Luna iunie, Gheorghe Pătrașcu

Referinta: Eds-0228

5,00 lei
Cu TVA

Evlavia către Inima Prea Sfântă a lui Isus este cinstea deosebită ce o dăm acelei binecuvântate părţi a corpului lui Isus care i-a întreţinut viaţa pământească, prin bătăile sale zi de zi. Dar mai mult decât aceasta, cinstim Inima lui Isus ca locaş al dumnezeieştii sale sfinţenii, a virtuţilor sfinte care au fost practicate de această inimă, cea mai sfântă dintre toate inimile ce au existat vreodată sau pot exista. Din cuprins: Evlavia către inima lui Isus. Inima lui Isus şi Dumnezeu Tatăl. Inima lui Isus şi Sf. Fecioară Maria. Inima lui Isus şi Sfântul Iosif. Inima lui Isus şi apostolii. Inima lui Isus şi Sf. Petru. Inima lui Isus şi Magdalena. Inima lui Isus şi copiii. Inima lui Isus şi săracii. Inima lui Isus şi crucea. Inima lui Isus şi Euharistia. Inima lui Isus şi porunca sa.

Cantitate

Evlavia către preasfânta Inimă a lui Isus deşi e veche în Biserică, totuşi aşa cum se practică azi, este evlavia timpurilor noastre moderne şi putem zice că această evlavie s-a ridicat cu atâta putere şi splendoare, încât nu i se găseşte pereche. Astăzi ea încălzeşte inima învăţatului profesor, ca şi pe a studentului harnic, pe a oamenilor puşi la conducere, cât şi pe a celor simpli, care îşi macină viaţa în munca umilă a câmpului. (Pr. Ioan Gârleanu) Din cuprins: Clipe de reculegere pentru apostoli. Viaţă de credinţă. Viaţă de iubire. Iubire încrezătoare. Smerenie, simplicitate, lăsare cu totul în iubire. Sfinţenia. Iubirea de jertfă. Isus în Evanghelie. Isus prizonierul dragostei. Munca apostolică. Sfânta Fecioară Maria, Regina iubirii. Rugăciune de consfinţire.

Eds-0228
841 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
2012
Autorul
Gheorghe Pătrașcu
Format
10x14 cm
Nr. pagini
160
Titlul cartii
Luna iunie

Referinte specifice

Nou

66 alte produse in aceeasi categorie: