- Nou
- ACASA
-
CĂRȚI EDITURA SERAFICA
add remove
- CĂRȚI DIVERSE EDITURI add remove
-
ARTICOLE RELIGIOASE
add remove
- CONTACT
Vitraliu cu amintiri
Referinta: Eds-2576
Cred că nu există persoană care să nu aibă amintiri, în afara cazurilor patologice în care acestea s-au șters. Aproape tot timpul, omul se simte invadat de ele, cu forță sau cu persuasiune, revendicându-și locul în cutiuța memoriei. Ori la încheietura sufletului cu inima. Se strecoară nevăzute și neauzite precum aerul, cotropind mintea și sufletul. Unii le alungă necurmat, mai înainte ca ele să se instaleze. Dar cei mai mulți se lasă pradă lor, pentru că ele fac parte din viață. Sunt ale noastre, nu le putem la nesfârșit ignora. Așa că e mai bine să te împrietenești cu propriile amintiri, îmbogățite cu cele ale altora, care de obicei rotunjesc viața. Și ce s-ar face omul fără amintiri? Chiar dacă unele sunt destul de șterse, de estompate. Nici măcar nu ar ști de unde vine și încotro se îndreaptă. Ar fi stingher și singur. Amintirile sunt însoțitori credincioși mergând uneori înainte, alteori, pe urmele omului. Și mai sunt și reazemul nostru, umerii pe care se sprijină istoria, care suntem noi. Nici Părintele Iosif Agiurgioaei nu face excepție. De aceea, a hotărât să le aștearnă pe hârtie, pentru a rămâne definitiv pe panoplia inimii. Amintirile au avantajul că revin, de câte ori simțim nevoia să retrăim trecutul. Dar putem avea amintiri din viitor sau pentru viitor?
Cezarina Adamescu
Fisa tehnica
- Anul aparitiei
- 2024
- Autorul
- Pr. Iosif Agiurgioaei
- Format
- 14x20 cm
- ISBN
- 978-606-770-257-6
- Nr. pagini
- 210
- Titlul cartii
- Vitraliu cu amintiri
Referinte specifice
100 alte produse in aceeasi categorie:
Măgarul lui Cristos....
Trag înainte ca măgarul din Ierusalim, care, în ziua de Florii, a fost pentru Mesia un animal de călărie regal şi paşnic. Nu ştiu mare lucru, dar ştiu că-l port pe Cristos pe spatele meu, şi sunt foarte mândru de aceasta… Eu sunt cel care îl duc, dar el este cel care mă conduce. Ştiu că mă conduce spre Împărăţia sa, unde voi fi în largul meu pentru totdeauna pe pajiști verzi.
Pentru ce trebuie să ne...
Aflată, la a cincea ediție, broșura apărută la editura Serafica reprezintă o pledoarie excelentă pentru împărtășirea cât mai deasă a credincioșilor. Alcătuită din fapte istorice și pilde, după cum însuși autorul spune, această carte ar fi inutilă dacă nu ar fi citită până la capăt și nu ar fi făcută cunoscută în rândurile credincioșilor. În aceste timpuri de încercare pe care le trăim, paginile de față pot reprezenta o chemare pentru toți la o viață mai evlavioasă, la o mai mare unire cu Isus din Sfânta Împărtășanie, izvorul vieții și al mângâierii.
Fecioara de la Fatima și...
Aparițiile Fecioarei Maria la Fatima păstorașilor sfinți: Iacinta Marto, Francisc Marto, Lucia dos Santos.
Patruzeci de pași spre...
Patruzeci de ”cântece” ale unei ființe îndrăgostite de Frumosul absolut, de Dumnezeu. Autoarea încântă și formulează incantații prin multitudinea de imagini, ca într-un eden niciodată pierdut, pășind timidă și înlăcrimată de dor, ca și Maria Magdalena, spre Mirele înmormântat, dar acum înviat din morți, mai frumos decât Luceafărul dimineții...
Pe urmele Sfântului părinte...
În dorinţa de a cunoaşte şi păstra o cât mai vie legătură cu istoria şi minunata carismă franciscană mi-am propus să cercetez cu mai mare atenţie Izvoarele Franciscane, o lucrare publicată cu câţiva ani în urmă în limba italiană, care conţine scrierile Sfântului Francisc de Assisi şi diferite biografii ale Sfântului. Am ales această formulă de reflexii spirituale spre a ni le întipării mai bine în minte şi în suflet, ca să păşim cu mai multă râvnă pe urmele înaintaşilor noştri. (Pr. Anton Demeter) Din cuprins: Reguli şi îndemnuri. Scrisorile Sfântului Francisc. Laude şi rugăciuni. Scrisoarea circulară a Fr. Elia, asupra morţii Sf. Francisc. Viaţa Sf. Francisc. Prima şi a doua biografie a Sf. Francisc de Assisi, de Toma de Celano.Mărturii contemporane. Sfânta Clara.
Conceptualizarea si...
Analiza discursurilor mediatice cu privire la violența domestică din România (2017-2018)
Consacrarea la Preasfânta...
33 de zile de rugăciune pentru a ne dărui cu totul Sfintei Fecioare, pentru ca, prin ea, să fim cu totul ai lui Isus Cristos.
Scrisoare(a) unui preot tânăr
Rector și profesor la Seminarul Episcopal „Sfânta Maria a Păcii” din dieceza de Cremona, Italia, licențiat în Științe Biblice și doctor în Litere, Marco D'Agostino se dovedește a fi un rafinat cunoscător al spiritului uman, dar mai ales a psihicului unui preot. Scrisă pe un ton cald, când fratern, când părintesc, această carte are avantajul că nu impune niște norme de conduită, ci mai degrabă transformă experiența sa pastorală într-un mic ghid de „supraviețuire” a preotului în societatea modernă. Și totul cu scopul, după cum recunoaște autorul, ca preoții să poată împlini o pastorație evanghelică astfel încât să demonstreze că „Biserica nu e o țață acră, departe de lume și de realitate”.
Devoțiunile către Sfintele...
Devoțiunile către sfintele răni ale lui Isus cu rozariul milostivirii și calea crucii tradiționale.
Redeşteptarea carismei
Istoria prin acţiunea Duhului Sfânt, e destinată să continue mărturia strălucită a nedespărţitei unităţi de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Adevărata înfrângere a vieţii consacrate, care trebuie evitată, nu constă în declinul numeric, ci în slăbirea adeziunii spirituale faţă de Dumnezeu şi faţă de propria vocaţie şi misiune. Din cuprins: Ce este charisma? Obiectivele conciliului al II-lea din Vatican de reînoire a vieţii consacrate. Drumul charismei. Redeşteptarea charismei. Cunoaşterea charismei. Trăirea charismei. Transmiterea charismei.
