Filtre active
Devotiuni în cinstea Milostivirii lui Dumnezeu sau Cultul Divinei Indurari. Duminica Divinei Indurari. Novena Divinei Indurari. Calea crucii a Divinei Indurari. Ora Indurarii Divine. Consfintire la Isus preamilostiv...
„Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare și pentru a putea căuta un medic și o vindecare. Poarta de ieșire a corupției este cererea iertării, căința.” (...) „Proiectul asupra căruia trebuie să ne concentrăm, atât în comunitatea creștină cât și în cea civilă, este deci acela de a reformula și de a face conștientă relevanța iertării și a convertirii, în cadrul unei etici sociale, orientate către maturizarea unei noi calități civile a oamenilor”. Acestea sunt cuvintele papei Francisc, care i-a uluit pe toți, atunci când afirmase: „corupția nu poate fi iertată”. Dar atunci ce ne mai rămâne din iertarea neobosită a lui Dumnezeu? Ce urmărește Papa atunci când afirmă: „păcătoși da, corupți nu”?
În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.
Dificultăţile întâlnite în viaţa consacrată sunt prezentate prin două atitudini extreme: pasivitatea şi agresivitatea. Cine asumă o atitudine pasivă suportă viaţa, fără a-şi manifesta propriile idei, adoptându-le pe ale celor din jur, cu rezultate nu tocmai satisfăcătoare în realizarea fraternităţii religioase. La polul opus, persoanele care asumă o atitudine agresivă îşi exprimă propriile idei cu aroganţă, fără a ţine cont de cei din jur. Atitudinea asertivă se propune ca fiind de echilibru între cele două extreme.
Scopul acestui Mic Catehism pentru Familie este de a-i ajuta pe creştinii care se străduiesc cu sârguinţă să „pună temelia” unei credinţe solide, pentru a nu se găsi în dificultate atunci când fiii lor mai mici sau adolescenţi îi vor întreba despre adevărurile fundamentale ale religiei pe care o trăiesc.
Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii.
Nu e de ajuns omului numai credinta pentru a se putea mântui, caci Sfântul Iacob Apostolul scrie: Credinta fara fapte e moarta. Ceea ce ne face sa ajungem la mântuire este harul lui Dumnezeu si faptele bune, ce le savârsim cu ajutorul Lui. (Pr. Iosif P. M. Pal) Din cuprins: Despre sacramente în general. Mirul sau confirmaţiunea. Euharistia. Sfânta Împărtăşanie. Pocăinţa sau penitenţa. Cerceterea cugetului. Mărturisirea sau spovada şi îndestulare
Domnul nostru, Isus Cristos învata poporul prin parabole, asemanari si pilde. Tot asa trebuie sa se predice Catehismul atât la cei mici cât si la cei mari. Mai întâi face învatatura ori chiar numai citirea catehismului placuta, apoi arata tuturor ca religia nu-i numai teorie, ci trebuie pusa în practica. (Pr. Iosif P. M. Pal) Din cuprins: Despre simbolul credinţei. Despre îngerii. Despre cei dintâi oameni şi despre păcatul strămoşesc. Despre mântuitor. Despre întruparea Fiului lui Dumnezeu. Despre patima, moartea, învierea şi înălţarera la Cer a lui Isus Cristos. Despre Sfântul Duh
Prin publicarea acestei noi cărți a lui Albino Luciani (Papa Ioan Paul I) – „Catehetica în firimituri”, editura Serafica continuă demersul de a completa, în ochii și mintea cititorului, imaginea unui sacerdot complet pe care papa Benedict al XVI-lea l-a numit „catehet incomparabil”, demersuri începute cu publicarea volumului „Illustrissimi. Scrisorile patriarhului”.
Tradusă din italiană, cu note, postfață de Cristina Grigore, și cuvânt înainte de Jean Guitton, „Catehetica în firimituri”, ne dezvăluie o altă latură a lui Albino Luciani, anume cea de pedagog rafinat și extrem de bine ancorat în realitate. Ca și în „Illustrissimi”, unde impresionează dimensiunea vizionară a spiritului de observație, și în acest volum papa Luciani poate șoca prin capacitatea de anticipare a problemelor societății, de această dată cu accent pe educație. Spunem că poate șoca în contextul în care părintele Albino nu vorbește de o societate viitoare proiectată imaginar, ci de una concretă, înrădăcinată în natura umană.
Deși publicată în 1949, „Catehetica în firimituri” introducea încă de pe atunci concepte care pot fi considerate cu mult înaintea vremurilor sale (în special în domeniul psiho-pedagogiei și a comunicării verbale și nonverbale, intuind ceea ce azi reprezintă o normă esențială - conceptul de comunicare asertivă și aplicațiile sale în domeniul predării - învățării).
Am putea spune că noua apariție editorială este una „cu greutate”, întrucât autorul – doctor docent în teologie sacramentală, profesor, biblist franciscan și participant la traducerea Bibliei în limbajul actual, tratează probabil cea mai cunoscută scriere din Vechiul Testament, din mai multe perspective. În acest fel, se evită capcana în care au căzut mulți autori contemporani care s-au aplecat asupra Cântării Cântărilor, și anume aceea de a o restrânge la o simplă colecție de cântece de iubire. Tiziano Lorenzin demonstrează, în paginile de față, că această carte – emblematică pentru Vechiul Testament – are un mesaj mult mai profund decât un cântec de dragoste. În interpretarea acestei scrieri autorul folosește, cu o naturalețe care îl face să fie înțeles de profani și de autorii de gen deopotrivă, trei instrumente: observația, interpretarea și actualizarea.
