Directoriu omiletic

Referinta: Sap-2024

15,00 lei
Cu TVA

Directoriu omiletic

Cantitate
Ultimele produse in stoc

În ultima duminică din octombrie 2008, Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013) a prezidat Liturghia în Bazilica Sfântul Petru, cu ocazia încheierii celei de-a XII-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, care a avut ca temă „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii”. Atunci, papa se exprima astfel: „Fiecare adunare sinodală este o experienţă forte de comuniune eclezială, dar aceasta şi mai mult întrucât în centrul atenţiei a fost pus ceea ce luminează şi călăuzeşte Biserica: Cuvântul lui Dumnezeu, care este Cristos. Şi noi am trăit fiecare zi în ascultare religioasă, simţind tot farmecul şi frumusețea de a fi discipolii şi slujitorii săi”. Documentul Directoriu Omiletic al Congregației pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, apărut recent la Editura Sapientia, vrea să dea un răspuns la cererea prezentată de participanţii la acest Sinod din 2008 despre cuvântul lui Dumnezeu. După o muncă asiduă, Congregația publică acest document pentru a sublinia importanța predicii, a pregătirii și a priorității ei în viața Bisericii. Textul final al prezentului Directoriu a fost prezentat Papei Francisc, care a aprobat publicarea lui (10 mai 2014). Acest Directoriu omiletic încearcă, pe de altă parte, să asimileze evaluările din ultimii cincizeci de ani, să le revizuiască în mod critic, să-i ajute pe predicatori să valorizeze funcţia omiliei şi să le ofere un ghid în împlinirea unei misiuni aşa de esenţiale pentru viaţa Bisericii. Directoriul, împărţit în două mari părţi, se deschide cu decretul Cardinalului Antonio Canizares Llovera, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Textul poartă şi semnătura arhiepiscopului Arthur Roche, secretar al aceluiaşi dicaster din Vatican. În prima parte, intitulată „Omilia şi ambientul liturgic”, sunt descrise natura, funcţia şi contextul special al omiliei. Sunt de asemenea abordate alte aspecte care o califică, adică ministrul hirotonit care poate să o rostească, referinţa ei la cuvântul lui Dumnezeu, pregătirea sa apropiată şi îndepărtată pentru compunerea ei, şi destinatarii ei. În a doua parte, „Ars praedicandi”, sunt ilustrate probleme esenţiale de metodă şi conţinut de care predicatorul trebuie să ţină cont în pregătirea şi rostirea predicii. Chei de lectură, în mod indicativ, şi nu exhaustiv, sunt propuse pentru ciclul duminical-festiv al Liturghiei, pornind de la inima anului liturgic (Triduum-ul şi Timpul Pascal, Postul Mare, Advent, Crăciun, Timpul de peste an), cu aluzii şi la Liturghiile din timpul săptămânii, Liturgiile în care se celebrează sacramentul Căsătoriei şi Liturghiile de înmormântare; în aceste exemple sunt aplicate criteriile evidenţiate în prima parte a Directoriului, adică tipologia dintre Vechiul şi Noul Testament, importanţa textului evanghelic, rânduirea lecturilor, legăturile dintre liturgia cuvântului şi liturgia euharistică, dintre mesajul biblic şi eucologie (rugăciunile prezidenţiale), dintre celebrare şi viaţă, dintre ascultarea lui Dumnezeu şi adunarea concretă. La final, sunt propuse şi două Anexe. În primul, sunt semnalate referinţele la Catehismului Bisericii Catolice în raport cu unele accente tematice din lecturile duminicale din cele trei cicluri anuale. Se insistă mult asupra faptului că predicatorul trebuie, în pregătirea lui, să apeleze şi la acest document, Catehismul. Utilizând Catehismul, predicatorul va putea să ajute poporul să integreze cuvântul lui Dumnezeu, credinţa Bisericii, exigenţele morale ale Evangheliei şi spiritualitatea sa personală şi liturgică. În cea de-a doua anexă sunt indicate referinţele la texte din documente magisteriale despre omilie. Acest document poate fi de un real folos preoţilor şi tuturor celor care au misiunea de a vesti cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare predicator, recomandă prezentul Directoriu, însuşindu-şi sentimentele apostolului Paul, să-şi reînsufleţească conştiinţa că „aşa cum am fost găsiţi vrednici de Dumnezeu să ni se încredinţeze evanghelia, aşa vorbim, nu ca să le fim oamenilor pe plac, ci lui Dumnezeu, care pune la încercare inimile noastre” (1Tes 2,4). Laurenţiu Turbuc

Sap-2024
1 Obiect

Fisa tehnica

Autorul
Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelo
ISBN
978-606-578-193-1
Titlul cartii
Directoriu omiletic

Referinte specifice

Nou

100 alte produse in aceeasi categorie: