40 de ani, timp de har și iubire

Referinta: Eds-0158

16,00 lei
Cu TVA

40 de ani. timp de har și iubire. Carte de poezii. Cu plecare de la idea biblică, exprimată de psalmist: "Numărul zilelor anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă şi chin, pentru că trec repede şi noi ne ducem" (Ps 90/89,10), precum şi dintr-o oarecare observare existenţială, s-au vărsat fluvii de cerneală în încercarea de a da nume experienţelor trăite la ceas de vârstă medie, ce poate oscila între 35-45 de ani.

Cantitate

Carte de poezii. Cu plecare de la idea biblică, exprimată de psalmist: "Numărul zilelor anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă şi chin, pentru că trec repede şi noi ne ducem" (Ps 90/89,10), precum şi dintr-o oarecare observare existenţială, s-au vărsat fluvii de cerneală în încercarea de a da nume experienţelor trăite la ceas de vârstă medie, ce poate oscila între 35-45 de ani. Există multe cărţi cu această tematică, unele dintre ele le-am citit şi m-au ajutat să întâmpin cu încredere vârsta medie, dar sursa inspiraţiei cărţii ce v-o prezint: 40 de ani, timp de iubire şi har. Cugetări religioase rimate, reprezintă propria trăire. Deşi de mic copil simţeam muza versurilor, nu i-am dat importanţă, însă chiar în anul în care am împlinit patruzeci de ani, explozia rimelor s-a revărsat în gândurile pe care vi le propun spre savurare.

Eds-0158
20 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
2015
Autorul
Mihai Afrențoae
Format
20x14 cm
Nr. pagini
230
Titlul cartii
40 de ani, timp de har și iubire

Referinte specifice

Nou

26 alte produse in aceeasi categorie: