Descoperă psihopatul de lângă tine

Referinta: Eds-2385

75,00 lei
Cu TVA

„Descoperă Psihopatul de lângă tine. Ghid pentru cei ce pot să ajute, pentru cei ce vor să ajute adevăratele victime” de Ana Emma Tomoș

Această apariție editorială, pe care unii cititori ar putea s-o considere (pe bună dreptate) șocantă și brutală, este radiografia unui abuz traumatic continuu, sub toate formele sale: fizic, psihic, material și social. Din motive lesne de înțeles, autoarea acestor pagini a ales publicarea sub pseudonim, iar numele personajelor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea.

Cantitate

După mai bine de 30 de ani de căsnicie cu un personaj toxic și abuziv, autoarea a ales să publice aceste pagini din două motive, după cum ea însăși mărturisește: în primul rând ca exorcizare, ca mijloc de rememorare necesară pentru vindecarea interioară; apoi, autoarea își asumă rolul de portavoce a milioanelor de femei din România, abuzate fizic și psihic, care nu au curaj sau nu găsesc sprijinul de a spune nu acestor abuzuri, fie din lipsă de informații, fie din cauza constrângerilor la care sunt supuse de soți, familia extinsă și societate. Protagonista cărții reconstituie, pas cu pas, pe baza unui jurnal scris în cei peste 30 de ani de căsnicie, și pe baza studiilor de psihologie făcute tocmai cu scopul de a înțelege cum se ajunge la o astfel de traumă, toate etapele în încercarea de a identifica semnele și semnalele de alarmă care indică personalitatea unui om toxic, un „psihopat” așa cum este identificat el în manualele de psihologie.

Limbajul frust, necosmetizat, „vorbit” este un alt indicator care subliniază violența psihică și fizică, iar faptul că autoarea a decis să folosească acest limbaj în detrimentul unui limbaj mai literar denotă faptul că limita suportabilului a fost demult depășită și numai așa, confruntându-se brutal și natural cu demonii, aceștia pot fi exorcizați. Folosindu-se de situațiile de viață prin care a trecut, autoarea pune și întrebări pertinente tuturor celor implicați, în special referitoare la lacunele legislative din țara noastră, unde legislația în domeniul dreptului familiei și protecției copilului este deficitară, iar victimele agresiunilor, în lipsa unor măsuri concrete și eficiente de protecție, sunt condamnate la tăcere și, în unele cazuri, chiar la moarte.

Dincolo de rememorarea dureroasă și expunerea propriei vieți, cartea vorbește despre curajul de a spune nu, de a pune punct și de a o lua de la capăt, chiar și atunci când totul e pierdut, demonstrând încă o dată, capacitatea extraordinară a sufletului uman de a găsi resurse de regenerare.

Eds-2385
28 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
2024
Autorul
Ana Emma Tomoș
Format
17x24 cm
ISBN
978-606-770-238-5
Nr. pagini
382
Titlul cartii
Descoperă psihopatul de lângă tine

Referinte specifice

100 alte produse in aceeasi categorie: