Filtre active
Recomandăm această carte cititorilor care-și pot împrospăta cunoștințele despre poziția Bisericii asupra avortului. Orice creștin trebuie să fie un apărător al vieții în zilele noastre, când trăim o luptă între cultura vieții și cultura morții, așa cum spunea sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Această cercetare este un compendiu valoros al descoperirii frumosului din icoana „Crucifixul de la Sfântul Damian”, operă ce cuprinde o mare parte a identității și spiritualității franciscane. Tânărul Iulian, frate franciscan capucin, autorul acestei lucrări, dă dovadă de maturitate și de seriozitate în cercetare și
Florilegiul antonian, inserat în paginile cărții, scoate la lumină o serie de miracole săvârșite și atribuite Sfântului Anton și necunoscute spațiului nostru spiritual. Buchetul celor 26 de miracole culese din Benignitas și Rigaldina, din arcul a peste două secole (1231- cca. 1435), vine să confirme solicitudinea săritoare și neobosită a sfântului Anton și să întregească legendarul miracolelor antoniene.
Prin temele pe care le propunem spre aprofundare vrem să oferim o orientare creştină viziunii noastre despre conştiinţă, bine comun, persoană, discernământ. Au existat mereu persoane deosebite care au atras atenţia asupra dezordinii care a pus în umbră responsabilitatea persoanei creştine în societatea europeană. Acesta este motivul pentru care am vrut să evidenţiem gândirea unor autori semnificativi pentru formarea noastră teologică şi filosofică: Bernhard Häring, prin „reciprocitatea conştiinţelor” şi Emmanuel Mounier, prin „personalismul comunitar”. Temele propuse nu sunt „răspunsul ultim”, ci sunt în vederea unei mai mari conştientizări a problemelor morale în jurul persoanei şi conştiinţei sale.
În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.
Din cuprins: Reflecții despre criza antropologică actuală; Fenomenul globalizării în reflecţia socială a Papei Ioan Paul al II-lea; Persoana și conștiința creștină în Conciliul Vatican II și în enciclica Veritatis Splendor; Incursiune în istoria termenului „persoană” din perspectivă filosofică și teologică; Concepţia despre persoană la Max Scheler; Contribuţia experienţei umane la reflecţia teologiei morale; Conceptul de lege naturală în enciclica Humanae vitae; Apocalipsul și nonviolența: un oximoron?; Rolul femeii în Biserica primară; Reîntoarcerea la valorile familiei; Experienţa bolii: noi probleme antropologico-etice; Raportul dintre spiritualitate şi viaţă.
Divorţaţi recăsătoriţi: practica Bisericii primare. Matei 19,3-9: Au venit la el unii farisei şi, ca să-l pună la încercare, i-au zis: "Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?". El le-a răspuns: "Nu aţi citit că, de la început, Creatorul i-a făcut bărbat şi femeie?" Şi a zis: "De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. El le-a spus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsaţi soţiile. De la început însă nu a fost aşa. Dar eu vă spun: Cine îşi lasă femeia, în afară de desfrânare, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter".
Dificultăţile întâlnite în viaţa consacrată sunt prezentate prin două atitudini extreme: pasivitatea şi agresivitatea. Cine asumă o atitudine pasivă suportă viaţa, fără a-şi manifesta propriile idei, adoptându-le pe ale celor din jur, cu rezultate nu tocmai satisfăcătoare în realizarea fraternităţii religioase. La polul opus, persoanele care asumă o atitudine agresivă îşi exprimă propriile idei cu aroganţă, fără a ţine cont de cei din jur. Atitudinea asertivă se propune ca fiind de echilibru între cele două extreme.
Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii.
Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.
Am putea spune că noua apariție editorială este una „cu greutate”, întrucât autorul – doctor docent în teologie sacramentală, profesor, biblist franciscan și participant la traducerea Bibliei în limbajul actual, tratează probabil cea mai cunoscută scriere din Vechiul Testament, din mai multe perspective. În acest fel, se evită capcana în care au căzut mulți autori contemporani care s-au aplecat asupra Cântării Cântărilor, și anume aceea de a o restrânge la o simplă colecție de cântece de iubire. Tiziano Lorenzin demonstrează, în paginile de față, că această carte – emblematică pentru Vechiul Testament – are un mesaj mult mai profund decât un cântec de dragoste. În interpretarea acestei scrieri autorul folosește, cu o naturalețe care îl face să fie înțeles de profani și de autorii de gen deopotrivă, trei instrumente: observația, interpretarea și actualizarea.
