De vorbă cu Isus. Rugăciune cu.. câteva picături zilnice de umor

Despre ce e vorba în această carte? Brandon Vogt, autor american pasionat de transmiterea credinţei, mai ales prin mijloacele de comunicare socială, aduce în prim-plan o realitate dureroasă a Bisericii Americane: numărul crescând al tinerilor care părăsesc Biserica. Cu ani în urmă, autorul a făcut acest drum, dar în direcţie inversă: el a intrat în Biserica Catolică, fiind astăzi tată a şapte copii. Autorul gândeşte că primii care pot interveni pentru a salva situaţia sunt părinţii. Structurând cartea în trei părţi, acesta ne invită mai întâi să înţelegem motivele pentru care aceştia părăsesc Biserica. Abia apoi, în partea a doua, ne propune un plan operativ, sugerând modele concrete de acţiune. În partea a treia, Brandon sintetizează răspunsuri pentru obiecţiile principale ridicate de tinerii care pleacă din Biserică. Suplimentar, am adăugat un chestionar pe marginea conţinutului, util pentru reflecţia personală, realizat de Institutul Word on fire şi menit să provoace o schimbare de atitudine.

Ungerea bolnavilor este, cu siguranţă, sacramentul cel mai puţin cunoscut şi cel mai greşit înţeles, pentru că încă mai este unit cu vechea terminologie a „extrema unctio”, adică cea care se administrează muribunzilor, ultima ungere. Biserica, atentă la semnele timpurilor, mai ales după Conciliul al II-lea din Vatican, a încercat o revalorificare a acestui moment de întâlnire a celui încercat de durere, boală sau bătrâneţe cu Mântuitorul Cristos. Primul lucru pe care l-a făcut a fost schimbarea titulaturii acestui sacrament de vindecare pe care-l oferă omului: astfel că acest sacrament va lăsa în umbră numele de „extrema ungere” şi se va numi după titlul noului Ritual: „Ungerea bolnavilor şi îngrijirea lor pastorală”.

Cartea aceasta a fost scrisă în parte ca răspuns pentru persoanele care mi-au cerut să povestesc despre cum era în zilele de început ale revoluţiei sexuale, când am început eu să lucrez la Cosmo. O istorie scrisă de un martor ocular, chiar şi aşa trunchiată, e adesea mai folositoare şi mai exactă decât încercările de a reconstrui istoria din surse secundare, după ce toţi cei care au fost martori la evenimente au murit de mult.

La sfânta Liturghie, Liturgia cuvântului se încheie cu „Rugăciunea credincioșilor”, numită și Rugăciunea universală. Reforma liturgică a Conciliului al II-lea din Vatican a redat viață acestui rit al Liturghiei, propunându-l ca o formă de rugăciune care să dea un spațiu amplu credincioșilor, adică celor botezați, și simțirii lor cu Biserica. Credincioși prezenți la celebrarea euharistică își exercită astfel funcția lor preoțească și se roagă pentru toți oamenii.

Liturghierul roman, Orânduit după decretul sfântului Conciliu ecumenic al II-lea din Vatican promulgat cu autoritatea Papei Paul al VI-lea şi revizuit prin grija Papei Ioan Paul al II-lea, Ediţia tipică a treia, Iaşi 2009, 1729 p. (2 volume, total 1876 p.: vol. I = 1352 p., vol. II = 524 p.)
Liturghierul roman este tipărit sub egida Conferinţei Episcopale Române, apare în două volume, format 21×30 cm, şi însumează 1876 de pagini policrome

Această scurtă lucrare reflectă compoziția modelului fondativ-contextual a teologiei fundamentale. Pornind de la cele două dimensiuni ale acestui model, ca știință a fundamentelor teologice și disciplină de frontieră, studiul de față conjugă cercetarea a ceea ce stă la temelia credinței creștine cu atenția acordată instanțelor culturale și filosofic-fenomenologice ale timpului prezent.

Societatea modernă se află într-un proces de profunde schimbări sociale, economice, culturale, politice şi chiar religioase. Iar aceste „transformări ample, rapide şi profunde ale societăţii şi culturii au afectat familia în zilele noastre mai mult decât alte instituţii”. Pe de altă parte, este adevărat că şi transformările din interiorul familiei au repercusiuni asupra „marii familii umane”, societatea: „Binele persoanei şi al societăţi umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale”. De aceea, societatea nu poate să nu manifeste un interes viu faţă de problemele actuale ale familiei.

Rugăciuni pentru bolnavi

Reflecțiile cardinalului Anastasio Ballestrero dezvoltă ceea ce subliniază și Directoriul despre evlavia populară şi liturgie: „De-a lungul secolelor, mai ales cele recente, reflecţia eclezială a scos în evidenţă virtuţile sfântului Iosif, între care strălucesc: credinţa, care în el s-a tradus în adeziune deplină şi curajoasă la proiectul mântuitor al lui Dumnezeu; ascultarea sârguincioasă şi tăcută faţă de manifestările voinţei sale; iubirea şi respectarea fidelă a Legii, evlavia sinceră, tăria în încercări; iubirea feciorelnică faţă de Maria, exercitarea necesară a paternităţii, ascunderea activă” (nr. 219).

Umilinţa lui Dumnezeu

Adoraţie euharistică

Devotus. Carte de rugăciuni

Ieşirea din beznă. Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor este o poveste despre victimizare şi supravieţuire, despre darurile preţioase ale credinţei şi speranţei, despre nevoia noastră universală de a ierta şi de a fi iertaţi şi despre triumful iubirii adevărate.

A crede. Invitatie la credinta catolica pentru femeile si barbatii secolului al XXI-lea

Evanghelia după sfântul Marcu este una dintre cele mai fascinante scrieri din Noul Testament. Cartea se remarcă prin caracterul său narativ, concis şi prin atenţia acordată persoanei lui Isus.

Modele pentru meditarea suferințelor și morții Domnului Nostru Isus Cristos pe cruce.

Gender. O ideologie noua distruge familia

Cartea se prezintă ca un mic tratat de spiritualitate a cărui menire este de „a deschide ochii celor orbiți” de numeroasele interpretări greșite ale libertății care circulă în epoca contemporană. „Dorim ca această carte să fie un ajutor pentru cei care vor sa fie deschiși spre minunatele înnoiri interioare pe care Sfântul Duh vrea sa le aducă în inimile noastre, pentru a ajunge astfel la glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu” (Jacques Philippe, Introducere)

Fericitul Ieremia Stoica din Valahia

Ecumenism

Dragă prietene, suntem pe cale să pornim într-o călătorie care îți va schimba viața. A ne apropia de sfântul Iosif este unul dintre harurile lui Dumnezeu. Parcurgând cele 33 de zile de pregătire și consacrare sfântului Iosif, vei dobândi mari binecuvântări. Sfântul Maximilian Kolbe, cu ceva timp în urmă, se întreba: „Cine ești tu, o, Neprihănit Zămislită?” El a căutat să răspundă la această întrebare prin predică, scrieri și apostolat dedicate consacrării mariane. Astăzi, asemenea lui, mulți își pun întrebarea: „Cine ești tu, sfinte Iosif?” Consacrarea la sfântul Iosif caută să răspundă la această întrebare oferindu-i Bisericii o reînnoire a modului în care este înțeles și apreciat marele sfânt Iosif.

Înainte de a începe să citești această carte – și mă bucur nespus de mult că ai optat pentru ea –, aș vrea să-ți las un sfat legat de cum să o citești. Cartea are două părți care pot fi numite, în linii mari, teorie și practică. Prima parte, cea teoretică, este o încercare – foarte probabil, extrem de stângace – de a descrie această realitate extraordinară a relației omului cu Dumnezeu, pe care ar trebui să o construim în etapa pământească a vieții noastre, înainte de a-l întâlni într-o zi față în față. În această secțiune, am încercat să surprind legătura noastră cu Dumnezeu și să înțeleg ce ne invită el pe toți să facem, dorind să fie aproape de noi. Partea a doua, pe de altă parte, este (pe cât posibil) un ghid concret despre cum să construim această relație în practică sau, pur și simplu, cum să ne rugăm pentru a-l întâlni cu adevărat pe Dumnezeu.

Ce vreau eu este iubirea. Un itinerar biblic

Departamentul de Cercetare Biblică din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi anunţă apariţia unei ediţii revizuite, 2020, a textului Bibliei, ediţie mai scurtă (mai economică) şi mai uşor de purtat.

De ce mi-e teamă să-ţi spun cine sunt

Am simţit inima lumii bătând

A scrie despre Maria este o provocare cu multe obstacole. Sarcina autorului ar fi înlesnită doar dacă cea mai fascinantă şi, în acelaşi timp, cea mai misterioasă femeie din istorie ar fi redusă la nivelul unei simple tinere din mediul rural al satului numit Nazaret. În acest caz, folosindu-ne de descoperirile arheologice referitoare la condiţiile de viaţă ale locuitorilor din Galileea şi adăugând o doză potrivită de romantism social, am obţine deja rezultatul dorit: imaginea unei adolescente tipice pentru timpul respectiv, crescută într-un sat, puţin naivă, însă cu siguranţă foarte religioasă, probabil analfabetă, şi în a cărei cotidianitate visătoare apare neaşteptat supranaturalul sau, cel puţin, o sarcină nedorită.

Cartea Evanghelia lui Luca: introducere și comentariu a lui Léopold Sabourin este foarte utilă, pentru că dezvăluie orientările teologice ale acestui scriitor și folosește ca suport de interpretare pentru a treia Evanghelie, chiar și pentru cartea Faptele Apostolilor, al cărei autor este tot el. Ea se adresează în principal celor preocupați de lucrări teologico-exegetice, dar și celor interesați de o aprofundare a sensului textului evanghelic al lui Luca.

În această carte, ne-am străduit, gravând portretele, să răzuim ghipsul în care unii i-au pus pe aceşti înaintaşi, împiedicându-i să respire, să trăiască, să fie ei înşişi. Preocuparea noastră a fost să regăsim omul – care, uneori, face să vibreze textul, ori să cadă o lacrimă –, cu sensibilitatea şi inteligenţa sa puse de credinţă în slujba evangheliei.

Tweeting cu Dumnezeu

Una din cele mai importante figuri ale catolicismului, care, alaturi de sfântul Francisc din Assisi, a revolutionat Biserica Catolica din secolul al XIII-lea, este si sfânta Clara din Assisi. O viata de credinta traita alaturi de maestrul ei, Saracutul din Assisi, dar mai ales de Maestrul tuturor, Isus Cristos.

    O biografie a sfintei din Assisi apare acum si în limba româna gratie efortului pr. Eduard Ferent. Sfânta Clara din Assisi s-a nascuta în anul 1194, facând parte din primul grup al discipolilor sfântului Francisc. Cartea care cuprinde biografia ei se deschide cu o „Prezentare” facuta de surorile clarise din manastirea „Sfânta Maria a îngerilor” din Roman, prezentare care începe cu frumosul îndemn al sfintei: „Fixeaza-ti mintea în oglinda eternitatii, stabileste-ti sufletul în stralucirea gloriei, dedica-ti inima chipului fiintei dumnezeirii si transforma-te total, prin contemplatie, în chipul lui Dumnezeu”.

Această carte, tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor, prin cele 50 de imagini, îl propune pe Isus ca model demn de urmat. Caracterul lui Isus, chiar dacă uneori lasă o urmă de mister, ne arată cum anume trebuie trăită viaţa pentru a-i da un sens autentic creștin. Temele propuse vor să deschidă larg orizonturile vieţii noastre, captată uneori de propriile probleme şi mai puţin orientată spre binele comun.

 Volumul de fata nu are pretentia de a fi o tratare completa, o cercetare erudita sau specializata asupra fiecarui aspect al teologiei pastorale, ci vrea sa fie mai mult un instrument sau un manual pentru a introduce si a favoriza cercetarea si reflectia în acest domeniu, pentru a creste împreuna în constiinta de a împlini misiunea comuna primita de la Cristos cel înviat si în cautarea unei fidelitati tot mai mari fata de aceasta misiune.

Vreau sa înteleg cu cine ma casatoresc. Curs de pregatire umana pentru a intra în viata de familie

Volumul, coordonat de ÎPS Aurel Percă, oferă cititorului o retrospectivă a vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Iași, 1 iunie 2019, pe baza fotografiilor realizate cu multă măiestrie de dl Adrian Cuba, fotograf oficial în timpul vizitei, și organizate grafic după proiectul dnei prof. Ligia-Magda Sficlea.

Această carte liturgică, intitulată „Evangheliar” , este un extras din Lecționarul Roman,

Vol. I: Timpul Adventului și Timpul Crăciunului,

Vol. II: Timpul Postului Mare și Timpul Pascal,

Vol. III. Timpul de peste an, Săptămânile I-XVII,

Vol. IV: Timpul de peste an, Săptămânile XVIII-XXXIV,

Vol. V: Sfinții

Cartea Meditații zilnice s-a născut din dorinţa de a medita zilnic asupra cuvântului divin prezent în Sfânta Scriptură și propus de liturgia Bisericii. De aceea, în acest volum am inclus reflecții pentru fiecare zi din anul liturgic, așa cum este structurat el în ritul latin: Advent, Crăciun, Postul Mare, Timpul Pascal, Timpul de peste an, precum și pentru comemorările sfinților.

Iată, aşadar, un eseu valoros despre ceea ce aş numi o teologie solidă tranzitivă, inspirată de o exegeză biblică actualizată în mod adecvat în limpezirea implicaţiei sale antropologice şi bine echipată în ceea ce priveşte instrumentele sale; pe bună dreptate angajantă, dar care nu dispreţuieşte o formă lizibilă. Altfel spus, o gândire în credinţă şi în jurul credinţei, capabilă să-şi facă pe deplin simţit impactul pastoral intraeclezial, în timp ce face să se remarce instanţa teologală originală şi vena teologică tainică (dar nu prea mult) a experienţei ecleziale. Teza deloc mascată a acestor pagini este convingerea că viaţa creştină obişnuită, înţeleasă istoric şi nu în mod abstract, este cea care dă de gândit credinţei, provocând o nouă luare-aminte şi un efort de gândire care poate şi chiar (trebuie) să se ridice la rigoarea unor niveluri teoretice cât mai difuze, niciodată însă detaşate de scopul lor de a se revărsa asupra vieţii, reformând-o mai mult sau mai puţin direct. Prin urmare, nu o teologie diluată de utilitarisme pripite şi oportuniste, ci una de care omul să se poată bucura, în timp ce luminează pliurile cele mai tainice ale legăturilor originare trăite dintotdeauna, dar niciodată suficient de cunoscute şi apreciate.

Viaţa lui Cristos

În omilia pe care a ținut-o la Nazaret (14 mai 2009), cu ocazia pelerinajului său în Țara Sfântă, Papa Benedict al XVI-lea spunea că „Toţi trebuie să ne întoarcem la Nazaret… Miracolul Întrupării ne provoacă mereu din nou pentru a ne deschide priceperea către posibilităţile nelimitate ale puterii transformatoare a lui Dumnezeu şi a iubirii sale pentru noi, precum şi la dorinţa lui de a fi unit cu noi. Aici a devenit om Fiul lui Dumnezeu, generat înainte de toată eternitatea, şi astfel ne-a permis nouă, fraţilor şi surorilor sale, să participăm la filiaţiunea sa divină”. Apoi va adăuga: „Când reflectăm asupra acestui mister plin de bucurie, ni se oferă speranţă, speranţa sigură că Dumnezeu va continua să intervină în istoria noastră”.

Recomandăm această broşură celor care nu au curajul să se spovedească, dar şi celor care se spovedesc. Citind această broşură vom descoperi că avem încă de învăţat în ceea ce priveşte celebrarea tainei Spovezii. Ne va ajuta să nu ne spovedim din obligaţie, dar să facem un adevărat drum de convertire şi reînnoire sufletească. Ne va ajuta cu adevărat să fim iertaţi şi vindecaţi.

Făcând-o cadou unui prieten poate ajuta la convertirea vieţii prietenului şi, astfel, îşi îndeplineşte menirea pentru care a fost scrisă. Un gând de mulţumire şi Dicasterului pentru comunicaţii – Librăria Editurii Vaticane, care ne-a acceptat cererea de traducere şi publicare a broşurii în limba română.

Pr. dr. Emil Moraru

La masa cuvântului. Reflecţii la Liturgia cuvântului din duminici şi sărbători. Anii A, B, C

Doctrina și Ritualul exorcismelor

Cartea se deschide cu interviul Papei emerit Benedict al XVI-lea, prin care, acesta evocă plin de recunoștință amintirea personală despre predecesorul lui. Urmează apoi interviurile intitulate „În apartamentul Papei”, adică cu secretarii acestuia, cardinalul Stanislaw Dziwisz, monseniorul Mieczyslaw Mokrzycki, actual arhiepiscop de Leopoli, şi monseniorul Emery Kabongo Kanundowi. Urmează apoi interviurile „Prietenilor dintotdeauna” care l-au cunoscut şi l-au frecventat pe Wojtyła la Cracovia: episcopul Andrzej Maria Deskur (în prima călătorie a Papei în afara Vaticanului el a fost primul vizitat), prof. Stanislaw Grygiel, cardinalul Stanislaw Kazimierz Nagy și profesoara care a supravieţuit lagărelor naziste Wanda Poltawska. Sunt prezente şi interviurile luate colaboratorilor în Dieceza de Roma şi în Vatican: cardinalii Camillo Ruini, Angelo Sodano, Tarcisio Bertone; apoi monseniorul Pawel Ptasznik şi Joaquin Navarro-Valls, directorul Sălii de Presă Vaticane.

Istoria Bisericii (secolele XVI-XX)

Însănătoșirea lumii

 Figura lui Isus continua, din fericire, sa atraga multimile si chiar simpatia unor oameni care nu sunt crestini. Succesul Bibliei ramâne nedezmintit. Or, pentru crestini, punctul culminant al Bibliei îl reprezinta patimirea urmata de învierea lui Cristos. Asa stând lucrurile, este firesc ca patimirea sa focalizeze întreaga atentie.

   Patimirea lui Cristos nu reprezinta, cu toate acestea, un lucru simplu! Bineînteles, exista aspectul istoric, as spune, aproape aspectul evenimentului. Si nu trebuie sa-l neglijam. Patimirea, e adevarat, nu ne este cunoscuta decât prin intermediul celor patru Evanghelii. Textele lor concorda, cu toate acestea, în mare parte si nu ne putem îndoi de verosimilitatea condamnarii si a supliciului pe care Isus l-a suferit. A vorbi despre acestea este asadar un lucru cât se poate de legitim, ca suntem sau nu credinciosi. Evangheliile sunt documente de care istoricii trebuie sa tina seama. Mai mult, faptul ca Evangheliile si descrierea patimirii reprezinta elemente fundamentale ale credintei crestine, ale convingerii si pietatii crestinilor, constituie si el un fapt istoric si nu exista nici un motiv ca istoricii sa refuze a lua în seama aceasta sursa. Ea exista.

Sfântul Ambroziu, în Hexameron (111,5) prezenta respiraţia rugăciunii care se ridica din adunarea liturgică a bisericii sale din Milano în timpul cântării psalmilor ca „ondulare maiestuoasă a valurilor oceanului”. La o altă pagină (PL 14,925) simţea că, la această cântare a psalmilor „care salută răsăritul şi care răsună la căderea nopţii, nicio inimă nu poate fi impenetrabilă: inimile dure ca pietrele întineresc, cei duri devin blânzi… pentru că în psalmi învăţătura şi fascinaţia merg împreună”.

Această exaltare entuziastă a Psaltirii este o constantă a literaturii creştine şi pentru faptul că psalmii au devenit textul privilegiat al rugăciunii mesianice şi liturgice a creştinismului. Un comentator din 1700, Calmet, comparase Psaltirea cu o carpetă plină de culori, cu sectoare bine conturate şi circumscrise, cele care mai apoi aveau să fie definite ca „genuri literare”. Rugăciunea în starea pură, aleluia imnurilor care îl celebrează pe Dumnezeu „pentru gloria sa mare” fără să ceară nimic, se întrepătrunde cu strigătul foarte des al lamentaţiunii care-i prezintă lui Dumnezeu obscurităţile existenţei, amărăciunea suferinţei, coşmarul singurătăţii. Mulţumirea fericită se întâlneşte cu abandonarea plină de încredere. Tragediile naţionale, obiectul rugăminţilor comunitare, se unesc cu cânturile speranţei mesianice proiectate asupra destinului luminos al Israelului lui Dumnezeu.

Sfântul Ambroziu, în Hexameron (111,5) prezenta respiraţia rugăciunii care se ridica din adunarea liturgică a bisericii sale din Milano în timpul cântării psalmilor ca „ondulare maiestuoasă a valurilor oceanului”. La o altă pagină (PL 14,925) simţea că, la această cântare a psalmilor „care salută răsăritul şi care răsună la căderea nopţii, nicio inimă nu poate fi impenetrabilă: inimile dure ca pietrele întineresc, cei duri devin blânzi… pentru că în psalmi învăţătura şi fascinaţia merg împreună”.

Această exaltare entuziastă a Psaltirii este o constantă a literaturii creştine şi pentru faptul că psalmii au devenit textul privilegiat al rugăciunii mesianice şi liturgice a creştinismului. Un comentator din 1700, Calmet, comparase Psaltirea cu o carpetă plină de culori, cu sectoare bine conturate şi circumscrise, cele care mai apoi aveau să fie definite ca „genuri literare”. Rugăciunea în starea pură, aleluia imnurilor care îl celebrează pe Dumnezeu „pentru gloria sa mare” fără să ceară nimic, se întrepătrunde cu strigătul foarte des al lamentaţiunii care-i prezintă lui Dumnezeu obscurităţile existenţei, amărăciunea suferinţei, coşmarul singurătăţii. Mulţumirea fericită se întâlneşte cu abandonarea plină de încredere. Tragediile naţionale, obiectul rugăminţilor comunitare, se unesc cu cânturile speranţei mesianice proiectate asupra destinului luminos al Israelului lui Dumnezeu.

Acest Directoriu pentru cateheză se situează într-o continuitate dinamică cu cele două care l-au precedat. La 18 martie 1971, Sfântul Paul al VI-lea aproba Directoriul catehetic general, redactat de Congregaţia pentru Cler. Acel Directoriu se califica pentru a da o primă aranjare învăţăturii reieşite de la Conciliul al II-lea din Vatican (cf. CD 44). Nu se poate uita că Sfântul Paul al VI-lea considera toată învăţătura conciliară ca "marele catehism al timpurilor moderne".

Pe parcursul acestei cărţi, vom încerca să evidenţiem această pluralitate exemplificând în partea a treia, pentru fiecare perioadă istorică, prin persoane concrete ce au avut modalităţi diferite de a comunica cu Dumnezeu. Astfel, nu putem spune că este doar o modalitate anume care trebuie urmată pentru a trăi experienţa cu Dumnezeu, iar celelalte forme sunt de prisos. Nu. Ceea ce este poate mai important este ca fiecare să aleagă un mod verificat ca fiind bun de a comunica cu Dumnezeu şi să încerce să persevereze în acel mod pentru o lungă perioadă. Acest mod poartă cu sine o profunzime mai mare şi o relaţie cu Dumnezeu autentică, în comparaţie cu modul de a trece de la o metodă la alta.

În ceea ce priveşte structura acestei cărţi, prima parte (propedeutică) oferă câteva principii şi fundamente ale teologiei spirituale ca teologie a experienţei, din care nu lipsesc nici noţiunile cu privire la evoluţia istorică a acestei discipline.

După fixarea principiilor, urmează o parte aplicativă, în care se oferă posibilitatea întâlnirii figurilor „calde” ale vieţii spirituale, unde este subliniat rolul experienţei. Fiecare persoană umană este unică, iar în planul lui Dumnezeu, realizarea ei nu se înfăptuieşte după un şablon. De aceea i-a plăcut lui Dumnezeu să-i vorbească omului într-o manieră cu totul personală în diferite moduri (cf. Evr 1,1), aşteptând, totodată, din partea fiecăruia un răspuns cu totul personal. Iar răspunsul vine din viaţa de zi cu zi a fiecăruia. Modul de a trăi propria viaţă arată cel mai bine cum omul răspunde la chemarea lui Dumnezeu.

YOUCAT - Carte de rugăciuni pentru tineri

Răsfoind această carte, vom avea posibilitatea să (re)descoperim viaţa Fericitului Anton Durcovici în diverse evenimente din trecerea sa prin această viaţă pământească. Însă consider că, mai mult decât un simplu aspect istoric, această carte vrea să ne dea o lecţie de credinţă, prezentându-ne diverse aspecte ale vieţii spirituale a seminaristului, preotului şi episcopului Anton Durcovici.

La 25 august 2020 s-au împlinit 750 de la moartea pe pământ străin, departe de țara natală, a uneia dintre cele mai strălucite figuri ale Evului Mediu, regele care întruchipează în sine idealul cavalerului lui Isus Cristos, sfântul Ludovic al IX-lea al Franței (1226-1270), pe care Biserica Catolică îl comemorează la aceeași dată a nașterii sale pentru cer.

Evanghelia în viaţa copiilor. Omilii pentru Anul B

A vorbi despre suferinta este un lucru extrem de greu. Discursul despre suferinta e una, suferinta traita, experimentata, e cu totul altceva, si cine este lovit de suferinta nu mai are chef sa tina discursuri despre suferinta. Si nu numai ca nu mai are chef sa tina discursuri despre suferinta, dar îsi da seama cât de zadarnice, cât de false sunt cuvintele oamenilor despre suferinta.

Cartea de față are rădăcini profunde şi vechi. Ea este ultimul tom al unui triptic a cărui aventură a început în anul 2013. Am început, împreună cu cardinalul Robert Sarah, dialogul care a constituit materialul pentru lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic (Sapientia, Iași 2015). În primăvara anului 2015, publicarea acestui dialog despre credinţă a fost un eveniment de o amploare neaşteptată. Timp de zece zile, cardinalul a mers în capitala franceză pentru a-şi prezenta cartea. Frigul care domnea în Paris era departe de căldura, fervoarea şi entuziasmul care au însoţit apariţia lucrării Dieu ou rien. Îmi amintesc de serile de la biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, la „Trinité”, la „Sfântul Leon”, la bernardini sau la Librăria „La Procure”. De fiecare dată, mulţimea se grăbea să-l asculte. Departe de Paris, în abaţia Lagrasse, în patul său de suferinţă, atins de o scleroză în plăci fulgurantă, fratele Vincent veghea şi se ruga. El era protectorul misterios al cardinalului. Căci lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic a fost un fel de miracol. Cum să înţelegi reuşita formidabilă a unei cărţi atât de radicale şi, prin aceasta, chiar incomprehensibile, a unui om care întotdeauna a fugit de lumină? De mult timp, cardinalul Robert Sarah, prieten apropiat al Papei Benedict al XVI-lea, colaborator al Papei Francisc, preferă umbra strălucitoare a rugăciunii. Motivul adevărat al succesului său rezidă în simplitatea, umilinţa şi sfinţenia cardinalului.

Chiar dacă titlul Introducere în Noul Testament pare suficient de explicit, se impun totuşi câteva clarificări, pentru ca cititorul să ştie care a fost intenţia noastră. Mai întâi, tipul de cititori avut în vedere. Această carte se doreşte a fi o introducere; ca atare, ea nu se adresează cercetătorilor. Am în vedere atât cititorii care intenţionează să abordeze studiul Noului Testament (NT) de unii singuri, cât şi studenţii care frecventează cursuri despre NT la diferite niveluri (de ex., grupuri de studii biblice, învăţământ religios sau primii ani de seminar etc.). Cu alte cuvinte, am încercat să scriu o carte care să-l poată ghida pe cel care citeşte pentru prima dată într-o manieră aprofundată Noul Testament, în întregime sau în parte, şi trebuie să fie capabil să răspundă mai târziu unor chestiuni mai specifice

Analiza a două concepte religioase (reîncarnarea şi învierea) cu instrumentele filosofiei se poate constitui ca un exerciţiu aplicativ al filosofiei religiei. După cum sugerează numele acestei discipline, ea se vrea o explorare filosofică a conceptelor religioase ce împinge capacitatea de cunoaştere a raţiunii până la limitele ei. Filosofia religiei ne arată că omul religios, cel care afirmă şi îşi asumă o credinţă religioasă, nu poate nega aportul raţiunii la formularea credinţei sale. Ioan Paul al II-lea a mers până acolo încât a numit credinţa şi raţiunea „două aripi cu care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului”. Urmând tradiţia Bisericii, nu trebuie să alungăm filosofia dintre instrumentele care ne ajută să ne formulăm credinţa. Să ne amintim că în formularea dogmei Sfintei Treimi, părinţii capadocieni au „împrumutat” conceptele filosofice de ousia şi hypostasis din neoplatonism, filosofia vremii lor. Până la Descartes, Europa creştină nici nu a avut filosofi în înţelesul actual al cuvântului, care să gândească şi să scrie din afara unui context teologic. Numai începând cu Descartes am asistat la „emanciparea” filosofiei din starea de aşa-zisă „slujnică a teologiei”. În ceea ce-l priveşte pe omul religios al religiilor orientale, care susţin conceptul reîncarnării, este evident faptul că Orientul nici măcar nu a căutat un divorţ al celor două metode de cunoaştere, filosofică şi religioasă, probabil din cauză că nu a avut un Dumnezeu suprem personal din „tirania” căruia să se elibereze.

Dogmatica catolică. VIII. Viitorul creaţiei în Dumnezeu : escatologie

Apariţia acestei lucrări în limba română a fost posibilă datorită dorinţei unei persoane care poartă numele sfintei Alice – Alice Sorina Tudosă –, care şi-a dorit ca viaţa acesteia să fie cunoscută şi de membrii poporului nostru român. Cartea părintelui franciscan belgian Ignace Beaufays (1870-1945), apărută în 1945 la Bruxelles, în colecţia „Saints de nos Provinces”, prezintă viaţa acestei sfinte şi a fost tradusă în limba română de părintele asumpţionist Lucian Dîncă.

Liturgia orelor

Directoriu omiletic