Antologie de poezie a...
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Filtre active
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Cateva clipe trăite în fața Preasfintei Inimi a lui Isus
Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.
Colecția "Poezie" a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: "Căi suprapuse. Vieți de sfinți", autor profesor Agnes Pal Beda. După volumul "Din lumea poeziei", apărut la editura noastră, în 2018, autoarea "recidivează" într-un mod cald și pios cu o nouă carte de poezie religioasă, în care discursul poetic se amplifică, devenind o voce distinctă a acestui gen de poezie. După cum însuși titlul sugerează, volumul este alcătuit din două părți distincte (Căi suprapuse și Vieți de sfinți) care formează un tot armonios, un univers în care natura, umanitatea și divinitatea se întrepătrund până la contopire. Chiar autoarea nu ascunde faptul că este atrasă de versul molcom, liniștit neoclasic, astfel că ritmul întregului volum pare adaptat după ritmul unei respirații liniștite, împăcate. Dincolo de acest act de curaj (a oferi cititorilor propriul univers și propria viziune despre viață este, întotdeauna, un act intim de curaj), Agnes Pal Beda valorifică la maxim, în acest volum, talanții primiți în dar: talentul și fiorul poetic ce-i străbat ființa.
După cum însuși autorul precizează, în paginile de față, cititorii vor găsi aforisme pentru un an întreg, primite de la Sfânta Treime. Acestea au fost așezate pe hârtie chiar în ziua în care au fost primite. Deși cele mai multe zile conțin câte două mesaje primite fie de la Tatăl, fie de la Fiul, fie de la Duhul Sfânt, există și zile cu un singur mesaj, Alan Ames justificând acest lucru prin faptul că unele mesaje sunt private sau nu sunt destinate publicării.
Viața și carisma sfântului capucin, Leopold Mandić, redate cu acuratețe și simpatie evlavioasă în această biografie semnată pe pr. Petru Dâncă, scot la lumină chipul lăuntric al părintelui Leopold. Îndeosebi dăruirea sa neobosită în scaunul de spovadă și însoțirea spirituală care au reprezentat modalitatea eficace în a se apropia terapeutic de sufletul omenesc.
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie