Referinta: Eds-2361
Această apariție editorială, după cum însuși autorul precizează, nu vorbește în sens strict despre sfântul Iosif, ci este o încercare de a da niște răspunsuri la probleme extrem de actuale cu care se confruntă societatea în general și credincioșii în special, prin raportarea la evenimentele din viața sfântului Iosif.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului cartea „Scrisorile Sfântului Iosif”, autor Zdzislaw Jόzef Kijas, traducere pr. Eugen Blăjuț, OFMConv.
Această apariție editorială, după cum însuși autorul precizează, nu vorbește în sens strict despre sfântul Iosif, ci este o încercare de a da niște răspunsuri la probleme extrem de actuale cu care se confruntă societatea în general și credincioșii în special, prin raportarea la evenimentele din viața sfântului Iosif. Profesor universitar și postulator general al OFMConv., fr. Jόzef Kijas propune o manieră originală de a căuta soluții la dilemele contemporane cu care se confruntă omul modern, prin relaționarea cu evenimentele din viața Purtătorului de grijă al lui Isus; prin abordarea propusă, cititorii vor constata cu surprindere că viața sfântului Iosif – despre care Evangheliile sunt destul de laconice în consemnări – este de o actualitate cutremurătoare, justificând punerea Bisericii universale sub ocrotirea umilului tâmplar.
Paginile de față adună 14 scrisori fictive prin care sfântul Iosif încearcă să răspundă la problemele reale cu care se confruntă cei care îi imploră ajutorul. Conflictelor interioare moderne – cum ar fi relațiile extraconjugale și divorțul, bătrânețea și marginalizarea seniorilor, anxietatea, emigrarea, incertitudinile viitorului, pierderea unui copil, depresia, carierismul și consumismul – sfântul Iosif încearcă să le răspundă, prin vocea imaginară a autorului, raportându-se la evenimente asemănătoare din propria viață (acceptarea Neprihănitei Zămisliri, nașterea Mântuitorului, fuga în Egipt, reîntoarcerea la Nazaret, pierderea și regăsirea lui Isus în templu).
Dincolo de încercarea de a portretiza omul Iosif cu toate laturile sale mai puțin cunoscute – bărbat, tâmplar, soț și tată într-o societate arhaică și tradiționalistă dar cu probleme mult mai asemănătoare decât am crede noi, cu cele din societatea de azi, cartea de față subliniază și nevoia tot mai acută a unor modele ferme și principii sănătoase de viață în aceste timpuri tot mai golite de sens și rațiunea de a fi împreună.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului „Răposații noștri. Casa tuturor”, autor pr. Giuseppe Tomaselli, traducere de pr. Adrian Măgdici, OFMConv. Această apariție editorială poate fi considerată una de excepție, atât prin prisma autorului, cât și a traducerii propuse spre lectură.
Don Giuseppe Tomaselli (1902-1989) a fost unul din cei mai cunoscuți și iubiți preoți ai salezienilor sfântului Ioan Bosco; confesor prin excelență, exorcist și apostol neobosit al promovării publicațiilor catolice, don Giuseppe s-a remarcat prin harul său de a alina sufletele în pragul morții și de a consola pe cei care au pierdut pe cineva drag. Apărută pentru prima dată în 1953, „Răposații noștri. Casa tuturor”, este una din cele mai cunoscute și mai tulburătoare opere ale sale, tradusă acum, pentru prima oară în limba română.
Doctor în Teologie și ex-profesor la Institutul Teologic Romano - Catolic Franciscan din Roman (unde a predat Morală fundamentală, Morală Familială, Morală socială, Morală religioasă, Etică și Bioetică), pr. Adrian Măgdici încearcă, prin perspectiva Magisteriului Bisericii să aducă lumină în ceea ce privește statutul – atât de controversat – de „persoană” a embrionului uman.
Prin temele pe care le propunem spre aprofundare vrem să oferim o orientare creştină viziunii noastre despre conştiinţă, bine comun, persoană, discernământ. Au existat mereu persoane deosebite care au atras atenţia asupra dezordinii care a pus în umbră responsabilitatea persoanei creştine în societatea europeană. Acesta este motivul pentru care am vrut să evidenţiem gândirea unor autori semnificativi pentru formarea noastră teologică şi filosofică: Bernhard Häring, prin „reciprocitatea conştiinţelor” şi Emmanuel Mounier, prin „personalismul comunitar”. Temele propuse nu sunt „răspunsul ultim”, ci sunt în vederea unei mai mari conştientizări a problemelor morale în jurul persoanei şi conştiinţei sale.
Florilegiul antonian, inserat în paginile cărții, scoate la lumină o serie de miracole săvârșite și atribuite Sfântului Anton și necunoscute spațiului nostru spiritual. Buchetul celor 26 de miracole culese din Benignitas și Rigaldina, din arcul a peste două secole (1231- cca. 1435), vine să confirme solicitudinea săritoare și neobosită a sfântului Anton și să întregească legendarul miracolelor antoniene.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului „Virtuțile sportivului”, autor pr. Pedro Olea
Această apariție editorială, coordonată și îngrijită de fundația Iosefinii Sfântului Murialdo din Roman, abordează o temă mai puțin obișnuită, și anume promovarea unui stil etic și creștin de a face sport. Cunoscuți pentru activitățile educaționale desfășurate în rândul tinerilor, mai ales în implicarea și organizarea a numeroase competiții sportive, Iosefinii lui Murialdo au conceput acest mic caiet ca pe un ghid, ca pe un instrument îndrumător pentru adolescenții, tinerii, animatorii sportivi, antrenorii și profesorii de sport care promovează sportul ca pe o modalitate de a deveni buni creștini și cetățeni onești. Primele pagini ale acestui ghid conțin fragmente din discursurile diverșilor papi (Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea, Papa Francisc), care, la diferite evenimente au subliniat importanța eticii și implicațiile educative ale competițiilor sportive.
Următoarele pagini vorbesc despre virtuțile pe care trebuie să le aibă sportivii, atât cei amatori, dar și profesioniștii: prudența, tăria, cumpătarea, generozitatea, umilința, sinceritatea, reflecția, hărnicia, precizia, răbdarea, perseverența, sobrietatea, respectul regulilor și adversarilor, disciplina.
Ultima parte reprezintă o invitație la a-l sărbători pe Dumnezeu prin sport, părinții iosefini propunând ca model trei ritualuri bazate pe texte biblice care vorbesc despre sport și importanța acestuia, ritualuri care completează sau ar trebui să completeze spiritual orice activitate și competiție sportivă.
Cartea propune devoțiunea către Preacurata Fecioară Maria care desface nodurile și nu numai. Timp de nouă zile, lăsați-vă cele mai strânse noduri, păcate, frici, temeri, în mâinile Preacuratei Fecioare Maria, desfăcătoarea de noduri, și, astfel, totul se poate schimba! Cu condiția de a recunoaște, cu umilință, că avem nevoie de Ea!.
În contextul în care anul acesta a fost declarat de către Papa Francisc Anul Sfântului Iosif, noul volum apărut reprezintă un mijloc excelent de introducere a cititorilor și cinstitorilor Sfântului Iosif în teologia și spiritualitatea sa.
Încă de la început, autorul își face cunoscută intenția de a separa imaginea de „pioasă prezență" a sfântului Iosif în cadrul unor devoțiuni populare, de rolul crucial pe care acesta l-a avut în misterul Întrupării și Răscumpărării. Fiecare capitol reprezintă o zi din luna martie, în care cititorii sunt invitați să mediteze și să descopere adevărata figură și misiune a sfântului Iosif în istoria mântuirii, în relație cu Isus și Biserica. Puținele amănunte pe care le oferă evangheliile cu privire la viața și rolul sfântului Iosif sunt suficiente pentru autor ca să-l plaseze, ca importanță în ordinea devoțiunilor, imediat după Isus și Sfânta Fecioară Maria, dar înaintea tuturor sfinților și patriarhilor.
Fiecare meditație este însoțită de o mărturie (din istoria cultului sfântului Iosif sau din viața sfinților care s-au remarcat și au promovat devoțiunile față de el), un fioretti (pasaj biblic ce ghidează meditația) și o iaculatorie - invocație scurtă prin care se cere ajutorul său harul lui Dumnezeu. Nu puteau lipsi din aceste pagini devoțiunile populare, cum ar fi Durerile și Bucuriile Sfântului Iosif, Litania Sfântului Iosif sau Bucură-te, Iosife.
Concluzia acestei cărți este edificatoare: deși este o prezență discretă în evanghelii, devoțiunile și cultul sfântului Iosif trebuie sa aibă o importanță demnă de cel considerat ca fiind omul apropiat cel mai mult posibil de Isus.
Indiferent ce credem noi astăzi, Părinţii Bisericii au avut un rol hotărâtor în constituirea culturii europene. Ei sunt inseparabili de tradiţie, fiind martori ai creştinismului primar. Fără îndoială, Sfinţii Părinţi nu ţin de trecut. Ei ar trebui să joace un rol important în ceea ce se numeşte astăzi mişcarea ecumenică. (Drd. Florin Crâşmăreanu) Din cuprins: Părinte-părinte al bisericii. Părinţii în tradiţie şi biserica de astăzi. Patrologia şi patristica. Principalele religii antice. Epoca prenicenă-părinţii apostolici. Părinţii apostolici. Alţi apologeţi din sec. al-II-lea. Prima literatură anti-ereticală.Scriitori Alexandrini. Opere asupra Sfintei Scripturi.
Această carte a fost scrisă cu ocazia comemorării a 80 de ani de la moartea veneratului Padre Lino Maupas. Aici vom afla despre primul noviciat, misiunea de la Parma, iubirea în acţiune şi altele. Din cuprins: Naşterea pe pământ croat. Primul noviciat. Misiunea la Parma. Iubirea în acţiune. Veneratul Padre Lino.
Actualitatea sfinților, în general, dar mai ales a celor doi – Sfântul Francisc și Sfânta Clara –, propuși spre studiu și aprofundare în această nouă apariție editorială, își găsește motivația în faptul că au avut capacitatea și înțelepciunea de a merge la originile experienței creștine, punându-și primele întrebări existențiale și orânduindu-și viața în vederea conformării totale cu Cristos. Este ceea ce marele arhitect spaniol, Antoni Gaudí, voia să exprime atunci când spunea că „originalitatea constă în întoarcerea la origini”, lucru pe care acești doi giganți ai sfințeniei l-au făcut prin îmbrățișarea chemării din partea Domnului.
Clar și concis, cu exemple reale și apelând la cercetări de ultimă oră, cum ar fi bioetica sau neuroștiințele, Gregory Popcak coboară cele opt fericiri de pe munte direct în familia creștină, în contextul societății de azi - tot mai lipsită de adevărați tați creștini. Fără a se erija în interpret biblist sau terapeut de cuplu, autorul propune taților și bărbaților un mod prin care îndatoririle lor de capi ai familiei redobândesc adevărata semnificație creștină, debarasată de un cotidian fără identitate, care rezumă calitatea de tată la cea de simplu întreținător al familiei
Cartea ne propune un traseu lăuntric prin care să descoperim mai multe despre noi și, de asemenea, să descoperim mai multe despre Dumnezeu. Autorul face o incursiune în subsolul ființei, recurgând însă nu la dogme, devoțiuni sau alte acte pioase, ci apelând la descoperirile venite dinspre domeniul psihologiei, pentru a optimiza, astfel, relația cu noi înșine și, desigur, relația filială cu „Dumnezeul cel adevărat”.
Divorţaţi recăsătoriţi: practica Bisericii primare. Matei 19,3-9: Au venit la el unii farisei şi, ca să-l pună la încercare, i-au zis: "Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?". El le-a răspuns: "Nu aţi citit că, de la început, Creatorul i-a făcut bărbat şi femeie?" Şi a zis: "De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. El le-a spus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsaţi soţiile. De la început însă nu a fost aşa. Dar eu vă spun: Cine îşi lasă femeia, în afară de desfrânare, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter".
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul de poezii „Domnul cântă, vedem sunetele scrise-n aer. 40 peceți de îngeri”, autor Gina Agapie.
Ce este defapt un miracol, cum îl recunoaştem, unde are loc? Adevăratul sens al miracolului se pierde printre multe alte întrebări. Această carte face puţină lumină asupra acestui subiect. Din cuprins: Miracolul înseamnă viaţa! Mai există miracole? Ce există în spatele miracolelor? Se împacă ştiinţa cu credinţa? Care Dumnezeu? Miracolele: semnăturile lui Dumnezeu. Un Dumnezeu apropiat şi iubitor. Miracolele lui Isus. Vindecarea, azi... Vindecarea fiecărei fiinţe. Vrei să te vindeci?
Novenă și rugăciuni în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima
Viața Sfântului Francisc. Legenda celor trei însoțitori. Anonimul Perugin. Aceasta carte face parte din Colectia Izvoare Franciscane.
Multe persoane trăiesc experienţa dezbinării în interiorul lor. În această carte autorul ne indică o cale ce poate duce la depăşirea acestor răni interioare şi la descoperirea plinătăţii propriei fiinţe. Din cuprins: Filozofia unului. Dezbinări demonice. Nu fac ceea ce vreau. Dezbinări în monahism. Polaritatea omului după Jung. Integrarea umbrei. A fi una, aşa cum Isus este una cu Tatăl. Răspunsul misticii. Unitatea în comunitate.
Gaetano Camillo în multele călătorii şi popasuri în România, l-au inspirit pentru a scrie această nouă carte. În viziunea sa poetică, autorul a făcut din tei simbolul lumii româneşti, copacul inimii şi al vieţii. Acest volum ivit din spontaneitatea observaţiei mişcării sufleteşti mai mult decât a văzutului, s-a transformat într-un act de omagiu adus României şi valorilor sale trecute şi prezente. (Carlo Savini) Din cuprins: Şi versurile dau în floare. Minunea teiului. Balonul bucuriei. Raza de soare. Ursuleţul cel bun. Aur blând pe cărare. Norul alb. De vorbă cu pământul mamă. Picături de lumină.
Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.
„Dumnezeu pe urmele noastre sau noi pe urmele lui Dumnezeu?”, autor pr. Iacob Stolnicu
Acest nou volum apărut la editura „Serafica”, ar putea fi considerat de unii o anomalie și o premieră în același timp, din mai multe puncte de vedere. În primul rând anomalie, pentru că mulți s-ar întreba care mai e rostul unei cărți tipărite într-o eră digitalizată, în care rapiditatea evanghelizării depinde doar de viteza traficului de internet, iar AI (inteligența artificială) a depășit stadiul de curiozitate și îi sunt atribuite prerogative profetice ori setează trendul pentru un nou model de preot cool, la modă, care deține toate răspunsurile la frământările existenței umane.
Forma de viață apostolică. Meditații pentru preoți și persoane consacrate - Cartea de față este o meditație profundă asupra Faptelor Apostolilor, unde citim Istoria Bisericii din primul secol creștin şi răspunsurile - cu exemple din toate perioadele istorice creștine -, care l-au determinat
Editura Serafica începe noul an cu o apariție editorială inedită: „Viața și activitatea Sfântului Iuda Tadeu”, de Leo C. Gainor. Spunem inedită pentru că prima ediție a acestei cărți a apărut în America anilor 50, o perioadă în care capitalismul și consumerismul erau în plină expansiune, dar în care, paradoxal, devoțiunile către acest sfânt au început să se răspândească tot mai mult. Într-un context în care actori ca James Dean sau Marilyn Monroe, scriitori ca Henry Miller sau Ernest Hemingway umpleau imaginația oamenilor, părintele Leo C. Gainor și-a asumat un mare act de curaj, aducând în atenția publicului pe Iuda Tadeu, supranumit „sfântul uitat” sau „patronul cauzelor pierdute”.
Această medalie este folositoare pentru toate nevoile spirituale și temporale, cu condiția ca ea să fie folosită în spirit de credință. Originea medaliei Sfântului Benedict este foarte veche și își are rădăcinile în semnul Sfintei Cruci pe care Patriarhul îl folosea eficace împotriva asalturilor diavolului. Forma și conținutul medaliei au fost aprobate de Benedict al XIV-lea în 1741
Broșura de față, reeditată la editura Serafica, nu propune doar devoțiuni cunoscute, ci și căutarea Milostivirii lui Dumnezeu ca mod de viață. Venerarea icoanei lui Isus cel milostiv, Sărbătoarea Milostivirii lui Dumnezeu, Ora Milostivirii, alături de Coronița Divinei Îndurări, Litania și Novena Milostivirii Divine sunt promisiunile lui Isus făcute către cei care se consfințesc Milostivirii Divine de iertare a păcatelor și de a obține orice fel de haruri.
Luna mai este un dar deosebit al Maicii Domnului. Să mergem la şcoala Ei şi Ea va fi învăţătoarea cerească a vieţii noastre creştine. Ea ne va învăţa adevărurile fundamentale şi vitale ale credinţei noastre pentru a le trăi cu generozitate şi cu conştiinciozitate, evlavie şi creştini sinceri. (autorul) Din cuprins: Luna Mariei. Mântuirea sufletului. Moartea. Judecata lui Dumnezeu. Purgatoriul. Viaţa în harul Sfinţilor. Păcatul. Marele duşman. Minciuna. Lăcomia. Vicarul lui Cristos. Sfânta Spovadă. Rugăciunea. Răbdarea. Ascultarea. Iubirea. Eclavia către Maica Domnului. Sfântul rozariu.
Volumul lui Ubaldo Terrinoni, un frate capucin din Viterbo (IT), ne propune o galerie impresionantă și ordonată de figuri biblice, interpretate și citite prin prisma voturilor religioase: ascultarea, castitatea și sărăcia. Personajele și situațiile, atât din Vechiul cât și din Noul Testament, regăsite în carte, ne dovedesc, cu prisosință, că în viața omului este prezent Dumnezeu, prin inspirațiile sale, cu lumina sa, prin atenționările sale.
Monseniorul Francois Picaud, martor direct al manifestărilor extraordinare ale sorei Yvone-Aimee datorate stăpânirii divine: extazuri, bilocaţii, stigmate, cunoaşterea intimă a sufletelor, va scrie înainte de a muri că: esenţialul mărturiei sorei Yvonne-Aimee rezidă în răspunsul la aceste favoruri divine: umilinţă, simplitate, dreptate, speranţă în orice încercare şi caritate nemaiîntâlnită.Din cuprins: O copilărie bogată în bucurii. Yvonne, tănără fată sau puterea dragostei. Iradiere contagioasă la mănăstire.
Aceasta carte cuprinde texte culese din nenumaratele mesaje adresate de Sfântul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea, tuturor preotilor din lume. Din cuprins: Aş vrea să vă salut unul câte unul. Angajament pentru sfinţenie. Precum corzile unei lire. Euharistia. Reconcilierea. Să proclamăm milostivirea lui Dumnezeu. Imaginea lui Cristos. Oameni ai rugăciunii. Să anunţăm Cuvântul. Puternic prin forţa lui Dumnezeu. Maria, Mama Preoţiei.
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Sfântul Ioan Calabria. Biografia oficială (Alba, IT), 1999), scrisă de pr. Mario Gadili, din Congregaţia Sfântului, ne descrie, simplu şi natural, istoria unui preot cu totul decis pentru Dumnezeu. Descrierea şi tonul povestirii este intensă, transparentă, limpede şi fără echivocuri. Naturaleţea autorului şi a sfântului, contopite într-o manieră surprinzătoare, atrag cititorul pe calea prospeţimii şi reînnoirii sufleteşti, orientându-l spre o adevărată experienţă de Dumnezeu. Cine nu s-a confruntat în viaţa sa cu o criză religioasă ori vocaţională, cu pierderi şi regăsiri interioare? Cartea de faţă răspunde dorinţei preoţilor şi persoanelor consacrate de a se regăsi în propria vocaţie mult mai motivaţi descoperind, în istoria personală, prin lecturare, paginile lipsă ori cele încă nescrise. Din cuprins: Anul Domnului 1873. Fiul cismarului. Du-te să te faci preot. În slujba marelui suveran. Vicar parohial la Santo Stefano. Omul care a cunoscut durerea. Autorităţile bisericeşti. Don Calabria şi fraţii separaţi. Preasfânta Suferinţa misterioasă din ultimii ani.
Devotiuni în cinstea Milostivirii lui Dumnezeu sau Cultul Divinei Indurari. Duminica Divinei Indurari. Novena Divinei Indurari. Calea crucii a Divinei Indurari. Ora Indurarii Divine. Consfintire la Isus preamilostiv...
Această nouă carte semnată Gina Agapie propune cititorilor o viziune inedită și provocatoare asupra evoluției relațiilor conjugale și extraconjugale raportate la dragostea divină și poruncile lui Dumnezeu, de la crearea lumii și până în prezent.
De fapt, această apariție editorială în întregul ei poate fi considerată o alegorie a infidelității creației față de Creatorul său. Folosindu-se de texte mai puțin cunoscute din Vechiul Testament, Talmud, tradiția iudaică și scrieri apocrife, Gina Agapie recompune, pas cu pas și trecând prin filtrul propriilor meditații, celula complexă și fundamentală a societății – familia – și pericolele care au însoțit-o încă de la izgonirea primilor oameni din Paradis. Fără intenții moralizatoare sau justificatoare, autoarea aduce în prim plan situații complexe chiar și pentru societatea de azi (relațiile conjugale în timpul căsătoriei, relațiile extraconjugale, rolul și locul femeii în societate, concubinajul) și modul în care oamenii din cele mai vechi timpuri le-au reglementat în conformitate sau nu cu poruncile lui Dumnezeu, dar și consecințele dezastruoase pe care le-a suportat omenirea prin nerespectarea legilor divine.
Mulți s-ar întreba de ce o nouă carte despre purgatoriu. Avem rugăciuni pentru ei.
Aceste pagini reprezintă, de fapt, o trecere de la purgatoriul uman la cel sufletesc.
Sfânta Ecaterina de Genova (Serafina - cum o numesc unii italieni) și-a dedicat aproape întreaga viață slujirii săracilor, după modelul sfântului Francisc de Assisi. Născută într-o familie nobilă și cu un destin dinainte stabilit de părinți, Ecaterina a cunoscut, pentru o scurtă perioadă, plăcerile lumești, plăceri care i-au devenit, mai apoi, purgatoriul lumesc în drumul cunoașterii lui Dumnezeu. Experiențele lumești și trăirile interioare, care au reprezentat un adevărat purgatoriu, s-au concretizat în aceste pagini pentru care, pe drept cuvânt învățații Bisericii au numit-o pe Ecaterina de Genova doctor al purgatoriului.
Sfantul Francisc de Assisi, Oglinda desavarsirii. Volumul de faţă, Sfântul Francisc de Assisi. Oglinda desăvârşirii, conține trei dintre operele Izvoarelor Franciscane cunoscute sub numele de: Compilaţia de la Assisi,Oglinda desăvârşirii şi Legământul Sfântului Francisc cu domniţa Sărăcie. Textele sunt de o mare valoare pentru cunoaşterea vieţii şi a idealului Sfântului Francisc; ele completează informaţiile oferite de alte izvoare biografice și oferă informaţii ce nu se găsesc în alte izvoare.Totodată, cititorul are posibilitatea de a pătrunde în viziunea Sfântului Francisc asupra sărăciei prin intermediul unui mozaic bogat de imagini biblice şi concepte teologice. Asemenea unui meşter iscusit, autorul ştie să combine astfel umbrele şi luminile încât frumuseţea vocaţiei Sfântului Francisc să nu atragă doar atenţia cititorului ci chiar să-l fascineze pe acesta.
La editura Serafica, în colecția „Poezii”, a văzut lumina tiparului un nou volum: „Promisiune”, semnat de Maria Imbrea. Originară din satul Traian, comuna Săbăoani, Maria Imbrea a luat, ca mulți alți români, drumul străinătății în urmă cu mai mulți ani, iar apariția acestei cărți reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute mamei sale. Prefațate de prof. Gh. A.M. Ciobanu, paginile de față propun cititorilor o incursiune candidă și onestă într-o lume interioară preponderent rurală. Într-o societate în care mulți din cei care muncesc în străinătate uită de unde au plecat și „adoptă” identități străine, Maria Imbrea face, în acest volum, un exercițiu de memorie, o reîntoarcere la origini pentru a se defini ca om și autor.
După cum însuși titlul sugerează, paginile acestei broșuri, aflate la a patra ediție, vorbesc despre prima și cea mai mare poruncă dată de Isus Cristos: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău…
" De-a lungul timpului, reflecțiile din această carte au căpătat o importanță deosebită, astfel încât în unele regiuni din Spania, cei care o citeau cu evlavie primeau o indulgență de 50 sau chiar 200 de zile, iar Sacra Congregație a Sfântului Oficiu a examinat-o și a scos-o din rândul cărților de interes local.
Cartea nu dă răspunsuri ci propune câteva sfaturi practice pentru cei care vor să trăiască o viață prin prisma primei porunci, amintind, în același timp, care este rostul vieții pământești, și încercând să fie un fin ghid spre dobândirea vieții veșnice.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului o capodoperă a literaturii creștine - „Cum să ne deprindem a-l iubi pe Isus Cristos”, autor sfântul Alfons Maria de Liguori, traducere pr. Adrian Măgdici, OFMConv.
Această cercetare este un compendiu valoros al descoperirii frumosului din icoana „Crucifixul de la Sfântul Damian”, operă ce cuprinde o mare parte a identității și spiritualității franciscane. Tânărul Iulian, frate franciscan capucin, autorul acestei lucrări, dă dovadă de maturitate și de seriozitate în cercetare și
Cartea fratelui Michael Davide Semeraro, în traducerea pr. Adrian Măgdici, ne propune să trecem de la o imagine elitară a vieții consacrate, de la o societas perfecta, la una familială, a fiilor lui Dumnezeu, adunată într-un unic Duh, o profeție pentru timpurile prezente, într-un cuvânt, la o viață consacrată fericită. Autorul împărtășește gândurile și trăirile sale, pe care le-a limpezit în peste cei treizeci de ani de viață consacrată și pe care le-a adunat în cartea de față. O carte, împletită de convingeri și de provocări, ce nu ține neapărat să ne ofere soluții, ci doar „provocări”, nu certitudini, ci, mai degrabă, năzuințe. Lucruri ce ne fac să sperăm la o viață consacrată întrupată aici și acum, în spațiu și timp.
De mai mulți ani, Institutul Teologic Romano - Catolic Franciscan din Roman are o frumoasă tradiție, organizând, la deschiderea anului universitar, câte o manifestare culturală, de obicei un simpozion. În ultimii doi ani, aceste simpozioane au avut în prim plan tinerii, în acord cu celebrarea Sinodului Episcopilor din 2018, care a avut ca temă „Tinerii, credința, și discernământul vocațional”. Cartea de față reprezintă dorința expresă a tinerilor de a fi publicate lucrările Simpozionului Internațional al Tinerilor 2018, desfășurat la Roman pe 1 octombrie. Chiar dacă temele prezentate în cadrul simpozionului și concretizate în acest volum sunt diferite, perspectiva este una comună, având în centru aspirațiile și căutările ale tinerilor.
Coronița în cinstea Sfântului Anton Printre devoțiunile dedicate Sfântului Anton de Padova, specifică este Coronița, care este o cunună de rugăciuni, formată din 13 invocații și este recitată timp de 13 zile consecutive. Sunt 13 zile în amintirea zilei morții Sfântului (13 iunie 1231) și, totodată, ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Anton de Padova. Sfântul Părinte Papa Leon al XIII-lea a promulgat pentru totdeauna posibilitatea dobândirii indulgenței plenare în una din cele 13 zile în care se recită această rugăciune. Coronița este specifică celor 13 zile de pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton, începând de pe data de 31 mai până pe data de 12 iunie, dar se poate recita în orice împrejurare. Această broșură, Coronița în cinstea Sfântului Anton, este la prima ediție scoasă de Mesagerul Sfântului Anton de România și conține doar această rugăciune închinată Sfântului.
La Editura Serafica a apărut cartea „Viața de credință”, autor sfântul Leonard Murialdo, traducere Daniel Demetercă, sub îngrijirea pr. Giuseppe Fossati.
Apariția acestui opuscul este cu atât mai oportună cu cât anul viitor, pe 19 martie, se vor împlini 150 de ani de când Leonard Murialdo a înființat Congregația Sfântului Iosif (Iosefinii lui Murialdo), iar pe 30 martie se vor împlini 123 de ani de la moartea acestui sfânt atât de preocupat de soarta tinerilor nevoiași și a muncitorilor din lumea întreagă.
Deși nu este o operă originală, ci o traducere din franceză a unei cărți scrise de un preot iezuit, Sfântul Leonard Murialdo are meritul de a-i fi asigurat o unitate doctrinară și literară, ordonând materialul în jurul temei credinței și dându-i o structură precisă.
În plus, Murialdo este considerat autorul moral al acestui opuscul pentru că a adoptat pe deplin această doctrină, găsind sintetizate în ea aspecte ale propriei sale vieți interioare, în special abandonul total în fața Providenței Divine, și a contribuit masiv la popularizarea acestor idei, publicându-le în două ediții.
Diavolul. Vorbele si faptele lui în cei doi posedați din Illfurt. Cartea despre acest episod, redactată într-un stil confesiv și beletristic alert, urmărește toate fazele exorcizării, de la posedarea celor doi copii și până la eliberarea lor, prin mijlocirea puternică a Sfintei Fecioare Maria, dovedind că ființele decăzute se identifică cu trupul posedat și exercită o putere tiranică asupra simțurilor, organelor și facultăților lui.
Paginile acestei broșuri apărute la editura Serafica își propun să aducă în fața cititorului cea mai surprinzătoare, dar și cea mai eficientă rugăciune: invocarea Numelui Sfânt al lui Isus.
Autor a numeroase cărți, multe dintre ele binecunoscute publicului din România („Citește-mă sau vei regreta”, „Cum să evităm purgatoriul”), părintele dominican Paul O'Sullivan subliniază imensele haruri și daruri pe care credincioșii le pot obține prin invocarea zilnică a Numelui Sfânt.
Ca argumente în sprijinul pledoariei sale, el aduce numeroase exemple, atât din Sfânta Scriptură, dar și din viețile sfinților, demonstrând că numele lui Isus este cea mai eficientă rugăciune pentru o moarte bună, eliberarea sufletelor din purgatoriu și obținerea unor haruri personale.
Pentru aceasta, credincioșii pot invoca Numele Sfânt, conștienți de trei aspecte: să-i ofere lui Dumnezeu întruparea lui Isus, pătimirea sa și cele aproximativ 500 de mii de liturghii care se celebrează zilnic în întreaga lume.
Această lucrare, îngrijită de doi dintre cei mai cunoscuți cercetători care au studiat tema existenței istorice a lui Isus, ne prezintă în cuvinte accesibile cele mai importante descoperiri ale istoriei și arheologiei despre moartea și învierea lui Isus. Craig. A. Evans și N. T. Right descriu, în mod sintetic și captivant, drama și semnificația copleșitoare a ultimelor zile ale lui Isus pe pământ.
În dorinţa de a cunoaşte şi păstra o cât mai vie legătură cu istoria şi minunata carismă franciscană mi-am propus să cercetez cu mai mare atenţie Izvoarele Franciscane, o lucrare publicată cu câţiva ani în urmă în limba italiană, care conţine scrierile Sfântului Francisc de Assisi şi diferite biografii ale Sfântului. Am ales această formulă de reflexii spirituale spre a ni le întipării mai bine în minte şi în suflet, ca să păşim cu mai multă râvnă pe urmele înaintaşilor noştri. (Pr. Anton Demeter) Din cuprins: Reguli şi îndemnuri. Scrisorile Sfântului Francisc. Laude şi rugăciuni. Scrisoarea circulară a Fr. Elia, asupra morţii Sf. Francisc. Viaţa Sf. Francisc. Prima şi a doua biografie a Sf. Francisc de Assisi, de Toma de Celano.Mărturii contemporane. Sfânta Clara.
Portul scapularului nu ne scuteşte de a ne purta crucea în fiecare zi şi de a fugi de păcat. El este o sursă de haruri care face mai uşoare renunţările şi sacrificiile pe care le implică adevărata viaţă în Dumnezeu. Din cuprins: Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel. Recente recomandări ale Sf. Fecioare. Umilul semn al Scapularului. Rugăciune către Regina Scapularului. Consacrarea la Prea Sf. Fecioară Maria. Act de consacrare la Inima Neprihănită a Mariei.
Această cărticică ne ajută să ne dăm seama că într-adevăr bunul Isus doreşte ca devoţiunea faţă de Inima Mariei să se extindă pe tot pământul şi prin ea pacea să domnească în întreaga lume. Din cuprins: Devoţiuni către Inima Neprihănită a Mariei. Consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei. Practica pioasă a primelor sâmbete ale lunii. Sfântul Rozariu. Recitarea Sf. Rozariu meditat. Litania Lauretană. Rozariul Inimii Mariei. Rugăciuni către Inima lui Isus. Consfinţirea familiei.
Colecția „Don Novello Pederzini”, tipărită la editura Serafica, este o colecţie de volume reeditate din cele mai cunoscute lucrări ale acestui autor. Scrise pe înțelesul tuturor, volumele din colecţie abordează teme din cele mai diverse, ca suferința, rugăciunea, iubirea aproapelui sau iertarea. Până acum, în colecție au apărut volumele: „A face ordine. Reflecții și propuneri pentru un stil de viață mai sănătos, mai uman mai creștin”; „Sacramentul iertării”; „Rămâi cu mine. Privilegiul rugăciunii”; „Suferă cu înțelepciune, suferă mai puțin...”; „Iubește mai mult, iubește mai bine...”; „A te căsători este frumos”.
Don Novello Pederzini (1923-2018) a fost un preot extrem de apreciat în Italia și nu numai, pentru activitatea pastorală și publicistică. Doctor în teologie și drept canonic, a publicat zeci de lucrări și volume, traduse în mai multe limbi, fiind, în același timp, și una din vocile cele mai cunoscute de la Radio Maria.
Această carte ne prezintă pe larg viaţa Sfântului Anton de Padova, bucuriile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieţii, precum şi amprenta pe care a lăsat-o pe unde a trecut. Cartea mai conţine şi novena, rugăciuni şi invocaţii către Sfântul Anton de Padova. Din cuprins: Primele lupte. O chemare la destoinicie. Din Maroc spre Italia. Cavalerul lui Cristos. Tărie şi blândeţe. Pace şi bine. Apostolul ostenit. Întotdeauna printre noi. Rugăciuni către Sf. Anton.
Luna iunie închinată Preasfintei Inimi a lui Isus, ediția a IV-a
Paginile de față reprezintă un ghid extrem de util atât pentru cei care vor să înceapă drumul spiritual al rugăciunii, dar util și pentru „profesioniștii” rugăciunii. Cartea este structurată în două părți bine definite și argumentate: principii de bază ale rugăciunii și elemente practice. Folosindu-se de numeroase opere ale maeștrilor spirituali ai Bisericii (Sfântul Ioan al Crucii, Sfântul Ignațiu de Loyola, Sfântul Francisc de Sales, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfânta Tereza din Avila, Sfânta Tereza de Lisieux, Sfântul Toma D'Aquino, dar și de autori contemporani), Vincent Jordy vorbește pe larg despre dificultățile vieții de rugăciune, răspunzând cuprinzător multor întrebări care frământă credincioșii.
În Dicționarul explicativ al Limbii Române, mortificarea e descrisă ca fiind o chinuire, torturare, cangrenă sau moarte a țesuturilor.
La o citire superficială, s-ar putea înțelege de ce acest cuvânt stârnește oarecum îngrijorare în rândul credincioșilor. Cu toate acestea, deși aceste pagini au fost scrise cu aproape 200 de ani în urmă de către cardinalul Mercier, arhiepiscop primat al Belgiei, ele rămân un punct de reper și în zilele noastre.
Nu este vorba aici de mortificare stricto sensu, ci de mortificarea creștină, definită ca „înfrânare” sau „stăpânire”. La o lectură atentă, cele cinci modalități de mortificare (a trupului; a simțurilor, închipuirii și patimilor; a minții și a voinței; ale faptelor zilnice; față de aproapele nostru) nu reprezintă altceva decât un set minim de reguli de conviețuire în societate și, mai mult decât atât, principii sănătoase de viață, la fel cum auzim, în zilele noastre, mesaje de interes public:
„Evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi”, „Consumul de alcool dăunează grav sănătății”, sau „Pentru o viață sănătoasă respectați principalele mese ale zilei”.
Devoțiunile către sfintele răni ale lui Isus cu rozariul milostivirii și calea crucii tradiționale.
Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.
Această carte cuprinde o serie de lămuriri necesare oricărui credincios precum: de ce purtăm scapularul?, miracol al harului, convertiri, necesitatea de a purta scapularul, promisiunea Sfintei Fecioare Maria. Din cuprins: De ce purtăm scapularul? Miracol al harului. Convertiri. Chemare la fervoare. Poate un necatolic să poarte scapularul?
Aparițiile Fecioarei Maria la Fatima păstorașilor sfinți: Iacinta Marto, Francisc Marto, Lucia dos Santos.
Pornind de la exemplu sfântului Francisc – model desăvârșit de umilință, sărăcie și credință, autorul propune pentru cinstitorii „sărăcuțului din Assisi”, acte de devoțiune care, treptat, se transformă în acțiune, în trăire. Întrucât îi are în vedere pe cei care vor să cultive idealul franciscan, conține materiale ce, cum e și normal, reflectă spiritualitatea franciscană. În ea vom găsi, aşadar, celebrări care oglindesc diferite aspecte ale vieții franciscane, fiecare însumând elementele necesare pentru o meditație sau o rugăciune completă. Avem de-a face cu un subsidiu ce poate fi folosit atât pentru pregătirea sărbătorii Sfântului Francisc, cât şi cu ocazia întâlnirilor cu caracter franciscan sau pentru momente personale de rugăciune
Miracolul înseamnă deschidere spre Infinit, semnul lui Dumnezeu care vine în ajutorul necredinței noastre. Reprezintă ritmul eternității acordat pe aspirațiile și dorințele efemere ale finității noastre. Întâlnirea cu Miracolul din Lanciano nu te poate lăsa indiferent – aici, omul însuși simte exigența unui răspuns, a unei schimbări, a unei atitudini de însușit. Ceva se mișcă în fibrele ființei, în toată profunzimea ei. A rămâne pasiv, înseamnă a-ți nega propria umanitate, propria rațiune, propriul crez. Și nu e posibil... Cineva îți vorbește, te îndeamnă, te provoacă.
Această nouă apariție editorială semnată de părintele Iacob Stolnicu reprezintă un nou demers de a aduce cuvintele Sfintei Scripturi de la amvonul bisericesc în inimile creștinilor și Trupul euharistic al lui Cristos din tabernacol în sufletul credinciosului modern.
După „Trăsături pentru un caracter creștin” și „Dumnezeu pe urmele noastre sau noi pe urmele lui Dumnezeu?”, pr. Stolnicu revine cu un prim volum dintr-un proiect mai amplu care, în accepțiunea și definiția societății contemporane, are, în aparență, toate caracteristicile unui ghid de dezvoltare personală: „Îndreptar de atitudini”.
Cele 28 de meditații prezente în această primă parte sunt, de fapt, fragmente de viață care, golite de prezența Cuvântului lui Dumnezeu, nu sunt altceva decât un proces verbal de predare-primire a unui trup de carne, o fișă de diagnostic a unui pacient amestecată cu alte fișe de diagnostic pe care societatea îl tratează cu sedativele tehnologiei moderne și false panacee cu efect de scurtă durată. Mulți ar strâmba din nas, considerând că o carte tipărită, mai ales o carte în care se vorbește despre post, răstignire, de a căuta să faci binele chiar și când ție nu îți merge bine, o astfel de carte e un demers sortit eșecului din start, din moment ce liturghiile se transmit online, preoții fac podcasturi în care interpretează și reinterpretează Biblia.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului, un nou volum de povești pentru copii semnat Gina Agapie - „Ochelari de văzut minuni. Povești pentru Sara”. Cunoscută cititorilor mari și mici din volume anterioare precum „Heruvimi cu chipuri de copii. Povești pentru Sara”, „Lada mea de zestre. Mearat Hehalav”, „Hamor și Atona. Măgărușii lui Dumnezeu” sau „Zotia. Povestiri cu rom”.
În acest volum autoarea invită părinții și copiii să redescopere Facerea lumii într-o manieră inedită. Este vorba de șase povestiri care au ca motto versetele din Cartea Genezei corespunzătoare fiecărei zile în care Dumnezeu a creat lumea, fiecare poveste descriind însă, cîte o întâmplare diferită care, aparent, nu are legătură cu cea anterioară.
Niciodată nu o vom putea venera pe Sfânta Fecioara Maria atât cât merită şi este Ea vrednică, dar dacă o vom cinsti din toată inima după puterile noastre vom avea parte de grija Ei de Mamă pentru a ne asigura mântuirea veşnică. (Pr. Gheorghe Antal) Din cuprins: Ziua i-Motivele acestei evlavii. Ziua II-Mântuirea sufletului. Ziua VI-Păcatul de moarte. Ziua XI-Numărul celor aleşi. Ziua XX- Amânarea reîntoarcerii. Ziua XXX- Iubirea lui Dumnezeu.
Recomandăm această carte cititorilor care-și pot împrospăta cunoștințele despre poziția Bisericii asupra avortului. Orice creștin trebuie să fie un apărător al vieții în zilele noastre, când trăim o luptă între cultura vieții și cultura morții, așa cum spunea sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Această carte reprezintă o adevărată pledoarie pentru redescoperirea vieții fraterne ca pe o celebrare continuă a bucuriei pascale. Este adresată în mod special fraților franciscani, dar și altor grupuri sau comunități ecleziale sau familiale care caută să aprofundeze comuniunea în credință ca formă de viață.
Această apariție editorială, dincolo de valoarea educațională, științifică și istorică, poate reprezenta un „vade mecum” atât pentru specialiști în domeniul cercetării, dar și pentru toți cei interesați de aspectele istorice ale prezenței Provinciei Franciscane „Sfântul Iosif” în Moldova. Având ca justificare spirituală îndemnul din Scrisoarea către evrei – Amintiți-vă de conducătorii voștri care v-au vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu și, considerând împlinirea vieții lor, imitați credința lor! (Evr 13,7) – paginile de față reprezintă și o datorie morală care întregește o perioadă jubiliară, având în vedere că în 2023 s-au împlinit 125 de ani de la inaugurarea Seminarului din Hălăucești – prima structură formativă a Provinciei Fraților Minori Conventuali, și 100 de ani de la primul noviciat de la Săbăoani, iar în 2024 s-au aniversat 100 de ani de la deschiderea Seminarului Filozofico-Teologic „Sfântul Bonaventura” din Luizi-Călugăra.
Volumul este împărțit în trei capitole distincte, toate unite de un „fir roșu” continuu de-a lungul istoriei, anume fidelitatea în credință a fraților franciscani și educarea poporului în această credință.
