Filtre active
Nu perfecți, ci fericiți....
Cartea fratelui Michael Davide Semeraro, în traducerea pr. Adrian Măgdici, ne propune să trecem de la o imagine elitară a vieții consacrate, de la o societas perfecta, la una familială, a fiilor lui Dumnezeu, adunată într-un unic Duh, o profeție pentru timpurile prezente, într-un cuvânt, la o viață consacrată fericită. Autorul împărtășește gândurile și trăirile sale, pe care le-a limpezit în peste cei treizeci de ani de viață consacrată și pe care le-a adunat în cartea de față. O carte, împletită de convingeri și de provocări, ce nu ține neapărat să ne ofere soluții, ci doar „provocări”, nu certitudini, ci, mai degrabă, năzuințe. Lucruri ce ne fac să sperăm la o viață consacrată întrupată aici și acum, în spațiu și timp.
Bucuria iubirii. Despre...
Tâlharul iertat. De la...
Oricine citește această carte este chemat să se întrebe cum se pregătește pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu prin sacramentul reconcilierii, cum este sensibilitatea sa penitențială și cât de conștient este de păcatele comise.
Heruvimi cu chipuri de...
La editura Serafica a văzut lumina tiparului un nou volum semnat Gina Agapie: „Heruvimi cu chipuri de copii și povești pentru Sara”.
Dedicată Iubirii – în înțelesul ei dumnezeiesc, după cum însăși autoarea precizează, cartea de față cuprinde șase povești urmate fiecare de câte o confesiune cu puternice accente autobiografice și sociale.
Așa cum și-a obișnuit cititorii, și în paginile de față, Gina Agapie își îmbracă scriitura cu o hlamidă creștino-iudaică, având la bază scrieri mai puțin cunoscute din Vechiul Testament, rezultând un farmec aparte ce îl face martor pe cititor la o mică parte din istoria poporului evreu și îl predispune la o călătorie personală prin deșertul interior. Poveștilor luminoase și pline de învățăminte pentru Sara, Gina Agapie le contrapune o atmosferă relativ încordată și contrariată în introspecții, pentru că cele 13 capitole ale cărții sunt văzute de autoare ca 13 trepte pe care le-a urcat pentru a se distanța de o perioadă de doliu emoțional.
Experiența volumelor anterioare o ajută însă pe Gina Agapie să facă din acest volum o carte a echilibrului între sufletul omului deșertificat de implozia cotidianului și Iubirea dumnezeiască, ce ascunde heruvimi sub chipuri de copii, metaforă a scânteii divine dătătoare de viață veșnică.
Pornind de la heruvimii așezați pe Chivotul Sfânt, Gina Agapie face din această carte un volum al redutelor pe care a trebuit să le cucerească în urma luptelor cu „amalecițiii” și „egiptenii” interiori; neputând să se facă „înger de sus”, ea optează, prin aceste pagini, să se facă un lac subteran potolit care așteaptă ca Dumnezeu – iubire să se reflecte în apele sale, pentru a curge liber.
Scrisoare(a) unui preot tânăr
Rector și profesor la Seminarul Episcopal „Sfânta Maria a Păcii” din dieceza de Cremona, Italia, licențiat în Științe Biblice și doctor în Litere, Marco D'Agostino se dovedește a fi un rafinat cunoscător al spiritului uman, dar mai ales a psihicului unui preot. Scrisă pe un ton cald, când fratern, când părintesc, această carte are avantajul că nu impune niște norme de conduită, ci mai degrabă transformă experiența sa pastorală într-un mic ghid de „supraviețuire” a preotului în societatea modernă. Și totul cu scopul, după cum recunoaște autorul, ca preoții să poată împlini o pastorație evanghelică astfel încât să demonstreze că „Biserica nu e o țață acră, departe de lume și de realitate”.
Puterea Chemării. Viața...
La editura Serafica a apărut volumul „Puterea Chemării. Viața consacrată astăzi. Dialog cu Fernando Prado”, autor Papa Francisc, trad. Pr. Virgil Blaj, OFMConv. Publicată în contextul vizitei Papei Francisc în România din 30 mai - 2 iunie 2019, cartea de față este rezultatul a peste trei ore de interviu acordat lui Fernando Prado, preot claretian, director editorial al Publicaciones Claretianas, profesor de Teologia misiunii la Institutul de Viață Religioasă din Madrid. Dincolo de forma clasică a interviului, autorul și-a propus mai mult o convorbire în care să iasă la lumină sufletul Papei Francisc de persoană consacrată. Iar acest lucru se vede din sinceritatea și disponibilitatea cu care urmașul lui Petru răspunde întrebărilor, unele dintre acestea atacând probleme spinoase care frământă viața consacrată.