Lada mea de zestre
Acest nou volum apărut la editura Serafica propune o incursiune într-o lume a inocenței, văzută prin ochii unei copile de șapte ani.
Cu 11 povestiri care se leagă între ele ca o punte dinspre trecut spre prezent cartea de față e o mărturie pentru trecutul care poate salva viitorul. Adresată copiilor, care pot învăța cum au trăit părinții și chiar bunicii, cartea poate fi o lectură extrem de plăcută și pentru părinții moderni, care au îngropat adânc în suflet rămășițele celor ce le-au dat viață într-o casă simplă de țară.
Pentru că, așa cum se spune, veșnicia s-a născut la sat, eroina acestei cărți descoperă o lume pe cale de dispariție, dar paradoxal, care se salvează datorită credinței în Dumnezeu. Limbajul arhaic și narațiunea fără interpretări fac din acest volum un mod de a fi fost la care se întorc cei mai mulți sătui de existența modernă.
Arta rugăciunii
Paginile de față reprezintă un ghid extrem de util atât pentru cei care vor să înceapă drumul spiritual al rugăciunii, dar util și pentru „profesioniștii” rugăciunii. Cartea este structurată în două părți bine definite și argumentate: principii de bază ale rugăciunii și elemente practice. Folosindu-se de numeroase opere ale maeștrilor spirituali ai Bisericii (Sfântul Ioan al Crucii, Sfântul Ignațiu de Loyola, Sfântul Francisc de Sales, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfânta Tereza din Avila, Sfânta Tereza de Lisieux, Sfântul Toma D'Aquino, dar și de autori contemporani), Vincent Jordy vorbește pe larg despre dificultățile vieții de rugăciune, răspunzând cuprinzător multor întrebări care frământă credincioșii.
Luna iunie închinată...
Luna iunie închinată Preasfintei Inimi a lui Isus, ediția a IV-a
Despre profet şi alte poeme
Frapant, la o primă lectură, dar şi, mai ales, la a doua sau la a noua, e discursul de o fineţe „iezuită”, intens spiritualizat, cu breşe mistic iluminative operate („savant”, ar zice Rimbaud) într-un limbaj precis, fără stridenţe neologistice, conectat la real prin termeni preluaţi cu un aer cât se poate de firesc – cel puţin după gustul meu –, din imediateţea cea mai reavănă. Cucereşte, cred, o anume disponibilitate ludică abia ţinută în frâu de înclinaţia (naturală? cultivată?) spre acele „chestii serioase” cum, complet dezinhibat, le spune acest poet fundamental religios celor „înalte”, metafizice. Profetul din versurile lui Carol Daniel, amintind de avva din Epifania unui alt Daniel (Turcea), se susţine la o lectură atentă ca „figură” curat memorabilă. Pe scurt, un liric exersat şi cine ştie, deplin format, demn de a fi, de pe-acum, citit şi – neapărat, altfel chiar că n-am făcut nimic – recitit. (Marian Drăghici)
Înfrânarea sau mortificarea...
Din lumea... poeziei
Cartea de poezii a Agnesei Pal Beda este rodul meditațiilor, reflecțiilor și investirii talanților literari nu doar dintr-o zi, o lună sau un an, ci dintr-un arc de timp mult mai lung.
Cea mai frumoasă declarație...
Luna iunie, Gheorghe Pătrașcu
Evlavia către Inima Prea Sfântă a lui Isus este cinstea deosebită ce o dăm acelei binecuvântate părţi a corpului lui Isus care i-a întreţinut viaţa pământească, prin bătăile sale zi de zi. Dar mai mult decât aceasta, cinstim Inima lui Isus ca locaş al dumnezeieştii sale sfinţenii, a virtuţilor sfinte care au fost practicate de această inimă, cea mai sfântă dintre toate inimile ce au existat vreodată sau pot exista. Din cuprins: Evlavia către inima lui Isus. Inima lui Isus şi Dumnezeu Tatăl. Inima lui Isus şi Sf. Fecioară Maria. Inima lui Isus şi Sfântul Iosif. Inima lui Isus şi apostolii. Inima lui Isus şi Sf. Petru. Inima lui Isus şi Magdalena. Inima lui Isus şi copiii. Inima lui Isus şi săracii. Inima lui Isus şi crucea. Inima lui Isus şi Euharistia. Inima lui Isus şi porunca sa.
Suflet hoinar. Poezii
Sergiu Cătălin Abalintoaie, după ce și-a ascult frământările interioare, care hoinăresc prin sufletul, trupul și mintea sa, în pauzele de la condus „un camion de mare tonaj”, de-a lungul si de-a latul Europei, a ales să folosească timpul liber compunând poeziile din prezentul volum, versuri care s-au ivit ca o supunere asupra nevoii creative, a inspirației de moment și a cristalizării sensului, a formei și a ritmului. Poemul urcă la suprafață ca rezultat al acestei exigențe, conținând componente diverse, precum: moralitate, dragoste, ținutul de acasă, indiferență și ură, poezie despre viață, natură, dragoste față de femeie.
Istoria și Teologia...
Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.
Viața sfântului Anton....
Încredinţaţi Sfântului Anton necazul sau dorinţa dumneavoastră. În ziua respectivă ţineţi post şi rugaţi-vă cu lumânarea aprinsă. Orice rugăciune la Sfântul Anton este binecuvenită, cu condiţia ca nimic din ceea ce cereţi să nu fie un păcat. Prin Sfântul Anton, Dumnezeu aude glasul nostru. Din cuprins: Sfântul minunilor. Apărătorul celor prigoniţi. Medicul bolnavilor. Trisprezece zile de rugăciune ca pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton. Imnul Sfântului Anton de Padova. Nouă zile marţi în cinstea Sfântului Anton. Rugăciuni de cerere adresate Sfântului Anton. Rugăciune în cinstea limbii miraculoase a Sfântului Anton. Rugăciune pentru timpuri de încercare.Acatistul Sfântului Anton de Padova.
I giorni della prova e...
Elemente ale prezenței...
Originea acestei publicaţii se regăseşte în dorinţa autorului, care, apreciind pasiunea iubitorilor de istorie interesaţi de originile creştinismului din ţara noastră, răspunde printr-un studiu minuţios şi documentat.
Crucifixul de la San...
Această cercetare este un compendiu valoros al descoperirii frumosului din icoana „Crucifixul de la Sfântul Damian”, operă ce cuprinde o mare parte a identității și spiritualității franciscane. Tânărul Iulian, frate franciscan capucin, autorul acestei lucrări, dă dovadă de maturitate și de seriozitate în cercetare și
Și dacă vorbeam despre...
Ce este defapt un miracol, cum îl recunoaştem, unde are loc? Adevăratul sens al miracolului se pierde printre multe alte întrebări. Această carte face puţină lumină asupra acestui subiect. Din cuprins: Miracolul înseamnă viaţa! Mai există miracole? Ce există în spatele miracolelor? Se împacă ştiinţa cu credinţa? Care Dumnezeu? Miracolele: semnăturile lui Dumnezeu. Un Dumnezeu apropiat şi iubitor. Miracolele lui Isus. Vindecarea, azi... Vindecarea fiecărei fiinţe. Vrei să te vindeci?
Îndreptar de atitudini....
Acest al doilea volum din proiectul „Îndreptar de atitudini”, care îl are ca autor pe pr. Iacob Stolnicu, reprezintă încă un pas pe drumul înțelegerii Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră și în societate, drum pe care autorul ne invită să îl parcurgem împreună într-un schimb inedit de roluri, asumându-ne când calitatea de învățăcei, când cea de trăitori experimentați.
Tăcere și contemplație
La editura Serafica a apărut broșura „Tăcere și contemplație”, ediția a doua.
Într-o lume tot mai zgomotoasă, obsedată de cele mai noi și performante mijloace de comunicare, considerăm că reîntoarcerea la tăcere și contemplație ca forme intime de rugăciune, poate fi un mijloc de însănătoșire atât a vieții spirituale proprii, cât și a societății.
Paginile de față tratează două teme distincte, dar indisolubil legate între ele: meditarea Patimii Domnului nostru Isus Cristos ca manifestare desăvârșită a iubirii divine, și contemplarea lui Isus Cristos sub forma Sfintei Euharistii, ca mijloc zilnic de mântuire. Importanța acestor forme de rugăciune, tot mai des evitate în ziua de azi, este subliniată de numeroase exemple și trimiteri la viețile sfinților ori scrierile marilor învățați ai Bisericii, care au făcut din tăcerea și contemplația zilnică un mod de a fi.
Fără a exclude inițiativele personale, pentru ca această rugăciune a sufletului să nu rămână un simplu moment lipsit de substanță, broșura adună în paginile sale și câteva devoțiuni specifice, cum ar fi Litania patimilor lui Isus Cristos, Litania Preasfântului Sacrament al Euharistiei, rugăciuni pentru umilință sau scurte convorbiri cu Isus Cristos în tabernacol.
Luna noiembrie, luna...
Recomand din suflet preoţilor şi credincioşilor această carte care ne aminteşte de datoria pe care o avem de a ne ruga pentru răposaţii noştri, care aşteaptă rugăciunile şi faptele noastre bune ca să ajungă mai repede în Patria cerească. (Pr. Petru Dâncă) Din cuprins: Ziua I-Isus Cristos ne roagă să petrecem cu evlavie luna noiembrie în folosul sufletelor din Purgator. Ziua III- Ziua morţilor. Ziua VI- Religia ne porunceşte să ajutăm sufletele răposaţilor. Ziua XII- Cât timp stau sufletele în Purgator? Ziua XX- Purgatorul şi Sfânta Liturghie. Ziua XXX- Trecerea unui suflet din Purgator la fericirea Paradisului.
Cele nouă întâi vineri ale...
Cele nouă întâi vineri ale lunii - conține devoțiunea către Preasfânta Inimă a lui Isus scrisă de Sfânta Margareta Maria Alacoque în urma viziunilor avute. I-a fost revelat mesajul de iubire din inima lui Dumnezeu pentru Biserica Sa și pentru toți oamenii. Celor care vor spune aceste rugăciuni le sunt promise mai multe haruri...
Franciscani in zeghe
Franciscani in zeghe. Istoria celor 38 de frati franciscani care au fost in inchisorile comuniste.
Preasfântul Nume al lui Isus
Preasfântul Nume al lui Isus este, mai întâi de toate, o rugăciune puternică. Domnul însuși a promis în mod solemn că tot ceea ce vom cere Tatălui în Numele său, vom primi fără întârziere, căci Dumnezeu nu-și încalcă niciodată cuvântul.
Prin urmare, atunci când spunem „Isus”, îi cerem lui Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie, fiind încrezători că vom fi ascultați. Tocmai din acest motiv Biserica își încheie rugăciunile cu formula „prin Domnul nostru, Isus Cristos” .
Preasfântul Nume, însă, mai reprezintă ceva, mult mai important: îi aducem lui Dumnezeu o bucurie și o slavă infinită, căci îi oferim meritele infinite ale pătimirii și ale morții lui Isus Cristos. Sfântul Paul ne spune că Isus a meritat acest Nume datorită pătimirii și morții sale. Ori de câte ori spunem „Isus” , se cuvine să-i oferim lui Dumnezeu toate Liturghiile celebrate în întreaga lume pentru toate intențiile.
Noi devenim părtași, astfel, la acea multitudine de Liturghii. Numele lui Isus umple treptat sufletul nostru cu o bucurie și cu o pace pe care nu le cunoșteam mai înainte. Numele lui Isus ne dă o putere atât de mare încât suferințele noastre devin ușoare, mult mai ușor de suportat.
Rugăciuni de vindecare a...
Editura Serafica are bucuria să vă prezinte o nouă apariție editorială în colecția „Rugăciunea Creștinului”: „Rugăciuni de vindecare a arborelui genealogic pentru eliberarea de relele datorate înaintașilor noștri”. Cu o prezentare grafică deosebită, în care este reprezentat arborele genealogic al neamului lui David, de la Adam până la Fecioara Maria - din care s-a născut Isus, această nouă carte cuprinde rugăciuni de vindecare ale bolilor ereditare (organice sau psihice), rugăciuni de iertare pentru strămoșii noștri, pentru vindecarea familiilor sau a relelor care cad peste copii.
Compoziții sacre, Vol. 3
Colecția de față grupează câteva compoziții mai vechi și mai noi gândite pentru formația corală „Schola cantorum musatina”, din Roman și pentru corurile parohiale.
Lucrările sunt accesibile și funcționale liturgiei și își doresc să îmbogățească repertoriul coral la 4 voci.
Forma de viață apostolică....
Forma de viață apostolică. Meditații pentru preoți și persoane consacrate - Cartea de față este o meditație profundă asupra Faptelor Apostolilor, unde citim Istoria Bisericii din primul secol creștin şi răspunsurile - cu exemple din toate perioadele istorice creștine -, care l-au determinat
Caută pacea și urmeaz-o
Bucuria iubirii. Despre...
La editura Serafica a văzut lumina tiparului broșura „Bucuria Iubirii. Despre iubire în familie. Amoris Laetitia”, autor Tomas de Zarate.
Amoris laetitia ( „Bucuria iubirii”), exortaţia apostolică post-sinodală „despre iubirea în familie”, a papei Francisc, datată nu întâmplător la 19 martie 2016, solemnitatea sfântului Iosif, adună rezultatele a două Sinoade despre familie convocate de papa Francisc în 2014 și în 2015, ale căror Rapoarte concluzive sunt citate pe larg, împreună cu documente și învățături ale Predecesorilor săi și cu numeroasele cateheze despre familie ale aceluiași papă Francisc.
În paginile de față, ilustratorul sloven Tomas de Zarate (autor și al broșurii „Cu inimă de tată”, apărută tot la editura noastră), își propune, prin benzi desenate însoțite de câte un text scurt, prezentarea, într-un format scurt și atractiv, a celor mai importante aspecte din această scrisoare apostolică a papei Francisc.
Novenă la Solemnitatea...
Novenă la Solemnitatea Cristos Regele Universului. Din cuprins: Cristos, fi regele nostru. Cu Dumnezeu Tatăl. Litania lui Isus Cristos Regele universului. Prin Isus Cristos şi în el. Sub călăuza Sfântului Iosif. Urmând exemplu Sfinţilor. Cu urmaşii lui Cristos. Act de consacrare a familiei la Isus Cristos Regele Universului. Rugăciunea cavalerului lui Cristos Regele Universului.
Suferă cu înțelepciune,...
Sfântul Rozariu - Să-l...
Geneza rugăciunii Rozariului trebuie căutată undeva prin evul mediu, atunci când poporul şi chiar o bună parte din călugări nu mai cunoşteau limba latină în care se recita Breviarul. Dovada importanţei Rozariului derivă şi din instituirea unei sărbători dedicate Sfintei Fecioare Maria Regina Rozariului, de către Papa Pius al V-lea. Din cuprins: Sfântul Rozariu, geneza şi importanţa lui. Cele 20 de mistere ale Sfântului Rozariu. Misterele de bucurie, de lumină, de durere, de slavă cu imagini color. Litania lauretană cui imagini color.
Efectele comunicării asupra...
Recomandăm această carte cititorilor care-și pot împrospăta cunoștințele despre poziția Bisericii asupra avortului. Orice creștin trebuie să fie un apărător al vieții în zilele noastre, când trăim o luptă între cultura vieții și cultura morții, așa cum spunea sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Cântarea Cântărilor
Am putea spune că noua apariție editorială este una „cu greutate”, întrucât autorul – doctor docent în teologie sacramentală, profesor, biblist franciscan și participant la traducerea Bibliei în limbajul actual, tratează probabil cea mai cunoscută scriere din Vechiul Testament, din mai multe perspective. În acest fel, se evită capcana în care au căzut mulți autori contemporani care s-au aplecat asupra Cântării Cântărilor, și anume aceea de a o restrânge la o simplă colecție de cântece de iubire. Tiziano Lorenzin demonstrează, în paginile de față, că această carte – emblematică pentru Vechiul Testament – are un mesaj mult mai profund decât un cântec de dragoste. În interpretarea acestei scrieri autorul folosește, cu o naturalețe care îl face să fie înțeles de profani și de autorii de gen deopotrivă, trei instrumente: observația, interpretarea și actualizarea.
Promisiune
La editura Serafica, în colecția „Poezii”, a văzut lumina tiparului un nou volum: „Promisiune”, semnat de Maria Imbrea. Originară din satul Traian, comuna Săbăoani, Maria Imbrea a luat, ca mulți alți români, drumul străinătății în urmă cu mai mulți ani, iar apariția acestei cărți reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute mamei sale. Prefațate de prof. Gh. A.M. Ciobanu, paginile de față propun cititorilor o incursiune candidă și onestă într-o lume interioară preponderent rurală. Într-o societate în care mulți din cei care muncesc în străinătate uită de unde au plecat și „adoptă” identități străine, Maria Imbrea face, în acest volum, un exercițiu de memorie, o reîntoarcere la origini pentru a se defini ca om și autor.
Imitarea lui Cristos
Traducerea uneia dintre cele mai frumoase și mai citite cărți după Biblie: De imitatione Christi
Facă-se Voia Ta...A deveni...
Paginile acestei cărți propun credincioșilor un nou, dar totuși vechi mod de a fi: a deveni una cu voința lui Dumnezeu, adică de a împleti voința noastră cu voința Lui, astfel încât să nu mai existe decât o singură voință. Autorul acestor pagini, Sf. Alfons Maria de Ligouri, mare învățat al Bisericii, ne oferă și o serie de meditații folositoare în acest sens, arătându-ne că acest lucru este posibil dacă urmăm câțiva pași simpli. În primul rând trebuie sa devenim una cu voința lui Dumnezeu, acceptând împrejurările naturale (calamități, secetă, furtuni), pentru că acestea se întâmplă doar cu voia Lui. În al doilea rând, trebuie să devenim una cu stările noastre interioare, acceptând faptul că ele ne sunt date din voința Domnului. Apoi, trebuie sa acceptăm atât boala, cât și condiția noastră umană, conștienți de faptul că tot ce ni se întâmplă face parte din planul lui Dumnezeu. Concluzia este una edificatoare: să ne străduim să-l slujim pe Dumnezeu mergând pe acea cale pe care El vrea să fie slujit.
Personalismul comunitar la...
O reconstrucție critică a personalismului comunitar al lui Emmanuel Mounier, cu implicații multiple: sociale, filosofice și culturale, pornind de la o analiză minuțioasă, atât a contextului istoric, cât și a conceptelor utilizate.
Cum să evităm Purgatoriul
Domnul nostru a venit pe pământ pentru a ne mântui în mod desăvârșit. El ne-a dăruit legea iubirii și o religie pe măsura inimilor noastre, menită să ne facă sfinți și fericiți.
Toate poruncile, sfaturile și promisiunile sale emană pace, bucurie, milostivire și iubire. Ideea că aproape fiecare dintre noi, după moarte, trebuie să petreacă o perioadă mai scurtă sau mai lungă în focul curățitor al purgatoriului pare să contrazică acest preamilostiv plan de iubire al dumnezeiescului nostru Domn. Este adevărat că suntem slabi, că greșim de multe ori și că dreptatea lui Dumnezeu este una riguroasă și exigentă, dar la fel de adevărat este și că milostivirea și dragostea lui Dumnezeu întrece lucrările sale.
Domnul nostru, totodată, ne-a dăruit belșug de haruri și putere pentru a ne izbăvi de păcat, dar și mijloace multe (și eficiente) pentru a ispăși orice păcat săvârșit. Acest ultim aspect de obicei este trecut cu vederea de majoritatea catolicilor ori, pur și simplu, nu prea este înțeles. Desigur, cei care păcătuiesc de bunăvoie și nu se străduiesc deloc să-și îndrepte greșelile, neglijând numeroasele mijloace pe care Dumnezeu le oferă oamenilor pentru a ispăși păcatul, se osândesc singuri la purgatoriu.
Rostul acestei broșuri este acela de a ne arăta cum putem evita purgatoriul, folosindu-ne de mijloacele pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziție cu atâta generozitate și, în al doilea rând, de a ne ajuta să înțelegem că aceste mijloace stau la dispoziția oricărui creștin. Examinarea atentă a acestor pagini va fi un izvor de beneficii și mângâiere pentru toți cei care le vor parcurge.
Autorul închină aceste pagini Inimii preaiubitoare a lui Isus, cerându-i să le binecuvânteze.
Sfântul Francisc și Sfânta...
Sfântul Francisc şi Sfânta Clara, aflaţi în timp la o atât de mare depărtare de noi şi totuşi atât de apropiaţi nouă, ne pot oferi răspunsul pe care ei l-au aflat, răspuns ce l-ar putea ilumina şi pe cel care îl caută astăzi. Aceasta impune, disponibilitatea de a ne autoanaliza, chiar de a ne risca viaţa: cine s-ar încumeta să-şi primejduiască viaţa pentru a se apropia de mine? (Ier 30,21) Din cuprins: Geneza ordinului Franciscan. Kenoza lui Dumnezeu. Urmarea lui Cristos, ca şi compasiune. Crucea, izvor de lumină.
Tu ești Cristos, Fiul...
Păstorul conectat. Preoți...
Părintele Alois Guanella...
Cartea de față se dorește a fi portretul unui sfânt, sau, dacă vreți, o introducere în pedagogia sfințeniei și carității practicată de părintele Alois Guanella, de-a lungul vieții sale. În paginile de față veți regăsi portretul nu al unui sfânt sedentar, ci al unui preot al străzii, însuflețit de o energie nestăvilită, după cum el însuși afirma: „Nu ne putem lăsa pe tânjală, atâta timp cât sunt săraci de ajutat!” Supranumit tatăl săracilor și al celor în suferință, Alois Guanella (1842-1915), a fost ridicat la cinstea altarelor în octombrie 2011. Pe lângă prezentarea vieții părintelui Alois această carte insistă asupra carismei guanalliene, extrem de complexe: caritatea și pedagogia sa au fost însoțite, mereu, de respectul față de persoana umană; fără a fi un teoretician sau militant pentru respectarea drepturilor omului, prin acțiunile sale a știut să redea demnitatea persoanei celor marginalizați și suferinzi, conștient că fiecare om este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dincolo de datele biografice, această carte reprezintă și o invitație, de a nu fi uitată pe un raft, ci de a trăi și răspândi carisma guanalliană în lume.
Sfântul Francisc de Assisi...
Pornind de la exemplu sfântului Francisc – model desăvârșit de umilință, sărăcie și credință, autorul propune pentru cinstitorii „sărăcuțului din Assisi”, acte de devoțiune care, treptat, se transformă în acțiune, în trăire. Întrucât îi are în vedere pe cei care vor să cultive idealul franciscan, conține materiale ce, cum e și normal, reflectă spiritualitatea franciscană. În ea vom găsi, aşadar, celebrări care oglindesc diferite aspecte ale vieții franciscane, fiecare însumând elementele necesare pentru o meditație sau o rugăciune completă. Avem de-a face cu un subsidiu ce poate fi folosit atât pentru pregătirea sărbătorii Sfântului Francisc, cât şi cu ocazia întâlnirilor cu caracter franciscan sau pentru momente personale de rugăciune
Fericita Veronica Antal...
Editura Serafica anunță apariția broșurii „Fericita Veronica Antal (rugăciuni)”, coord. Pr. Virgil Blaj. În prefața cărții, PS Petru Gherghel recomandă cu bucurie această carte de rugăciuni, cu speranța că va deveni o modalitate nu numai de a-i aduce cinste și venerare Fericitei Veronica, ci și de a aduce laudă și preamărire lui Dumnezeu. Rugăciunile adunate în aceste pagini au menirea să încurajeze cultul Fericitei Veronica și să fie un instrument de promovare a rugăciunii adresate ei. Printre altele, acest mic volum cuprinde rugăciunea pelerinilor, rugăciuni pentru a cere tărie în încercările vieții și curaj în mărturisirea credinței, rugăciunea copiilor, rugăciune pentru un bolnav, rugăciune pentru familie, rugăciuni la locul martiriului, devoțiuni și novene în cinstea fericitei Veronica Antal.
Un sfert de oră în faţa...
Această carte cuprinde rugăciuni precum: un sfert de oră în faţa Preasfântului Sacrament, rugăciuni pentru Papa, rugăciuni pentru a avea preoţi buni, litania patimilor lui Isus Cristos, rugăciuni la vizitarea Preasfântului Sacrament, scurte convorbiri cu Isus din Sfânta Euharistie. Din cuprins: Preasfântul Sacrament. Ai să-mi ceri ceva pentru cineva. Inimă a lui Isus. Rugăciune pentru conducătorii ţării. Invocaţii pentru a obţine preoţi sfinţi. Litania Patimilor lui Isus Cristos. Rugăciune la vizitarea Preasfântului Sacrament. Scurte convorbirii cu Isus din Sf. Euharistie.
Puterea cea mare a rugăciunii
Oamenii rugându-se, se învrednicesc a primi ceea ce Dumnezeu mai înainte de toate veacurile a hotărât să le dea. Nu este de trebuinţă rugăciunea, zice Sfântul Toma, pentru ca Dumnezeu să ne cunoască nevoile noastre, dar pentru ca noi să înţelegem că avem nevoie de ajutorul lui, spre a dobândi cele trebuincioase pentru mântuire, şi prin aceasta să-l recunoaştem de singurul dătător al tuturor lucrurilor. Din cuprins: Despre trebuinţa rugăciunii. Despre chemarea în ajutor a sfinţilor. Valoarea rugăciunii. Puterea rugăciunii împotriva ispitelor. Condiţiile rugăciunii. Să ne rugăm cu încredere. Să ne rugăm cu statornicie. Să ne rugăm fără încetare.
Evanghelia pentru...
Cu rigurozitatea tipic iezuită și, în același timp, cu finețea și profunzimea tipice unui biblist de talia autorului, Carlo Maria Martini vine în ajutorul tuturor doritorilor de libertate și de claritate în viață, oferindu-le un îndreptar spiritual prin cartea Evanghelia pentru libertatea ta. Itinerar vocațional...
