A ieşit semănătorul. 4. Predici la sărbătorile Maicii Domnului

Societatea modernă se află într-un proces de profunde schimbări sociale, economice, culturale, politice şi chiar religioase. Iar aceste „transformări ample, rapide şi profunde ale societăţii şi culturii au afectat familia în zilele noastre mai mult decât alte instituţii”. Pe de altă parte, este adevărat că şi transformările din interiorul familiei au repercusiuni asupra „marii familii umane”, societatea: „Binele persoanei şi al societăţi umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale”. De aceea, societatea nu poate să nu manifeste un interes viu faţă de problemele actuale ale familiei.

Viaţa sfintei Fecioare Maria după contemplaţiile fericitei surori stigmatizate Ana Ecaterina Emmerich

Stilul expresiv al acestei cărţi îţi cere să citeşti printre rânduri şi să te laşi îndrumat de intuiţia firească, puternică, luminoasă şi clară ce alcătuieşte textul de faţă. Intuiţia priveşte modul de funcţionare al revelaţiei lui Dumnezeu împlinite în Isus Cristos. Astfel, nu este vorba despre o comunicare a adevărului „căzut din cer” prin intermediul umanităţii asumate a Fiului. Revelaţia are de-a face mai mult cu evenimentul complet al lui Isus, şi anume cu umanitatea lui deosebită. Acest lucru înseamnă că ataşamentele, sentimentele şi felurile sale de a simţi lucrurile şi situaţiile sunt deja manifestarea adevărului lui Dumnezeu. Şi viceversa: ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice se integrează în funcţionarea originară a umanităţii noastre, mai precis, în emoţii şi în sentimente, în ataşamente şi în legături, precum şi în acţiunile de bază care compun experienţa noastră faţă de lucruri. Altfel spus, Dumnezeu ne vorbeşte nu numai despre umanitatea lui Isus, ci se exprimă în umanitatea Fiului, şi chiar mai mult – şi poate chiar mai conform cu originalul –, Dumnezeu se descoperă în umanitatea lui Cristos, „simţind, suferind, reacţionând în faţa realităţii de fapt”. În această simţire, în sentimentele care se creează şi în reacţiile concrete, adevărul lui Dumnezeu prinde viaţă şi astfel „locuieşte” cu noi.

Parcurgând paginile cărţii, apare realitatea unei mărturii excepţionale de credinţă ce a implicat sute de mii de femei şi bărbaţi ucişi pentru că au aparţinut Bisericii. Este un fapt evident al istoriei recente a Bisericii persecutate, care a unit şi uneşte creştinii din fiecare Biserică şi confesiune şi este transmis ca punct de referinţă al memoriei lor, aşa cum apare din cuvintele sfântului Papă Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea Tertio millennio adveniente: „În secolul nostru (sec. XX) au revenit martirii, adesea necunoscuţi, «soldaţi necunoscuţi» ai marii cauze a lui Dumnezeu. Pe cât posibil, mărturiile lor nu trebuie pierdute în Biserică”. Pentru aceasta, Papa a lansat o invitaţie: „Este necesar ca Bisericile locale să facă totul pentru a nu lăsa să piară memoria celor care au suferit martiriul, adunând documentaţia necesară”.

Etatizarea educaţiei

Vreau sa înteleg cu cine ma casatoresc. Curs de pregatire umana pentru a intra în viata de familie

Cartea se prezintă ca un mic tratat de spiritualitate a cărui menire este de „a deschide ochii celor orbiți” de numeroasele interpretări greșite ale libertății care circulă în epoca contemporană. „Dorim ca această carte să fie un ajutor pentru cei care vor sa fie deschiși spre minunatele înnoiri interioare pe care Sfântul Duh vrea sa le aducă în inimile noastre, pentru a ajunge astfel la glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu” (Jacques Philippe, Introducere)

La 25 august 2020 s-au împlinit 750 de la moartea pe pământ străin, departe de țara natală, a uneia dintre cele mai strălucite figuri ale Evului Mediu, regele care întruchipează în sine idealul cavalerului lui Isus Cristos, sfântul Ludovic al IX-lea al Franței (1226-1270), pe care Biserica Catolică îl comemorează la aceeași dată a nașterii sale pentru cer.

