De ce îmi este frica sa iubesc?

Volumul, coordonat de ÎPS Aurel Percă, oferă cititorului o retrospectivă a vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Iași, 1 iunie 2019, pe baza fotografiilor realizate cu multă măiestrie de dl Adrian Cuba, fotograf oficial în timpul vizitei, și organizate grafic după proiectul dnei prof. Ligia-Magda Sficlea.

Dogmatica catolică. VIII. Viitorul creaţiei în Dumnezeu : escatologie

Suferinţa lui Dumnezeu

Cu inima deschisa

A scrie despre Maria este o provocare cu multe obstacole. Sarcina autorului ar fi înlesnită doar dacă cea mai fascinantă şi, în acelaşi timp, cea mai misterioasă femeie din istorie ar fi redusă la nivelul unei simple tinere din mediul rural al satului numit Nazaret. În acest caz, folosindu-ne de descoperirile arheologice referitoare la condiţiile de viaţă ale locuitorilor din Galileea şi adăugând o doză potrivită de romantism social, am obţine deja rezultatul dorit: imaginea unei adolescente tipice pentru timpul respectiv, crescută într-un sat, puţin naivă, însă cu siguranţă foarte religioasă, probabil analfabetă, şi în a cărei cotidianitate visătoare apare neaşteptat supranaturalul sau, cel puţin, o sarcină nedorită.

Doctrina și Ritualul exorcismelor

Predici. „Predicați Evanghelia la toată făptura” (MC 16,15). Anul A

Înainte de a începe să citești această carte – și mă bucur nespus de mult că ai optat pentru ea –, aș vrea să-ți las un sfat legat de cum să o citești. Cartea are două părți care pot fi numite, în linii mari, teorie și practică. Prima parte, cea teoretică, este o încercare – foarte probabil, extrem de stângace – de a descrie această realitate extraordinară a relației omului cu Dumnezeu, pe care ar trebui să o construim în etapa pământească a vieții noastre, înainte de a-l întâlni într-o zi față în față. În această secțiune, am încercat să surprind legătura noastră cu Dumnezeu și să înțeleg ce ne invită el pe toți să facem, dorind să fie aproape de noi. Partea a doua, pe de altă parte, este (pe cât posibil) un ghid concret despre cum să construim această relație în practică sau, pur și simplu, cum să ne rugăm pentru a-l întâlni cu adevărat pe Dumnezeu.

Monografia satului Rotunda era de mult timp dorită şi chiar cu adâncă emoţie aşteptată de credincioşii catolici din această comunitate. Lucrarea de faţă reprezintă, de fapt, un omagiu adus generaţiilor de locuitori care au trăit în Rotunda de-a lungul timpului, dar şi un imbold pentru actuala generaţie de a perpetua valorile credinţei şi moştenirea spirituală primită de la înaintaşi.

Prezentul volum este publicat sub egida Departamentului de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi şi este realizat de un grup de cercetători specializaţi în diferite instituţii academice ale capitalei Moldovei, sub coordonarea părintelui Ştefan Lupu.

De ce mi-e teamă să-ţi spun cine sunt

Cred în Dumnezeu

Fericitul Ieremia Stoica din Valahia

La sfânta Liturghie, Liturgia cuvântului se încheie cu "Rugăciunea credincioşilor", numită şi Rugăciunea universală. Reforma liturgică a Conciliului al II-lea din Vatican a redat viaţă acestui rit al Liturghiei, propunându-l ca o formă de rugăciune care să dea un spaţiu amplu credincioşilor, adică celor botezaţi, şi simţirii lor cu Biserica. Credincioşi prezenţi la celebrarea euharistică îşi exercită astfel funcţia lor preoţească şi se roagă pentru toţi oamenii. Rugăciunea credincioşilor izvorăşte din Cuvântul lui Dumnezeu proclamat şi explicat (omilia) şi din nevoile Bisericii şi ale poporului. Oricum, este legată strâns de Cuvântul lui Dumnezeu. Este ca un fel de consecinţă logică, explicativă, concretă. S-ar putea spune că Rugăciunea credincioşilor, întrucât este în sintonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, face vie şi actuală pentru comunitatea care celebrează ceea ce este proclamat de Cuvântul lui Dumnezeu în cadrul adunării.

YOUCAT - Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri

La masa cuvântului. Reflecţii la Liturgia cuvântului din duminici şi sărbători. Anii A, B, C

Magisteriul Papei Francisc este deosebit de sensibil la acuzele vechi şi noi, vizibile şi ascunse aduse cărnii lui Cristos şi a fraţilor săi. Cu siguranţă, sunt multe locurile biblice, tradiţionale şi teologice vizitate şi retuşate de el cu originalitate, însă dacă se vrea să se găsească „fundamentul” teologiei sale, aceasta este, fără îndoială, carnea, pe care el o vede drept inima a toate. Nu întâmplător, vorbind despre ea, foloseşte cu uşurinţă tonuri grave şi puternice; argumentând chiar cu avânt, asemenea aceluia al primilor scriitori creştini. De altfel, dacă este carnea inima a toate, a avea grijă de ea este problemă de viaţă şi de moarte… de toate.

Stilul expresiv al acestei cărţi îţi cere să citeşti printre rânduri şi să te laşi îndrumat de intuiţia firească, puternică, luminoasă şi clară ce alcătuieşte textul de faţă. Intuiţia priveşte modul de funcţionare al revelaţiei lui Dumnezeu împlinite în Isus Cristos. Astfel, nu este vorba despre o comunicare a adevărului „căzut din cer” prin intermediul umanităţii asumate a Fiului. Revelaţia are de-a face mai mult cu evenimentul complet al lui Isus, şi anume cu umanitatea lui deosebită. Acest lucru înseamnă că ataşamentele, sentimentele şi felurile sale de a simţi lucrurile şi situaţiile sunt deja manifestarea adevărului lui Dumnezeu. Şi viceversa: ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice se integrează în funcţionarea originară a umanităţii noastre, mai precis, în emoţii şi în sentimente, în ataşamente şi în legături, precum şi în acţiunile de bază care compun experienţa noastră faţă de lucruri. Altfel spus, Dumnezeu ne vorbeşte nu numai despre umanitatea lui Isus, ci se exprimă în umanitatea Fiului, şi chiar mai mult – şi poate chiar mai conform cu originalul –, Dumnezeu se descoperă în umanitatea lui Cristos, „simţind, suferind, reacţionând în faţa realităţii de fapt”. În această simţire, în sentimentele care se creează şi în reacţiile concrete, adevărul lui Dumnezeu prinde viaţă şi astfel „locuieşte” cu noi.

Am simţit inima lumii bătând

Cartea de față are rădăcini profunde şi vechi. Ea este ultimul tom al unui triptic a cărui aventură a început în anul 2013. Am început, împreună cu cardinalul Robert Sarah, dialogul care a constituit materialul pentru lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic (Sapientia, Iași 2015). În primăvara anului 2015, publicarea acestui dialog despre credinţă a fost un eveniment de o amploare neaşteptată. Timp de zece zile, cardinalul a mers în capitala franceză pentru a-şi prezenta cartea. Frigul care domnea în Paris era departe de căldura, fervoarea şi entuziasmul care au însoţit apariţia lucrării Dieu ou rien. Îmi amintesc de serile de la biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, la „Trinité”, la „Sfântul Leon”, la bernardini sau la Librăria „La Procure”. De fiecare dată, mulţimea se grăbea să-l asculte. Departe de Paris, în abaţia Lagrasse, în patul său de suferinţă, atins de o scleroză în plăci fulgurantă, fratele Vincent veghea şi se ruga. El era protectorul misterios al cardinalului. Căci lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic a fost un fel de miracol. Cum să înţelegi reuşita formidabilă a unei cărţi atât de radicale şi, prin aceasta, chiar incomprehensibile, a unui om care întotdeauna a fugit de lumină? De mult timp, cardinalul Robert Sarah, prieten apropiat al Papei Benedict al XVI-lea, colaborator al Papei Francisc, preferă umbra strălucitoare a rugăciunii. Motivul adevărat al succesului său rezidă în simplitatea, umilinţa şi sfinţenia cardinalului.

Foarte mulţi au scris în ultimii ani despre Biserică: atât lucruri pozitive, cât şi negative. Evident, şi lucruri greu de digerat. Şi pentru că nu vreau să ridic aparatul critic la rang de text principal, voi omite şi enumerarea celor mai importante texte din literatura de specialitate. Într-adevăr, mulţi au scris despre Biserică. Pare un subiect epuizat. Cu greu se pot spune multe noutăţi despre acest subiect, probabil nici eu nu voi aduce o schimbare radicală de perspectivă în „universul” teologiei.

Ediţia de faţă a studiului despre teologia istoriei la sfântul Bonaventura reprezintă traducerea tezei de abilitare a lui Joseph Ratzinger, acceptată în anul 1957 de către comisia Facultăţii de Teologie a Universităţii „Ludwig-Maximilian” din München şi publicată în anul 1959. Drumul acestei cercetări referitoare la gândirea lui Bonaventura este însă unul foarte amplu, iar în spatele său se află o adevărată dramă. Ratzinger avea să dedice un întreg capitol „dramei abilitării” în volumul său de memorii publicat cu titlul Aus meinem Leben. Erinnerungen, 1927-1977 [Din viaţa mea. Amintiri, 1927-1977]. Doctor în teologie din anul 1953, cu o teză intitulată Poporul şi casa lui Dumnezeu în doctrina lui Augustin despre Biserică, publicată apoi un an mai târziu, Ratzinger decide, la îndemnul profesorului său coordonator, Gottlieb Söhngen, ca în continuarea acestei prime cercetări în domeniul teologiei patristice să se aplece şi asupra gândirii teologice medievale.

Iată, aşadar, un eseu valoros despre ceea ce aş numi o teologie solidă tranzitivă, inspirată de o exegeză biblică actualizată în mod adecvat în limpezirea implicaţiei sale antropologice şi bine echipată în ceea ce priveşte instrumentele sale; pe bună dreptate angajantă, dar care nu dispreţuieşte o formă lizibilă. Altfel spus, o gândire în credinţă şi în jurul credinţei, capabilă să-şi facă pe deplin simţit impactul pastoral intraeclezial, în timp ce face să se remarce instanţa teologală originală şi vena teologică tainică (dar nu prea mult) a experienţei ecleziale. Teza deloc mascată a acestor pagini este convingerea că viaţa creştină obişnuită, înţeleasă istoric şi nu în mod abstract, este cea care dă de gândit credinţei, provocând o nouă luare-aminte şi un efort de gândire care poate şi chiar (trebuie) să se ridice la rigoarea unor niveluri teoretice cât mai difuze, niciodată însă detaşate de scopul lor de a se revărsa asupra vieţii, reformând-o mai mult sau mai puţin direct. Prin urmare, nu o teologie diluată de utilitarisme pripite şi oportuniste, ci una de care omul să se poată bucura, în timp ce luminează pliurile cele mai tainice ale legăturilor originare trăite dintotdeauna, dar niciodată suficient de cunoscute şi apreciate.

Prezentul ritual este reeditarea revizuită a ediției în limba română din 1977, realizată după a doua ediție tipică (1973). Revizuirea a fost făcută de Episcopia Romano-Catolică de Iași, ținând seama și de adaosurile ulterioare ale Congregației pentru Cultul Divin.

Cartea aceasta a fost scrisă în parte ca răspuns pentru persoanele care mi-au cerut să povestesc despre cum era în zilele de început ale revoluţiei sexuale, când am început eu să lucrez la Cosmo. O istorie scrisă de un martor ocular, chiar şi aşa trunchiată, e adesea mai folositoare şi mai exactă decât încercările de a reconstrui istoria din surse secundare, după ce toţi cei care au fost martori la evenimente au murit de mult.

Tweeting cu Dumnezeu

Viaţa lui Cristos

Consider că „aspectele” expuse şi tratate de autor ar putea fi o provocare pentru toţi cei care sunt chemaţi, în cadrul Bisericii, să slujească evanghelia prin intermediul numeroaselor relaţii pe care le întreţin în activitatea lor pastorală. Mai mult, consider că expunerea de faţă poate deveni un preţios instrument pentru toţi cei care îşi îndeplinesc misiunea pastorală în acele sectoare ce privesc sfera interioară şi delicată a persoanei umane, precum îndrumarea spirituală, sacramentul Spovezii şi colocviul formativ în cadrul pregătirii la viaţa preoţească şi consacrată.

Totodată, am încredere că această carte poate aprinde în mulţi cititori dorinţa de aprofundare tot mai temeinică a chestiunilor tratate şi îmi doresc ca, prin harul Domnului, să fie urmată de o altă lucrare care să completeze prezentarea aspectelor teoretice introduse şi, mai ales, să ofere alte aplicaţii practice în sfera educaţională şi formativă.

Pr. Alessandro Lembo

Chiar dacă titlul Introducere în Noul Testament pare suficient de explicit, se impun totuşi câteva clarificări, pentru ca cititorul să ştie care a fost intenţia noastră. Mai întâi, tipul de cititori avut în vedere. Această carte se doreşte a fi o introducere; ca atare, ea nu se adresează cercetătorilor. Am în vedere atât cititorii care intenţionează să abordeze studiul Noului Testament (NT) de unii singuri, cât şi studenţii care frecventează cursuri despre NT la diferite niveluri (de ex., grupuri de studii biblice, învăţământ religios sau primii ani de seminar etc.). Cu alte cuvinte, am încercat să scriu o carte care să-l poată ghida pe cel care citeşte pentru prima dată într-o manieră aprofundată Noul Testament, în întregime sau în parte, şi trebuie să fie capabil să răspundă mai târziu unor chestiuni mai specifice

Această carte a cunoscutului autor de spiritualitate, părintele Claudiu Dumea, ne ajută să cunoaștem, să prețuim și să iubim o realitate inseparabilă de numele de creștin – misterul crucii. „Crucea” a fost și este legată de suferință, de durere, de trudă… o înțelegere greșită a realității crucii face din creștinism ceva lipsit de atracție, de frumusețe, ceva de nedorit.

Cartea se deschide cu interviul Papei emerit Benedict al XVI-lea, prin care, acesta evocă plin de recunoștință amintirea personală despre predecesorul lui. Urmează apoi interviurile intitulate „În apartamentul Papei”, adică cu secretarii acestuia, cardinalul Stanislaw Dziwisz, monseniorul Mieczyslaw Mokrzycki, actual arhiepiscop de Leopoli, şi monseniorul Emery Kabongo Kanundowi. Urmează apoi interviurile „Prietenilor dintotdeauna” care l-au cunoscut şi l-au frecventat pe Wojtyła la Cracovia: episcopul Andrzej Maria Deskur (în prima călătorie a Papei în afara Vaticanului el a fost primul vizitat), prof. Stanislaw Grygiel, cardinalul Stanislaw Kazimierz Nagy și profesoara care a supravieţuit lagărelor naziste Wanda Poltawska. Sunt prezente şi interviurile luate colaboratorilor în Dieceza de Roma şi în Vatican: cardinalii Camillo Ruini, Angelo Sodano, Tarcisio Bertone; apoi monseniorul Pawel Ptasznik şi Joaquin Navarro-Valls, directorul Sălii de Presă Vaticane.

Evanghelia după sfântul Marcu este una dintre cele mai fascinante scrieri din Noul Testament. Cartea se remarcă prin caracterul său narativ, concis şi prin atenţia acordată persoanei lui Isus.

Există două tipuri de concepţii despre lume: cea oferită de religii şi de mituri şi cea propusă de ştiinţă.

Religiile susţin un adevăr global, imanent, etern, complet, care include, în egală măsură, Natura şi Omul.

Ştiinţa propune un scenariu parţial, provizoriu, în care omul este doar un element al Naturii, al cărei produs este.

Pe lângă ambiţia comună de a furniza o concepţie coerentă despre lumea sensibilă, religia şi ştiinţa ocupă acelaşi spaţiu: acela al gândirii umane.

Prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că între aceste două maniere de a aborda lumea, de a o înţelege, de a i te raporta, a existat competiţie, chiar conflict. Pe parcursul secolelor, religiile au fost cele care au deţinut supremaţia, oferind oamenilor un adevăr imuabil şi indispensabil. Astăzi este mai degrabă invers, ştiinţa ocupă centrul lumii, ori cel puţin pe acela al civilizaţiilor.

Trăim într-o perioadă în care ştiinţa este mai puternică, mai acaparatoare, mai savantă ca niciodată, dar, în acelaşi timp, mai contestată, mai criticată, mai acuzată. Centru al lumii, ea a devenit, deodată, şi cauza tuturor relelor sale.

Prin alcătuirea sa, chiar prin metodă, ştiinţa „l-a exclus” pe Dumnezeu din „domeniul” său. Cu alte cuvinte, ea refuză ca în concepţia sa despre lume, în explicaţia sa, să permită să intre o forţă „supranaturală”. Dar, în acelaşi timp, ştiinţa, prin ea însăşi, are puterea de a nega existenţa lui Dumnezeu?

Prin urmare, această carte a fost scrisă cu scopul de a răspunde la această întrebare. Fără tabuuri, fără idei preconcepute, cu unicul simbol care trebuie să rămână regula societăţilor civilizate: toleranţa. 

Pescarul din Galileea este una dintre cele mai fascinante personalităţi din istoria lumii. Isus din Nazaret, în care l-a recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, i-a încredinţat misiunea „să pască oile sale” (In 21,17), desemnându-l stânca pe care voia să-şi zidească Biserica (Mt 16,18). Petru, care se numea de fapt Simon Bar Ioanan (In 1,42; 21,15-17), este posibil să nu fi fost la prima vedere persoana ideală pentru această sarcină. Capacitatea sa administrativă se limita la gestionarea unei considerabile afaceri de familie; educaţia sa era limitată. Cu toate acestea, şi-a îndeplinit misiunea cu devotament. Până la moartea sa, aproape patruzeci de ani mai târziu, a dus evanghelia în cele mai importante metropole ale lumii antice, a predicat evreilor şi păgânilor şi a pus piatra de temelie a Bisericii Romane, care în următorii 2000 de ani urma să devină cea mai mare comunitate religioasă din lume, cu peste un miliard de membri în prezent. Această Biserică a supravieţuit tulburărilor vremurilor şi a dat dovadă de adevărul promisiunii lui Isus că nici măcar „porţile iadului”, împărăţia morţii, „nu o vor birui” (Mt 16,18).

Evanghelia în viaţa copiilor, Anul C

Părintele Rafael Friedrich - mărturisitor al credinţei într-o ţară comunistă

Trupul tau este facut pentru iubire

YOUCAT

Gender. O ideologie noua distruge familia

Liturghierul roman, Orânduit după decretul sfântului Conciliu ecumenic al II-lea din Vatican promulgat cu autoritatea Papei Paul al VI-lea şi revizuit prin grija Papei Ioan Paul al II-lea, Ediţia tipică a treia, Iaşi 2009, 1729 p. (2 volume, total 1876 p.: vol. I = 1352 p., vol. II = 524 p.)
Liturghierul roman este tipărit sub egida Conferinţei Episcopale Române, apare în două volume, format 21×30 cm, şi însumează 1876 de pagini policrome

Ieşirea din beznă. Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor este o poveste despre victimizare şi supravieţuire, despre darurile preţioase ale credinţei şi speranţei, despre nevoia noastră universală de a ierta şi de a fi iertaţi şi despre triumful iubirii adevărate.

Încercări şi mângâieri ale preotului

Parcurgând paginile cărţii, apare realitatea unei mărturii excepţionale de credinţă ce a implicat sute de mii de femei şi bărbaţi ucişi pentru că au aparţinut Bisericii. Este un fapt evident al istoriei recente a Bisericii persecutate, care a unit şi uneşte creştinii din fiecare Biserică şi confesiune şi este transmis ca punct de referinţă al memoriei lor, aşa cum apare din cuvintele sfântului Papă Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea Tertio millennio adveniente: „În secolul nostru (sec. XX) au revenit martirii, adesea necunoscuţi, «soldaţi necunoscuţi» ai marii cauze a lui Dumnezeu. Pe cât posibil, mărturiile lor nu trebuie pierdute în Biserică”. Pentru aceasta, Papa a lansat o invitaţie: „Este necesar ca Bisericile locale să facă totul pentru a nu lăsa să piară memoria celor care au suferit martiriul, adunând documentaţia necesară”.

