Filtre active
Prefigurarea Mântuitorului...
Experiența Mistică a...
Actualitatea sfinților, în general, dar mai ales a celor doi – Sfântul Francisc și Sfânta Clara –, propuși spre studiu și aprofundare în această nouă apariție editorială, își găsește motivația în faptul că au avut capacitatea și înțelepciunea de a merge la originile experienței creștine, punându-și primele întrebări existențiale și orânduindu-și viața în vederea conformării totale cu Cristos. Este ceea ce marele arhitect spaniol, Antoni Gaudí, voia să exprime atunci când spunea că „originalitatea constă în întoarcerea la origini”, lucru pe care acești doi giganți ai sfințeniei l-au făcut prin îmbrățișarea chemării din partea Domnului.
Sfântul Triduum Pascal...
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Cele doua căi
Omului în viaţa aceasta îi stau în faţă două căi: una făgăduieşte plăceri şi fericire aici pe pământ, dar se sfârşeşte cu chinurile veşnice în iad. Alta, în schimb, cere lepădarea de sine şi de lumea păcătoasă şi sfârşeşte cu fericirea raiului. Pe care din acestea două mergi? Pe care merge lumea? Din cuprins: Calea fericirii. Iubirea aproapelui. Cele zece porunci. Despre păcat. Poruncile bisericeşti. Despre ispită. Cele şapte păcate şi cele şapte virtuţi de frunte.
Tu ești Cristos, Fiul...
Sărut, Mamă, pașii tăi. La...
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Sărut, Mamă, pașii tăi. La drum cu Maica Domnului”, autor pr. Paul Maria Bulai, OFMConv. După cum însuși autorul mărturisește, cartea de față reprezintă un mod intim și inedit de a marca un Jubileu de aur personal – 50 de ani de la primirea primei Sfinte Împărtășanii, moment fixat în memoria pr. Paul Maria Bulai ca fiind ziua în care s-a îndrăgostit iremediabil de Isus Cristos și ziua în care a primit chemarea la sacramentul Sfintei Preoții.
Elevii mei, Eroii mei!
Istoria și Teologia...
Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.
Cheia de aur a raiului
Ar trebui să nu se găsească creştin, care să nu cunoască temeinic roadele minunate ale iubirii şi părerii de rău desăvârşite; pentru că lucrul acesta este de o însemnătate nespus de mare atât pentru ceasul morţii proprii, cât şi pentru ceasul morţii altora, la care omul poate fi de faţă. Din cuprins: Ce este părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Cum trebuie provocată părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Ce urmări are părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Pentru ce este aşa de însemnată, ba chiar de nelipsit părerea de rău sau căinţa desăvârşită?
Te voi iubi de-a pururi
Editura Serafica semnalează o nouă apariție editorială: "Te voi iubi de-a pururi", autor Gina Agapie.
Acest volum apărut la editura noastră propune o lectură extrem de provocatoare a unui roman situat la intersecția culturală dintre spiritualitatea iudaică, monahismul occidental și laicismul est-european.
Autoarea ne invită să urmărim – ba chiar pe alocuri să lăsăm liberă imaginația noastră și să scriem alături de ea – destinele a trei personaje aflate la o răscruce existențială. Unul din personajele principale este Ana, o ființă la granița dintre adolescență și descoperirea propriei feminități. Este abandonată de către mama sa într-un orfelinat din România, de unde ajunge într-un așezământ monahal din Franța, numit „Școala vieții”. Pentru a marca această trecere, Ana lasă în urmă vechea sa identitate devenind Levana ( care înseamnă „lună” sau „alb”) ori Căprioara albă. În această școală a vieții ea îl întâlnește pe Lev Tov („Inimă bună” în ebraică), un pictor tradițional de icoane, un zugrav de icoane sau iconar cum este numit în ortodoxismul bizantin. Acest pictor suferă și el o transformare, devenind zugrav de suflete, maestru spiritual atât pentru Levana, cât și pentru al treilea personaj principal, Lev Tahor („Inimă curată”), un novice care trebuie să aleagă între viața preoțească și dragostea mundană.
Deși subiectul ar putea să pară déjà lu (deja citit), cartea de față este o carte a sfâșierilor interioare prezentate lucid și organic, cu precizie de chirurg. Pe lângă curiozitatea firească provocată de îmbinarea Talmudului cu Biblia, din punct de vedere literar, volumul se distinge și prin construcția atipică: locul și timpul nu sunt conturate prin descripții obișnuite, ci prin introspecții; narațiunea nu e dezavuată de acțiuni concrete ci de dinamica dialogurilor dintre personaje; iar inserarea unor fragmente de jurnal sub forma unor bilețele cu poezii sau reflecții nu face altceva decât să sporească autenticul scenariului propus.
