


- -25%
- Nou
Referinta: Eds-2286
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Văzduhul zugravului de subțire”, autor Gina Agapie. Această apariție editorială poate fi considerată surprinzătoare din două puncte de vedere. Cunoscută cititorilor din volumele de poezie, proză sau povestiri pentru copii, Gina Agapie, în paginile de față, renunță parțial la vocea sa lirică în favoarea rigurozității impuse de cercetarea științifică. În al doilea rând, tema aleasă este una mai puțin obișnuită, și anume pictura medievală creștină realizată, în trecut, de pictori specializați numiți „zugravi de subțire”, pentru a fi diferențiați de pictorii profani.
„Văzduhul zugravului de subțire”, autor Gina Agapie
Volumul de față pare un volum scris „la două mâini”, întrucât este structurat în două părți care, aparent, nu au legătură între ele. În prima parte – „Însemnările iconofilei” – predonimă un narativ ludic și personal declanșat la origini de contactul autoarei cu lumea ascunsă și interioară a pictorilor de biserici autentici. De altfel, chiar Gina Agapie mărturisește că prima parte e un artificiu literar: a recurs la ficțiune pentru a „îndulci” rigurozitatea științifică din partea a doua a cărții – „Însemnările unui iconar”, așa cum un zugrav de subțire îmblânzește nuanțele tari pentru a armoniza culorile. Conștientă că cititorul tinde să confunde personajul unei cărți cu autorul, autoarea transferă cu dibăcie mesajul pe care vrea să-l transmită asupra întregii cărți, realizând ea însăși o frescă autentică în cuvinte, frescă ce redă identitatea și demnitatea unei bresle care a transformat arta și credința în mod de viață. Practic, prin contrastul celor două părți, prin introducerea ficționalului ca suport și liant pentru dezvoltarea și integrarea unui corpus fix și tehnic într-un întreg, Gina Agapie reușește să păstreze un echilibru obligatoriu între o lume de legendă, aproape mitică, și adevărul istoric.
Chiar dacă tema aleasă este una extrem de ofertantă și predispune la cercetări complexe, Gina Agapie, în paginile de față, a reușit să găsească și să redea forma clasică a icoanei și iconarului pe care le esențializează, nu dintr-o dorință înnoitoare, ci din nădejdea de a readuce în atenția privitorului o icoană arhetipală și autorul ei, pierduți în negura timpului și a modernității.
Cartea oferă o cheie de interpretare cu totul inedită și introduce cititorul în mecanismele complexe care stau la originea pierderii stimei de sine și acelea care favorizează recuperarea ei.
Sfânta Elisabeta a atins culmea onorurilor, dar şi cea din urmă stare a mizeriei omeneşti. Cu o tărie nespusă şi cu o răbdare eroică a ştiut să sufere nenorocirile neabuzând de onoruri, bogăţii, ba din contră, dispreţuindu-le spre a ajuta cu dărnicie pe săraci. Din cuprins: Naşterea Sf. Elisabeta şi copilăria ei. Căsătoria şi viaţa de familie. Zile de încercare. Rugăciunea comună. Oficiul celor 12 Tatăl Nostru. Rugăciunea de la amiază. Laudele de seară.
Pornind de la exemplu sfântului Francisc – model desăvârșit de umilință, sărăcie și credință, autorul propune pentru cinstitorii „sărăcuțului din Assisi”, acte de devoțiune care, treptat, se transformă în acțiune, în trăire. Întrucât îi are în vedere pe cei care vor să cultive idealul franciscan, conține materiale ce, cum e și normal, reflectă spiritualitatea franciscană. În ea vom găsi, aşadar, celebrări care oglindesc diferite aspecte ale vieții franciscane, fiecare însumând elementele necesare pentru o meditație sau o rugăciune completă. Avem de-a face cu un subsidiu ce poate fi folosit atât pentru pregătirea sărbătorii Sfântului Francisc, cât şi cu ocazia întâlnirilor cu caracter franciscan sau pentru momente personale de rugăciune
Cartea de față dă senzația unui strigăt ținut prea mult timp în piept sau, dacă vreți, în subteran, iar apariția ei vine ca o eliberare a acelei voci din tenebrele închisorilor și minelor de plumb, voce cu care părintele Gheorghe Dumitraș alina suferințele celor închiși, de Crăciun sau de Paști. Născut în 1923, în satul Nisiporești, Neamț, Gheorghe Dumitraș a urmat cursurile Seminarului Franciscan din Hălăucești, iar după ce este hirotonit preot, în 1948 este trimis la Oradea pentru însușirea ritului oriental. În 1949 începe studiul la Conservatorul din București, unde este arestat. În 1952, în celebrul proces al „lotului Todea”, este condamnat la 25 de ani de muncă silnică, pentru crime de înaltă trădare. Este eliberat în 1964, pentru ca, un an mai târziu, la numai 42 de ani, să treacă la cele veșnice. Aceasta este istoria, în câteva cuvinte, a vieții unui om. Însă orice om are o poveste, iar povestea lui - așa cum ne e descoperită în paginile acestei cărți, e una din acele povești care te face să-i mulțumești pentru că, în drumul tău spre nicăieri, te-a lăsat să treci prin viața lui.
Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.
Forma de viață apostolică. Meditații pentru preoți și persoane consacrate - Cartea de față este o meditație profundă asupra Faptelor Apostolilor, unde citim Istoria Bisericii din primul secol creștin şi răspunsurile - cu exemple din toate perioadele istorice creștine -, care l-au determinat
Prin această cercetare istorică am dorit să cunoaștem trecutul parohiei și, mi ales, pe păstorii noștri, care cu multă trudă și devotament au păstorit de-a lungul celor 20 de decenii comunitatea din Prăjești, împreună cu cele 11 filiale, care mai târziu s-au desprins de Parohia Prăjești, unele devenind parohii de sine stătătoare, dintre care doar filiala Bogdănești a rămas până astăzi. Cu siguranță, și credincioșii doresc să cunoască trecutul, să afle originea străbunilor și să-i cunoască pe păstorii care i-au slujit de-a lungul vremii.
„Sfântul Iosif, purtătorul de grijă al ui Isus"
La editura Serafica a apărut volumul „Sfântul Iosif, purtătorul de grijă al lui Isus", autor pr. Tullio Locatelli.
Superior general al Congregației „Iosefinii sfântului Muraldo", pr. Locatelli dezvoltă o adevărată teologie a sfântului Iosif, pornind de la puținele cuvinte ce se regăsesc în evangheliile lui Luca și Matei. Personaj tăcut, discret, sfântul Iosif ne este prezentat simplu: cel care procură pâine lui Isus, el însuși pâine a vieții.
Cu toate acestea, prin gestul de a întinde pâinea, sfântul Iosif cuprinde toată omenirea: dragostea și grija prin care pâinea se dorește a fi un semn de comuniune, un semn al familiei.
Dincolo de tată purtător de grijă, în paginile de față descoperim adevărata misiune a sfântului Iosif: păstrător al tainei divine, păzitor al unui miracol.
Concluzia cărții e simplă: prin trimiterea la Iosif, patriarhul din Vechiul Testament, care a salvat casa și împărăția faraonului, sfântul Iosif din Noul Testament păzește creștinătatea și Biserica, casa lui Dumnezeu pe pământ.
Pentru Francisc de Assisi, rugăciunea este dragostea care îl uneşte cu Domnul său şi care îl face să trăiască pentru El, este conştiinţa că este iubit de Dumnezeu, Tatăl său preamilostiv, este bucuria celui care contemplă persoana iubită. Din cuprins: Rugăciuni ale Sfântului Francisc. Rugăciune în faţa crucifixului din San Damiano. Cântecul fratelui soare. Rugăciune de laudă. Salut virtuţilor. Recunoaşterea darurilor lui Dumnezeu. Micul testament al Sf. Francisc.
Luna mai este un dar deosebit al Maicii Domnului. Să mergem la şcoala Ei şi Ea va fi învăţătoarea cerească a vieţii noastre creştine. Ea ne va învăţa adevărurile fundamentale şi vitale ale credinţei noastre pentru a le trăi cu generozitate şi cu conştiinciozitate, evlavie şi creştini sinceri. (autorul) Din cuprins: Luna Mariei. Mântuirea sufletului. Moartea. Judecata lui Dumnezeu. Purgatoriul. Viaţa în harul Sfinţilor. Păcatul. Marele duşman. Minciuna. Lăcomia. Vicarul lui Cristos. Sfânta Spovadă. Rugăciunea. Răbdarea. Ascultarea. Iubirea. Eclavia către Maica Domnului. Sfântul rozariu.
Aceasta carte cuprinde texte culese din nenumaratele mesaje adresate de Sfântul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea, tuturor preotilor din lume. Din cuprins: Aş vrea să vă salut unul câte unul. Angajament pentru sfinţenie. Precum corzile unei lire. Euharistia. Reconcilierea. Să proclamăm milostivirea lui Dumnezeu. Imaginea lui Cristos. Oameni ai rugăciunii. Să anunţăm Cuvântul. Puternic prin forţa lui Dumnezeu. Maria, Mama Preoţiei.
Novenă în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes
Cele nouă întâi vineri ale lunii - conține devoțiunea către Preasfânta Inimă a lui Isus scrisă de Sfânta Margareta Maria Alacoque în urma viziunilor avute. I-a fost revelat mesajul de iubire din inima lui Dumnezeu pentru Biserica Sa și pentru toți oamenii. Celor care vor spune aceste rugăciuni le sunt promise mai multe haruri...
La editura Serafica a apărut cartea "Suntem întrebare. Devenim răspuns?", autor Florina Nicolae. În contextul pandemiei, care a dus la conștientizarea importanței mijloacelor de comunicare, acest volum se dorește a fi o provocare pentru cititori, o invitație la dialog pe teme din cele mai diverse. După cum mărturisește chiar autoarea, paginile de față sunt o propunere de mozaic, un mozaic interior construit din interogații, mirări și nuanțe complexe. Abordând teme variate (ecologie, franciscanism, adevăruri de credință), cartea de față reprezintă o introspecție incisivă, o incursiune personală în sinele dominat de Dumnezeu.
Dacă ne întrebăm ce produce cele mai mari suferinţe inimii de mamă a Sfintei Fecioare Maria, vom afla cu stupoare că cei care provoacă această suferinţă sunt cei chemaţi să fie lumina lumii şi sarea pământului; că atunci când cei chemaţi să fie lumină nu sunt lumină, lumea se scufundă în întuneric; atunci când cei chemaţi să fie sarea pământului sunt fără gust, mediocrii, vicioşii, imoralii, lumea intră în putrefacţie. Arma la care apelează Fecioara Maria, pentru a-i întoarce pe oameni pe calea cea bună sunt lacrimile. Drept dovadă stau mulţimea de statui şi icoane ale Maicii Domnului care plâng. Din cuprins: Semne din cer pentru aceste timpuri. Începuturile rugăciunii rozariului. Rozariul-rugăciunea creştinului. Rozariul, arma Mariei, armă împotriva diavolului. Mesaje. Rugăciunea rozariului.
La editura Serafica a apărut volumul „Puterea Chemării. Viața consacrată astăzi. Dialog cu Fernando Prado”, autor Papa Francisc, trad. Pr. Virgil Blaj, OFMConv. Publicată în contextul vizitei Papei Francisc în România din 30 mai - 2 iunie 2019, cartea de față este rezultatul a peste trei ore de interviu acordat lui Fernando Prado, preot claretian, director editorial al Publicaciones Claretianas, profesor de Teologia misiunii la Institutul de Viață Religioasă din Madrid. Dincolo de forma clasică a interviului, autorul și-a propus mai mult o convorbire în care să iasă la lumină sufletul Papei Francisc de persoană consacrată. Iar acest lucru se vede din sinceritatea și disponibilitatea cu care urmașul lui Petru răspunde întrebărilor, unele dintre acestea atacând probleme spinoase care frământă viața consacrată.
Bogdan Emilian Balașcă vede în dezvoltarea personală o datorie a fiecăruia față de propria persoană, iar volumul proaspăt publicat reprezintă o excelentă pledoarie pentru nașterea unui nou drept fundamental al omului: dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Pentru aceasta e nevoie de un traseu, ceea ce ne este propus în aceste pagini și care, în opinia autorului, reprezintă un „RMN” vital pentru conștiința umană.
Cartea fratelui Michael Davide Semeraro, în traducerea pr. Adrian Măgdici, ne propune să trecem de la o imagine elitară a vieții consacrate, de la o societas perfecta, la una familială, a fiilor lui Dumnezeu, adunată într-un unic Duh, o profeție pentru timpurile prezente, într-un cuvânt, la o viață consacrată fericită. Autorul împărtășește gândurile și trăirile sale, pe care le-a limpezit în peste cei treizeci de ani de viață consacrată și pe care le-a adunat în cartea de față. O carte, împletită de convingeri și de provocări, ce nu ține neapărat să ne ofere soluții, ci doar „provocări”, nu certitudini, ci, mai degrabă, năzuințe. Lucruri ce ne fac să sperăm la o viață consacrată întrupată aici și acum, în spațiu și timp.
Viața și rugăciuni în cinstea Sfintei Clara de Assisi
Ar trebui să nu se găsească creştin, care să nu cunoască temeinic roadele minunate ale iubirii şi părerii de rău desăvârşite; pentru că lucrul acesta este de o însemnătate nespus de mare atât pentru ceasul morţii proprii, cât şi pentru ceasul morţii altora, la care omul poate fi de faţă. Din cuprins: Ce este părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Cum trebuie provocată părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Ce urmări are părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Pentru ce este aşa de însemnată, ba chiar de nelipsit părerea de rău sau căinţa desăvârşită?
Pagină după pagină, ajutat de mărturiile adunate cu ocazia procesului de beatificare și de documentele găsite în arhiva Securității, autorul conturează portretul medicului și preotului Martin Benedict.
Gaetano Camillo în multele călătorii şi popasuri în România, l-au inspirit pentru a scrie această nouă carte. În viziunea sa poetică, autorul a făcut din tei simbolul lumii româneşti, copacul inimii şi al vieţii. Acest volum ivit din spontaneitatea observaţiei mişcării sufleteşti mai mult decât a văzutului, s-a transformat într-un act de omagiu adus României şi valorilor sale trecute şi prezente. (Carlo Savini) Din cuprins: Şi versurile dau în floare. Minunea teiului. Balonul bucuriei. Raza de soare. Ursuleţul cel bun. Aur blând pe cărare. Norul alb. De vorbă cu pământul mamă. Picături de lumină.
Purgatoriul văzut de Maria Simma
Cea mai mare comoară sau Sfânta Liturghie explicată cu pilde și asemănări
Cartea ne propune un traseu lăuntric prin care să descoperim mai multe despre noi și, de asemenea, să descoperim mai multe despre Dumnezeu. Autorul face o incursiune în subsolul ființei, recurgând însă nu la dogme, devoțiuni sau alte acte pioase, ci apelând la descoperirile venite dinspre domeniul psihologiei, pentru a optimiza, astfel, relația cu noi înșine și, desigur, relația filială cu „Dumnezeul cel adevărat”.
Miracolul înseamnă deschidere spre Infinit, semnul lui Dumnezeu care vine în ajutorul necredinței noastre. Reprezintă ritmul eternității acordat pe aspirațiile și dorințele efemere ale finității noastre. Întâlnirea cu Miracolul din Lanciano nu te poate lăsa indiferent – aici, omul însuși simte exigența unui răspuns, a unei schimbări, a unei atitudini de însușit. Ceva se mișcă în fibrele ființei, în toată profunzimea ei. A rămâne pasiv, înseamnă a-ți nega propria umanitate, propria rațiune, propriul crez. Și nu e posibil... Cineva îți vorbește, te îndeamnă, te provoacă.
Cartea de poezii a Agnesei Pal Beda este rodul meditațiilor, reflecțiilor și investirii talanților literari nu doar dintr-o zi, o lună sau un an, ci dintr-un arc de timp mult mai lung.
Preasfântul Nume al lui Isus este, mai întâi de toate, o rugăciune puternică. Domnul însuși a promis în mod solemn că tot ceea ce vom cere Tatălui în Numele său, vom primi fără întârziere, căci Dumnezeu nu-și încalcă niciodată cuvântul.
Prin urmare, atunci când spunem „Isus”, îi cerem lui Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie, fiind încrezători că vom fi ascultați. Tocmai din acest motiv Biserica își încheie rugăciunile cu formula „prin Domnul nostru, Isus Cristos” .
Preasfântul Nume, însă, mai reprezintă ceva, mult mai important: îi aducem lui Dumnezeu o bucurie și o slavă infinită, căci îi oferim meritele infinite ale pătimirii și ale morții lui Isus Cristos. Sfântul Paul ne spune că Isus a meritat acest Nume datorită pătimirii și morții sale. Ori de câte ori spunem „Isus” , se cuvine să-i oferim lui Dumnezeu toate Liturghiile celebrate în întreaga lume pentru toate intențiile. Noi devenim părtași, astfel, la acea multitudine de Liturghii.
Numele lui Isus umple treptat sufletul nostru cu o bucurie și cu o pace pe care nu le cunoșteam mai înainte. Numele lui Isus ne dă o putere atât de mare încât suferințele noastre devin ușoare, mult mai ușor de suportat.
Meditatii pentru 30 de zile. Dacă viaţa noastră nu ar fi sub protecţia Mariei, ne-am putea îndoi de stăruinţa şi mântuirea noastră. În Euharistie, Isus este Rege, şi El vrea să aibă în serviciul său servitori îndemânatici. Ei bine! Isus ne-a lăsat pe divina sa Mamă pentru a fi Mama şi modelul adoratorilor. Din cuprins: Maria Mama adoratorilor Euharistiei. Neprihănita Zămislire şi împărtăşirea. Zestrea Mariei Imaculate. Prezenterea Mariei la templu. Buna Vestire. Onorurile maternităţii divine. Maria la Betleem. Viaţa Sfintei Familii. Viaţa de adoraţie în unire cu Maria. Adoraţia acţiunii harurilor Mariei. Apostolatul Mariei. Triumful Mariei.Consacrarea către Sf. Fecioară a Sf. Sacrament.
Această carte, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, nu ar trebui să lipsească din casele credincioșilor. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, propunând rozariul reînnoit, a invitat pe toți să redescopere frumusețea cu ochii inimii Mariei. Rozariul este o rugăciune simplă, niciodată repetitivă și plictisitoare, pentru că îi face pe credincioși să participe activi, cu Maria, la contemplarea misterelor copilăriei, a vieții publice și a patimii, morții și învierii lui Isus, dar și valoarea însăși a vieții.
Pentru a omagia una dintre figurile marcante care a adus o contribuție esențială la renașterea franciscanismului în România - părintele Petru Albert -, la editura Serafica a apărut volumul In memoriam Pr. Petru Albert, OFMConv., la zece ani de la trecerea la cele veșnice (2012 - 2022), coordonator pr. Damian Gheorghe Pătrașcu, OFMConv., ministru provincial.
După cum subliniază însuși coordonatorul acestei cărți, paginile de față reprezintă un mic omagiu adus personalității complexe, vizionare și vivace a celui ce a fost, întâi de toate frate franciscan, preot, directorul Seminarului franciscan (fiind unul din artizanii redeschiderii acestei instituții), directorul redacției române a revistei „Mesagerul sfântului Anton” (fiind unul dintre fondatorii ei), traducător neobosit al Bibliei de la Ierusalim.
Și pentru că a rezuma în câteva zeci de pagini munca monumentală în slujba lui Dumnezeu și a franciscanismului, depusă de părintele Petruț (cum îl numeau apropiații), ar fi o sarcină extrem de dificilă, volumul readuce în prim plan figura sa recompusă din evocările celor care l-au cunoscut de-a lungul celor 93 de ani de viață și 65 de ani de preoție.
Așa cum un diamant capătă valoarea sa autentică numai după șlefuirea tuturor fațetelor, mărturiile adunate în această carte revelează, obiectiv și emoționant, multiplele haruri pe care le-a avut părintele Petru Albert.
Mulți credincioși consideră că, prin natura vocației și a sacramentului primit, preoții nu au nevoie de rugăciuni și, după moarte, ajung direct în Rai. De cele mai multe ori vedem în preoți reprezentarea lui Cristos, un îndrumător spiritual sau un ajutor divin.
Nu considerăm necesar să privim preotul ca pe un om, cu slăbiciunile și căderile firești oricărui om. Pentru cei ce nu mai sunt și care își ispășesc greșelile în purgatoriu, există multe rugăciuni și devoțiuni. Cu toate acestea, pierdem din vedere faptul că puține suflete ajung direct în Paradis. Iar condiția de a fi preot nu e o garanție pentru viața veșnică.
În acest context, vechea devoțiune a celor "33 de jertfe ale Sângelui lui Isus", este transformată, în aceste pagini, într-o coroniță specială pentru sufletele preoților care suferă în purgatoriu. De ce devine importantă o astfel de devoțiune? Pentru că, așa cum subliniază sfânta Magdalena de Pazzi și sfânta Gertruda, responsabilitatea preoților e mult mai mare în timpul vieții, față de cea a oamenilor obișnuiți, astfel că suferința lor în purgatoriu va fi mult mai severă.
Luna iunie închinată Preasfintei Inimi a lui Isus, ediția a IV-a
Viața și carisma sfântului capucin, Leopold Mandić, redate cu acuratețe și simpatie evlavioasă în această biografie semnată pe pr. Petru Dâncă, scot la lumină chipul lăuntric al părintelui Leopold. Îndeosebi dăruirea sa neobosită în scaunul de spovadă și însoțirea spirituală care au reprezentat modalitatea eficace în a se apropia terapeutic de sufletul omenesc.
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.
Ce este fericirea? Există un secret al fericirii? În viața consacrată? De câte ori n-auzim astfel de întrebări sau, poate, ne adresăm chiar nouă înșine asemenea interogații despre existența unei rețete absolute a fericirii. Chiar de răspunsul nu coincide, deseori, întru totul. A scrie o carte despre fericire ar părea, la o primă vedere, tocmai dorința de a găsi un răspuns absolut, o soluție definitivă, o rețetă unică a fericirii. Însă tematica propusă de Giuseppe Crea se înscrie într-o altă direcție, anume, să bifăm răspunsuri valabile în dreptul unor întrebări legitime, să constatăm că fericirea nu e o rețetă magică și nici o pledoarie abstractă, ci există persoane care luptă și se angajează pentru a fi fericite. La modul cel mai serios și concret.
Oricine citește această carte este chemat să se întrebe cum se pregătește pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu prin sacramentul reconcilierii, cum este sensibilitatea sa penitențială și cât de conștient este de păcatele comise.
În decursul timpului, chipul lui Cristos, imprimat pe giulgiul din Torino, a devenit izvor pentru numeroase devoțiuni către Sfânta Față sau Sfântul Chip. Pentru că, oricum am privi, dincolo de evoluția științei, "Dumnezeu este iubire".
În 1995, în Cotonou, capitala Republicii Benin (Africa de Vest), o icoană cu Sfântul Chip a sângerat de două ori. Medicii care au prelevat probe de sânge au ajuns la o concluzie uimitoare: grupa de sânge era identică cu cea de pe giulgiul din Torino.
Dincolo de orice reprezentare, această carte propune credincioșilor un model de conduită, și sugestii de rugăciuni pentru că, nu-i așa? Dumnezeu este iubire.
Acest volum analizează cu extremă acuratețe și cu simplitate ceea ce economia mântuirii ne învață despre vocația mărturisitorilor lui Dumnezeu: o chemare universală la sfințenie.
Recomand din suflet preoţilor şi credincioşilor această carte care ne aminteşte de datoria pe care o avem de a ne ruga pentru răposaţii noştri, care aşteaptă rugăciunile şi faptele noastre bune ca să ajungă mai repede în Patria cerească. (Pr. Petru Dâncă) Din cuprins: Ziua I-Isus Cristos ne roagă să petrecem cu evlavie luna noiembrie în folosul sufletelor din Purgator. Ziua III- Ziua morţilor. Ziua VI- Religia ne porunceşte să ajutăm sufletele răposaţilor. Ziua XII- Cât timp stau sufletele în Purgator? Ziua XX- Purgatorul şi Sfânta Liturghie. Ziua XXX- Trecerea unui suflet din Purgator la fericirea Paradisului.
Autorul îşi propune să analizeze situaţia creştinismului în societatea contemporană şi să răspundă unor întrebări şi provocări ale omului timpurilor noastre. Totul, după cum se afirmă şi în titlu, plecând de la redescoperirea Evangheliei.
„Apărarea de către Bonaventura da Bagnoregio a drepturilor și primatului credinței în raport cu o rațiune ridicată la rangul de zeița-Rațiune; o zeiță-Rațiune incapabilă să înțeleagă condiția de creatură a ființei umane și, deci, să se deschidă experienței religioase; apărarea atotputerniciei și libertății lui Dumnezeu și totodată a autonomiei și libertății individului în interiorul orizontului voluntarist a lui Duns Scotus; Dario Antiseri
Devoțiuni în cinstea Sfintei Filomena
Într-un moment în care lumea are nevoie de sfinți, tăcere și rugăciune, editura Serafica propune cartea „Devoțiuni în cinstea Sfintei Filomena".
Preferata parohului de Ars, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfânta Filomena a fost martirizată la o vârstă fragedă din cauza credinței ei. Fiică a unui rege persan, a dat mărturie pentru dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
Devoțiunea față de această sfântă ar putea constitui o noutate, dar tradiția ne învață că sfinții au fost lângă noi și cu noi.
Paginile apărute nu vă propun un mod de a fi. Doar un mod de a exista cu Cristos și cu Sfânta Filomena.
La editura Serafica a apărut volumul „Fragilitatea la Francisc de Assisi”, autor Pietro Maranesi, traducere pr. Iosif Diac, Ofmconv. Considerăm că acest nou studiu despre Sfântul Francisc de Assisi este o apariție editorială inedită și importantă, ce aduce o lumină nouă asupra resorturilor interioare ale sărăcuțului din Assisi, resorturi care au stat la baza vieții sale de om și sfânt, și care au definit identitatea și conceptele Ordinului Franciscan.
Preot capucin, profesor la Institutul Teologic din Assisi, doctor docent în Teologie dogmatică și Franciscanism, Pietro Maranesi, construiește o adevărată teologie a fragilității, pentru că numai în astfel de momente se cunoaște adevărul unei existențe.
Folosindu-se de textele sfântului Francisc și de biografiile epocii (Îndemnuri, Scrisoare către un ministru, Adevărata și desăvârșita bucurie, Compilația de la Assisi, biografiile lui Toma de Celano și Bonaventura), autorul structurează cartea în trei capitole, care corespund, temporal, cu fragilitățile experimentate de Sfântul din Assisi.
În prima parte, Pietro Maranesi vorbește despre descoperirea fragilităților, începutul convertirii sfântului Francisc în două etape esențiale: descoperirea chipului leproșilor și a Răstignitului din biserica de la San Damiano, adică o fragilitate existențială și una teologică.
În al doilea capitol, autorul vorbește despre fragilitatea relațiilor dintre frații franciscani și marginalizarea lui Francisc, adică o fragilitate cotidiană și una dogmatică.
În cele din urmă, al treilea capitol este dedicat ultimei fragilități: îmbrățișarea „surorii moartea” tratată tot dual - moartea unui om creștin și moartea unui sfânt cristiform.
Istoria franciscanismului de la origini pana la scindarea prin ITE VOS
Paginile acestei cărți cuprind mărturii cutremurătoare despre Iad, Purgatoriu, Judecata lui Dumnezeu sau demoni. Așa cum se specifică în introducerea cărții, aceste pagini nu adaugă și nici nu sărăcesc Sfânta Scriptură, dar pot reprezenta un fel de „semn de carte” al lui Dumnezeu pentru societatea de azi, care nu mai crede în viața de dincolo.