Cartea se prezintă ca un mic tratat de spiritualitate a cărui menire este de „a deschide ochii celor orbiți” de numeroasele interpretări greșite ale libertății care circulă în epoca contemporană. „Dorim ca această carte să fie un ajutor pentru cei care vor sa fie deschiși spre minunatele înnoiri interioare pe care Sfântul Duh vrea sa le aducă în inimile noastre, pentru a ajunge astfel la glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu” (Jacques Philippe, Introducere)

YOUCAT - Carte de rugăciuni pentru tineri

„Un fin interpret” al timpului său, căruia îi era „sete de Dumnezeu” într-un mod nou, şi un „extraordinar director de suflete”, capabil să ajute persoanele să-l caute pe Domnul în propria inimă şi să-l găsească în caritate. Aşa îl descrie papa Francisc pe sfântul Francisc de Sales în scrisoarea apostolică Totum amoris est, „Totul aparține iubirii”, scrisă cu ocazia celui de-al IV-lea centenar al morții învățătorului Bisericii, patron al jurnaliștilor şi comunicatorilor, episcop „exilat” de Geneva. Despre sfântul francez, născut în castelul din Sales, în Savoia, la 21 august 1567, şi mort la Lyon la 28 decembrie 1622, papa subliniază vocația de a se întreba „în fiecare circumstanță a vieţii unde se află cea mai mare iubire”. Nu întâmplător sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit „Învățător al iubirii divine”, aminteşte papa Francisc, nu numai pentru că a scris despre ea „un Tratat voluminos, ci mai ales pentru că a fost martor al ei”.

A ieşit semănătorul. 4

Francisc şi fraţii săi au schimbat faţa Bisericii în acea întorsură delicată a istoriei pe care a constituit-o secolul al XIII-lea. Sfântul din Assisi a fost un om excepţional, fără îndoială, care i-a fascinat pe cei care l-au întâlnit.

Volumul de faţă, cu titlul Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranţă, însumează o parte din conferinţele ţinute cu acea ocazie, dar şi alte scrieri despre Biblie şi speranţă. Este o temă de mare actualitate, dacă ţinem cont de contextul în care trăieşte omenirea în ultimul timp. În faţa provocărilor acestor vremuri, şi teologul, preotul şi creştinul trebuie să ia atitudine. Nu pot adopta tactica struţului până va trece primejdia. În acest sens, pornind de la Sfânta Scriptură, care este sufletul întregii teologii, autorii convocaţi pentru acest volum colectiv prezintă modul în care cuvântul lui Dumnezeu este lumină pentru paşii noştri şi astăzi şi izvor de speranţă.

A vorbi despre suferinta este un lucru extrem de greu. Discursul despre suferinta e una, suferinta traita, experimentata, e cu totul altceva, si cine este lovit de suferinta nu mai are chef sa tina discursuri despre suferinta. Si nu numai ca nu mai are chef sa tina discursuri despre suferinta, dar îsi da seama cât de zadarnice, cât de false sunt cuvintele oamenilor despre suferinta.

În această carte, ne-am străduit, gravând portretele, să răzuim ghipsul în care unii i-au pus pe aceşti înaintaşi, împiedicându-i să respire, să trăiască, să fie ei înşişi. Preocuparea noastră a fost să regăsim omul – care, uneori, face să vibreze textul, ori să cadă o lacrimă –, cu sensibilitatea şi inteligenţa sa puse de credinţă în slujba evangheliei.

Ce vreau eu este iubirea. Un itinerar biblic

Apariţia acestei lucrări în limba română a fost posibilă datorită dorinţei unei persoane care poartă numele sfintei Alice – Alice Sorina Tudosă –, care şi-a dorit ca viaţa acesteia să fie cunoscută şi de membrii poporului nostru român. Cartea părintelui franciscan belgian Ignace Beaufays (1870-1945), apărută în 1945 la Bruxelles, în colecţia „Saints de nos Provinces”, prezintă viaţa acestei sfinte şi a fost tradusă în limba română de părintele asumpţionist Lucian Dîncă.