Referinta: Eds-2015
Aparițiile Fecioarei Maria la Fatima păstorașilor sfinți: Iacinta Marto, Francisc Marto, Lucia dos Santos.
În 1918, în timpul epidemiei de gripă spaniolă, au fost mulți copii care au trebuit să înfrunte spaima morții, fără a putea înțelege vreo ceva. Printre aceștia, însă, au fost și doi copii care, îmbolnăvindu-se, erau conștienți că aveau să moară. Erau înspăimântați ca și ceilalți, însă erau nerăbdători să aibă parte de acea întâlnire mult așteptată. Și își trăiau drama cu o profunditate mistică pe care nici măcar cei mari nu ar fi fost în stare să o trăiască, contribuind prin suferința lor – în mod conștient, deși copilărește – la nemărginita dramă a mântuirii lumii. La această misiune îi pregătise Sfânta Fecioară. Este vorba de Jacinta şi Francisco Marto.
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie
Meditatii pentru 30 de zile. Dacă viaţa noastră nu ar fi sub protecţia Mariei, ne-am putea îndoi de stăruinţa şi mântuirea noastră. În Euharistie, Isus este Rege, şi El vrea să aibă în serviciul său servitori îndemânatici. Ei bine! Isus ne-a lăsat pe divina sa Mamă pentru a fi Mama şi modelul adoratorilor. Din cuprins: Maria Mama adoratorilor Euharistiei. Neprihănita Zămislire şi împărtăşirea. Zestrea Mariei Imaculate. Prezenterea Mariei la templu. Buna Vestire. Onorurile maternităţii divine. Maria la Betleem. Viaţa Sfintei Familii. Viaţa de adoraţie în unire cu Maria. Adoraţia acţiunii harurilor Mariei. Apostolatul Mariei. Triumful Mariei.Consacrarea către Sf. Fecioară a Sf. Sacrament.
Novenă și rugăciuni în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima
33 de zile de rugăciune pentru a ne dărui cu totul Sfintei Fecioare, pentru ca, prin ea, să fim cu totul ai lui Isus Cristos.
Din cuprins: Reflecţia asupra celor şapte dureri ale Mariei. Profeţia Sf. Simion. Fuga lui Isus în Egipt. Rătăcirea lui Isus în templu. Virtuţile Mariei. Umilinţa Mariei. Dragostea Mariei Faţă de Dumnezeu. Credinţa Mariei. Ascultarea Mariei. Rugăciunea Mariei. Practici de devoţiune la Mama Divină. Novenele. Postul. A face parte din Congregaţiile Mariei. Rugăciuni la Mama Lui Dumnezeu.
Dacă vrem să fim ascultaţi de Părintele nostru ceresc trebuie să-i cerem fierbinte şi cu încredere lucrul dorit. El ne-a făgăduit că ne va îndeplini dorinţa, dar nu ne-a hotărât timpul. De aceea trebuie să rămânem statornici în rugăciunea noastră şi aceasta o facem cel mai potrivit printr-o novenă, care ţine nouă zile.
Din cuprins: Novenă în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes. Ziua I-Lourdes, locul de pelerinaj. Ziua II-Cine se cinsteşte la Lourdes? Ziua III- Ce vrem? Ziua IV- Cheia ascultării. Ziua V-Trandafirii din lourdes. Ziua VI- Izvorul. Ziua VII- Balsamul tămăduitor din Lourdes. Ziua VIII- O sfântă constrângere. Ziua IX- Darul. Cele şapte vineri în cinstea Preasfintei Fecioare Îndurerate.
Ce este defapt un miracol, cum îl recunoaştem, unde are loc? Adevăratul sens al miracolului se pierde printre multe alte întrebări. Această carte face puţină lumină asupra acestui subiect. Din cuprins: Miracolul înseamnă viaţa! Mai există miracole? Ce există în spatele miracolelor? Se împacă ştiinţa cu credinţa? Care Dumnezeu? Miracolele: semnăturile lui Dumnezeu. Un Dumnezeu apropiat şi iubitor. Miracolele lui Isus. Vindecarea, azi... Vindecarea fiecărei fiinţe. Vrei să te vindeci?
AVE, este cuvântul Tatălui, uimit şi încântat de frumuseţea operei Sale… AVE, este cuvântul Fiului, al Cuvântului veşnic, înţelepciunii şi inteligenţa Tatălui, oglinda perfectă a frumuseţii Sale desăvârşite, splendoarea eternă a luminii Sale Veşnice… AVE, este cuvântul Duhului Sfânt. Din cuprins: Originile acestei devoţiuni. Baza istorică. Revelarea celor trei Ave Maria sfintei Mechitilda cu promisiunea unei morţi bune. Devoţiunea şi învăţătura sfinţilor de la sfânta Mechitilda până în zilele noastre. Papii şi cele trei Ave Maria.
Niciodată nu o vom putea venera pe Sfânta Fecioara Maria atât cât merită şi este Ea vrednică, dar dacă o vom cinsti din toată inima după puterile noastre vom avea parte de grija Ei de Mamă pentru a ne asigura mântuirea veşnică. (Pr. Gheorghe Antal) Din cuprins: Ziua i-Motivele acestei evlavii. Ziua II-Mântuirea sufletului. Ziua VI-Păcatul de moarte. Ziua XI-Numărul celor aleşi. Ziua XX- Amânarea reîntoarcerii. Ziua XXX- Iubirea lui Dumnezeu.
Luna mai este un dar deosebit al Maicii Domnului. Să mergem la şcoala Ei şi Ea va fi învăţătoarea cerească a vieţii noastre creştine. Ea ne va învăţa adevărurile fundamentale şi vitale ale credinţei noastre pentru a le trăi cu generozitate şi cu conştiinciozitate, evlavie şi creştini sinceri. (autorul) Din cuprins: Luna Mariei. Mântuirea sufletului. Moartea. Judecata lui Dumnezeu. Purgatoriul. Viaţa în harul Sfinţilor. Păcatul. Marele duşman. Minciuna. Lăcomia. Vicarul lui Cristos. Sfânta Spovadă. Rugăciunea. Răbdarea. Ascultarea. Iubirea. Eclavia către Maica Domnului. Sfântul rozariu.
Această cărticică ne ajută să ne dăm seama că într-adevăr bunul Isus doreşte ca devoţiunea faţă de Inima Mariei să se extindă pe tot pământul şi prin ea pacea să domnească în întreaga lume. Din cuprins: Devoţiuni către Inima Neprihănită a Mariei. Consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei. Practica pioasă a primelor sâmbete ale lunii. Sfântul Rozariu. Recitarea Sf. Rozariu meditat. Litania Lauretană. Rozariul Inimii Mariei. Rugăciuni către Inima lui Isus. Consfinţirea familiei.
Aparițiile Fecioarei Maria la Fatima păstorașilor sfinți: Iacinta Marto, Francisc Marto, Lucia dos Santos.