DOMNUL A ÎNVIAT
Frați și surori să ne însușim rugăciunea lui Isus: să-i cerem Tatălui să ridice vălul de pe ochii noștri pentru ca în aceste zile, privind Răstignitul, să putem înțelege și primi faptul că Dumnezeu este iubire. De câte ori nu ni-l închipuim noi ca stăpân, si nu ca Tată, de câte ori nu ne gândim la El ca la un judecător sever, și nu ca la Mântuitorul milostiv! Dar Dumnezeu, De Paști, nimicește distanțele, arătându-se în umilința unei iubiri care ne cere iubire. Așadar, noi îl preamărim când trăim cu iubire, când tot ceea ce facem, facem cu iubire, din inimă, ca pentru El. Adevărata preamărire este preamărirea iubirii, pentru că este singura care dă viață lumii. Desigur, această mărire este opusul celei lumești, care ne vine atunci când suntem admirați, lăudați, aclamați: când eu ma aflu în centrul atenției. Slava lui Dumnezeu în schimb este paradoxală: fără aplauze, fără audience. În centru nu este eul, ci celălalt: Paștele ne arată, într-adevăr, că Tatăl îl preamărește pe Fiul, iar Fiul îl preamărește pe Tatăl. Niciunul nu se preamărește pe sine.