Autorul îşi propune să analizeze situaţia creştinismului în societatea contemporană şi să răspundă unor întrebări şi provocări ale omului timpurilor noastre. Totul, după cum se afirmă şi în titlu, plecând de la redescoperirea Evangheliei.
Fin cunoscător al relațiilor inter-umane, Leoluca Pasqua pornește de la o realitate nefardată: încă de la Geneză, relațiile fraterne nu au fost lapte și miere, ci marcate de gelozie și violență(exemplul lui Cain și Abel), ceea ce l-a făcut pe Dumnezeu să îndrepte corectarea primordială către toată lumea, pentru că fiecare este responsabil față de aproapele. Lectura acestei cărți duce la o singură concluzie, subliniată chiar de autor: este mai bine să corectezi, pentru a face binele, decât să taci și să devii complice la rău.
Practic, cele trei meditații propuse în această broșură nu sunt altceva decât rugăciuni de la inimă la inimă. Modul intim, uman, în care sunt scrise, vocea timidă pe alocuri, plină de dragoste alteori, nu face altceva decât să prezinte cititorilor nu meditații seci și dogmatice, ci adevăruri personale revelate de dragostea către Inima Preasfântă. O broșură a cărei lecturi îl face pe cititor, fără să vrea, să se roage împreună cu autorul.
Recomandăm această carte cititorilor care-și pot împrospăta cunoștințele despre poziția Bisericii asupra avortului. Orice creștin trebuie să fie un apărător al vieții în zilele noastre, când trăim o luptă între cultura vieții și cultura morții, așa cum spunea sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Prin temele pe care le propunem spre aprofundare vrem să oferim o orientare creştină viziunii noastre despre conştiinţă, bine comun, persoană, discernământ. Au existat mereu persoane deosebite care au atras atenţia asupra dezordinii care a pus în umbră responsabilitatea persoanei creştine în societatea europeană. Acesta este motivul pentru care am vrut să evidenţiem gândirea unor autori semnificativi pentru formarea noastră teologică şi filosofică: Bernhard Häring, prin „reciprocitatea conştiinţelor” şi Emmanuel Mounier, prin „personalismul comunitar”. Temele propuse nu sunt „răspunsul ultim”, ci sunt în vederea unei mai mari conştientizări a problemelor morale în jurul persoanei şi conştiinţei sale.
„Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare și pentru a putea căuta un medic și o vindecare. Poarta de ieșire a corupției este cererea iertării, căința.” (...) „Proiectul asupra căruia trebuie să ne concentrăm, atât în comunitatea creștină cât și în cea civilă, este deci acela de a reformula și de a face conștientă relevanța iertării și a convertirii, în cadrul unei etici sociale, orientate către maturizarea unei noi calități civile a oamenilor”. Acestea sunt cuvintele papei Francisc, care i-a uluit pe toți, atunci când afirmase: „corupția nu poate fi iertată”. Dar atunci ce ne mai rămâne din iertarea neobosită a lui Dumnezeu? Ce urmărește Papa atunci când afirmă: „păcătoși da, corupți nu”?
Din cuprins: Reflecții despre criza antropologică actuală; Fenomenul globalizării în reflecţia socială a Papei Ioan Paul al II-lea; Persoana și conștiința creștină în Conciliul Vatican II și în enciclica Veritatis Splendor; Incursiune în istoria termenului „persoană” din perspectivă filosofică și teologică; Concepţia despre persoană la Max Scheler; Contribuţia experienţei umane la reflecţia teologiei morale; Conceptul de lege naturală în enciclica Humanae vitae; Apocalipsul și nonviolența: un oximoron?; Rolul femeii în Biserica primară; Reîntoarcerea la valorile familiei; Experienţa bolii: noi probleme antropologico-etice; Raportul dintre spiritualitate şi viaţă.
Divorţaţi recăsătoriţi: practica Bisericii primare. Matei 19,3-9: Au venit la el unii farisei şi, ca să-l pună la încercare, i-au zis: "Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?". El le-a răspuns: "Nu aţi citit că, de la început, Creatorul i-a făcut bărbat şi femeie?" Şi a zis: "De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. El le-a spus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsaţi soţiile. De la început însă nu a fost aşa. Dar eu vă spun: Cine îşi lasă femeia, în afară de desfrânare, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter".
Prin publicarea acestei noi cărți a lui Albino Luciani (Papa Ioan Paul I) – „Catehetica în firimituri”, editura Serafica continuă demersul de a completa, în ochii și mintea cititorului, imaginea unui sacerdot complet pe care papa Benedict al XVI-lea l-a numit „catehet incomparabil”, demersuri începute cu publicarea volumului „Illustrissimi. Scrisorile patriarhului”.
Tradusă din italiană, cu note, postfață de Cristina Grigore, și cuvânt înainte de Jean Guitton, „Catehetica în firimituri”, ne dezvăluie o altă latură a lui Albino Luciani, anume cea de pedagog rafinat și extrem de bine ancorat în realitate. Ca și în „Illustrissimi”, unde impresionează dimensiunea vizionară a spiritului de observație, și în acest volum papa Luciani poate șoca prin capacitatea de anticipare a problemelor societății, de această dată cu accent pe educație. Spunem că poate șoca în contextul în care părintele Albino nu vorbește de o societate viitoare proiectată imaginar, ci de una concretă, înrădăcinată în natura umană.
Deși publicată în 1949, „Catehetica în firimituri” introducea încă de pe atunci concepte care pot fi considerate cu mult înaintea vremurilor sale (în special în domeniul psiho-pedagogiei și a comunicării verbale și nonverbale, intuind ceea ce azi reprezintă o normă esențială - conceptul de comunicare asertivă și aplicațiile sale în domeniul predării - învățării).
Viața și carisma sfântului capucin, Leopold Mandić, redate cu acuratețe și simpatie evlavioasă în această biografie semnată pe pr. Petru Dâncă, scot la lumină chipul lăuntric al părintelui Leopold. Îndeosebi dăruirea sa neobosită în scaunul de spovadă și însoțirea spirituală care au reprezentat modalitatea eficace în a se apropia terapeutic de sufletul omenesc.
Această cercetare este un compendiu valoros al descoperirii frumosului din icoana „Crucifixul de la Sfântul Damian”, operă ce cuprinde o mare parte a identității și spiritualității franciscane. Tânărul Iulian, frate franciscan capucin, autorul acestei lucrări, dă dovadă de maturitate și de seriozitate în cercetare și
