa. Virtuos este omul care, în deplină libertate, practică binele! Din cuprins: Sprijinul nostru este Domnul. Ascultarea. Ispitele. Sf. Împărtăşanie. Duminici şi sărbători. Starea sufletească a creştinului. Speranţa creştinului. Resemnarea autentică. Scrupulele. Nelinişte şi nerăbdare. Raporturile exterioare. Influenţă dar şi discreţie. Nici ipocrizie nici risipire. Litania iubirii lui Dumnezeu. Despre virtuţi şi organismul spiritual.
Valoarea acestor mărturii este cu atât mai semnificativă, cu cât proveniența lor este mai variată; unele sunt desprinse din paginile cronicilor vremii, altele provin din interiorul familiei franciscane, iar a treia categorie ne este oferită de documentele Curiei Romane referitoare la tânărul Ordin Franciscan.
Originea acestei publicaţii se regăseşte în dorinţa autorului, care, apreciind pasiunea iubitorilor de istorie interesaţi de originile creştinismului din ţara noastră, răspunde printr-un studiu minuţios şi documentat.
Paginile de față reprezintă un ghid extrem de util atât pentru cei care vor să înceapă drumul spiritual al rugăciunii, dar util și pentru „profesioniștii” rugăciunii. Cartea este structurată în două părți bine definite și argumentate: principii de bază ale rugăciunii și elemente practice. Folosindu-se de numeroase opere ale maeștrilor spirituali ai Bisericii (Sfântul Ioan al Crucii, Sfântul Ignațiu de Loyola, Sfântul Francisc de Sales, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfânta Tereza din Avila, Sfânta Tereza de Lisieux, Sfântul Toma D'Aquino, dar și de autori contemporani), Vincent Jordy vorbește pe larg despre dificultățile vieții de rugăciune, răspunzând cuprinzător multor întrebări care frământă credincioșii.
Intentia parintelui Gheorghe Patrascu, a fost sa scoata în relief ca orice s-ar întâmpla pe fata pamântului, cel care s-a consacrat lui Dumnezeu, cel care are o adevarata credinta nu-l poate afecta, chiar daca trebuie sa îndure interogatorii, condamnari, torturi, deportari. (autorul) Din cuprins: Instalarea regimului comunist. Începutul arestărilor. Începe ancheta propriuzisă. Maica Domnului pe geamuri. Ultima declaraţie. O Sfântă Liturghie în puşcărie. Aştept învierea morţilor. Moartea Monseniorului Şandor Imre. Eliberarea din închisoare. Preoţi în închisoare. Credincioşi martiri împuşcaţi de comunişti.
Cartea ne oferă pasajele și secvențele care l-au făcut pe Francisc să fie păstrat în tradiția Bisericii ca un piedestal solid și asimilat de către aceste spiritualități și mișcări civice sau să fie propus spre a reîmprospăta o umanitate istovită, mereu ajunsă la capătul puterilor, de fiecare dată când e nevoia mai mare.
Preasfântul Nume al lui Isus este, mai întâi de toate, o rugăciune puternică. Domnul însuși a promis în mod solemn că tot ceea ce vom cere Tatălui în Numele său, vom primi fără întârziere, căci Dumnezeu nu-și încalcă niciodată cuvântul.
Prin urmare, atunci când spunem „Isus”, îi cerem lui Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie, fiind încrezători că vom fi ascultați. Tocmai din acest motiv Biserica își încheie rugăciunile cu formula „prin Domnul nostru, Isus Cristos” .
Preasfântul Nume, însă, mai reprezintă ceva, mult mai important: îi aducem lui Dumnezeu o bucurie și o slavă infinită, căci îi oferim meritele infinite ale pătimirii și ale morții lui Isus Cristos. Sfântul Paul ne spune că Isus a meritat acest Nume datorită pătimirii și morții sale. Ori de câte ori spunem „Isus” , se cuvine să-i oferim lui Dumnezeu toate Liturghiile celebrate în întreaga lume pentru toate intențiile.
Noi devenim părtași, astfel, la acea multitudine de Liturghii. Numele lui Isus umple treptat sufletul nostru cu o bucurie și cu o pace pe care nu le cunoșteam mai înainte. Numele lui Isus ne dă o putere atât de mare încât suferințele noastre devin ușoare, mult mai ușor de suportat.
Patruzeci de ”cântece” ale unei ființe îndrăgostite de Frumosul absolut, de Dumnezeu. Autoarea încântă și formulează incantații prin multitudinea de imagini, ca într-un eden niciodată pierdut, pășind timidă și înlăcrimată de dor, ca și Maria Magdalena, spre Mirele înmormântat, dar acum înviat din morți, mai frumos decât Luceafărul dimineții...
Rector și profesor la Seminarul Episcopal „Sfânta Maria a Păcii” din dieceza de Cremona, Italia, licențiat în Științe Biblice și doctor în Litere, Marco D'Agostino se dovedește a fi un rafinat cunoscător al spiritului uman, dar mai ales a psihicului unui preot. Scrisă pe un ton cald, când fratern, când părintesc, această carte are avantajul că nu impune niște norme de conduită, ci mai degrabă transformă experiența sa pastorală într-un mic ghid de „supraviețuire” a preotului în societatea modernă. Și totul cu scopul, după cum recunoaște autorul, ca preoții să poată împlini o pastorație evanghelică astfel încât să demonstreze că „Biserica nu e o țață acră, departe de lume și de realitate”.
Doctor în Teologie și ex-profesor la Institutul Teologic Romano - Catolic Franciscan din Roman (unde a predat Morală fundamentală, Morală Familială, Morală socială, Morală religioasă, Etică și Bioetică), pr. Adrian Măgdici încearcă, prin perspectiva Magisteriului Bisericii să aducă lumină în ceea ce privește statutul – atât de controversat – de „persoană” a embrionului uman.
Din contemplarea chipului lui Dumnezeu - Creator - şi a comuniunii din interiorul Sfintei Treimi, decurge şi responsabilitatea soţilor creştini de a-şi însuşi valorile şi principiile specifice propriilor stări de viaţă, de a fi colaboratori ai iubirii creatoare a lui Dumnezeu şi de a rămâne uniţi şi fideli legământului conjugal. Pe acest drum de convertire şi discernământ, familia creştină trebuie să simtă susţinerea şi ajutorul Sfintei Biserici care nu rămâne străină de problemele şi preocupările cu care ea se confruntă, dar, prin membrii şi colaboratorii ei, doreşte să conducă la deplină realizare această instituţie - familia - în mijlocul căreia Dumnezeu a alea să se întrupeze în persoana lui Isus Cristos.
Cartea „Să ne rugăm”, cu un conținut ilustrat și color, coordonată de Luminița Mandache, reprezintă un ghid de rugăciune adresat copiilor și celor care lucrează la creșterea și educarea lor, pentru a-i iniția în deprinderea rugăciunilor fundamentale credinței creștine și pentru dobândirea unei ținute corespunzătoare creșterii lor.
Acest Catehism oferă copiilor informațiile necesare pentru a-l descoperi pe Isus, care vine în Sfânta Împărtășanie, la Sfânta Liturghie, prin mâinile preotului și puterea Duhului Sfânt. Prezintă principalele adevăruri de credință, rugăciunile fundamentale, explică sacramentele Botezului, Euharistiei și al Pocăinței și, bineînțeles, pregătește copiii să facă prima mărturisire a păcatelor, adică Prima Spovadă și astfel, cu vrednicie să poată primi Prima Sfântă Împărtășanie, adică Sacramentul Euharistiei.
Editura Serafica începe noul an cu o apariție editorială inedită: „Viața și activitatea Sfântului Iuda Tadeu”, de Leo C. Gainor. Spunem inedită pentru că prima ediție a acestei cărți a apărut în America anilor 50, o perioadă în care capitalismul și consumerismul erau în plină expansiune, dar în care, paradoxal, devoțiunile către acest sfânt au început să se răspândească tot mai mult. Într-un context în care actori ca James Dean sau Marilyn Monroe, scriitori ca Henry Miller sau Ernest Hemingway umpleau imaginația oamenilor, părintele Leo C. Gainor și-a asumat un mare act de curaj, aducând în atenția publicului pe Iuda Tadeu, supranumit „sfântul uitat” sau „patronul cauzelor pierdute”.
La editura Serafica a apărut ediția a II-a a broșurii „Fericita Veronica Antal. Crin însângerat”, autor Pr. Alexandru Suceu. Reeditarea broșurii a fost făcută la cererea credincioșilor, care au dorit să aibă un vademecum al vieții Fericitei Veronica Antal, ușor și oriunde accesibil. În broșura de față, părintele Alexandru Suceu prezintă, pe scurt, profilul moral și spiritual al acestei tinere, profil alcătuit din mărturiile date de către cei care au cunoscut-o îndeaproape. Pentru biografia extinsă a Veronicăi Antal, cititorii au la dispoziție și „Fericita Veronica Antal. Crin însângerat”, autor Pr. Alexandru Suceu, cu introducere, adăugiri și revizuiri de Pr. Damian Pătrașcu, ediția a III-a, apărută tot la editura noastră, în 2018.
E adevărat că sentimentele şi pasiunile contribuie mult la închegarea şi dezvoltarea prieteniei şi dragostei. Ele dau farmec dar nu pot da singure ceea ce de fapt căutăm. Fericirea noastră şi a semenului nostru, mulţumirea deplină, statornică şi creatoare a inimii. (Pr. Eugen Blăjuţ sr.) Din cuprins: Ce este prietenia adevărată. Atracţia sexuală generală. Atracţia sexuală personală. Atracţia sexuală fizică. Planul divin al perpetuării neamului omenesc. Castitatea. Legea divină a castităţii. Principiile morale practice. Aplicaţii practice. Frumuseţea castităţii.Celibatul.
În carte veţi descoperi noi nuanţe ale figurii Sfântului Francisc de Assisi, mai cu seamă în ceea ce priveşte modalitatea sa de a se relaţiona cu aproapele, paradigmă a relaţionării perfect valabilă şi astăzi. În acest sens veţi avea posibilitatea de a găsi sfaturi utile şi de a vă regăsi în ele...
În mulțimea felurilor de a ne exercita evlavia, fără îndoială întâiul loc este evlavia către Inima Preasfânta a lui Isus. Ce înțelegem prin evlavia către Preasfânta Inimă? A cinsti într-un chip deosebit Inima Dumnezeiască a lui Isus Cristos întrucât e simbolul dragostei lui nemărginite către oameni. (autorul) Din cuprins: Originea evlaviei către Inima lui Isus. Obiectul spiritual al evlaviei către Preasfânta Inimă a lui Isus. Rana Inimii lui Isus. Apa şi Sângele Inimii lui Isus. Crucea Inimii lui Isus. Flăcările Inimii lui Isus. Cele cinci dorinţe ale Inimii lui Isus. Întâiul mijloc de a cinsti Inima lui Isus. Testamentul Inimii lui Isus. Împărtăşania reparatoare. Cele trei inimi.
Broșura de față cuprinde cele mai importante devoțiuni către Pruncul Isus de la Praga: Novenă la Pruncul Isus de la Praga, Triduum pentru a cere un har, Coronița Pruncului Isus de la Praga, și rugăciuni diverse cum ar fi rugăciuni pentru cauze disperate, rugăciunea studentului, rugăciunea copilului, a bolnavului sau pentru ungerea cu uleiul din candela Pruncului Isus de la Praga.
Această carte cuprinde o serie de lămuriri necesare oricărui credincios precum: de ce purtăm scapularul?, miracol al harului, convertiri, necesitatea de a purta scapularul, promisiunea Sfintei Fecioare Maria. Din cuprins: De ce purtăm scapularul? Miracol al harului. Convertiri. Chemare la fervoare. Poate un necatolic să poarte scapularul?
Cartea poetei Virginia Stanciu-Butescu este structurată în trei părţi/ secţiuni distincte, adunând sub aceeaşi cupolă lirică crezul ei mistic şi, totodată, expresia univocă a unei lumi lăuntrice elegante. În prima secţiune a volumului poemele inventează o lume diferită de cea regăsită în media uzuală...
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Viața Sfântului Francisc de Assisi. Operele Fericitului Toma de Celano vol. 3
Prin această cercetare istorică am dorit să cunoaștem trecutul parohiei și, mai ales, pe păstorii noștri, care cu multă trudă și devotament au păstorit de-a lungul celor 20 de decenii comunitatea din Prăjești, împreună cu cele 11 filiale, care mai târziu s-au desprins de Parohia Prăjești, unele devenind parohii de sine stătătoare, dintre care doar filiala Bogdănești a rămas până astăzi. Cu siguranță, și credincioșii doresc să cunoască trecutul, să afle originea străbunilor și să-i cunoască pe păstorii care i-au slujit de-a lungul vremii.
Recomand din suflet preoţilor şi credincioşilor această carte care ne aminteşte de datoria pe care o avem de a ne ruga pentru răposaţii noştri, care aşteaptă rugăciunile şi faptele noastre bune ca să ajungă mai repede în Patria cerească. (Pr. Petru Dâncă) Din cuprins: Ziua I-Isus Cristos ne roagă să petrecem cu evlavie luna noiembrie în folosul sufletelor din Purgator. Ziua III- Ziua morţilor. Ziua VI- Religia ne porunceşte să ajutăm sufletele răposaţilor. Ziua XII- Cât timp stau sufletele în Purgator? Ziua XX- Purgatorul şi Sfânta Liturghie. Ziua XXX- Trecerea unui suflet din Purgator la fericirea Paradisului.
Pentru cititorii obișnuiți cu universul liric al Ginei Agapie, acest nou volum de poezii poate reprezenta o surpriză. Dacă în precedentele cărți publicate, poeziile sale erau încărcate de o anumită tensiune existențială, de o căutare febrilă similară cu rătăcirea poporului ales în pustiu, „Dimineața ființei. 44 de poezii” reprezintă spațiul și timpul interior al limpezirii, al clarității. Omul Gina Agapie, un bob de nisip învăluit în sacrul existenței ca într-o scoică, a fost, în sfârșit, irizat de lumina aurorei – inspirația divină – și și-a atins destinul natural pentru care a fost creat – acela de perlă prețioasă.
Sergiu Cătălin Abalintoaie, după ce și-a ascult frământările interioare, care hoinăresc prin sufletul, trupul și mintea sa, în pauzele de la condus „un camion de mare tonaj”, de-a lungul si de-a latul Europei, a ales să folosească timpul liber compunând poeziile din prezentul volum, versuri care s-au ivit ca o supunere asupra nevoii creative, a inspirației de moment și a cristalizării sensului, a formei și a ritmului. Poemul urcă la suprafață ca rezultat al acestei exigențe, conținând componente diverse, precum: moralitate, dragoste, ținutul de acasă, indiferență și ură, poezie despre viață, natură, dragoste față de femeie.
Această cercetare este un compendiu valoros al descoperirii frumosului din icoana „Crucifixul de la Sfântul Damian”, operă ce cuprinde o mare parte a identității și spiritualității franciscane. Tânărul Iulian, frate franciscan capucin, autorul acestei lucrări, dă dovadă de maturitate și de seriozitate în cercetare și
Meditatii pentru 30 de zile. Dacă viaţa noastră nu ar fi sub protecţia Mariei, ne-am putea îndoi de stăruinţa şi mântuirea noastră. În Euharistie, Isus este Rege, şi El vrea să aibă în serviciul său servitori îndemânatici. Ei bine! Isus ne-a lăsat pe divina sa Mamă pentru a fi Mama şi modelul adoratorilor. Din cuprins: Maria Mama adoratorilor Euharistiei. Neprihănita Zămislire şi împărtăşirea. Zestrea Mariei Imaculate. Prezenterea Mariei la templu. Buna Vestire. Onorurile maternităţii divine. Maria la Betleem. Viaţa Sfintei Familii. Viaţa de adoraţie în unire cu Maria. Adoraţia acţiunii harurilor Mariei. Apostolatul Mariei. Triumful Mariei.Consacrarea către Sf. Fecioară a Sf. Sacrament.
Normele din cuprinsul paginilor de față pot fi considerate un mod de inițiere în spiritualitatea franciscană pentru cei care doresc să adopte acest stil de viață. Un manual simplu, un mod de viață, regula de urmat pentru cei care aderă la acest mod de a trăi, iar pentru ca acest mod să nu fie haotic, este necesar să fie guvernat de legi precise. Aceste norme vin să îndrume, nu să restricționeze, viața spirituală a Ordinului Franciscan Secular. Adaptate timpurilor moderne, articolele ce compun forma de viață a OFS nu fac altceva decât să ofere o îndrumare pentru cei care aleg această cale de urmat.
Coronița în cinstea Sfântului Anton Printre devoțiunile dedicate Sfântului Anton de Padova, specifică este Coronița, care este o cunună de rugăciuni, formată din 13 invocații și este recitată timp de 13 zile consecutive. Sunt 13 zile în amintirea zilei morții Sfântului (13 iunie 1231) și, totodată, ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Anton de Padova. Sfântul Părinte Papa Leon al XIII-lea a promulgat pentru totdeauna posibilitatea dobândirii indulgenței plenare în una din cele 13 zile în care se recită această rugăciune. Coronița este specifică celor 13 zile de pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton, începând de pe data de 31 mai până pe data de 12 iunie, dar se poate recita în orice împrejurare. Această broșură, Coronița în cinstea Sfântului Anton, este la prima ediție scoasă de Mesagerul Sfântului Anton de România și conține doar această rugăciune închinată Sfântului.
Bogdan Emilian Balașcă vede în dezvoltarea personală o datorie a fiecăruia față de propria persoană, iar volumul proaspăt publicat reprezintă o excelentă pledoarie pentru nașterea unui nou drept fundamental al omului: dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Pentru aceasta e nevoie de un traseu, ceea ce ne este propus în aceste pagini și care, în opinia autorului, reprezintă un „RMN” vital pentru conștiința umană.
Viața și carisma sfântului capucin, Leopold Mandić, redate cu acuratețe și simpatie evlavioasă în această biografie semnată pe pr. Petru Dâncă, scot la lumină chipul lăuntric al părintelui Leopold. Îndeosebi dăruirea sa neobosită în scaunul de spovadă și însoțirea spirituală care au reprezentat modalitatea eficace în a se apropia terapeutic de sufletul omenesc.
Această cărticică a fost scrisă în limba latină de un călugăr, Premostratens, prin veacul al XVI-lea, căruia nu i se ştie numele. Aici ni se aduc în atenţie importanţa smereniei, modestiei, răbdării, blândeţii şi multe altele, toate spre ajutorul nostru. (Pr. Iosif Tălmăcel) Din cuprins: A imita pe Maria e de mare folos. Smerenia este temelia sfinţeniei. Modestia este podoaba omului cinstit. Blândeţea este balsamul unei vieţi sfinte. Curăţia este imbold de sfinţenie. Intenţia dreaptă este cel mai bun mijloc pentru a face binele. Credinţa este cea mai puternică întărire a omului. Înfrânarea limbii aduce linişte şi pace.Dragostea lui Dumnezeu este cea mai deplină mulţumire pentru binefacerile sale.
Filosofia s-a născut din mirare, şi, după milenii de reflecţie, mirarea reapare în experienţa noastră culturală. Obiectul de care ne mirăm nu mai este cel de la începuturile gândirii filosofice, identitatea sa este legată de devenire, de diferitele condiţii de viaţă, de domeniile de cercetare, tot mai specifice şi rafinate. Mirarea îl priveşte astăzi pe omul însuşi, cel care se întreabă şi pune în discuţie, prin întrebări radicale, noile superstiţii: scientismul, funcţionalismul exclusivist, folosirea ideologică a puterii etc. Prin readucerea în atenţie a ceea ce este absolut, filosofia ne ajută să învingem maladia mortală a Occidentului, numită oboseală, problematizând ceea ce este considerat obişnuit şi de la sine înţeles şi retrezind interesul pentru căutarea adevărului. Armando Rigobello Din cuprins: Interogaţia. Răspunsul. Lupta pentru sens. Raportului filosofului cu puterea.
Curs de ebraică biblică - Studiul limbii ebraice biblice ne permite să intrăm în contact cu lumea antică a Orientului Mijlociu. În această zonă a lumii, considerată „leagănul culturii umane”, a apărut scrierea şi tot acolo s-a născut Biblia. În acest sens, Curs de ebraică biblică îşi propune să-i ajute pe ...
Această carte ne prezintă pe larg viaţa Sfântului Anton de Padova, bucuriile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieţii, precum şi amprenta pe care a lăsat-o pe unde a trecut. Cartea mai conţine şi novena, rugăciuni şi invocaţii către Sfântul Anton de Padova. Din cuprins: Primele lupte. O chemare la destoinicie. Din Maroc spre Italia. Cavalerul lui Cristos. Tărie şi blândeţe. Pace şi bine. Apostolul ostenit. Întotdeauna printre noi. Rugăciuni către Sf. Anton.
Prin temele pe care le propunem spre aprofundare vrem să oferim o orientare creştină viziunii noastre despre conştiinţă, bine comun, persoană, discernământ. Au existat mereu persoane deosebite care au atras atenţia asupra dezordinii care a pus în umbră responsabilitatea persoanei creştine în societatea europeană. Acesta este motivul pentru care am vrut să evidenţiem gândirea unor autori semnificativi pentru formarea noastră teologică şi filosofică: Bernhard Häring, prin „reciprocitatea conştiinţelor” şi Emmanuel Mounier, prin „personalismul comunitar”. Temele propuse nu sunt „răspunsul ultim”, ci sunt în vederea unei mai mari conştientizări a problemelor morale în jurul persoanei şi conştiinţei sale.
Sunt foarte multe cărţi scrise despre sf. Fecioară Maria, însă acum se va putea citi şi ceva despre viaţa, sfântă şi plină de faptele lui Dumnezeu, a aceleia care a născut-o pe sf. Fecioară, sf. Ana.
Dar nu numai atât, căci vor fi prezentate şi câteva aspecte din viaţa soţului ei - sf. Ioachim - şi viaţa dinainte de naştere a sfintei Ana.
Este o lectură uşoară şi recomandată pentru meditare, căci conţine şi sfaturi pe care le poate aplica oricare dintre noi la viaţa proprie.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul Meditații biblice duminicale și festive. Anul C, „Ne ardea inima când ne explica Scripturile”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.
Anul C fiind dedicat, conform normelor bisericești, sfântului evanghelist Luca, pr. Mihai Afrențoae justifică acest demers editorial – care pentru cititorii de rând ar putea părea intimidant și academic -, prin chiar subtitlul volumului, anticipând dorința celui care citește sau care studiază Biblia, de a avea o cheie de lectură sau de o voce cu autoritate care să-l ghideze în drumul interior pe care îl presupune orice lectură a Sfintei Scripturi, astfel ca la sfârșitul lecturii, cititorii să exclame ca cei doi ucenici în drum spre Emaus, cărora li s-au deschis ochii, după cum scrie evanghelistul Luca. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?”.
După cum însuși titlul sugerează, paginile acestei broșuri, aflate la a patra ediție, vorbesc despre prima și cea mai mare poruncă dată de Isus Cristos: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău…
" De-a lungul timpului, reflecțiile din această carte au căpătat o importanță deosebită, astfel încât în unele regiuni din Spania, cei care o citeau cu evlavie primeau o indulgență de 50 sau chiar 200 de zile, iar Sacra Congregație a Sfântului Oficiu a examinat-o și a scos-o din rândul cărților de interes local.
Cartea nu dă răspunsuri ci propune câteva sfaturi practice pentru cei care vor să trăiască o viață prin prisma primei porunci, amintind, în același timp, care este rostul vieții pământești, și încercând să fie un fin ghid spre dobândirea vieții veșnice.
Această apariție editorială, după cum însuși autorul precizează, nu vorbește în sens strict despre sfântul Iosif, ci este o încercare de a da niște răspunsuri la probleme extrem de actuale cu care se confruntă societatea în general și credincioșii în special, prin raportarea la evenimentele din viața sfântului Iosif.
Această lucrare, îngrijită de doi dintre cei mai cunoscuți cercetători care au studiat tema existenței istorice a lui Isus, ne prezintă în cuvinte accesibile cele mai importante descoperiri ale istoriei și arheologiei despre moartea și învierea lui Isus. Craig. A. Evans și N. T. Right descriu, în mod sintetic și captivant, drama și semnificația copleșitoare a ultimelor zile ale lui Isus pe pământ.
Figura și opera sfântului Leonard Murialdo
Autor - Giovenale Dotta.
Devotiunea catre Sfintele Rani ale lui Isus si Rozariul Milostivirii