Antologie de poezie a...
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Filtre active
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Cateva clipe trăite în fața Preasfintei Inimi a lui Isus
Această apariție editorială, dincolo de valoarea educațională, științifică și istorică, poate reprezenta un „vade mecum” atât pentru specialiști în domeniul cercetării, dar și pentru toți cei interesați de aspectele istorice ale prezenței Provinciei Franciscane „Sfântul Iosif” în Moldova. Având ca justificare spirituală îndemnul din Scrisoarea către evrei – Amintiți-vă de conducătorii voștri care v-au vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu și, considerând împlinirea vieții lor, imitați credința lor! (Evr 13,7) – paginile de față reprezintă și o datorie morală care întregește o perioadă jubiliară, având în vedere că în 2023 s-au împlinit 125 de ani de la inaugurarea Seminarului din Hălăucești – prima structură formativă a Provinciei Fraților Minori Conventuali, și 100 de ani de la primul noviciat de la Săbăoani, iar în 2024 s-au aniversat 100 de ani de la deschiderea Seminarului Filozofico-Teologic „Sfântul Bonaventura” din Luizi-Călugăra.
Volumul este împărțit în trei capitole distincte, toate unite de un „fir roșu” continuu de-a lungul istoriei, anume fidelitatea în credință a fraților franciscani și educarea poporului în această credință.
Colecția "Poezie" a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: "Căi suprapuse. Vieți de sfinți", autor profesor Agnes Pal Beda. După volumul "Din lumea poeziei", apărut la editura noastră, în 2018, autoarea "recidivează" într-un mod cald și pios cu o nouă carte de poezie religioasă, în care discursul poetic se amplifică, devenind o voce distinctă a acestui gen de poezie. După cum însuși titlul sugerează, volumul este alcătuit din două părți distincte (Căi suprapuse și Vieți de sfinți) care formează un tot armonios, un univers în care natura, umanitatea și divinitatea se întrepătrund până la contopire. Chiar autoarea nu ascunde faptul că este atrasă de versul molcom, liniștit neoclasic, astfel că ritmul întregului volum pare adaptat după ritmul unei respirații liniștite, împăcate. Dincolo de acest act de curaj (a oferi cititorilor propriul univers și propria viziune despre viață este, întotdeauna, un act intim de curaj), Agnes Pal Beda valorifică la maxim, în acest volum, talanții primiți în dar: talentul și fiorul poetic ce-i străbat ființa.
După cum însuși autorul precizează, în paginile de față, cititorii vor găsi aforisme pentru un an întreg, primite de la Sfânta Treime. Acestea au fost așezate pe hârtie chiar în ziua în care au fost primite. Deși cele mai multe zile conțin câte două mesaje primite fie de la Tatăl, fie de la Fiul, fie de la Duhul Sfânt, există și zile cu un singur mesaj, Alan Ames justificând acest lucru prin faptul că unele mesaje sunt private sau nu sunt destinate publicării.
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie
Cu „Pasărea dragostei”, Gina Agapie propune o reîntoarcere la poezia autentic religioasă, cea izvorâtă din contemplație și oblație, din adorarea divinului și neliniștea cărnii, din simplitatea și naivitatea (în sensul de sinceritate purificată) vechilor mistici și profeți care și-au mărturisit ființa în Lamentațiuni, Psalmi, sau Cântarea Cântărilor. Spre deosebire de alți autori care se lasă seduși de extaz ori de măreția creației, încercând să o versifice și astfel textele devin fotografii supraexpuse, versurile din acest volum urmăresc, fidel și constant, un filon literar ce încheagă volumul ca pe o hostie în pixidă: pregătirea banchetului euharistic prin căutarea dragostei divine pierdută în urma păcatului originar.
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.