Recomandăm această carte cititorilor care-și pot împrospăta cunoștințele despre poziția Bisericii asupra avortului. Orice creștin trebuie să fie un apărător al vieții în zilele noastre, când trăim o luptă între cultura vieții și cultura morții, așa cum spunea sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Rugăciunile Sfintei Brigita - Devoțiuni în cinstea sfintelor Răni ale lui Isus - color, ediția a IV-a.
Apărut în colecția „Poezii” a editurii Serafica, volumul „Din întuneric la Lumină” scris de preotul Iosif Diac ar putea constitui, fără nici un hazard, un exponent important al artei naive. Pentru cei care nu cunosc încă acest termen plastic, arta naivă a apărut pe fondul civilizației tehnologice și a pierderii identității generate de producția industrială, și reprezintă o formă de afirmare a individualității. Spre deosebire de infantil sau copilăresc, în arta naivă se comunică o realitate care a trecut prin filtrul sensibil al artistului, păstrându-și farmecul și prospețimea. Temele abordare nu sunt noi; de altfel poetul Iosif Diac nu își propune acest lucru pentru că, după cum însuși mărturisește, nu știe să scrie poezie, pentru că nu știe ce este ea. Dincolo de nostalgia copilăriei, prezentă în multe din poemele sale, la cititor răzbate și durerea maturizării (pentru că orice creștere moștenește un urlet), autorul simțindu-se „legat de viață cu un fir de iarbă”.
„Când inima se roagă” - poezii despre Dumnezeu, îngeri, Biserică, lume, om, casa părintească, glie, flori, dragoste, viață și multe altele.
Analiza discursurilor mediatice cu privire la violența domestică din România (2017-2018)
La editura Serafica a apărut ediția a V-a a devoțiunilor propuse de Abatele Berlioux pentru luna martie, grupate în volumul „Luna Sfântului Iosif”.
Chiar dacă Anul Sfântului Iosif - propus de papa Francisc - s-a încheiat, credincioșii sunt conștienți că devoțiunile în cinstea purtătorului de grijă al lui Isus și al patronului Bisericii trebuie să continue, mai ales în luna dedicată lui, având în vedere numeroasele haruri și mijlociri pe care le pot obține. Pentru cinstitorii sfântului și nu numai, paginile de față reprezintă un ghid util pentru fiecare zi a lunii. Abatele Berlioux propune, pentru fiecare zi, câte două meditații scurte la viața, personalitatea și misiunea sfântului Iosif, o pildă prin care se exemplifică puterea mijlocirii sale și o scurtă rugăciune. De asemenea, în această carte se regăsesc și cele mai cunoscute devoțiuni cum ar fi Litania sfântului Iosif, Act de consfințire la sfântul Iosif, Rugăciuni în cinstea celor șapte dureri și bucurii ale sfântului Iosif, sau Rugăciune pentru a dobândi o moarte fericită.
După cum subliniază însuși autorul, în aceste vremuri complexe și complicate, devoțiunile și ocrotirea sfântului Iosif devin extrem de importante, întrucât el este deasupra tuturor sfinților, ceea ce face ca mijlocirea sa să aibă o trecere neasemuită în fața lui Dumnezeu.
„Dumnezeu pe urmele noastre sau noi pe urmele lui Dumnezeu?”, autor pr. Iacob Stolnicu Acest nou volum apărut la editura „Serafica”, ar putea fi considerat de unii o anomalie și o premieră în același timp, din mai multe puncte de vedere. În primul rând anomalie, pentru că mulți s-ar întreba care mai e rostul unei cărți tipărite într-o eră digitalizată, în care rapiditatea evanghelizării depinde doar de viteza traficului de internet, iar AI (inteligența artificială) a depășit stadiul de curiozitate și îi sunt atribuite prerogative profetice ori setează trendul pentru un nou model de preot cool, la modă, care deține toate răspunsurile la frământările existenței umane.
Cateva clipi traite in fata Preasfintei Inimi a lui Isus
În volumul prezent autorul face o incursiune fictivă, voluptoasă şi fidelă în lumea începuturilor biblice, având ca suport creativ, mai întâi, un manuscris descoperit în anul 1994, de câţiva cercetători, în subsolul unei Sinagogi din Cairo, într-o încăpere denumită Gheniza şi, apoi, un alt text scris...
Oficiile catre Preasfanta Inima a lui Isus
Editura Serafica începe noul an cu o apariție editorială inedită: „Viața și activitatea Sfântului Iuda Tadeu”, de Leo C. Gainor. Spunem inedită pentru că prima ediție a acestei cărți a apărut în America anilor 50, o perioadă în care capitalismul și consumerismul erau în plină expansiune, dar în care, paradoxal, devoțiunile către acest sfânt au început să se răspândească tot mai mult. Într-un context în care actori ca James Dean sau Marilyn Monroe, scriitori ca Henry Miller sau Ernest Hemingway umpleau imaginația oamenilor, părintele Leo C. Gainor și-a asumat un mare act de curaj, aducând în atenția publicului pe Iuda Tadeu, supranumit „sfântul uitat” sau „patronul cauzelor pierdute”.
Îndrumător spiritual prin Maria, Maica Cerească
Paginile acestei cărți propun credincioșilor un nou, dar totuși vechi mod de a fi: a deveni una cu voința lui Dumnezeu, adică de a împleti voința noastră cu voința Lui, astfel încât să nu mai existe decât o singură voință. Autorul acestor pagini, Sf. Alfons Maria de Ligouri, mare învățat al Bisericii, ne oferă și o serie de meditații folositoare în acest sens, arătându-ne că acest lucru este posibil dacă urmăm câțiva pași simpli. În primul rând trebuie sa devenim una cu voința lui Dumnezeu, acceptând împrejurările naturale (calamități, secetă, furtuni), pentru că acestea se întâmplă doar cu voia Lui. În al doilea rând, trebuie să devenim una cu stările noastre interioare, acceptând faptul că ele ne sunt date din voința Domnului. Apoi, trebuie sa acceptăm atât boala, cât și condiția noastră umană, conștienți de faptul că tot ce ni se întâmplă face parte din planul lui Dumnezeu. Concluzia este una edificatoare: să ne străduim să-l slujim pe Dumnezeu mergând pe acea cale pe care El vrea să fie slujit.
De la Francisc ne-am obişnuit mai ales cu mesajul ce ne vine prin intermediul vieţii sale: necultivat, simplu laic, nu preot, cu un anume dispreţ faţă de studiile teologice, nedorind să lase o moştenire intelectuală, a lăsat însă, un mesaj care a depăşit graniţele timpului şi spaţiului şi a devenit un mesaj actual pentru toţi oamenii din orice timp şi din orice loc. (autorul) Din cuprins: Contextul social în care a trăit Francisc de Assisi. Naşterea celui de al doilea ordin. Naşterea regulii franciscane. Francisc-diacon şi poet. Convertirea şi intuiţia spirituală. Stigmatele.
După cum însuși autorul precizează, această nouă carte reprezintă continuarea volumului „Dezvoltare personală integrală. 7 pași psiho-spirituali”, apărut la editura noastră anul trecut. Dacă în volumul respectiv, Bogdan Emilian Balașcă propunea un traseu de dezvoltare personală compus din șapte pași pornind de la profeția lui Isaia („Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel”), paginile de față reprezintă de fapt, finalitatea drumului parcurs în dezvoltarea personală a fiecăruia.
Trag înainte ca măgarul din Ierusalim, care, în ziua de Florii, a fost pentru Mesia un animal de călărie regal şi paşnic. Nu ştiu mare lucru, dar ştiu că-l port pe Cristos pe spatele meu, şi sunt foarte mândru de aceasta… Eu sunt cel care îl duc, dar el este cel care mă conduce. Ştiu că mă conduce spre Împărăţia sa, unde voi fi în largul meu pentru totdeauna pe pajiști verzi.
AVE, este cuvântul Tatălui, uimit şi încântat de frumuseţea operei Sale… AVE, este cuvântul Fiului, al Cuvântului veşnic, înţelepciunii şi inteligenţa Tatălui, oglinda perfectă a frumuseţii Sale desăvârşite, splendoarea eternă a luminii Sale Veşnice… AVE, este cuvântul Duhului Sfânt. Din cuprins: Originile acestei devoţiuni. Baza istorică. Revelarea celor trei Ave Maria sfintei Mechitilda cu promisiunea unei morţi bune. Devoţiunea şi învăţătura sfinţilor de la sfânta Mechitilda până în zilele noastre. Papii şi cele trei Ave Maria.
Paginile acestei broșuri apărute la editura Serafica își propun să aducă în fața cititorului cea mai surprinzătoare, dar și cea mai eficientă rugăciune: invocarea Numelui Sfânt al lui Isus.Autor a numeroase cărți, multe dintre ele binecunoscute publicului din România („Citește-mă sau vei regreta”, „Cum să evităm purgatoriul”), părintele dominican Paul O'Sullivan subliniază imensele haruri și daruri pe care credincioșii le pot obține prin invocarea zilnică a Numelui Sfânt. Ca argumente în sprijinul pledoariei sale, el aduce numeroase exemple, atât din Sfânta Scriptură, dar și din viețile sfinților, demonstrând că numele lui Isus este cea mai eficientă rugăciune pentru o moarte bună, eliberarea sufletelor din purgatoriu și obținerea unor haruri personale. Pentru aceasta, credincioșii pot invoca Numele Sfânt, conștienți de trei aspecte: să-i ofere lui Dumnezeu întruparea lui Isus, pătimirea sa și cele aproximativ 500 de mii de liturghii care se celebrează zilnic în întreaga lume.
Există trei etape care ne duc la întâlnirea cu Dumnezeu: să mă întâlnesc cu mine însumi, a stabili un contact cu Dumnezeu, privindu-l ca pe cel care priveşte cu dragoste şi a trei fază constă în a vorbi cu Dumnezeu comunicându-i necesităţile şi presimţirile mele cele mai intime. Din această carte vom primi îndrumările necesare pentru a realiza întâlnirea cu Dumnezeu. Din cuprins: Etapele întâlnirii. Întâlnirea cu sine însuşi. Dialogul cu Dumnezeu. Tăcere în faţa lui Dumnezeu. Locurile întâlnirii. Rugăciunea reciprocă. Adoraţia.
Aflată, la a cincea ediție, broșura apărută la editura Serafica reprezintă o pledoarie excelentă pentru împărtășirea cât mai deasă a credincioșilor. Alcătuită din fapte istorice și pilde, după cum însuși autorul spune, această carte ar fi inutilă dacă nu ar fi citită până la capăt și nu ar fi făcută cunoscută în rândurile credincioșilor. În aceste timpuri de încercare pe care le trăim, paginile de față pot reprezenta o chemare pentru toți la o viață mai evlavioasă, la o mai mare unire cu Isus din Sfânta Împărtășanie, izvorul vieții și al mângâierii.
Această cărticică ne ajută să ne dăm seama că într-adevăr bunul Isus doreşte ca devoţiunea faţă de Inima Mariei să se extindă pe tot pământul şi prin ea pacea să domnească în întreaga lume. Din cuprins: Devoţiuni către Inima Neprihănită a Mariei. Consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei. Practica pioasă a primelor sâmbete ale lunii. Sfântul Rozariu. Recitarea Sf. Rozariu meditat. Litania Lauretană. Rozariul Inimii Mariei. Rugăciuni către Inima lui Isus. Consfinţirea familiei.
Editată de pr. Daniel Romila și tehnoredactată de pr. Adrian Măgdici, cartea reprezintă o adaptare a pr. Alois Donea după prima biografie oficială a lui Padre Pio, apărută în 1974, înainte de introducerea cauzei de beatificare. Spunem că este o carte eveniment din mai multe puncte de vedere. În primul rând, majoritatea credincioșilor din ziua de azi au auzit de Padre Pio. Un om, un preot, un călugăr capucin care a purtat stigmatele lui Cristos o jumătate de secol, și, de aici, poate și denumirea „răstignit fără cruce”. În al doilea rând, avem în față un sfânt contemporan.
Ce este defapt un miracol, cum îl recunoaştem, unde are loc? Adevăratul sens al miracolului se pierde printre multe alte întrebări. Această carte face puţină lumină asupra acestui subiect. Din cuprins: Miracolul înseamnă viaţa! Mai există miracole? Ce există în spatele miracolelor? Se împacă ştiinţa cu credinţa? Care Dumnezeu? Miracolele: semnăturile lui Dumnezeu. Un Dumnezeu apropiat şi iubitor. Miracolele lui Isus. Vindecarea, azi... Vindecarea fiecărei fiinţe. Vrei să te vindeci?
La editura Serafica, în colecția „Poezii”, a văzut lumina tiparului un nou volum: „Promisiune”, semnat de Maria Imbrea. Originară din satul Traian, comuna Săbăoani, Maria Imbrea a luat, ca mulți alți români, drumul străinătății în urmă cu mai mulți ani, iar apariția acestei cărți reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute mamei sale. Prefațate de prof. Gh. A.M. Ciobanu, paginile de față propun cititorilor o incursiune candidă și onestă într-o lume interioară preponderent rurală. Într-o societate în care mulți din cei care muncesc în străinătate uită de unde au plecat și „adoptă” identități străine, Maria Imbrea face, în acest volum, un exercițiu de memorie, o reîntoarcere la origini pentru a se defini ca om și autor.
Israel în timpurile biblice - aceasta lucrare supune reflectiei elementele principale ale identitatii in formare ale poporului lui Israel, incepand de la originile sale indepartate din mileniul al II-lea î.C., pana la adoua revolta impotriva romanilor din anii 132-143 î.C. Din cuprins: Opera istoriografica si deuteronomista. Politeism in Israelul antic? Sanctuarele. Templul din Ierusalim. Cultul si sacrificiile. Sarbatorile. Calendarul.
Novenă la Sfantul Ioan Paul al II-lea. Novenă la Isus îndurătorul
Această cărticică a fost scrisă în limba latină de un călugăr, Premostratens, prin veacul al XVI-lea, căruia nu i se ştie numele. Aici ni se aduc în atenţie importanţa smereniei, modestiei, răbdării, blândeţii şi multe altele, toate spre ajutorul nostru. (Pr. Iosif Tălmăcel) Din cuprins: A imita pe Maria e de mare folos. Smerenia este temelia sfinţeniei. Modestia este podoaba omului cinstit. Blândeţea este balsamul unei vieţi sfinte. Curăţia este imbold de sfinţenie. Intenţia dreaptă este cel mai bun mijloc pentru a face binele. Credinţa este cea mai puternică întărire a omului. Înfrânarea limbii aduce linişte şi pace.Dragostea lui Dumnezeu este cea mai deplină mulţumire pentru binefacerile sale.
33 de zile de rugăciune pentru a ne dărui cu totul Sfintei Fecioare, pentru ca, prin ea, să fim cu totul ai lui Isus Cristos.
Normele din cuprinsul paginilor de față pot fi considerate un mod de inițiere în spiritualitatea franciscană pentru cei care doresc să adopte acest stil de viață. Un manual simplu, un mod de viață, regula de urmat pentru cei care aderă la acest mod de a trăi, iar pentru ca acest mod să nu fie haotic, este necesar să fie guvernat de legi precise. Aceste norme vin să îndrume, nu să restricționeze, viața spirituală a Ordinului Franciscan Secular. Adaptate timpurilor moderne, articolele ce compun forma de viață a OFS nu fac altceva decât să ofere o îndrumare pentru cei care aleg această cale de urmat.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului broșura „Bucuria Iubirii. Despre iubire în familie. Amoris Laetitia”, autor Tomas de Zarate.
Amoris laetitia ( „Bucuria iubirii”), exortaţia apostolică post-sinodală „despre iubirea în familie”, a papei Francisc, datată nu întâmplător la 19 martie 2016, solemnitatea sfântului Iosif, adună rezultatele a două Sinoade despre familie convocate de papa Francisc în 2014 și în 2015, ale căror Rapoarte concluzive sunt citate pe larg, împreună cu documente și învățături ale Predecesorilor săi și cu numeroasele cateheze despre familie ale aceluiași papă Francisc.
În paginile de față, ilustratorul sloven Tomas de Zarate (autor și al broșurii „Cu inimă de tată”, apărută tot la editura noastră), își propune, prin benzi desenate însoțite de câte un text scurt, prezentarea, într-un format scurt și atractiv, a celor mai importante aspecte din această scrisoare apostolică a papei Francisc.
Novena și Rugăciuni la Pruncul Isus de Praga
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Văzduhul zugravului de subțire”, autor Gina Agapie. Această apariție editorială poate fi considerată surprinzătoare din două puncte de vedere. Cunoscută cititorilor din volumele de poezie, proză sau povestiri pentru copii, Gina Agapie, în paginile de față, renunță parțial la vocea sa lirică în favoarea rigurozității impuse de cercetarea științifică. În al doilea rând, tema aleasă este una mai puțin obișnuită, și anume pictura medievală creștină realizată, în trecut, de pictori specializați numiți „zugravi de subțire”, pentru a fi diferențiați de pictorii profani.