Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: COLECȚIA DE VIAȚĂ CONSACRATĂ
  • Categorii: ECUMENISM
  • Categorii: MEDITAȚII
  • Categorii: MONOGRAFII
  • Categorii: RUGĂCIUNI
  • Categorii: SFÂNTA SCRIPTURĂ
Preasfântul Nume al lui Isus

Preasfântul Nume al lui Isus

5,00 lei Pret

Preasfântul Nume al lui Isus este, mai întâi de toate, o rugăciune puternică. Domnul însuși a promis în mod solemn că tot ceea ce vom cere Tatălui în Numele său, vom primi fără întârziere, căci Dumnezeu nu-și încalcă niciodată cuvântul.

Prin urmare, atunci când spunem „Isus”, îi cerem lui Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie, fiind încrezători că vom fi ascultați. Tocmai din acest motiv Biserica își încheie rugăciunile cu formula „prin Domnul nostru, Isus Cristos” .

Preasfântul Nume, însă, mai reprezintă ceva, mult mai important: îi aducem lui Dumnezeu o bucurie și o slavă infinită, căci îi oferim meritele infinite ale pătimirii și ale morții lui Isus Cristos. Sfântul Paul ne spune că Isus a meritat acest Nume datorită pătimirii și morții sale. Ori de câte ori spunem „Isus” , se cuvine să-i oferim lui Dumnezeu toate Liturghiile celebrate în întreaga lume pentru toate intențiile.

Noi devenim părtași, astfel, la acea multitudine de Liturghii. Numele lui Isus umple treptat sufletul nostru cu o bucurie și cu o pace pe care nu le cunoșteam mai înainte. Numele lui Isus ne dă o putere atât de mare încât suferințele noastre devin ușoare, mult mai ușor de suportat.

Secretul fericirii în viața...

Secretul fericirii în viața...

15,00 lei Pret

Ce este fericirea? Există un secret al fericirii? În viața consacrată? De câte ori n-auzim astfel de întrebări sau, poate, ne adresăm chiar nouă înșine asemenea interogații despre existența unei rețete absolute a fericirii. Chiar de răspunsul nu coincide, deseori, întru totul. A scrie o carte despre fericire ar părea, la o primă vedere, tocmai dorința de a găsi un răspuns absolut, o soluție definitivă, o rețetă unică a fericirii. Însă tematica propusă de Giuseppe Crea se înscrie într-o altă direcție, anume, să bifăm răspunsuri valabile în dreptul unor întrebări legitime, să constatăm că fericirea nu e o rețetă magică și nici o pledoarie abstractă, ci există persoane care luptă și se angajează pentru a fi fericite. La modul cel mai serios și concret.

Cuvântul lui Dumnezeu și...

Cuvântul lui Dumnezeu și...

37,00 lei Pret

Volumul lui Ubaldo Terrinoni, un frate capucin din Viterbo (IT), ne propune o galerie impresionantă și ordonată de figuri biblice, interpretate și citite prin prisma voturilor religioase: ascultarea, castitatea și sărăcia. Personajele și situațiile, atât din Vechiul cât și din Noul Testament, regăsite în carte, ne dovedesc, cu prisosință, că în viața omului este prezent Dumnezeu, prin inspirațiile sale, cu lumina sa, prin atenționările sale.

Dezbinări, drumul spre...

Dezbinări, drumul spre...

15,00 lei Pret

Multe persoane trăiesc experienţa dezbinării în interiorul lor. În această carte autorul ne indică o cale ce poate duce la depăşirea acestor răni interioare şi la descoperirea plinătăţii propriei fiinţe. Din cuprins: Filozofia unului. Dezbinări demonice. Nu fac ceea ce vreau. Dezbinări în monahism. Polaritatea omului după Jung. Integrarea umbrei. A fi una, aşa cum Isus este una cu Tatăl. Răspunsul misticii. Unitatea în comunitate.

Dumnezeu este iubire

Dumnezeu este iubire

6,00 lei Pret

În decursul timpului, chipul lui Cristos, imprimat pe giulgiul din Torino, a devenit izvor pentru numeroase devoțiuni către Sfânta Față sau Sfântul Chip. Pentru că, oricum am privi, dincolo de evoluția științei, "Dumnezeu este iubire".

În 1995, în Cotonou, capitala Republicii Benin (Africa de Vest), o icoană cu Sfântul Chip a sângerat de două ori. Medicii care au prelevat probe de sânge au ajuns la o concluzie uimitoare: grupa de sânge era identică cu cea de pe giulgiul din Torino.

Dincolo de orice reprezentare, această carte propune credincioșilor un model de conduită, și sugestii de rugăciuni pentru că, nu-i așa? Dumnezeu este iubire.

Dumnezeu este mai ales bucurie

Dumnezeu este mai ales bucurie

3,50 lei Pret

Monseniorul Francois Picaud, martor direct al manifestărilor extraordinare ale sorei Yvone-Aimee datorate stăpânirii divine: extazuri, bilocaţii, stigmate, cunoaşterea intimă a sufletelor, va scrie înainte de a muri că: esenţialul mărturiei sorei Yvonne-Aimee rezidă în răspunsul la aceste favoruri divine: umilinţă, simplitate, dreptate, speranţă în orice încercare şi caritate nemaiîntâlnită.Din cuprins: O copilărie bogată în bucurii. Yvonne, tănără fată sau puterea dragostei. Iradiere contagioasă la mănăstire.

La picioarele lui Isus

La picioarele lui Isus

6,00 lei Pret

La editura Serafica a apărut o nouă ediție a broșurii "La picioarele lui Isus. Treizeci și una de vizite la Preasfântul Sacrament. Câte o vizită deosebită pentru fiecare zi a lunii", autor pr. Iosif Tălmăcel, OFMConv.

Încă de la început, părintele Tălmăcel subliniază importanța acestor pagini printr-o trimitere dureroasă la realitate. În ziua de azi, gesturile firești pe care le implică o vizită la biserică au fost oarecum inversate. Astfel, mulți creștini care intră în biserică, în loc să-l salute mai întâi pe Isus Cristos prezent în tabernacol, se roagă, mai întâi, icoanelor sau statuilor de sfinți.

Această broșură propune revenirea la ordinea firească și oferă un ajutor creștinilor care, din diverse motive, nu pot face vizite mai lungi în biserică. Așa cum spune și titlul cărții, fiecare vizită reprezintă fiecare zi a lunii, un moment scurt în care credincioșii stau de vorbă cu Isus, prezent în Preasfântul Sacrament.

Autorul propune pentru acest scurt dialog, o meditație cu privire la viața lui Isus Cristos și a Bisericii, urmată de recitarea rugăciunilor Tatăl nostru, Bucură-te, Marie și Slavă Tatălui, apoi o iaculatorie (invocație scurtă) la Preasfântul Sacrament, un cântec și o rugăciune la Maica Domnului. În acest fel, răgazul petrecut în prezența lui Isus poate deveni mai rodnic și mai plăcut Domnului.

Cum trebuie să-l iubim pe...

Cum trebuie să-l iubim pe...

6,00 lei Pret

După cum însuși titlul sugerează, paginile acestei broșuri, aflate la a patra ediție, vorbesc despre prima și cea mai mare poruncă dată de Isus Cristos: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău…

" De-a lungul timpului, reflecțiile din această carte au căpătat o importanță deosebită, astfel încât în unele regiuni din Spania, cei care o citeau cu evlavie primeau o indulgență de 50 sau chiar 200 de zile, iar Sacra Congregație a Sfântului Oficiu a examinat-o și a scos-o din rândul cărților de interes local.

Cartea nu dă răspunsuri ci propune câteva sfaturi practice pentru cei care vor să trăiască o viață prin prisma primei porunci, amintind, în același timp, care este rostul vieții pământești, și încercând să fie un fin ghid spre dobândirea vieții veșnice.

Gloriile Mariei

Gloriile Mariei

8,00 lei Pret

Din cuprins: Reflecţia asupra celor şapte dureri ale Mariei. Profeţia Sf. Simion. Fuga lui Isus în Egipt. Rătăcirea lui Isus în templu. Virtuţile Mariei. Umilinţa Mariei. Dragostea Mariei Faţă de Dumnezeu. Credinţa Mariei. Ascultarea Mariei. Rugăciunea Mariei. Practici de devoţiune la Mama Divină. Novenele. Postul. A face parte din Congregaţiile Mariei. Rugăciuni la Mama Lui Dumnezeu.