Maica Mântuitorului,...
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie
Filtre active
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Broșura de față, editată de Editura Serafica, reprezintă o mărturie impresionantă despre viața și miracolele săvârșite de Sfântul Padre Pio da Pietrelcina, acest demn urmaș al Sfântului Francisc. Padre Pio a fost primul preot care a purtat, întipărite în trup, însemnele stigmatizării, iar întreaga sa viață este, practic, o mărturie a minunilor săvârșite de Dumnezeu, prin intermediul supușilor săi credincioși. Padre Pio s-a născut la 25 mai 1887 la Pietrelcina, în Arhidieceza de Benevento, fiu al lui Grazio Forgione şi al Mariei Giuseppa De Nunzio. A fost botezat în ziua următoare şi i s-a dat numele Francesco.
La 6 ianuarie 1903, la vârsta de 16 ani, a intrat în noviciatul călugărilor capucini din Morcone, unde la 22 ianuarie a îmbrăcat haina de franciscan şi a luat numele de Fratele Pio. La sfârşitul anului de noviciat a depus voturile simple, şi la 27 ianuarie 1907 a făcut profesiunea solemnă
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
În Dicționarul explicativ al Limbii Române, mortificarea e descrisă ca fiind o chinuire, torturare, cangrenă sau moarte a țesuturilor.
La o citire superficială, s-ar putea înțelege de ce acest cuvânt stârnește oarecum îngrijorare în rândul credincioșilor. Cu toate acestea, deși aceste pagini au fost scrise cu aproape 200 de ani în urmă de către cardinalul Mercier, arhiepiscop primat al Belgiei, ele rămân un punct de reper și în zilele noastre.
Nu este vorba aici de mortificare stricto sensu, ci de mortificarea creștină, definită ca „înfrânare” sau „stăpânire”. La o lectură atentă, cele cinci modalități de mortificare (a trupului; a simțurilor, închipuirii și patimilor; a minții și a voinței; ale faptelor zilnice; față de aproapele nostru) nu reprezintă altceva decât un set minim de reguli de conviețuire în societate și, mai mult decât atât, principii sănătoase de viață, la fel cum auzim, în zilele noastre, mesaje de interes public:
„Evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi”, „Consumul de alcool dăunează grav sănătății”, sau „Pentru o viață sănătoasă respectați principalele mese ale zilei”.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul Meditații biblice duminicale și festive. Anul C, „Ne ardea inima când ne explica Scripturile”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.
Anul C fiind dedicat, conform normelor bisericești, sfântului evanghelist Luca, pr. Mihai Afrențoae justifică acest demers editorial – care pentru cititorii de rând ar putea părea intimidant și academic -, prin chiar subtitlul volumului, anticipând dorința celui care citește sau care studiază Biblia, de a avea o cheie de lectură sau de o voce cu autoritate care să-l ghideze în drumul interior pe care îl presupune orice lectură a Sfintei Scripturi, astfel ca la sfârșitul lecturii, cititorii să exclame ca cei doi ucenici în drum spre Emaus, cărora li s-au deschis ochii, după cum scrie evanghelistul Luca. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?”.
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului Meditații biblice duminicale și festive. Anul A, „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv. Deși studiile au demonstrat că sfântul Marcu a scris prima Evanghelie, punând bazele genului literar numit „evanghelie”, canonul biblic adoptat la conciliul din Trento a stabilit ca Evanghelia după sfântul Matei să fie prima, motiv pentru care ea se citește în anul A.
Deși acest demers publicistic pare, la prima vedere, unul intimidant și academic, părintele Mihai Afrențoae vine în întâmpinarea celor care doresc să aprofundeze lecturile biblice, propunând în aceste pagini chei de lectură și interpretări ale acestei Evanghelii, ținând cont atât de nevoile pastorale ale fiecărui evanghelist – adică de destinatarii cărora li se adresează cei patru evangheliști, dar și de contextul istorico-social în care au fost scrise, istoric integrat în veșnicia lui Dumnezeu și „sociologia divină”.
Dacă acest din urmă aspect este justificat de subtitlul volumului – „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii” (Mt 13,52; 28,20), în ceea ce privește destinatarii acestei Evanghelii, autorul are mereu în fața ochilor particularitățile evanghelistului Matei și faptul că, fiind vameș transformat în apostol, scrierile sale se adresează, în principal, poporului evreu.
În pietatea creștină, una dintre datoriile pe care credincioșii le practică adesea este reprezentată de rugăciunile pentru sufletele din purgatoriu. Cartea de față vine în întâmpinarea dorinței de rugăciune pentru cei dragi, trecuți în casa Tatălui ceresc, dar care așteaptă purificarea pentru comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Din cuprins nu lipsesc câteva mărturii și mesaje de la Medjugorje în legătură cu sufletele din purgatoriu și un bogat mănunchi de rugăciuni: Rozariul pentru sufletele din purgatoriu, Rozariul Divinei Milostiviri, Rozariul celor 100 de invocații „Odihna cea veșnică”, novenă pentru sufletele din purgatoriu, rugăciuni de ispășire și de eliberare, rugăciuni pentru părinții, frații, surorile, rudele și binefăcătorii răposați, rugăciuni către Domnul Isus, către Sfânta Fecioară Maria, către arhangheli și îngeri pentru răposați.
Recomandăm prezenta broșură atât pentru bogăția și diversitatea rugăciunilor pe care le conține, cât și pentru ajutorul pe care îl poate oferi celor care simt nevoia să se roage pentru toți răposații din purgatoriu.
Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.