Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: DOGMATICĂ
  • Categorii: FAMILIA CREȘTINĂ
  • Categorii: FILOSOFIE
  • Categorii: MONOGRAFII
  • Categorii: NOVENE
  • Categorii: PSIHOLOGIE
  • Categorii: SPIRITUALITATE
De ce filosofia?

De ce filosofia?

13,00 lei Pret

Filosofia s-a născut din mirare, şi, după milenii de reflecţie, mirarea reapare în experienţa noastră culturală. Obiectul de care ne mirăm nu mai este cel de la începuturile gândirii filosofice, identitatea sa este legată de devenire, de diferitele condiţii de viaţă, de domeniile de cercetare, tot mai specifice şi rafinate. Mirarea îl priveşte astăzi pe omul însuşi, cel care se întreabă şi pune în discuţie, prin întrebări radicale, noile superstiţii: scientismul, funcţionalismul exclusivist, folosirea ideologică a puterii etc. Prin readucerea în atenţie a ceea ce este absolut, filosofia ne ajută să învingem maladia mortală a Occidentului, numită oboseală, problematizând ceea ce este considerat obişnuit şi de la sine înţeles şi retrezind interesul pentru căutarea adevărului. Armando Rigobello Din cuprins: Interogaţia. Răspunsul. Lupta pentru sens. Raportului filosofului cu puterea.

Procesul dialogic în...

Procesul dialogic în...

45,00 lei Pret

Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii.

Novenă la Solemnitatea...

Novenă la Solemnitatea...

6,00 lei Pret

Novenă la Solemnitatea Cristos Regele Universului. Din cuprins: Cristos, fi regele nostru. Cu Dumnezeu Tatăl. Litania lui Isus Cristos Regele universului. Prin Isus Cristos şi în el. Sub călăuza Sfântului Iosif. Urmând exemplu Sfinţilor. Cu urmaşii lui Cristos. Act de consacrare a familiei la Isus Cristos Regele Universului. Rugăciunea cavalerului lui Cristos Regele Universului.

Încotro, familie creștină?

Încotro, familie creștină?

10,00 lei Pret

Din contemplarea chipului lui Dumnezeu - Creator - şi a comuniunii din interiorul Sfintei Treimi, decurge şi responsabilitatea soţilor creştini de a-şi însuşi valorile şi principiile specifice propriilor stări de viaţă, de a fi colaboratori ai iubirii creatoare a lui Dumnezeu şi de a rămâne uniţi şi fideli legământului conjugal. Pe acest drum de convertire şi discernământ, familia creştină trebuie să simtă susţinerea şi ajutorul Sfintei Biserici care nu rămâne străină de problemele şi preocupările cu care ea se confruntă, dar, prin membrii şi colaboratorii ei, doreşte să conducă la deplină realizare această instituţie - familia - în mijlocul căreia Dumnezeu a alea să se întrupeze în persoana lui Isus Cristos.

In memoriam. Slujitorul lui...

In memoriam. Slujitorul lui...

27,00 lei Pret

Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.

Dorul după rai la omul...

Dorul după rai la omul...

15,00 lei Pret

Acest nou volum care se înscrie în seria studiilor scrierilor franciscane publicate de editura noastră, propune o abordare inedită a scrierilor Sfântului Francisc de Assisi, prin prisma cercetărilor în domeniul istoriei religiilor făcute de scriitorul Mircea Eliade care a avut o afinitate deosebită față de sărăcuțul din Assisi.

Cântarea Cântărilor

Cântarea Cântărilor

19,00 lei Pret

Am putea spune că noua apariție editorială este una „cu greutate”, întrucât autorul – doctor docent în teologie sacramentală, profesor, biblist franciscan și participant la traducerea Bibliei în limbajul actual, tratează probabil cea mai cunoscută scriere din Vechiul Testament, din mai multe perspective. În acest fel, se evită capcana în care au căzut mulți autori contemporani care s-au aplecat asupra Cântării Cântărilor, și anume aceea de a o restrânge la o simplă colecție de cântece de iubire. Tiziano Lorenzin demonstrează, în paginile de față, că această carte – emblematică pentru Vechiul Testament – are un mesaj mult mai profund decât un cântec de dragoste. În interpretarea acestei scrieri autorul folosește, cu o naturalețe care îl face să fie înțeles de profani și de autorii de gen deopotrivă, trei instrumente: observația, interpretarea și actualizarea.

A fi și a rămâne „doar” OM

A fi și a rămâne „doar” OM

29,00 lei Pret

Fără a pierde din vedere originea divină a creației umane, volumul de față pune accent mai mult pe acele caracteristici care ne fac oameni, trasând și un drum spiritual prin care le putem valorifica. Capitolele cărții, ca și omul, evoluează firesc, pornind de la fragilitate, vulnerabilitate, ispite și răni, ajungând, în final, la adevărata reconciliere cu propria umanitate.

Prietenia și dragostea

Prietenia și dragostea

9,00 lei Pret

E adevărat că sentimentele şi pasiunile contribuie mult la închegarea şi dezvoltarea prieteniei şi dragostei. Ele dau farmec dar nu pot da singure ceea ce de fapt căutăm. Fericirea noastră şi a semenului nostru, mulţumirea deplină, statornică şi creatoare a inimii. (Pr. Eugen Blăjuţ sr.) Din cuprins: Ce este prietenia adevărată. Atracţia sexuală generală. Atracţia sexuală personală. Atracţia sexuală fizică. Planul divin al perpetuării neamului omenesc. Castitatea. Legea divină a castităţii. Principiile morale practice. Aplicaţii practice. Frumuseţea castităţii.Celibatul.