Cea mai mare comoară
Cea mai mare comoară sau Sfânta Liturghie explicată cu pilde și asemănări
Ciorcârlia Subteranelor....
Cartea de față dă senzația unui strigăt ținut prea mult timp în piept sau, dacă vreți, în subteran, iar apariția ei vine ca o eliberare a acelei voci din tenebrele închisorilor și minelor de plumb, voce cu care părintele Gheorghe Dumitraș alina suferințele celor închiși, de Crăciun sau de Paști. Născut în 1923, în satul Nisiporești, Neamț, Gheorghe Dumitraș a urmat cursurile Seminarului Franciscan din Hălăucești, iar după ce este hirotonit preot, în 1948 este trimis la Oradea pentru însușirea ritului oriental. În 1949 începe studiul la Conservatorul din București, unde este arestat. În 1952, în celebrul proces al „lotului Todea”, este condamnat la 25 de ani de muncă silnică, pentru crime de înaltă trădare. Este eliberat în 1964, pentru ca, un an mai târziu, la numai 42 de ani, să treacă la cele veșnice. Aceasta este istoria, în câteva cuvinte, a vieții unui om. Însă orice om are o poveste, iar povestea lui - așa cum ne e descoperită în paginile acestei cărți, e una din acele povești care te face să-i mulțumești pentru că, în drumul tău spre nicăieri, te-a lăsat să treci prin viața lui.
Văduvia. Aspecte biblice și...
Calea Sfintei Cruci...
Pe lângă binecunoscuta devoțiune practicată în Postul Mare, această broșură mai cuprinde și Rugăciuni către Maica Îndurerată, Coronița Sfintelor Răni ale lui Isus, sau Devoțiunea celor Cinci Răni ale lui Lui Isus.
Cum trebuie să-l iubim pe...
După cum însuși titlul sugerează, paginile acestei broșuri, aflate la a patra ediție, vorbesc despre prima și cea mai mare poruncă dată de Isus Cristos: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău…
" De-a lungul timpului, reflecțiile din această carte au căpătat o importanță deosebită, astfel încât în unele regiuni din Spania, cei care o citeau cu evlavie primeau o indulgență de 50 sau chiar 200 de zile, iar Sacra Congregație a Sfântului Oficiu a examinat-o și a scos-o din rândul cărților de interes local.
Cartea nu dă răspunsuri ci propune câteva sfaturi practice pentru cei care vor să trăiască o viață prin prisma primei porunci, amintind, în același timp, care este rostul vieții pământești, și încercând să fie un fin ghid spre dobândirea vieții veșnice.
De ce filosofia?
Filosofia s-a născut din mirare, şi, după milenii de reflecţie, mirarea reapare în experienţa noastră culturală. Obiectul de care ne mirăm nu mai este cel de la începuturile gândirii filosofice, identitatea sa este legată de devenire, de diferitele condiţii de viaţă, de domeniile de cercetare, tot mai specifice şi rafinate. Mirarea îl priveşte astăzi pe omul însuşi, cel care se întreabă şi pune în discuţie, prin întrebări radicale, noile superstiţii: scientismul, funcţionalismul exclusivist, folosirea ideologică a puterii etc. Prin readucerea în atenţie a ceea ce este absolut, filosofia ne ajută să învingem maladia mortală a Occidentului, numită oboseală, problematizând ceea ce este considerat obişnuit şi de la sine înţeles şi retrezind interesul pentru căutarea adevărului. Armando Rigobello Din cuprins: Interogaţia. Răspunsul. Lupta pentru sens. Raportului filosofului cu puterea.
Miracolul Liturghiei...
Miracolul înseamnă deschidere spre Infinit, semnul lui Dumnezeu care vine în ajutorul necredinței noastre. Reprezintă ritmul eternității acordat pe aspirațiile și dorințele efemere ale finității noastre. Întâlnirea cu Miracolul din Lanciano nu te poate lăsa indiferent – aici, omul însuși simte exigența unui răspuns, a unei schimbări, a unei atitudini de însușit. Ceva se mișcă în fibrele ființei, în toată profunzimea ei. A rămâne pasiv, înseamnă a-ți nega propria umanitate, propria rațiune, propriul crez. Și nu e posibil... Cineva îți vorbește, te îndeamnă, te provoacă.
Sacramentul iertării
Iubind la umbra teiului
Gaetano Camillo în multele călătorii şi popasuri în România, l-au inspirit pentru a scrie această nouă carte. În viziunea sa poetică, autorul a făcut din tei simbolul lumii româneşti, copacul inimii şi al vieţii. Acest volum ivit din spontaneitatea observaţiei mişcării sufleteşti mai mult decât a văzutului, s-a transformat într-un act de omagiu adus României şi valorilor sale trecute şi prezente. (Carlo Savini) Din cuprins: Şi versurile dau în floare. Minunea teiului. Balonul bucuriei. Raza de soare. Ursuleţul cel bun. Aur blând pe cărare. Norul alb. De vorbă cu pământul mamă. Picături de lumină.
Anton de Padova. Viața și...
Florilegiul antonian, inserat în paginile cărții, scoate la lumină o serie de miracole săvârșite și atribuite Sfântului Anton și necunoscute spațiului nostru spiritual. Buchetul celor 26 de miracole culese din Benignitas și Rigaldina, din arcul a peste două secole (1231- cca. 1435), vine să confirme solicitudinea săritoare și neobosită a sfântului Anton și să întregească legendarul miracolelor antoniene.
Novenă și rugăciuni către...
„Novenă și rugăciuni în cinstea Pruncului de la Praga”, trad. pr. Adrian Măgdici, OFMConv.
Broșura de față cuprinde cele mai importante devoțiuni către Pruncul Isus de la Praga: Novenă la Pruncul Isus de la Praga, Triduum pentru a cere un har, Coronița Pruncului Isus de la Praga, și rugăciuni diverse cum ar fi rugăciuni pentru cauze disperate, rugăciunea studentului, rugăciunea copilului, a bolnavului sau pentru ungerea cu uleiul din candela Pruncului Isus de la Praga.
Dimineața ființei
Pentru cititorii obișnuiți cu universul liric al Ginei Agapie, acest nou volum de poezii poate reprezenta o surpriză. Dacă în precedentele cărți publicate, poeziile sale erau încărcate de o anumită tensiune existențială, de o căutare febrilă similară cu rătăcirea poporului ales în pustiu, „Dimineața ființei. 44 de poezii” reprezintă spațiul și timpul interior al limpezirii, al clarității. Omul Gina Agapie, un bob de nisip învăluit în nacrul existenței ca într-o scoică, a fost, în sfârșit, irizat de lumina aurorei – inspirația divină – și și-a atins destinul natural pentru care a fost creat – acela de perlă prețioasă.
Răposații noștri. Casa tuturor
La editura Serafica a văzut lumina tiparului „Răposații noștri. Casa tuturor”, autor pr. Giuseppe Tomaselli, traducere de pr. Adrian Măgdici, OFMConv. Această apariție editorială poate fi considerată una de excepție, atât prin prisma autorului, cât și a traducerii propuse spre lectură.
Don Giuseppe Tomaselli (1902-1989) a fost unul din cei mai cunoscuți și iubiți preoți ai salezienilor sfântului Ioan Bosco; confesor prin excelență, exorcist și apostol neobosit al promovării publicațiilor catolice, don Giuseppe s-a remarcat prin harul său de a alina sufletele în pragul morții și de a consola pe cei care au pierdut pe cineva drag. Apărută pentru prima dată în 1953, „Răposații noștri. Casa tuturor”, este una din cele mai cunoscute și mai tulburătoare opere ale sale, tradusă acum, pentru prima oară în limba română.
Dumnezeu este mai ales bucurie
Monseniorul Francois Picaud, martor direct al manifestărilor extraordinare ale sorei Yvone-Aimee datorate stăpânirii divine: extazuri, bilocaţii, stigmate, cunoaşterea intimă a sufletelor, va scrie înainte de a muri că: esenţialul mărturiei sorei Yvonne-Aimee rezidă în răspunsul la aceste favoruri divine: umilinţă, simplitate, dreptate, speranţă în orice încercare şi caritate nemaiîntâlnită.Din cuprins: O copilărie bogată în bucurii. Yvonne, tănără fată sau puterea dragostei. Iradiere contagioasă la mănăstire.
Viața Sfântului Francisc de...
Viața Sfântului Francisc de Assisi. Leggenda major. Opera sfântului Bonaventura ne expune şi propune o biografie autorizată şi, vreme îndelungată, unică a sfântului Francisc din Assisi, o lucrare ce şi-a câştigat renumele, nu atât prin stilul excepţional al transcrierii şi metodologiei, cât mai ales prin...
La picioarele lui Isus
La editura Serafica a apărut o nouă ediție a broșurii "La picioarele lui Isus. Treizeci și una de vizite la Preasfântul Sacrament. Câte o vizită deosebită pentru fiecare zi a lunii", autor pr. Iosif Tălmăcel, OFMConv.
Încă de la început, părintele Tălmăcel subliniază importanța acestor pagini printr-o trimitere dureroasă la realitate. În ziua de azi, gesturile firești pe care le implică o vizită la biserică au fost oarecum inversate. Astfel, mulți creștini care intră în biserică, în loc să-l salute mai întâi pe Isus Cristos prezent în tabernacol, se roagă, mai întâi, icoanelor sau statuilor de sfinți.
Această broșură propune revenirea la ordinea firească și oferă un ajutor creștinilor care, din diverse motive, nu pot face vizite mai lungi în biserică. Așa cum spune și titlul cărții, fiecare vizită reprezintă fiecare zi a lunii, un moment scurt în care credincioșii stau de vorbă cu Isus, prezent în Preasfântul Sacrament.
Autorul propune pentru acest scurt dialog, o meditație cu privire la viața lui Isus Cristos și a Bisericii, urmată de recitarea rugăciunilor Tatăl nostru, Bucură-te, Marie și Slavă Tatălui, apoi o iaculatorie (invocație scurtă) la Preasfântul Sacrament, un cântec și o rugăciune la Maica Domnului. În acest fel, răgazul petrecut în prezența lui Isus poate deveni mai rodnic și mai plăcut Domnului.
Maica Mântuitorului,...
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie
Francisc de Assisi....
Cartea de față, după cum însuși autorul mărturisește, a pornit de la ideea că fascinația pe care continuă s-o exercite Sărăcuțul din Assisi până în ziua de azi, a plecat de la întâlnirea Evangheliei cu istoria umanității. Ceea ce diferențiază această carte de alte scrieri despre Sfântul Francisc, este explicarea concretă a contextului istoric în care a trăit Francisc și a impactului pe care l-a avut noua formă de viață pe care a propus-o în Biserica Catolică. Într-o manieră concretă și aplicată, Eloi Leclérc suprapune viața Sfântului Francisc pe evoluția societății.
Să ne rugăm. Carte de...
Cartea „Să ne rugăm”, cu un conținut ilustrat și color, coordonată de Luminița Mandache, reprezintă un ghid de rugăciune adresat copiilor și celor care lucrează la creșterea și educarea lor, pentru a-i iniția în deprinderea rugăciunilor fundamentale credinței creștine și pentru dobândirea unei ținute corespunzătoare creșterii lor.
Îndrumător spiritual
Noi toți trebuie să-i urmăm pe Sfinți și să ducem o viață sfântă. Pentru a putea intra în cer, toți trebuie să ne sfințim, deoarece Dumnezeu vrea aceasta și ne-am luat noi înșine aceasta îndatorire la Sfântul Botez. (Pr. Dumitru Lucaci) Din cuprins: Mijloacele care ne conduc la desăvârşirea creştinească. Piedicile desăvârşirii creştineşti. Virtuţile morale. Virtuţile teologale.
Dumnezeu este cu noi
După cum însuși autorul precizează, în paginile de față, cititorii vor găsi aforisme pentru un an întreg, primite de la Sfânta Treime. Acestea au fost așezate pe hârtie chiar în ziua în care au fost primite. Deși cele mai multe zile conțin câte două mesaje primite fie de la Tatăl, fie de la Fiul, fie de la Duhul Sfânt, există și zile cu un singur mesaj, Alan Ames justificând acest lucru prin faptul că unele mesaje sunt private sau nu sunt destinate publicării.
13 zile de marți cu Sf....
Maximilian Kolbe. Calea...
La editura Serafica a apărut cartea „Maximilian Kolbe. Calea lăuntrică", autor Zdzilaw Josef Kijas.
Dacă alte cărți tratează pe larg viața și moartea acestui important sfânt polonez, paginile de față reprezintă o adevărată revelație: autorul încearcă o introducere în teologia sfântului Maximilian Kolbe, pornind de la trăirea interioară a numărului 16670, care s-a oferit pe sine pentru a salva numărul 26273. Scopul cărții se confundă, de fapt, cu misiunea sfântului Maximilian Kolbe: cea de a reda oamenilor demnitatea, adică de a fi creaturi ale lui Dumnezeu, menite să trăiască în prietenie cu propriul creator, chiar dacă o ideologie trecătoare îi reduce la simple numere matricole in lagărul de la Auschwitz.
Fără a insista pe aspectele extrem de cunoscute din viața sfântului ( editorialele din publicația „Cavalerul Neprihănitei" sau fondarea Armatei Maici Domnului) l, autorul propune o lectură edificatoare a căii lăuntrice ce l-a determinat pe Maximilian Kolbe să se sacrifice, in spiritul unei vieți trăite cu sfințenie, pentrul altul, într-un spațiu și timp din care nu se putea ieși decât prin sacrificiu.
Illustrissimi. Scrisorile...
Avem bucuria să începem un nou an editorial cu un volum de excepție: „Illustrissimi. Scrisorile patriarhului”, autor Albino Luciani, traducere, note și indice Cristina Grigore. Apariția acestei ediții în limba română este cu atât mai salutară cu cât, anul acesta, autorul – viitorul papă Ioan Paul I, sau popular papa Luciani – va fi ridicat la cinstea altarelor pe 4 septembrie.
Cele 40 de scrisori adunate în acest volum, scrise pe vremea când încă era episcop și Patriarh de Veneția, se adresează familiar și cu umor unor personalități din diferite epoci, sfinți ori personaje ilustre; fiecare mesaj ascunde realități dureroase mereu valabile, pe care papa Luciani le tratează direct și onest, izbind cititorii în piept ca un berbec zidurile unei cetăți. Ba, mai mult, „Scrisorile patriarhului” au trecut testul timpului și devin, pe zi ce trece, o radiografie a unui prezent continuu, o confesiune aproape profetică ce transformă ficțiunea într-un cotidian sfâșietor de real.
Antologie de poezie a...
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Luna martie dedicată...
Luna Martie Dedicată Sfântului Iosif
La editura Serafica a văzut lumina tiparului cartea „Luna Martie Dedicată Sfântului Iosif", autor Tarcisio Stamare. În contextul în care anul acesta a fost declarat de către Papa Francisc Anul Sfântului Iosif, noul volum apărut reprezintă un mijloc excelent de introducere a cititorilor și cinstitorilor Sfântului Iosif în teologia și spiritualitatea sa.
Încă de la început, autorul își face cunoscută intenția de a separa imaginea de „pioasă prezență" a sfântului Iosif în cadrul unor devoțiuni populare, de rolul crucial pe care acesta l-a avut în misterul Întrupării și Răscumpărării. Fiecare capitol reprezintă o zi din luna martie, în care cititorii sunt invitați să mediteze și să descopere adevărata figură și misiune a sfântului Iosif în istoria mântuirii, în relație cu Isus și Biserica.
Puținele amănunte pe care le oferă evangheliile cu privire la viața și rolul sfântului Iosif sunt suficiente pentru autor ca să-l plaseze, ca importanță în ordinea devoțiunilor, imediat după Isus și Sfânta Fecioară Maria, dar înaintea tuturor sfinților și patriarhilor.
Fiecare meditație este însoțită de o mărturie (din istoria cultului sfântului Iosif sau din viața sfinților care s-au remarcat și au promovat devoțiunile față de el), un fioretti (pasaj biblic ce ghidează meditația) și o iaculatorie - invocație scurtă prin care se cere ajutorul său harul lui Dumnezeu. Nu puteau lipsi din aceste pagini devoțiunile populare, cum ar fi Durerile și Bucuriile Sfântului Iosif, Litania Sfântului Iosif sau Bucură-te, Iosife.
Concluzia acestei cărți este edificatoare: deși este o prezență discretă în evanghelii, devoțiunile și cultul sfântului Iosif trebuie sa aibă o importanță demnă de cel considerat ca fiind omul apropiat cel mai mult posibil de Isus.
Sfântul Apostol Iuda Tadeu...
Pilde mariane
Catehism pentru copiii care...
Acest Catehism oferă copiilor informațiile necesare pentru a-l descoperi pe Isus, care vine în Sfânta Împărtășanie, la Sfânta Liturghie, prin mâinile preotului și puterea Duhului Sfânt. Prezintă principalele adevăruri de credință, rugăciunile fundamentale, explică sacramentele Botezului, Euharistiei și al Pocăinței și, bineînțeles, pregătește copiii să facă prima mărturisire a păcatelor, adică Prima Spovadă și astfel, cu vrednicie să poată primi Prima Sfântă Împărtășanie, adică Sacramentul Euharistiei.
Din toată inima și din tot...
Frate capucin, Prospero Rivi a avut misiunea, timp de 40 de ani, de formator al tinerilor care doresc să îmbrățișeze viața franciscană. În paginile de față, autorul insistă pe recuperarea unei tradiții franciscane mai puțin cunoscute, și anume, rugăciunea mentală sau contemplativă, considerată, în trecut, una din cele mai importante forme de rugăciune în viața franciscană.
Îndreptar de atitudini....
Această nouă apariție editorială semnată de părintele Iacob Stolnicu reprezintă un nou demers de a aduce cuvintele Sfintei Scripturi de la amvonul bisericesc în inimile creștinilor și Trupul euharistic al lui Cristos din tabernacol în sufletul credinciosului modern.
După „Trăsături pentru un caracter creștin” și „Dumnezeu pe urmele noastre sau noi pe urmele lui Dumnezeu?”, pr. Stolnicu revine cu un prim volum dintr-un proiect mai amplu care, în accepțiunea și definiția societății contemporane, are, în aparență, toate caracteristicile unui ghid de dezvoltare personală: „Îndreptar de atitudini”.
Cele 28 de meditații prezente în această primă parte sunt, de fapt, fragmente de viață care, golite de prezența Cuvântului lui Dumnezeu, nu sunt altceva decât un proces verbal de predare-primire a unui trup de carne, o fișă de diagnostic a unui pacient amestecată cu alte fișe de diagnostic pe care societatea îl tratează cu sedativele tehnologiei moderne și false panacee cu efect de scurtă durată. Mulți ar strâmba din nas, considerând că o carte tipărită, mai ales o carte în care se vorbește despre post, răstignire, de a căuta să faci binele chiar și când ție nu îți merge bine, o astfel de carte e un demers sortit eșecului din start, din moment ce liturghiile se transmit online, preoții fac podcasturi în care interpretează și reinterpretează Biblia.
Micul Catehism pentru Familie
Scopul acestui Mic Catehism pentru Familie este de a-i ajuta pe creştinii care se străduiesc cu sârguinţă să „pună temelia” unei credinţe solide, pentru a nu se găsi în dificultate atunci când fiii lor mai mici sau adolescenţi îi vor întreba despre adevărurile fundamentale ale religiei pe care o trăiesc.