Filtre active
Acest nou volum care se înscrie în seria studiilor scrierilor franciscane publicate de editura noastră, propune o abordare inedită a scrierilor Sfântului Francisc de Assisi, prin prisma cercetărilor în domeniul istoriei religiilor făcute de scriitorul Mircea Eliade care a avut o afinitate deosebită față de sărăcuțul din Assisi.
Prin publicarea acestei noi cărți a lui Albino Luciani (Papa Ioan Paul I) – „Catehetica în firimituri”, editura Serafica continuă demersul de a completa, în ochii și mintea cititorului, imaginea unui sacerdot complet pe care papa Benedict al XVI-lea l-a numit „catehet incomparabil”, demersuri începute cu publicarea volumului „Illustrissimi. Scrisorile patriarhului”.
Tradusă din italiană, cu note, postfață de Cristina Grigore, și cuvânt înainte de Jean Guitton, „Catehetica în firimituri”, ne dezvăluie o altă latură a lui Albino Luciani, anume cea de pedagog rafinat și extrem de bine ancorat în realitate. Ca și în „Illustrissimi”, unde impresionează dimensiunea vizionară a spiritului de observație, și în acest volum papa Luciani poate șoca prin capacitatea de anticipare a problemelor societății, de această dată cu accent pe educație. Spunem că poate șoca în contextul în care părintele Albino nu vorbește de o societate viitoare proiectată imaginar, ci de una concretă, înrădăcinată în natura umană.
Deși publicată în 1949, „Catehetica în firimituri” introducea încă de pe atunci concepte care pot fi considerate cu mult înaintea vremurilor sale (în special în domeniul psiho-pedagogiei și a comunicării verbale și nonverbale, intuind ceea ce azi reprezintă o normă esențială - conceptul de comunicare asertivă și aplicațiile sale în domeniul predării - învățării).
Colecția de față grupează câteva compoziții mai vechi și mai noi gândite pentru formația corală „Schola cantorum musatina”, din Roman și pentru corurile parohiale.
Lucrările sunt accesibile și funcționale liturgiei și își doresc să îmbogățească repertoriul coral la 4 voci.
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Broșura de față, editată de Editura Serafica, reprezintă o mărturie impresionantă despre viața și miracolele săvârșite de Sfântul Padre Pio da Pietrelcina, acest demn urmaș al Sfântului Francisc. Padre Pio a fost primul preot care a purtat, întipărite în trup, însemnele stigmatizării, iar întreaga sa viață este, practic, o mărturie a minunilor săvârșite de Dumnezeu, prin intermediul supușilor săi credincioși. Padre Pio s-a născut la 25 mai 1887 la Pietrelcina, în Arhidieceza de Benevento, fiu al lui Grazio Forgione şi al Mariei Giuseppa De Nunzio. A fost botezat în ziua următoare şi i s-a dat numele Francesco.
La 6 ianuarie 1903, la vârsta de 16 ani, a intrat în noviciatul călugărilor capucini din Morcone, unde la 22 ianuarie a îmbrăcat haina de franciscan şi a luat numele de Fratele Pio. La sfârşitul anului de noviciat a depus voturile simple, şi la 27 ianuarie 1907 a făcut profesiunea solemnă
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
În Dicționarul explicativ al Limbii Române, mortificarea e descrisă ca fiind o chinuire, torturare, cangrenă sau moarte a țesuturilor.
La o citire superficială, s-ar putea înțelege de ce acest cuvânt stârnește oarecum îngrijorare în rândul credincioșilor. Cu toate acestea, deși aceste pagini au fost scrise cu aproape 200 de ani în urmă de către cardinalul Mercier, arhiepiscop primat al Belgiei, ele rămân un punct de reper și în zilele noastre.
Nu este vorba aici de mortificare stricto sensu, ci de mortificarea creștină, definită ca „înfrânare” sau „stăpânire”. La o lectură atentă, cele cinci modalități de mortificare (a trupului; a simțurilor, închipuirii și patimilor; a minții și a voinței; ale faptelor zilnice; față de aproapele nostru) nu reprezintă altceva decât un set minim de reguli de conviețuire în societate și, mai mult decât atât, principii sănătoase de viață, la fel cum auzim, în zilele noastre, mesaje de interes public:
„Evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi”, „Consumul de alcool dăunează grav sănătății”, sau „Pentru o viață sănătoasă respectați principalele mese ale zilei”.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul Meditații biblice duminicale și festive. Anul C, „Ne ardea inima când ne explica Scripturile”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.
Anul C fiind dedicat, conform normelor bisericești, sfântului evanghelist Luca, pr. Mihai Afrențoae justifică acest demers editorial – care pentru cititorii de rând ar putea părea intimidant și academic -, prin chiar subtitlul volumului, anticipând dorința celui care citește sau care studiază Biblia, de a avea o cheie de lectură sau de o voce cu autoritate care să-l ghideze în drumul interior pe care îl presupune orice lectură a Sfintei Scripturi, astfel ca la sfârșitul lecturii, cititorii să exclame ca cei doi ucenici în drum spre Emaus, cărora li s-au deschis ochii, după cum scrie evanghelistul Luca. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?”.
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului Meditații biblice duminicale și festive. Anul A, „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv. Deși studiile au demonstrat că sfântul Marcu a scris prima Evanghelie, punând bazele genului literar numit „evanghelie”, canonul biblic adoptat la conciliul din Trento a stabilit ca Evanghelia după sfântul Matei să fie prima, motiv pentru care ea se citește în anul A.
Deși acest demers publicistic pare, la prima vedere, unul intimidant și academic, părintele Mihai Afrențoae vine în întâmpinarea celor care doresc să aprofundeze lecturile biblice, propunând în aceste pagini chei de lectură și interpretări ale acestei Evanghelii, ținând cont atât de nevoile pastorale ale fiecărui evanghelist – adică de destinatarii cărora li se adresează cei patru evangheliști, dar și de contextul istorico-social în care au fost scrise, istoric integrat în veșnicia lui Dumnezeu și „sociologia divină”.
Dacă acest din urmă aspect este justificat de subtitlul volumului – „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii” (Mt 13,52; 28,20), în ceea ce privește destinatarii acestei Evanghelii, autorul are mereu în fața ochilor particularitățile evanghelistului Matei și faptul că, fiind vameș transformat în apostol, scrierile sale se adresează, în principal, poporului evreu.
În pietatea creștină, una dintre datoriile pe care credincioșii le practică adesea este reprezentată de rugăciunile pentru sufletele din purgatoriu. Cartea de față vine în întâmpinarea dorinței de rugăciune pentru cei dragi, trecuți în casa Tatălui ceresc, dar care așteaptă purificarea pentru comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Din cuprins nu lipsesc câteva mărturii și mesaje de la Medjugorje în legătură cu sufletele din purgatoriu și un bogat mănunchi de rugăciuni: Rozariul pentru sufletele din purgatoriu, Rozariul Divinei Milostiviri, Rozariul celor 100 de invocații „Odihna cea veșnică”, novenă pentru sufletele din purgatoriu, rugăciuni de ispășire și de eliberare, rugăciuni pentru părinții, frații, surorile, rudele și binefăcătorii răposați, rugăciuni către Domnul Isus, către Sfânta Fecioară Maria, către arhangheli și îngeri pentru răposați.
Recomandăm prezenta broșură atât pentru bogăția și diversitatea rugăciunilor pe care le conține, cât și pentru ajutorul pe care îl poate oferi celor care simt nevoia să se roage pentru toți răposații din purgatoriu.
Acest volum semnat Gina Agapie propune cititorilor o neașteptată alegorie a mântuirii prin suferință. Protagonistul acestor pagini – copilul Alexandru care împlinește 13 ani, este, de altfel și destinatarul direct al volumului, ceea ce face din „Mare minune s-a întâmplat acolo! Vindecă, Doamne, acum!”, o bornă de umanitate pe drumul vieții.
