Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: BIBLIA
  • Categorii: BIBLIOTECA DE ISTORIE
  • Categorii: COLECȚIA BIBLICA
  • Categorii: DIVERSE
  • Categorii: ECUMENISM
  • Categorii: PATROLOGIE ȘI PATRISTICĂ
Dumnezeul obscur. Aspecte...

Dumnezeul obscur. Aspecte...

18,00 lei Pret

Thomas Römer propune în aceste pagini o reflecție asupra acelor trăsături ale lui Dumnezeu pe care cititorii Bibliei ebraice, deseori, sau le contestă, sau le trec cu vederea. Insistând asupra textelor care, aparent, îl prezintă pe Dumnezeu nemilos, războinic, incomprehensibil, în contradicție cu imaginea milostivă a Dumnezeului Evangheliilor, autorul dorește să demonstreze că aceste texte răspund unor împrejurări istorice precise și că, adesea, ele vor să-i pună în gardă pe destinatarii lor că Dumnezeu nu poate fi închis în concepțiile prea omenești sau discursurile teologice scontate, rămânând mereu un mister care nu încetează să ne provoace și să ne surprindă. Dumnezeu este bărbat? Este Dumnezeu nemilos? Este Dumnezeu tiran și războinic? Este Dumnezeu violent și răzbunător? Poate fi înțeles Dumnezeu? Din cuprins: Contestare lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Dumnezeu este bărbat? Este Dumnezeu nemilos? Poate fi înţeles Dumnezeu? Un Dumnezeu care vine să ne surprindă.

Sfântul Ioan Calabria. Vol 6/1

Sfântul Ioan Calabria. Vol 6/1

37,00 lei Pret

Sfântul Ioan Calabria. Biografia oficială (Alba, IT), 1999), scrisă de pr. Mario Gadili, din Congregaţia Sfântului, ne descrie, simplu şi natural, istoria unui preot cu totul decis pentru Dumnezeu. Descrierea şi tonul povestirii este intensă, transparentă, limpede şi fără echivocuri. Naturaleţea autorului şi a sfântului, contopite într-o manieră surprinzătoare, atrag cititorul pe calea prospeţimii şi reînnoirii sufleteşti, orientându-l spre o adevărată experienţă de Dumnezeu. Cine nu s-a confruntat în viaţa sa cu o criză religioasă ori vocaţională, cu pierderi şi regăsiri interioare? Cartea de faţă răspunde dorinţei preoţilor şi persoanelor consacrate de a se regăsi în propria vocaţie mult mai motivaţi descoperind, în istoria personală, prin lecturare, paginile lipsă ori cele încă nescrise. Din cuprins: Anul Domnului 1873. Fiul cismarului. Du-te să te faci preot. În slujba marelui suveran. Vicar parohial la Santo Stefano. Omul care a cunoscut durerea. Autorităţile bisericeşti. Don Calabria şi fraţii separaţi. Preasfânta Suferinţa misterioasă din ultimii ani.

Creație și eliberare în...

Creație și eliberare în...

16,00 lei Pret

Lucrarea de faţă vrea să fie una de teologie, mai precis de teologie biblică, adică un discurs despre Dumnezeu bazat pe Sfânta Scriptură. Când teologia îşi limitează studiul la conţinutul imediat al cărţilor inspirate, căutând să le asculte glasul specific, să se pătrundă de limbajul lor, într-un cuvânt, să se facă ecoul direct al Cuvântului lui Dumnezeu, ea este biblică, în sensul strict al cuvântului. (autorul) Din cuprins: Poporul: creatura lui Dumnezeu şi partenerul unei alianţe. Creaţi şi destinul omului în cartea Genezei. Pedagogia divină a alianţei. Noutatea şi superioritatea alianţei realizate în Cristos. Continuitatea şi discontinuitatea alianţei în cele două testamente. Omul: relaţie, istorie, libertate şi suferinţă în revelaţia Vetero neo-testamentară. Legătura cu Dumnezeu în Cristos.

Patrologie și Patristică,...

Patrologie și Patristică,...

27,00 lei Pret

Indiferent ce credem noi astăzi, Părinţii Bisericii au avut un rol hotărâtor în constituirea culturii europene. Ei sunt inseparabili de tradiţie, fiind martori ai creştinismului primar. Fără îndoială, Sfinţii Părinţi nu ţin de trecut. Ei ar trebui să joace un rol important în ceea ce se numeşte astăzi mişcarea ecumenică. (Drd. Florin Crâşmăreanu) Din cuprins: Părinte-părinte al bisericii. Părinţii în tradiţie şi biserica de astăzi. Patrologia şi patristica. Principalele religii antice. Epoca prenicenă-părinţii apostolici. Părinţii apostolici. Alţi apologeţi din sec. al-II-lea. Prima literatură anti-ereticală.Scriitori Alexandrini. Opere asupra Sfintei Scripturi.

In memoriam. Slujitorul lui...

In memoriam. Slujitorul lui...

27,00 lei Pret

Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.

Credința practică a...

Credința practică a...

28,00 lei Pret

Această apariție editorială semnată de pr. Mihai Afrențoae – Credința practică a Bisericii primare (Fap 1-5). Pelerinaj spiritual sub ocârmuirea Duhului Sfânt – propune cititorilor, fie că sunt persoane religioase ori simpli laici, un mod inedit de a îmbina spiritual în mod armonios atât acest an pastoral pus sub motto-ul „Discipoli misionari ai lui Cristos”, cât și Jubileul Speranței care ne îndeamnă pe toți să fim adevărați „Pelerini ai speranței”. După cum însuși autorul acestor pagini precizează în introducerea cărții, este vorba despre o propunere de parcurs spiritual sub oblăduirea Duhului Sfânt, o incursiune meditativă într-o carte biblică despre care se vorbește mai puțin, și anume Faptele Apostolilor. Întrucât tradiția bisericească atribuie această carte sfântului evanghelist Luca, pr. Afrențoae consideră firească această trecere de la Faptele lui Isus la Faptele Apostolilor, constituind o continuitate în diversitate, atât în ce privește genul literar, cât și protagoniștii.

De altfel, încă de la început, pr. Mihai Afrențoae lămurește câteva probleme esențiale și anume despre cine relatează Faptele Apostolilor și cui se adresează. Cele 11 meditații din această propunere de exerciții spirituale au în vedere capitolele 1–5 din Faptele Apostolilor, concentrându-se pe mărturia pe care o dă Biserica primară despre Isus și aspectele practice ale vieții de credință din primele comunități creștine.

Dumnezeu este cu noi

Dumnezeu este cu noi

16,00 lei Pret

După cum însuși autorul precizează, în paginile de față, cititorii vor găsi aforisme pentru un an întreg, primite de la Sfânta Treime. Acestea au fost așezate pe hârtie chiar în ziua în care au fost primite. Deși cele mai multe zile conțin câte două mesaje primite fie de la Tatăl, fie de la Fiul, fie de la Duhul Sfânt, există și zile cu un singur mesaj, Alan Ames justificând acest lucru prin faptul că unele mesaje sunt private sau nu sunt destinate publicării.

Te voi iubi de-a pururi

Te voi iubi de-a pururi

32,00 lei Pret

Editura Serafica semnalează o nouă apariție editorială: "Te voi iubi de-a pururi", autor Gina Agapie.

Acest volum apărut la editura noastră propune o lectură extrem de provocatoare a unui roman situat la intersecția culturală dintre spiritualitatea iudaică, monahismul occidental și laicismul est-european.

Autoarea ne invită să urmărim – ba chiar pe alocuri să lăsăm liberă imaginația noastră și să scriem alături de ea – destinele a trei personaje aflate la o răscruce existențială. Unul din personajele principale este Ana, o ființă la granița dintre adolescență și descoperirea propriei feminități. Este abandonată de către mama sa într-un orfelinat din România, de unde ajunge într-un așezământ monahal din Franța, numit „Școala vieții”. Pentru a marca această trecere, Ana lasă în urmă vechea sa identitate devenind Levana ( care înseamnă „lună” sau „alb”) ori Căprioara albă. În această școală a vieții ea îl întâlnește pe Lev Tov („Inimă bună” în ebraică), un pictor tradițional de icoane, un zugrav de icoane sau iconar cum este numit în ortodoxismul bizantin. Acest pictor suferă și el o transformare, devenind zugrav de suflete, maestru spiritual atât pentru Levana, cât și pentru al treilea personaj principal, Lev Tahor („Inimă curată”), un novice care trebuie să aleagă între viața preoțească și dragostea mundană.

Deși subiectul ar putea să pară déjà lu (deja citit), cartea de față este o carte a sfâșierilor interioare prezentate lucid și organic, cu precizie de chirurg. Pe lângă curiozitatea firească provocată de îmbinarea Talmudului cu Biblia, din punct de vedere literar, volumul se distinge și prin construcția atipică: locul și timpul nu sunt conturate prin descripții obișnuite, ci prin introspecții; narațiunea nu e dezavuată de acțiuni concrete ci de dinamica dialogurilor dintre personaje; iar inserarea unor fragmente de jurnal sub forma unor bilețele cu poezii sau reflecții nu face altceva decât să sporească autenticul scenariului propus.