Paginile de față reunesc cele mai importante și mai cunoscute devoțiuni în cinstea Sfântului Anton, putând fi considerată un adevărat vademecum atât de invocare, cât și de mulțumire pentru harurile primite prin mijlocirea sfântului padovan.
Ce este fericirea? Există un secret al fericirii? În viața consacrată? De câte ori n-auzim astfel de întrebări sau, poate, ne adresăm chiar nouă înșine asemenea interogații despre existența unei rețete absolute a fericirii. Chiar de răspunsul nu coincide, deseori, întru totul. A scrie o carte despre fericire ar părea, la o primă vedere, tocmai dorința de a găsi un răspuns absolut, o soluție definitivă, o rețetă unică a fericirii. Însă tematica propusă de Giuseppe Crea se înscrie într-o altă direcție, anume, să bifăm răspunsuri valabile în dreptul unor întrebări legitime, să constatăm că fericirea nu e o rețetă magică și nici o pledoarie abstractă, ci există persoane care luptă și se angajează pentru a fi fericite. La modul cel mai serios și concret.
Evlavia către Inima Prea Sfântă a lui Isus este cinstea deosebită ce o dăm acelei binecuvântate părţi a corpului lui Isus care i-a întreţinut viaţa pământească, prin bătăile sale zi de zi. Dar mai mult decât aceasta, cinstim Inima lui Isus ca locaş al dumnezeieştii sale sfinţenii, a virtuţilor sfinte care au fost practicate de această inimă, cea mai sfântă dintre toate inimile ce au existat vreodată sau pot exista. Din cuprins: Evlavia către inima lui Isus. Inima lui Isus şi Dumnezeu Tatăl. Inima lui Isus şi Sf. Fecioară Maria. Inima lui Isus şi Sfântul Iosif. Inima lui Isus şi apostolii. Inima lui Isus şi Sf. Petru. Inima lui Isus şi Magdalena. Inima lui Isus şi copiii. Inima lui Isus şi săracii. Inima lui Isus şi crucea. Inima lui Isus şi Euharistia. Inima lui Isus şi porunca sa.
La editura Serafica a apărut cartea „Depășirea Dependenței de Pornografie. O soluție spirituală”, autor J. Brian Bransfield, trad. Darie Croitoriu. O apariție editorială care poate părea surprinzătoare, dar care se justifică pe deplin într-o societate sufocată de pornografie, mai ales pornografia pe internet. Preot în Arhidieceza de Philadelphia, cu doctorat în teologie morală, J. Brian Bransfield invită cititorii la parcursul spre vindecarea de pornografie pornind de la drumul pe care îl face Isus în Samaria, unde se întâlnește, la o fântână, cu o femeie samariteană. După cum susține autorul, aceste pagini nu doresc a suplini metodele terapeutice în 12 pași, deja existente, ci reprezintă mai mult un drum spiritual de depășire a durerii și vinovăției provocate de dependența de pornografie și regăsirea vieții virtuoase și a harului.
Domnul nostru, Isus Cristos învata poporul prin parabole, asemanari si pilde. Tot asa trebuie sa se predice Catehismul atât la cei mici cât si la cei mari. Mai întâi face învatatura ori chiar numai citirea catehismului placuta, apoi arata tuturor ca religia nu-i numai teorie, ci trebuie pusa în practica. (Pr. Iosif P. M. Pal) Din cuprins: Despre simbolul credinţei. Despre îngerii. Despre cei dintâi oameni şi despre păcatul strămoşesc. Despre mântuitor. Despre întruparea Fiului lui Dumnezeu. Despre patima, moartea, învierea şi înălţarera la Cer a lui Isus Cristos. Despre Sfântul Duh
"Lucrarea de faţă reprezintă o istorie a cântului gregorian cu trecerea sa prin toate momentele de vârf ale muzicii europene, consemnate în documente oficiale, în materie de muzică, având, astfel, în linii generale, şi o istorie în practica şi evoluţia cântului liturgic în cadrul cultului catolic, dar şi naşterea miselor, oratoriilor, a tuturor genurilor şi formelor de artă adevărată.
De la criza internă a Bisericii la răspândirea externă a Evangheliei
(Fap 6,1-9,31)
Autor - Pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.
În această carte de rugăciuni găsim coroniţa preasfântului sânge, litania preasfântului sânge, consacrarea la preasfântul sânge, novenă în cinstea preasfântului sânge, oferirea sângelui lui Isus pentru bolnavi, muribunzi, răposaţi, rugăciune către Regina Preasfântului Sânge. Din cuprins: Oferirea zilnică a Sângelui lui Cristos în unire cu Maria. Coroniţa Preasfântului Sânge. Litania Preasfântului Sânge. Consacrarea la Sângele lui Isus. Novena la Sângele vărsat. Rugăciune pentru bolnavi. Oferirea sângelui lui Isus pentru muribunzi. Rugăciune de mulţumire după dobândirea unui har.
În pietatea creștină, una dintre datoriile pe care credincioșii le practică adesea este reprezentată de rugăciunile pentru sufletele din purgatoriu. Cartea de față vine în întâmpinarea dorinței de rugăciune pentru cei dragi, trecuți în casa Tatălui ceresc, dar care așteaptă purificarea pentru comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Din cuprins nu lipsesc câteva mărturii și mesaje de la Medjugorje în legătură cu sufletele din purgatoriu și un bogat mănunchi de rugăciuni: Rozariul pentru sufletele din purgatoriu, Rozariul Divinei Milostiviri, Rozariul celor 100 de invocații „Odihna cea veșnică”, novenă pentru sufletele din purgatoriu, rugăciuni de ispășire și de eliberare, rugăciuni pentru părinții, frații, surorile, rudele și binefăcătorii răposați, rugăciuni către Domnul Isus, către Sfânta Fecioară Maria, către arhangheli și îngeri pentru răposați.
Recomandăm prezenta broșură atât pentru bogăția și diversitatea rugăciunilor pe care le conține, cât și pentru ajutorul pe care îl poate oferi celor care simt nevoia să se roage pentru toți răposații din purgatoriu.
Această apariție editorială, după cum însuși autorul precizează, nu vorbește în sens strict despre sfântul Iosif, ci este o încercare de a da niște răspunsuri la probleme extrem de actuale cu care se confruntă societatea în general și credincioșii în special, prin raportarea la evenimentele din viața sfântului Iosif.