Monografia satului Rotunda era de mult timp dorită şi chiar cu adâncă emoţie aşteptată de credincioşii catolici din această comunitate. Lucrarea de faţă reprezintă, de fapt, un omagiu adus generaţiilor de locuitori care au trăit în Rotunda de-a lungul timpului, dar şi un imbold pentru actuala generaţie de a perpetua valorile credinţei şi moştenirea spirituală primită de la înaintaşi.

Prezentul volum este publicat sub egida Departamentului de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi şi este realizat de un grup de cercetători specializaţi în diferite instituţii academice ale capitalei Moldovei, sub coordonarea părintelui Ştefan Lupu.

De câte ori nu ne-am hotărât, în preajma Postului Mare, că vom trăi acest post diferit. Ne-am spus că de această dată chiar vom respecta, pe tot parcursul postului, deciziile pe care le-am luat la început! Am vrea să trăim mai profund Pătimirea lui Isus, să fim mai consecvenţi în rugăciune, în fapte bune, am vrea ca aceste câteva săptămâni să ne aducă mai aproape de Dumnezeu şi să ne facă oameni mai buni.

Nu ştim dacă acest jurnal va reuşi să atingă un scop atât de măreţ, dar poate va fi măcar un pas mic spre îndeplinirea lui. Este presărat cu îndrumări şi provocări zilnice, dar să le luăm doar ca pe nişte sugestii şi nu ca pe obligaţii. Să ne simţim liberi să îl folosim cum credem noi că ne ajută mai mult! Fie că scriem, sau desenăm, sau doar ne gândim, însuşi faptul de a deschide acest jurnal în fiecare zi din timpul Postului Mare va fi un mic sacrificiu de timp adus Tatălui, o mică rugăciune, un mic gând trimis spre Cer. Iar la sfârşit să ne vedem cu bucurie în ziua Învierii… poate chiar un pic mai buni! 

Ecumenism

Revoluţia globală a sexualităţii

Nobila frumuseţe a artei de a celebra şi a spaţiului liturgic

Această carte, tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor, prin cele 50 de imagini, îl propune pe Isus ca model demn de urmat. Caracterul lui Isus, chiar dacă uneori lasă o urmă de mister, ne arată cum anume trebuie trăită viaţa pentru a-i da un sens autentic creștin. Temele propuse vor să deschidă larg orizonturile vieţii noastre, captată uneori de propriile probleme şi mai puţin orientată spre binele comun.

Volumul de faţă, cu titlul Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranţă, însumează o parte din conferinţele ţinute cu acea ocazie, dar şi alte scrieri despre Biblie şi speranţă. Este o temă de mare actualitate, dacă ţinem cont de contextul în care trăieşte omenirea în ultimul timp. În faţa provocărilor acestor vremuri, şi teologul, preotul şi creştinul trebuie să ia atitudine. Nu pot adopta tactica struţului până va trece primejdia. În acest sens, pornind de la Sfânta Scriptură, care este sufletul întregii teologii, autorii convocaţi pentru acest volum colectiv prezintă modul în care cuvântul lui Dumnezeu este lumină pentru paşii noştri şi astăzi şi izvor de speranţă.

Evanghelia în viaţa copiilor, Anul C

În această carte, ne-am străduit, gravând portretele, să răzuim ghipsul în care unii i-au pus pe aceşti înaintaşi, împiedicându-i să respire, să trăiască, să fie ei înşişi. Preocuparea noastră a fost să regăsim omul – care, uneori, face să vibreze textul, ori să cadă o lacrimă –, cu sensibilitatea şi inteligenţa sa puse de credinţă în slujba evangheliei.

Această scurtă lucrare reflectă compoziția modelului fondativ-contextual a teologiei fundamentale. Pornind de la cele două dimensiuni ale acestui model, ca știință a fundamentelor teologice și disciplină de frontieră, studiul de față conjugă cercetarea a ceea ce stă la temelia credinței creștine cu atenția acordată instanțelor culturale și filosofic-fenomenologice ale timpului prezent.

Cu inima deschisa

Acest volum este o încercare modestă de a-i însoţi pe toţi cei care doresc să răspundă iubirii lui Dumnezeu printr-o viaţă plină, fericită şi rodnică, înflorind în fericirea veşnică de a-l contempla. El s-a născut din dorinţa de a-i ajuta să parcurgă o călătorie interioară de ascensiune spirituală şi să se deschidă la bucuria unei întâlniri care să le schimbe viaţa. Aceste rânduri emană dintr-o inimă deschisă la evanghelia şi la Persoana lui Isus Cristos, cu dorinţa de a provoca aceeaşi deschidere în cititor, ajutându-l să intre în sine însuşi, în locul prezenţei intime a lui Dumnezeu, şi dându-i efortului său de convertire un caracter tangibil, să-i indice drumul de urmat şi mijloacele concrete pentru a-l repune pe Dumnezeu în centrul preocupărilor sale esenţiale.

Ave, Maria! Imn de laudă şi speranţă

6Întelepciunea unui sarac

Însănătoșirea lumii

Ce anume vrea să indice Pagazzi cu această lucrare foarte frumoasă? Că Dumnezeu, care este supremă şi afectuoasă „Putere”, cheamă la fiinţă toate creaturile, şi cu mai mare motiv pe om, chip şi asemănare a sa, în măsura în care el le conferă putere. A fi înseamnă a putea fi. Noi dorim, sau manifestăm o voinţă, numai pentru că putem să dorim şi să descoperim în noi forţa care face posibilă exercitarea voinţei. Întrebarea instigatoare a lui Spinoza, „Ce anume poate un corp?”, are în fond, ca răspuns, o altă întrebare: „Cum poate un corp să fie la înălţimea propriei puteri?” Care este ca şi cum am spune: cum putem corespunde pozitiv la plinătatea vocaţiei noastre divine şi umane?

Magnificat. Colecție de cântece bisericești. Ediția II

De ce îmi este frica sa iubesc?

Adoraţie euharistică

Ungerea bolnavilor este, cu siguranţă, sacramentul cel mai puţin cunoscut şi cel mai greşit înţeles, pentru că încă mai este unit cu vechea terminologie a „extrema unctio”, adică cea care se administrează muribunzilor, ultima ungere. Biserica, atentă la semnele timpurilor, mai ales după Conciliul al II-lea din Vatican, a încercat o revalorificare a acestui moment de întâlnire a celui încercat de durere, boală sau bătrâneţe cu Mântuitorul Cristos. Primul lucru pe care l-a făcut a fost schimbarea titulaturii acestui sacrament de vindecare pe care-l oferă omului: astfel că acest sacrament va lăsa în umbră numele de „extrema ungere” şi se va numi după titlul noului Ritual: „Ungerea bolnavilor şi îngrijirea lor pastorală”.

„Un fin interpret” al timpului său, căruia îi era „sete de Dumnezeu” într-un mod nou, şi un „extraordinar director de suflete”, capabil să ajute persoanele să-l caute pe Domnul în propria inimă şi să-l găsească în caritate. Aşa îl descrie papa Francisc pe sfântul Francisc de Sales în scrisoarea apostolică Totum amoris est, „Totul aparține iubirii”, scrisă cu ocazia celui de-al IV-lea centenar al morții învățătorului Bisericii, patron al jurnaliștilor şi comunicatorilor, episcop „exilat” de Geneva. Despre sfântul francez, născut în castelul din Sales, în Savoia, la 21 august 1567, şi mort la Lyon la 28 decembrie 1622, papa subliniază vocația de a se întreba „în fiecare circumstanță a vieţii unde se află cea mai mare iubire”. Nu întâmplător sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit „Învățător al iubirii divine”, aminteşte papa Francisc, nu numai pentru că a scris despre ea „un Tratat voluminos, ci mai ales pentru că a fost martor al ei”.

Am simţit inima lumii bătând

Acest Directoriu pentru cateheză se situează într-o continuitate dinamică cu cele două care l-au precedat. La 18 martie 1971, Sfântul Paul al VI-lea aproba Directoriul catehetic general, redactat de Congregaţia pentru Cler. Acel Directoriu se califica pentru a da o primă aranjare învăţăturii reieşite de la Conciliul al II-lea din Vatican (cf. CD 44). Nu se poate uita că Sfântul Paul al VI-lea considera toată învăţătura conciliară ca "marele catehism al timpurilor moderne".

Am voit să adunăm în această carte o serie de litanii prin care să invocăm - ca "descendenţă aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt" (1Pt 2,9) - milostivirea lui Dumnezeu Treime pentru noi, ca şi mijlocirea preasfintei Fecioare Maria şi a sfinţilor în multele noastre necesităţi spirituale. Litaniile, 80 la număr, sunt grupate în patru categorii: 1) Preasfânta Treime; 2) Preasfânta Fecioară Maria; 3) Sfinţii şi 4) Pentru diferite necesităţi.

În omilia pe care a ținut-o la Nazaret (14 mai 2009), cu ocazia pelerinajului său în Țara Sfântă, Papa Benedict al XVI-lea spunea că „Toţi trebuie să ne întoarcem la Nazaret… Miracolul Întrupării ne provoacă mereu din nou pentru a ne deschide priceperea către posibilităţile nelimitate ale puterii transformatoare a lui Dumnezeu şi a iubirii sale pentru noi, precum şi la dorinţa lui de a fi unit cu noi. Aici a devenit om Fiul lui Dumnezeu, generat înainte de toată eternitatea, şi astfel ne-a permis nouă, fraţilor şi surorilor sale, să participăm la filiaţiunea sa divină”. Apoi va adăuga: „Când reflectăm asupra acestui mister plin de bucurie, ni se oferă speranţă, speranţa sigură că Dumnezeu va continua să intervină în istoria noastră”.

Reflecțiile cardinalului Anastasio Ballestrero dezvoltă ceea ce subliniază și Directoriul despre evlavia populară şi liturgie: „De-a lungul secolelor, mai ales cele recente, reflecţia eclezială a scos în evidenţă virtuţile sfântului Iosif, între care strălucesc: credinţa, care în el s-a tradus în adeziune deplină şi curajoasă la proiectul mântuitor al lui Dumnezeu; ascultarea sârguincioasă şi tăcută faţă de manifestările voinţei sale; iubirea şi respectarea fidelă a Legii, evlavia sinceră, tăria în încercări; iubirea feciorelnică faţă de Maria, exercitarea necesară a paternităţii, ascunderea activă” (nr. 219).

Ce vreau eu este iubirea. Un itinerar biblic

Umilinţa lui Dumnezeu

Revelaţie, credință și credibilitate : manual de teologie fundamentală

Scopul acestei cărţi: să ne ajute să ne trăim viaţa în Duhul lui Dumnezeu. Cred cu tărie că Dumnezeu doreşte să fie mai prezent în viaţa fiecăruia dintre noi şi, de multe ori, nu apreciem acest lucru sau nu îl recunoaştem. Rugăciunea mea este ca această carte să ne ajute să ne întâlnim cu Duhul mai des şi în mai multe moduri. Fie că este vorba de Sacramente, de Scriptură, de rugăciune, de familie, de muncă sau în timp ce facem cumpărături la mallul din apropiere, Dumnezeu doreşte să ne angreneze. De fiecare dată când îl întâlnim pe Dumnezeu, avem posibilitatea de a fi schimbaţi, iertaţi, restauraţi, umpluţi şi eliberaţi. Suflarea lui Dumnezeu dă viaţă spiritelor noastre obosite.

Pr. Dave Pivonka

Dogmatica catolică. VIII. Viitorul creaţiei în Dumnezeu : escatologie

Părintele Rafael Friedrich - mărturisitor al credinţei într-o ţară comunistă

Această carte liturgică, intitulată „Evangheliar” , este un extras din Lecționarul Roman,

Vol. I: Timpul Adventului și Timpul Crăciunului,

Vol. II: Timpul Postului Mare și Timpul Pascal,

Vol. III. Timpul de peste an, Săptămânile I-XVII,

Vol. IV: Timpul de peste an, Săptămânile XVIII-XXXIV,

Vol. V: Sfinții

 Volumul de fata nu are pretentia de a fi o tratare completa, o cercetare erudita sau specializata asupra fiecarui aspect al teologiei pastorale, ci vrea sa fie mai mult un instrument sau un manual pentru a introduce si a favoriza cercetarea si reflectia în acest domeniu, pentru a creste împreuna în constiinta de a împlini misiunea comuna primita de la Cristos cel înviat si în cautarea unei fidelitati tot mai mari fata de aceasta misiune.

A crede. Invitatie la credinta catolica pentru femeile si barbatii secolului al XXI-lea

Parcurgând paginile acestei cărţi, se poate sorbi tocmai această dimensiune a unei vieţi autentice, profund umană, riscată - din toate punctele de vedere - pentru Dumnezeu, mai ales după momentul de cotitură sau de convertire, am zice noi. Da, pentru că sfântul Ieronim, înainte de a se da cu totul cauzei lui Dumnezeu, a fost un copil şi un tânăr tipic acelora care proveneau din familii de condiţie socială ridicată, cu tot ceea ce comportă acest lucru, aşa cum o afirmă el printre rândurile scrierilor sale. Se pare însă că Dumnezeu, punând în Ieronim o sete de cultură nestăvilită, s-a folosit tocmai de această dorinţă de cunoaştere pentru a-l călăuzi spre el şi spre ceea ce Ieronim a ajuns să însemne în istoria nu doar a Bisericii, ci şi a culturii Europei, ba chiar a lumii.

Viaţa lui Cristos

Răsfoind această carte, vom avea posibilitatea să (re)descoperim viaţa Fericitului Anton Durcovici în diverse evenimente din trecerea sa prin această viaţă pământească. Însă consider că, mai mult decât un simplu aspect istoric, această carte vrea să ne dea o lecţie de credinţă, prezentându-ne diverse aspecte ale vieţii spirituale a seminaristului, preotului şi episcopului Anton Durcovici.

Doctrina și Ritualul exorcismelor

Directoriu omiletic

Sfântul Ambroziu, în Hexameron (111,5) prezenta respiraţia rugăciunii care se ridica din adunarea liturgică a bisericii sale din Milano în timpul cântării psalmilor ca „ondulare maiestuoasă a valurilor oceanului”. La o altă pagină (PL 14,925) simţea că, la această cântare a psalmilor „care salută răsăritul şi care răsună la căderea nopţii, nicio inimă nu poate fi impenetrabilă: inimile dure ca pietrele întineresc, cei duri devin blânzi… pentru că în psalmi învăţătura şi fascinaţia merg împreună”.

Această exaltare entuziastă a Psaltirii este o constantă a literaturii creştine şi pentru faptul că psalmii au devenit textul privilegiat al rugăciunii mesianice şi liturgice a creştinismului. Un comentator din 1700, Calmet, comparase Psaltirea cu o carpetă plină de culori, cu sectoare bine conturate şi circumscrise, cele care mai apoi aveau să fie definite ca „genuri literare”. Rugăciunea în starea pură, aleluia imnurilor care îl celebrează pe Dumnezeu „pentru gloria sa mare” fără să ceară nimic, se întrepătrunde cu strigătul foarte des al lamentaţiunii care-i prezintă lui Dumnezeu obscurităţile existenţei, amărăciunea suferinţei, coşmarul singurătăţii. Mulţumirea fericită se întâlneşte cu abandonarea plină de încredere. Tragediile naţionale, obiectul rugăminţilor comunitare, se unesc cu cânturile speranţei mesianice proiectate asupra destinului luminos al Israelului lui Dumnezeu.

Ediţia de faţă a studiului despre teologia istoriei la sfântul Bonaventura reprezintă traducerea tezei de abilitare a lui Joseph Ratzinger, acceptată în anul 1957 de către comisia Facultăţii de Teologie a Universităţii „Ludwig-Maximilian” din München şi publicată în anul 1959. Drumul acestei cercetări referitoare la gândirea lui Bonaventura este însă unul foarte amplu, iar în spatele său se află o adevărată dramă. Ratzinger avea să dedice un întreg capitol „dramei abilitării” în volumul său de memorii publicat cu titlul Aus meinem Leben. Erinnerungen, 1927-1977 [Din viaţa mea. Amintiri, 1927-1977]. Doctor în teologie din anul 1953, cu o teză intitulată Poporul şi casa lui Dumnezeu în doctrina lui Augustin despre Biserică, publicată apoi un an mai târziu, Ratzinger decide, la îndemnul profesorului său coordonator, Gottlieb Söhngen, ca în continuarea acestei prime cercetări în domeniul teologiei patristice să se aplece şi asupra gândirii teologice medievale.

Încercări şi mângâieri ale preotului

Analiza a două concepte religioase (reîncarnarea şi învierea) cu instrumentele filosofiei se poate constitui ca un exerciţiu aplicativ al filosofiei religiei. După cum sugerează numele acestei discipline, ea se vrea o explorare filosofică a conceptelor religioase ce împinge capacitatea de cunoaştere a raţiunii până la limitele ei. Filosofia religiei ne arată că omul religios, cel care afirmă şi îşi asumă o credinţă religioasă, nu poate nega aportul raţiunii la formularea credinţei sale. Ioan Paul al II-lea a mers până acolo încât a numit credinţa şi raţiunea „două aripi cu care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului”. Urmând tradiţia Bisericii, nu trebuie să alungăm filosofia dintre instrumentele care ne ajută să ne formulăm credinţa. Să ne amintim că în formularea dogmei Sfintei Treimi, părinţii capadocieni au „împrumutat” conceptele filosofice de ousia şi hypostasis din neoplatonism, filosofia vremii lor. Până la Descartes, Europa creştină nici nu a avut filosofi în înţelesul actual al cuvântului, care să gândească şi să scrie din afara unui context teologic. Numai începând cu Descartes am asistat la „emanciparea” filosofiei din starea de aşa-zisă „slujnică a teologiei”. În ceea ce-l priveşte pe omul religios al religiilor orientale, care susţin conceptul reîncarnării, este evident faptul că Orientul nici măcar nu a căutat un divorţ al celor două metode de cunoaştere, filosofică şi religioasă, probabil din cauză că nu a avut un Dumnezeu suprem personal din „tirania” căruia să se elibereze.

YOUCAT

La sfânta Liturghie, Liturgia cuvântului se încheie cu "Rugăciunea credincioşilor", numită şi Rugăciunea universală. Reforma liturgică a Conciliului al II-lea din Vatican a redat viaţă acestui rit al Liturghiei, propunându-l ca o formă de rugăciune care să dea un spaţiu amplu credincioşilor, adică celor botezaţi, şi simţirii lor cu Biserica. Credincioşi prezenţi la celebrarea euharistică îşi exercită astfel funcţia lor preoţească şi se roagă pentru toţi oamenii. Rugăciunea credincioşilor izvorăşte din Cuvântul lui Dumnezeu proclamat şi explicat (omilia) şi din nevoile Bisericii şi ale poporului. Oricum, este legată strâns de Cuvântul lui Dumnezeu. Este ca un fel de consecinţă logică, explicativă, concretă. S-ar putea spune că Rugăciunea credincioşilor, întrucât este în sintonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, face vie şi actuală pentru comunitatea care celebrează ceea ce este proclamat de Cuvântul lui Dumnezeu în cadrul adunării.

Pe parcursul acestei cărţi, vom încerca să evidenţiem această pluralitate exemplificând în partea a treia, pentru fiecare perioadă istorică, prin persoane concrete ce au avut modalităţi diferite de a comunica cu Dumnezeu. Astfel, nu putem spune că este doar o modalitate anume care trebuie urmată pentru a trăi experienţa cu Dumnezeu, iar celelalte forme sunt de prisos. Nu. Ceea ce este poate mai important este ca fiecare să aleagă un mod verificat ca fiind bun de a comunica cu Dumnezeu şi să încerce să persevereze în acel mod pentru o lungă perioadă. Acest mod poartă cu sine o profunzime mai mare şi o relaţie cu Dumnezeu autentică, în comparaţie cu modul de a trece de la o metodă la alta.

În ceea ce priveşte structura acestei cărţi, prima parte (propedeutică) oferă câteva principii şi fundamente ale teologiei spirituale ca teologie a experienţei, din care nu lipsesc nici noţiunile cu privire la evoluţia istorică a acestei discipline.

După fixarea principiilor, urmează o parte aplicativă, în care se oferă posibilitatea întâlnirii figurilor „calde” ale vieţii spirituale, unde este subliniat rolul experienţei. Fiecare persoană umană este unică, iar în planul lui Dumnezeu, realizarea ei nu se înfăptuieşte după un şablon. De aceea i-a plăcut lui Dumnezeu să-i vorbească omului într-o manieră cu totul personală în diferite moduri (cf. Evr 1,1), aşteptând, totodată, din partea fiecăruia un răspuns cu totul personal. Iar răspunsul vine din viaţa de zi cu zi a fiecăruia. Modul de a trăi propria viaţă arată cel mai bine cum omul răspunde la chemarea lui Dumnezeu.

De ce mi-e teamă să-ţi spun cine sunt