Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: CĂRȚI PENTRU TINERI
  • Categorii: DREPT CANONIC
  • Categorii: MONOGRAFII
  • Categorii: MĂRTURII
  • Categorii: PREDICI
  • Categorii: PSIHOLOGIE
  • Categorii: SPIRITUALITATE
Catolicii din Prăjești și...

Catolicii din Prăjești și...

37,00 lei Pret

Prin această cercetare istorică am dorit să cunoaștem trecutul parohiei și, mai ales, pe păstorii noștri, care cu multă trudă și devotament au păstorit de-a lungul celor 20 de decenii comunitatea din Prăjești, împreună cu cele 11 filiale, care mai târziu s-au desprins de Parohia Prăjești, unele devenind parohii de sine stătătoare, dintre care doar filiala Bogdănești a rămas până astăzi. Cu siguranță, și credincioșii doresc să cunoască trecutul, să afle originea străbunilor și să-i cunoască pe păstorii care i-au slujit de-a lungul vremii.

Padre Pio din Pietrelcina....

Padre Pio din Pietrelcina....

34,00 lei Pret

Editată de pr. Daniel Romila și tehnoredactată de pr. Adrian Măgdici, cartea reprezintă o adaptare a pr. Alois Donea după prima biografie oficială a lui Padre Pio, apărută în 1974, înainte de introducerea cauzei de beatificare. Spunem că este o carte eveniment din mai multe puncte de vedere. În primul rând, majoritatea credincioșilor din ziua de azi au auzit de Padre Pio. Un om, un preot, un călugăr capucin care a purtat stigmatele lui Cristos o jumătate de secol, și, de aici, poate și denumirea „răstignit fără cruce”. În al doilea rând, avem în față un sfânt contemporan.

Împlinirea Eului. (Doar) 3...

Împlinirea Eului. (Doar) 3...

22,00 lei Pret

După cum însuși autorul precizează, această nouă carte reprezintă continuarea volumului „Dezvoltare personală integrală. 7 pași psiho-spirituali”, apărut la editura noastră anul trecut. Dacă în volumul respectiv, Bogdan Emilian Balașcă propunea un traseu de dezvoltare personală compus din șapte pași pornind de la profeția lui Isaia („Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel”), paginile de față reprezintă de fapt, finalitatea drumului parcurs în dezvoltarea personală a fiecăruia.

Din toată inima și din tot...

Din toată inima și din tot...

17,00 lei Pret

Frate capucin, Prospero Rivi a avut misiunea, timp de 40 de ani, de formator al tinerilor care doresc să îmbrățișeze viața franciscană. În paginile de față, autorul insistă pe recuperarea unei tradiții franciscane mai puțin cunoscute, și anume, rugăciunea mentală sau contemplativă, considerată, în trecut, una din cele mai importante forme de rugăciune în viața franciscană.

Fericita Veronica Antal -...

Fericita Veronica Antal -...

3,50 lei Pret

La editura Serafica a apărut ediția a II-a a broșurii „Fericita Veronica Antal. Crin însângerat”, autor Pr. Alexandru Suceu. Reeditarea broșurii a fost făcută la cererea credincioșilor, care au dorit să aibă un vademecum al vieții Fericitei Veronica Antal, ușor și oriunde accesibil. În broșura de față, părintele Alexandru Suceu prezintă, pe scurt, profilul moral și spiritual al acestei tinere, profil alcătuit din mărturiile date de către cei care au cunoscut-o îndeaproape. Pentru biografia extinsă a Veronicăi Antal, cititorii au la dispoziție și „Fericita Veronica Antal. Crin însângerat”, autor Pr. Alexandru Suceu, cu introducere, adăugiri și revizuiri de Pr. Damian Pătrașcu, ediția a III-a, apărută tot la editura noastră, în 2018.

„Boabe de tămâie” spre...

„Boabe de tămâie” spre...

19,00 lei Pret

Paginile de față reunesc două interviuri luate părintelui Anton Demeter de către fiica sa spirituală, terțiara franciscană Nadejdea Maria - Pia Rădulescu, Autobiografia și Jurnalul părintelui Anton Demeter, două scrisori pe care le-a primit de la părinții săi, informații din dosarul său păstrat în arhiva CNSAS, precum și pașii făcuți până acum de la moartea sa și până la deschiderea cauzei de beatificare. Pentru prima dată, părintele Demeter este separat de memoria colectivă a franciscanilor în zeghe și a altor martiri ai regimului comunist și i se atribuie carisma particulară (pe deplin meritată) pe care a avut-o mai ales în timpul vieții, dar și după moartea sa „în faimă de sfințenie”.

Părintele Alois Guanella...

Părintele Alois Guanella...

16,00 lei Pret

Cartea de față se dorește a fi portretul unui sfânt, sau, dacă vreți, o introducere în pedagogia sfințeniei și carității practicată de părintele Alois Guanella, de-a lungul vieții sale. În paginile de față veți regăsi portretul nu al unui sfânt sedentar, ci al unui preot al străzii, însuflețit de o energie nestăvilită, după cum el însuși afirma: „Nu ne putem lăsa pe tânjală, atâta timp cât sunt săraci de ajutat!” Supranumit tatăl săracilor și al celor în suferință, Alois Guanella (1842-1915), a fost ridicat la cinstea altarelor în octombrie 2011. Pe lângă prezentarea vieții părintelui Alois această carte insistă asupra carismei guanalliene, extrem de complexe: caritatea și pedagogia sa au fost însoțite, mereu, de respectul față de persoana umană; fără a fi un teoretician sau militant pentru respectarea drepturilor omului, prin acțiunile sale a știut să redea demnitatea persoanei celor marginalizați și suferinzi, conștient că fiecare om este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dincolo de datele biografice, această carte reprezintă și o invitație, de a nu fi uitată pe un raft, ci de a trăi și răspândi carisma guanalliană în lume.

Arta de a trage folos din...

Arta de a trage folos din...

28,00 lei Pret

Predicator și autor a numeroase scrieri religioase, Joseph Tissot construiește, în paginile acestui volum, o veritabilă terapie psihologică a vinei păcatului, folosindu-se de scrierile Sfântului Francisc de Sales, un mare Învățat al Bisericii Romano-Catolice, supranumit și Doctorul pietății. Tissot croiește această artă de a trage folos din păcate pornind de la momentul în care în Cain, după ce-și ucide fratele, încolțește gândul: „Prea mare este vina mea pentru a obține iertare!”. Autorul este conștient că, pentru omul păcătos, cel mai mare pericol îl reprezintă vina, sentiment care îl îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de Biserică. Practic, arta de a trage foloase din păcate este arta de reîntoarcere a păcătosului la Dumnezeu, un drum mult mai greu de parcurs decât cei care duc o viață virtuoasă prin excelență.

Cartea Terțiarului Franciscan

Cartea Terțiarului Franciscan

32,00 lei Pret

Normele din cuprinsul paginilor de față pot fi considerate un mod de inițiere în spiritualitatea franciscană pentru cei care doresc să adopte acest stil de viață. Un manual simplu, un mod de viață, regula de urmat pentru cei care aderă la acest mod de a trăi, iar pentru ca acest mod să nu fie haotic, este necesar să fie guvernat de legi precise. Aceste norme vin să îndrume, nu să restricționeze, viața spirituală a Ordinului Franciscan Secular. Adaptate timpurilor moderne, articolele ce compun forma de viață a OFS nu fac altceva decât să ofere o îndrumare pentru cei care aleg această cale de urmat.

Sfântul Francisc de Assisi...

Sfântul Francisc de Assisi...

25,00 lei Pret

Pornind de la exemplu sfântului Francisc – model desăvârșit de umilință, sărăcie și credință, autorul propune pentru cinstitorii „sărăcuțului din Assisi”, acte de devoțiune care, treptat, se transformă în acțiune, în trăire. Întrucât îi are în vedere pe cei care vor să cultive idealul franciscan, conține materiale ce, cum e și normal, reflectă spiritualitatea franciscană. În ea vom găsi, aşadar, celebrări care oglindesc diferite aspecte ale vieții franciscane, fiecare însumând elementele necesare pentru o meditație sau o rugăciune completă. Avem de-a face cu un subsidiu ce poate fi folosit atât pentru pregătirea sărbătorii Sfântului Francisc, cât şi cu ocazia întâlnirilor cu caracter franciscan sau pentru momente personale de rugăciune

Istoria și Teologia...

Istoria și Teologia...

42,00 lei Pret

Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.