Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: BIBLIOTECA DE ISTORIE
  • Categorii: COLECȚIA DE PSIHOLOGIE
  • Categorii: FAMILIA CREȘTINĂ
  • Categorii: POEZIE
  • Categorii: PREDICI
  • Categorii: RUGĂCIUNI
Sfântul Ioan Calabria. Vol 6/1

Sfântul Ioan Calabria. Vol 6/1

37,00 lei Pret

Sfântul Ioan Calabria. Biografia oficială (Alba, IT), 1999), scrisă de pr. Mario Gadili, din Congregaţia Sfântului, ne descrie, simplu şi natural, istoria unui preot cu totul decis pentru Dumnezeu. Descrierea şi tonul povestirii este intensă, transparentă, limpede şi fără echivocuri. Naturaleţea autorului şi a sfântului, contopite într-o manieră surprinzătoare, atrag cititorul pe calea prospeţimii şi reînnoirii sufleteşti, orientându-l spre o adevărată experienţă de Dumnezeu. Cine nu s-a confruntat în viaţa sa cu o criză religioasă ori vocaţională, cu pierderi şi regăsiri interioare? Cartea de faţă răspunde dorinţei preoţilor şi persoanelor consacrate de a se regăsi în propria vocaţie mult mai motivaţi descoperind, în istoria personală, prin lecturare, paginile lipsă ori cele încă nescrise. Din cuprins: Anul Domnului 1873. Fiul cismarului. Du-te să te faci preot. În slujba marelui suveran. Vicar parohial la Santo Stefano. Omul care a cunoscut durerea. Autorităţile bisericeşti. Don Calabria şi fraţii separaţi. Preasfânta Suferinţa misterioasă din ultimii ani.

Iubind la umbra teiului

Iubind la umbra teiului

11,00 lei Pret

Gaetano Camillo în multele călătorii şi popasuri în România, l-au inspirit pentru a scrie această nouă carte. În viziunea sa poetică, autorul a făcut din tei simbolul lumii româneşti, copacul inimii şi al vieţii. Acest volum ivit din spontaneitatea observaţiei mişcării sufleteşti mai mult decât a văzutului, s-a transformat într-un act de omagiu adus României şi valorilor sale trecute şi prezente. (Carlo Savini) Din cuprins: Şi versurile dau în floare. Minunea teiului. Balonul bucuriei. Raza de soare. Ursuleţul cel bun. Aur blând pe cărare. Norul alb. De vorbă cu pământul mamă. Picături de lumină.

Încotro, familie creștină?

Încotro, familie creștină?

10,00 lei Pret

Din contemplarea chipului lui Dumnezeu - Creator - şi a comuniunii din interiorul Sfintei Treimi, decurge şi responsabilitatea soţilor creştini de a-şi însuşi valorile şi principiile specifice propriilor stări de viaţă, de a fi colaboratori ai iubirii creatoare a lui Dumnezeu şi de a rămâne uniţi şi fideli legământului conjugal. Pe acest drum de convertire şi discernământ, familia creştină trebuie să simtă susţinerea şi ajutorul Sfintei Biserici care nu rămâne străină de problemele şi preocupările cu care ea se confruntă, dar, prin membrii şi colaboratorii ei, doreşte să conducă la deplină realizare această instituţie - familia - în mijlocul căreia Dumnezeu a alea să se întrupeze în persoana lui Isus Cristos.

In memoriam. Slujitorul lui...

In memoriam. Slujitorul lui...

27,00 lei Pret

Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.

Catehetica în firimituri
  • Stoc epuizat

Catehetica în firimituri

30,00 lei Pret

Prin publicarea acestei noi cărți a lui Albino Luciani (Papa Ioan Paul I) – „Catehetica în firimituri”, editura Serafica continuă demersul de a completa, în ochii și mintea cititorului, imaginea unui sacerdot complet pe care papa Benedict al XVI-lea l-a numit „catehet incomparabil”, demersuri începute cu publicarea volumului „Illustrissimi. Scrisorile patriarhului”.

Tradusă din italiană, cu note, postfață de Cristina Grigore, și cuvânt înainte de Jean Guitton, „Catehetica în firimituri”, ne dezvăluie o altă latură a lui Albino Luciani, anume cea de pedagog rafinat și extrem de bine ancorat în realitate. Ca și în „Illustrissimi”, unde impresionează dimensiunea vizionară a spiritului de observație, și în acest volum papa Luciani poate șoca prin capacitatea de anticipare a problemelor societății, de această dată cu accent pe educație. Spunem că poate șoca în contextul în care părintele Albino nu vorbește de o societate viitoare proiectată imaginar, ci de una concretă, înrădăcinată în natura umană.

Deși publicată în 1949, „Catehetica în firimituri” introducea încă de pe atunci concepte care pot fi considerate cu mult înaintea vremurilor sale (în special în domeniul psiho-pedagogiei și a comunicării verbale și nonverbale, intuind ceea ce azi reprezintă o normă esențială - conceptul de comunicare asertivă și aplicațiile sale în domeniul predării - învățării).

Căi suprapuse. Vieți de sfinți

Căi suprapuse. Vieți de sfinți

22,00 lei Pret

Colecția "Poezie" a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: "Căi suprapuse. Vieți de sfinți", autor profesor Agnes Pal Beda. După volumul "Din lumea poeziei", apărut la editura noastră, în 2018, autoarea "recidivează" într-un mod cald și pios cu o nouă carte de poezie religioasă, în care discursul poetic se amplifică, devenind o voce distinctă a acestui gen de poezie. După cum însuși titlul sugerează, volumul este alcătuit din două părți distincte (Căi suprapuse și Vieți de sfinți) care formează un tot armonios, un univers în care natura, umanitatea și divinitatea se întrepătrund până la contopire. Chiar autoarea nu ascunde faptul că este atrasă de versul molcom, liniștit neoclasic, astfel că ritmul întregului volum pare adaptat după ritmul unei respirații liniștite, împăcate. Dincolo de acest act de curaj (a oferi cititorilor propriul univers și propria viziune despre viață este, întotdeauna, un act intim de curaj), Agnes Pal Beda valorifică la maxim, în acest volum, talanții primiți în dar: talentul și fiorul poetic ce-i străbat ființa.

A fi și a rămâne „doar” OM

A fi și a rămâne „doar” OM

29,00 lei Pret

Fără a pierde din vedere originea divină a creației umane, volumul de față pune accent mai mult pe acele caracteristici care ne fac oameni, trasând și un drum spiritual prin care le putem valorifica. Capitolele cărții, ca și omul, evoluează firesc, pornind de la fragilitate, vulnerabilitate, ispite și răni, ajungând, în final, la adevărata reconciliere cu propria umanitate.

Prietenia și dragostea

Prietenia și dragostea

9,00 lei Pret

E adevărat că sentimentele şi pasiunile contribuie mult la închegarea şi dezvoltarea prieteniei şi dragostei. Ele dau farmec dar nu pot da singure ceea ce de fapt căutăm. Fericirea noastră şi a semenului nostru, mulţumirea deplină, statornică şi creatoare a inimii. (Pr. Eugen Blăjuţ sr.) Din cuprins: Ce este prietenia adevărată. Atracţia sexuală generală. Atracţia sexuală personală. Atracţia sexuală fizică. Planul divin al perpetuării neamului omenesc. Castitatea. Legea divină a castităţii. Principiile morale practice. Aplicaţii practice. Frumuseţea castităţii.Celibatul.