Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: BIBLIA
  • Categorii: COLECȚIA DE FILOSOFIE
  • Categorii: DOGMATICĂ
  • Categorii: DREPT CANONIC
  • Categorii: FAMILIA CREȘTINĂ
  • Categorii: NOUTĂŢI EDITORIALE
Ciorcârlia Subteranelor....

Ciorcârlia Subteranelor....

13,00 lei Pret

Cartea de față dă senzația unui strigăt ținut prea mult timp în piept sau, dacă vreți, în subteran, iar apariția ei vine ca o eliberare a acelei voci din tenebrele închisorilor și minelor de plumb, voce cu care părintele Gheorghe Dumitraș alina suferințele celor închiși, de Crăciun sau de Paști. Născut în 1923, în satul Nisiporești, Neamț, Gheorghe Dumitraș a urmat cursurile Seminarului Franciscan din Hălăucești, iar după ce este hirotonit preot, în 1948 este trimis la Oradea pentru însușirea ritului oriental. În 1949 începe studiul la Conservatorul din București, unde este arestat. În 1952, în celebrul proces al „lotului Todea”, este condamnat la 25 de ani de muncă silnică, pentru crime de înaltă trădare. Este eliberat în 1964, pentru ca, un an mai târziu, la numai 42 de ani, să treacă la cele veșnice. Aceasta este istoria, în câteva cuvinte, a vieții unui om. Însă orice om are o poveste, iar povestea lui - așa cum ne e descoperită în paginile acestei cărți, e una din acele povești care te face să-i mulțumești pentru că, în drumul tău spre nicăieri, te-a lăsat să treci prin viața lui.

Credința practică a...

Credința practică a...

28,00 lei Pret

Această apariție editorială semnată de pr. Mihai Afrențoae – Credința practică a Bisericii primare (Fap 1-5). Pelerinaj spiritual sub ocârmuirea Duhului Sfânt – propune cititorilor, fie că sunt persoane religioase ori simpli laici, un mod inedit de a îmbina spiritual în mod armonios atât acest an pastoral pus sub motto-ul „Discipoli misionari ai lui Cristos”, cât și Jubileul Speranței care ne îndeamnă pe toți să fim adevărați „Pelerini ai speranței”. După cum însuși autorul acestor pagini precizează în introducerea cărții, este vorba despre o propunere de parcurs spiritual sub oblăduirea Duhului Sfânt, o incursiune meditativă într-o carte biblică despre care se vorbește mai puțin, și anume Faptele Apostolilor. Întrucât tradiția bisericească atribuie această carte sfântului evanghelist Luca, pr. Afrențoae consideră firească această trecere de la Faptele lui Isus la Faptele Apostolilor, constituind o continuitate în diversitate, atât în ce privește genul literar, cât și protagoniștii.

De altfel, încă de la început, pr. Mihai Afrențoae lămurește câteva probleme esențiale și anume despre cine relatează Faptele Apostolilor și cui se adresează. Cele 11 meditații din această propunere de exerciții spirituale au în vedere capitolele 1–5 din Faptele Apostolilor, concentrându-se pe mărturia pe care o dă Biserica primară despre Isus și aspectele practice ale vieții de credință din primele comunități creștine.

Din inimă pentru inimă....

Din inimă pentru inimă....

6,00 lei Pret

Practic, cele trei meditații propuse în această broșură nu sunt altceva decât rugăciuni de la inimă la inimă. Modul intim, uman, în care sunt scrise, vocea timidă pe alocuri, plină de dragoste alteori, nu face altceva decât să prezinte cititorilor nu meditații seci și dogmatice, ci adevăruri personale revelate de dragostea către Inima Preasfântă. O broșură a cărei lecturi îl face pe cititor, fără să vrea, să se roage împreună cu autorul.

Ca pe aur în cuptorul cu foc

Ca pe aur în cuptorul cu foc

31,00 lei Pret

În anul în care Biserica Catolică din întreaga lume celebrează Jubileul Speranței, iar Provincia Franciscană „Sfântul Iosif” din România, marchează Jubileul de 100 de ani de la nașterea Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, Editura Serafica propune cititorilor un eveniment editorial și, în același timp, încă un semn de speranță prin apariția volumului „Ca pe aur în cuptorul cu foc. Scurtă biografie a Slujitorului lui Dumnezeu Părintele Anton Demeter”; autor pr. Eugen Blăjuț, OFMConv.

Din iubire... Îndreptarea...

Din iubire... Îndreptarea...

12,00 lei Pret

Fin cunoscător al relațiilor inter-umane, Leoluca Pasqua pornește de la o realitate nefardată: încă de la Geneză, relațiile fraterne nu au fost lapte și miere, ci marcate de gelozie și violență(exemplul lui Cain și Abel), ceea ce l-a făcut pe Dumnezeu să îndrepte corectarea primordială către toată lumea, pentru că fiecare este responsabil față de aproapele. Lectura acestei cărți duce la o singură concluzie, subliniată chiar de autor: este mai bine să corectezi, pentru a face binele, decât să taci și să devii complice la rău.

Îndreptar de atitudini. Vol...

Îndreptar de atitudini. Vol...

22,00 lei Pret

Al treilea volum al proiectului editorial „Îndreptar de atitudini”, care îl are ca autor pe părintele Iacob Stolnicu și care a apărut la editura noastră, îmbină în mod fericit Jubileul Speranței cu modul concret de a veni în întâmpinarea dorinței care se află în fiecare om de a-și trăi umanitatea cât mai bine, binele traducându-se aici cu dorința de a fi cât mai aproape de Dumnezeu.

Arta de a trage folos din...

Arta de a trage folos din...

28,00 lei Pret

Predicator și autor a numeroase scrieri religioase, Joseph Tissot construiește, în paginile acestui volum, o veritabilă terapie psihologică a vinei păcatului, folosindu-se de scrierile Sfântului Francisc de Sales, un mare Învățat al Bisericii Romano-Catolice, supranumit și Doctorul pietății. Tissot croiește această artă de a trage folos din păcate pornind de la momentul în care în Cain, după ce-și ucide fratele, încolțește gândul: „Prea mare este vina mea pentru a obține iertare!”. Autorul este conștient că, pentru omul păcătos, cel mai mare pericol îl reprezintă vina, sentiment care îl îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de Biserică. Practic, arta de a trage foloase din păcate este arta de reîntoarcere a păcătosului la Dumnezeu, un drum mult mai greu de parcurs decât cei care duc o viață virtuoasă prin excelență.

Novena în cinstea Maicii...

Novena în cinstea Maicii...

9,00 lei Pret

Dacă vrem să fim ascultaţi de Părintele nostru ceresc trebuie să-i cerem fierbinte şi cu încredere lucrul dorit. El ne-a făgăduit că ne va îndeplini dorinţa, dar nu ne-a hotărât timpul. De aceea trebuie să rămânem statornici în rugăciunea noastră şi aceasta o facem cel mai potrivit printr-o novenă, care ţine nouă zile.

Din cuprins: Novenă în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes. Ziua I-Lourdes, locul de pelerinaj. Ziua II-Cine se cinsteşte la Lourdes? Ziua III- Ce vrem? Ziua IV- Cheia ascultării. Ziua V-Trandafirii din lourdes. Ziua VI- Izvorul. Ziua VII- Balsamul tămăduitor din Lourdes. Ziua VIII- O sfântă constrângere. Ziua IX- Darul. Cele şapte vineri în cinstea Preasfintei Fecioare Îndurerate.

Părintele Alois Guanella...

Părintele Alois Guanella...

16,00 lei Pret

Cartea de față se dorește a fi portretul unui sfânt, sau, dacă vreți, o introducere în pedagogia sfințeniei și carității practicată de părintele Alois Guanella, de-a lungul vieții sale. În paginile de față veți regăsi portretul nu al unui sfânt sedentar, ci al unui preot al străzii, însuflețit de o energie nestăvilită, după cum el însuși afirma: „Nu ne putem lăsa pe tânjală, atâta timp cât sunt săraci de ajutat!” Supranumit tatăl săracilor și al celor în suferință, Alois Guanella (1842-1915), a fost ridicat la cinstea altarelor în octombrie 2011. Pe lângă prezentarea vieții părintelui Alois această carte insistă asupra carismei guanalliene, extrem de complexe: caritatea și pedagogia sa au fost însoțite, mereu, de respectul față de persoana umană; fără a fi un teoretician sau militant pentru respectarea drepturilor omului, prin acțiunile sale a știut să redea demnitatea persoanei celor marginalizați și suferinzi, conștient că fiecare om este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dincolo de datele biografice, această carte reprezintă și o invitație, de a nu fi uitată pe un raft, ci de a trăi și răspândi carisma guanalliană în lume.

Părintele Petru Ciocan

Părintele Petru Ciocan

20,00 lei Pret

Peste 23 de mii de sfinte Liturghii, aproape un milion de Spovezi, în jur de 6.700 de bolnavi vizitați și alinați, mai mult de 3.600 de predici și cam tot atâtea Botezuri.

Folosindu-se de aceste cifre nu ca de o statistică seacă ori rezumativă, ci ca de o mărturie complexă și completă, această apariție editorială propusă de editura noastră – „Părintele Petru Ciocan, o inimă mare într-o mână de om”, coordonată de pr. Gabriel Neculăeș, OFMConv., marchează 20 de ani de la întoarcerea în casa Tatălui ceresc a părintelui Petru Ciocan, cel care, timp de 30 de ani, a fost parohul comunității catolice din Buruienești și frate franciscan prin excelență.

Fericita Veronica Antal...
  • Stoc epuizat

Fericita Veronica Antal...

6,00 lei Pret

Editura Serafica anunță apariția broșurii „Fericita Veronica Antal (rugăciuni)”, coord. Pr. Virgil Blaj. În prefața cărții, PS Petru Gherghel recomandă cu bucurie această carte de rugăciuni, cu speranța că va deveni o modalitate nu numai de a-i aduce cinste și venerare Fericitei Veronica, ci și de a aduce laudă și preamărire lui Dumnezeu. Rugăciunile adunate în aceste pagini au menirea să încurajeze cultul Fericitei Veronica și să fie un instrument de promovare a rugăciunii adresate ei. Printre altele, acest mic volum cuprinde rugăciunea pelerinilor, rugăciuni pentru a cere tărie în încercările vieții și curaj în mărturisirea credinței, rugăciunea copiilor, rugăciune pentru un bolnav, rugăciune pentru familie, rugăciuni la locul martiriului, devoțiuni și novene în cinstea fericitei Veronica Antal.

In memoriam. Slujitorul lui...

In memoriam. Slujitorul lui...

27,00 lei Pret

Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.