Antologie de poezie a...
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Filtre active
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Din contemplarea chipului lui Dumnezeu - Creator - şi a comuniunii din interiorul Sfintei Treimi, decurge şi responsabilitatea soţilor creştini de a-şi însuşi valorile şi principiile specifice propriilor stări de viaţă, de a fi colaboratori ai iubirii creatoare a lui Dumnezeu şi de a rămâne uniţi şi fideli legământului conjugal. Pe acest drum de convertire şi discernământ, familia creştină trebuie să simtă susţinerea şi ajutorul Sfintei Biserici care nu rămâne străină de problemele şi preocupările cu care ea se confruntă, dar, prin membrii şi colaboratorii ei, doreşte să conducă la deplină realizare această instituţie - familia - în mijlocul căreia Dumnezeu a alea să se întrupeze în persoana lui Isus Cristos.
Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.
Colecția "Poezie" a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: "Căi suprapuse. Vieți de sfinți", autor profesor Agnes Pal Beda. După volumul "Din lumea poeziei", apărut la editura noastră, în 2018, autoarea "recidivează" într-un mod cald și pios cu o nouă carte de poezie religioasă, în care discursul poetic se amplifică, devenind o voce distinctă a acestui gen de poezie. După cum însuși titlul sugerează, volumul este alcătuit din două părți distincte (Căi suprapuse și Vieți de sfinți) care formează un tot armonios, un univers în care natura, umanitatea și divinitatea se întrepătrund până la contopire. Chiar autoarea nu ascunde faptul că este atrasă de versul molcom, liniștit neoclasic, astfel că ritmul întregului volum pare adaptat după ritmul unei respirații liniștite, împăcate. Dincolo de acest act de curaj (a oferi cititorilor propriul univers și propria viziune despre viață este, întotdeauna, un act intim de curaj), Agnes Pal Beda valorifică la maxim, în acest volum, talanții primiți în dar: talentul și fiorul poetic ce-i străbat ființa.
E adevărat că sentimentele şi pasiunile contribuie mult la închegarea şi dezvoltarea prieteniei şi dragostei. Ele dau farmec dar nu pot da singure ceea ce de fapt căutăm. Fericirea noastră şi a semenului nostru, mulţumirea deplină, statornică şi creatoare a inimii. (Pr. Eugen Blăjuţ sr.) Din cuprins: Ce este prietenia adevărată. Atracţia sexuală generală. Atracţia sexuală personală. Atracţia sexuală fizică. Planul divin al perpetuării neamului omenesc. Castitatea. Legea divină a castităţii. Principiile morale practice. Aplicaţii practice. Frumuseţea castităţii.Celibatul.
Cu „Pasărea dragostei”, Gina Agapie propune o reîntoarcere la poezia autentic religioasă, cea izvorâtă din contemplație și oblație, din adorarea divinului și neliniștea cărnii, din simplitatea și naivitatea (în sensul de sinceritate purificată) vechilor mistici și profeți care și-au mărturisit ființa în Lamentațiuni, Psalmi, sau Cântarea Cântărilor. Spre deosebire de alți autori care se lasă seduși de extaz ori de măreția creației, încercând să o versifice și astfel textele devin fotografii supraexpuse, versurile din acest volum urmăresc, fidel și constant, un filon literar ce încheagă volumul ca pe o hostie în pixidă: pregătirea banchetului euharistic prin căutarea dragostei divine pierdută în urma păcatului originar.
Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.