Filtre active
Hamor și Atona. Măgărușii...
Rozariu Simplu (alb-negru)
Această carte, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, nu ar trebui să lipsească din casele credincioșilor. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, propunând rozariul reînnoit, a invitat pe toți să redescopere frumusețea cu ochii inimii Mariei. Rozariul este o rugăciune simplă, niciodată repetitivă și plictisitoare, pentru că îi face pe credincioși să participe activi, cu Maria, la contemplarea misterelor copilăriei, a vieții publice și a patimii, morții și învierii lui Isus, dar și valoarea însăși a vieții.
Fericita Veronica Antal –...
Viața Veronicăi Antal – așa cum e conturată în aceste pagini - reprezintă un model de trăire a credinței până la sânge, un model care, din fericire, și în ziua de azi continuă să atragă tineri. Volumul acesta nu se axează pe mistificări inutile sau injuste ori exaltate pentru a dovedi sfințenia acestui Crin însângerat. Apărută chiar în luna în care se comemorează martiriul viitoarei Fericite din Nisiporești, cartea poate fi considerată o carte eveniment ce prefațează momentul istoric ce va avea loc pe 22 septembrie, la Nisiporești: beatificarea Veronicăi Antal, prima femeie româncă, prima tânără româncă, primul laic român, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România și al șaselea român ridicat la cinstea altarelor.
Catehism pentru cei care se...
La Editura Serafica a apărut cartea „Catehism pentru cei care se pregătesc să primească Taina Sfântului Mir”, sub îngrijirea Pr. Daniel Romila, OFMConv.; format: 10x14 cm; 92 pagini color.
De multe ori, în viața sa publică, Isus a promis apostolilor, dar și urmașilor lor, că-l va trimite pe Duhul Sfânt, iar la ultima Cină a spus: „Și eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi totdeauna. Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (In 14 ,16.26). Isus, după învierea sa, rămânând cu apostolii timp de 40 de zile, i-a pregătit să-l primească pe Duhul Sfânt. Iar când s-a înălțat la cer le-a spus să aștepte în Ierusalim venirea Duhului Sfânt, a noului Mângâietor. La zece zile după Înălțarea la cer, în ziua Rusaliilor, în timp ce apostolii erau reuniți în Cenacol, cu Preasfânta Fecioară Maria, are loc împlinirea promisiunii.
Catehism pentru copiii care...
Acest Catehism oferă copiilor informațiile necesare pentru a-l descoperi pe Isus, care vine în Sfânta Împărtășanie, la Sfânta Liturghie, prin mâinile preotului și puterea Duhului Sfânt. Prezintă principalele adevăruri de credință, rugăciunile fundamentale, explică sacramentele Botezului, Euharistiei și al Pocăinței și, bineînțeles, pregătește copiii să facă prima mărturisire a păcatelor, adică Prima Spovadă și astfel, cu vrednicie să poată primi Prima Sfântă Împărtășanie, adică Sacramentul Euharistiei.
Sfântul care îmi place....
Cartea ne oferă pasajele și secvențele care l-au făcut pe Francisc să fie păstrat în tradiția Bisericii ca un piedestal solid și asimilat de către aceste spiritualități și mișcări civice sau să fie propus spre a reîmprospăta o umanitate istovită, mereu ajunsă la capătul puterilor, de fiecare dată când e nevoia mai mare.
Să ne rugăm. Carte de...
Cartea „Să ne rugăm”, cu un conținut ilustrat și color, coordonată de Luminița Mandache, reprezintă un ghid de rugăciune adresat copiilor și celor care lucrează la creșterea și educarea lor, pentru a-i iniția în deprinderea rugăciunilor fundamentale credinței creștine și pentru dobândirea unei ținute corespunzătoare creșterii lor.
Redeşteptarea carismei
Istoria prin acţiunea Duhului Sfânt, e destinată să continue mărturia strălucită a nedespărţitei unităţi de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Adevărata înfrângere a vieţii consacrate, care trebuie evitată, nu constă în declinul numeric, ci în slăbirea adeziunii spirituale faţă de Dumnezeu şi faţă de propria vocaţie şi misiune. Din cuprins: Ce este charisma? Obiectivele conciliului al II-lea din Vatican de reînoire a vieţii consacrate. Drumul charismei. Redeşteptarea charismei. Cunoaşterea charismei. Trăirea charismei. Transmiterea charismei.
La umbra aripilor Tale
Părintele Petru Ciocan
Peste 23 de mii de sfinte Liturghii, aproape un milion de Spovezi, în jur de 6.700 de bolnavi vizitați și alinați, mai mult de 3.600 de predici și cam tot atâtea Botezuri.
Folosindu-se de aceste cifre nu ca de o statistică seacă ori rezumativă, ci ca de o mărturie complexă și completă, această apariție editorială propusă de editura noastră – „Părintele Petru Ciocan, o inimă mare într-o mână de om”, coordonată de pr. Gabriel Neculăeș, OFMConv., marchează 20 de ani de la întoarcerea în casa Tatălui ceresc a părintelui Petru Ciocan, cel care, timp de 30 de ani, a fost parohul comunității catolice din Buruienești și frate franciscan prin excelență.
Credința practică a...
Această apariție editorială semnată de pr. Mihai Afrențoae – Credința practică a Bisericii primare (Fap 1-5). Pelerinaj spiritual sub ocârmuirea Duhului Sfânt – propune cititorilor, fie că sunt persoane religioase ori simpli laici, un mod inedit de a îmbina spiritual în mod armonios atât acest an pastoral pus sub motto-ul „Discipoli misionari ai lui Cristos”, cât și Jubileul Speranței care ne îndeamnă pe toți să fim adevărați „Pelerini ai speranței”. După cum însuși autorul acestor pagini precizează în introducerea cărții, este vorba despre o propunere de parcurs spiritual sub oblăduirea Duhului Sfânt, o incursiune meditativă într-o carte biblică despre care se vorbește mai puțin, și anume Faptele Apostolilor. Întrucât tradiția bisericească atribuie această carte sfântului evanghelist Luca, pr. Afrențoae consideră firească această trecere de la Faptele lui Isus la Faptele Apostolilor, constituind o continuitate în diversitate, atât în ce privește genul literar, cât și protagoniștii.
De altfel, încă de la început, pr. Mihai Afrențoae lămurește câteva probleme esențiale și anume despre cine relatează Faptele Apostolilor și cui se adresează. Cele 11 meditații din această propunere de exerciții spirituale au în vedere capitolele 1–5 din Faptele Apostolilor, concentrându-se pe mărturia pe care o dă Biserica primară despre Isus și aspectele practice ale vieții de credință din primele comunități creștine.
