Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: BIBLIA
  • Categorii: DOGMATICĂ
  • Categorii: MĂRTURII
  • Categorii: NOUTĂŢI EDITORIALE
  • Categorii: POEZIE
  • Categorii: PSIHOLOGIE
  • Categorii: SFÂNTA SCRIPTURĂ
Despre profet şi alte poeme
  • Stoc epuizat

Despre profet şi alte poeme

11,00 lei Pret

Frapant, la o primă lectură, dar şi, mai ales, la a doua sau la a noua, e discursul de o fineţe „iezuită”, intens spiritualizat, cu breşe mistic iluminative operate („savant”, ar zice Rimbaud) într-un limbaj precis, fără stridenţe neologistice, conectat la real prin termeni preluaţi cu un aer cât se poate de firesc – cel puţin după gustul meu –, din imediateţea cea mai reavănă. Cucereşte, cred, o anume disponibilitate ludică abia ţinută în frâu de înclinaţia (naturală? cultivată?) spre acele „chestii serioase” cum, complet dezinhibat, le spune acest poet fundamental religios celor „înalte”, metafizice. Profetul din versurile lui Carol Daniel, amintind de avva din Epifania unui alt Daniel (Turcea), se susţine la o lectură atentă ca „figură” curat memorabilă. Pe scurt, un liric exersat şi cine ştie, deplin format, demn de a fi, de pe-acum, citit şi – neapărat, altfel chiar că n-am făcut nimic – recitit. (Marian Drăghici)

Viaţa Sfântului Francisc de...

Viaţa Sfântului Francisc de...

49,00 lei Pret

Valoarea acestor mărturii este cu atât mai semnificativă, cu cât proveniența lor este mai variată; unele sunt desprinse din paginile cronicilor vremii, altele provin din interiorul familiei franciscane, iar a treia categorie ne este oferită de documentele Curiei Romane referitoare la tânărul Ordin Franciscan.

Ultimele zile din viaţa lui...

Ultimele zile din viaţa lui...

13,00 lei Pret

Această lucrare, îngrijită de doi dintre cei mai cunoscuți cercetători care au studiat tema existenței istorice a lui Isus, ne prezintă în cuvinte accesibile cele mai importante descoperiri ale istoriei și arheologiei despre moartea și învierea lui Isus. Craig. A. Evans și N. T. Right descriu, în mod sintetic și captivant, drama și semnificația copleșitoare a ultimelor zile ale lui Isus pe pământ.

Israel în timpurile biblice

Israel în timpurile biblice

25,00 lei Pret

Israel în timpurile biblice - aceasta lucrare supune reflectiei elementele principale ale identitatii in formare ale poporului lui Israel, incepand de la originile sale indepartate din mileniul al II-lea î.C., pana la adoua revolta impotriva romanilor din anii 132-143 î.C. Din cuprins: Opera istoriografica si deuteronomista. Politeism in Israelul antic? Sanctuarele. Templul din Ierusalim. Cultul si sacrificiile. Sarbatorile. Calendarul.

Asertivitatea ca atitudine...

Asertivitatea ca atitudine...

14,00 lei Pret

Dificultăţile întâlnite în viaţa consacrată sunt prezentate prin două atitudini extreme: pasivitatea şi agresivitatea. Cine asumă o atitudine pasivă suportă viaţa, fără a-şi manifesta propriile idei, adoptându-le pe ale celor din jur, cu rezultate nu tocmai satisfăcătoare în realizarea fraternităţii religioase. La polul opus, persoanele care asumă o atitudine agresivă îşi exprimă propriile idei cu aroganţă, fără a ţine cont de cei din jur. Atitudinea asertivă se propune ca fiind de echilibru între cele două extreme.

40 de ani, timp de har și...

40 de ani, timp de har și...

16,00 lei Pret

40 de ani. timp de har și iubire. Carte de poezii. Cu plecare de la idea biblică, exprimată de psalmist: "Numărul zilelor anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă şi chin, pentru că trec repede şi noi ne ducem" (Ps 90/89,10), precum şi dintr-o oarecare observare existenţială, s-au vărsat fluvii de cerneală în încercarea de a da nume experienţelor trăite la ceas de vârstă medie, ce poate oscila între 35-45 de ani.

Miracolul Liturghiei...

Miracolul Liturghiei...

14,00 lei Pret

Miracolul înseamnă deschidere spre Infinit, semnul lui Dumnezeu care vine în ajutorul necredinței noastre. Reprezintă ritmul eternității acordat pe aspirațiile și dorințele efemere ale finității noastre. Întâlnirea cu Miracolul din Lanciano nu te poate lăsa indiferent – aici, omul însuși simte exigența unui răspuns, a unei schimbări, a unei atitudini de însușit. Ceva se mișcă în fibrele ființei, în toată profunzimea ei. A rămâne pasiv, înseamnă a-ți nega propria umanitate, propria rațiune, propriul crez. Și nu e posibil... Cineva îți vorbește, te îndeamnă, te provoacă.

Viața Sfântului...

Viața Sfântului...

20,00 lei Pret

Viața Sfântului Francisc. Legenda celor trei însoțitori. Anonimul Perugin. Aceasta carte face parte din Colectia Izvoare Franciscane.

Procesul dialogic în...

Procesul dialogic în...

45,00 lei Pret

Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii.