Examen de conștiință pentru...
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.
Filtre active
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.
Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii.
Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul Meditații biblice duminicale și festive. Anul C, „Ne ardea inima când ne explica Scripturile”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.
Anul C fiind dedicat, conform normelor bisericești, sfântului evanghelist Luca, pr. Mihai Afrențoae justifică acest demers editorial – care pentru cititorii de rând ar putea părea intimidant și academic -, prin chiar subtitlul volumului, anticipând dorința celui care citește sau care studiază Biblia, de a avea o cheie de lectură sau de o voce cu autoritate care să-l ghideze în drumul interior pe care îl presupune orice lectură a Sfintei Scripturi, astfel ca la sfârșitul lecturii, cititorii să exclame ca cei doi ucenici în drum spre Emaus, cărora li s-au deschis ochii, după cum scrie evanghelistul Luca. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?”.
Scopul acestui Mic Catehism pentru Familie este de a-i ajuta pe creştinii care se străduiesc cu sârguinţă să „pună temelia” unei credinţe solide, pentru a nu se găsi în dificultate atunci când fiii lor mai mici sau adolescenţi îi vor întreba despre adevărurile fundamentale ale religiei pe care o trăiesc.
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului Meditații biblice duminicale și festive. Anul A, „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv. Deși studiile au demonstrat că sfântul Marcu a scris prima Evanghelie, punând bazele genului literar numit „evanghelie”, canonul biblic adoptat la conciliul din Trento a stabilit ca Evanghelia după sfântul Matei să fie prima, motiv pentru care ea se citește în anul A.
Deși acest demers publicistic pare, la prima vedere, unul intimidant și academic, părintele Mihai Afrențoae vine în întâmpinarea celor care doresc să aprofundeze lecturile biblice, propunând în aceste pagini chei de lectură și interpretări ale acestei Evanghelii, ținând cont atât de nevoile pastorale ale fiecărui evanghelist – adică de destinatarii cărora li se adresează cei patru evangheliști, dar și de contextul istorico-social în care au fost scrise, istoric integrat în veșnicia lui Dumnezeu și „sociologia divină”.
Dacă acest din urmă aspect este justificat de subtitlul volumului – „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii” (Mt 13,52; 28,20), în ceea ce privește destinatarii acestei Evanghelii, autorul are mereu în fața ochilor particularitățile evanghelistului Matei și faptul că, fiind vameș transformat în apostol, scrierile sale se adresează, în principal, poporului evreu.
Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.
„Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare și pentru a putea căuta un medic și o vindecare. Poarta de ieșire a corupției este cererea iertării, căința.” (...) „Proiectul asupra căruia trebuie să ne concentrăm, atât în comunitatea creștină cât și în cea civilă, este deci acela de a reformula și de a face conștientă relevanța iertării și a convertirii, în cadrul unei etici sociale, orientate către maturizarea unei noi calități civile a oamenilor”. Acestea sunt cuvintele papei Francisc, care i-a uluit pe toți, atunci când afirmase: „corupția nu poate fi iertată”. Dar atunci ce ne mai rămâne din iertarea neobosită a lui Dumnezeu? Ce urmărește Papa atunci când afirmă: „păcătoși da, corupți nu”?